ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1191/2023

Ședința publică din data de 15 iunie 2023

După deliberare, asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, sub nr. x/2022, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta Primăria Municipiului Constanța-Serviciul Stare civilă, solicitând instanței de judecată recunoașterea hotărârilor de schimbare a numelui, pronunțate la data de 01.08.1994, respectiv 25.05.2000, de către Tribunalul Districtual din Regiunea King, Statele Unite ale Americii.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1095 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 84 din 30 ianuarie 2023, Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cererii de recunoaștere a hotărârii străine, în favoarea Tribunalului Constanța.

Pentru a dispune astfel, instanța a analizat incidența art. 126 alin. (1) din C. proc. civ. și art. 1099 alin. (1) din același cod, iar în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, care presupune valorificarea unui drept personal nepatrimonial al reclamantei, respectiv recunoașterea hotărârior străine privind schimbarea numelui acesteia, tribunalul a reținut că, în cauză, competența teritorială este exclusivă, putând fi invocată din oficiu.

Astfel, instanța a apreciat că, în sensul prevederilor art. 1099 din C. proc. civ., Primăria Municipiului Constanța este pârâtul, care ar putea refuza recunoașterea hotărârii străine, iar, în raport de sediul pârâtului (Mun. Constanța), competența de soluționare a cauzei aparține Tribunalului Constanța.

Învestit prin declinare, prin sentința civilă nr. 1630 din 19 mai 2023, Tribunalul Constanța, secția I civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat, din oficiu, judecata cauzei până la soluționarea definitivă a conflictului de competență și a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării acestuia.

Instanța a analizat ipotezele reglementate de prevederilor art. 1099 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ. și a reținut că nu poate fi stabilită competența teritorială prin raportare la sediul instituției competente a realiza înscrierea în actele de stare civilă a unor hotărâri, aceasta neputând fi asimilată celui, care se poate opune sau refuză recunoașterea hotărârii străine în sensul art. 1099 alin. (1) C. proc. civ.

Pe cale de consecință, nu se poate stabili tribunalul competent teritorial potrivit art. 1099 alin. (1) C. proc. civ., astfel că devin incidente dispozițiile alin. (2) ale aceluiași articol conform cărora competența aparține Tribunalului București.

Examinând conflictul negativ de competență, Înalta Curte reține că Tribunalului București, secția a III-a civilă îi revine competența de soluționare a cauzei, în considerarea următoarelor dispoziții legale și argumente:

Înalta Curte reține că este sesizată cu un conflict negativ de competență care se circumscrie ipotezei prevăzute de art. 133 alin. (2) teza I din C. proc. civ., conflict ivit ca urmare a declinărilor reciproce între Tribunalul București și Tribunalul Constanța.

Obiectul prezentei cauze îl reprezintă cererea, prin care reclamanta A. solicită recunoașterea hotărârii Tribunalului Districtual din Regiunea King, Statul Washington, Divizia din Seattle 4612-00007 pronunțată, la data de 01.08.1994 (prin care a decis schimbarea numelui B. în B.) și a hotărârii din 25.05.2000 (prin care a decis schimbarea numelui B. în A.).

Ambele instanțe aflate în conflict au reținut, în motivarea soluției de declinare, dispozițiile art. 1099 din C. proc. civ., instanța inițial învestită reținând ipoteza prevăzută de alin. (1), iar Tribunalul Constanța a reținut ipoteza reglementată de alin. (2) al aceluiași articol.

Pentru a beneficia de autoritate de lucru judecat, o hotărâre străină trebuie să parcurgă procedura recunoașterii. Potrivit dreptului intern - C. proc. civ. Cartea a VII-a Capitolul I - intitulat "Recunoașterea hotărârilor străine" - dispozițiile art. 1095-1102 C. proc. civ., calitate procesuală activă pentru recunoașterea hotărârii străine are doar partea care se prevalează de respectiva hotărâre, scopul pentru care se solicită recunoașterea fiind acela prevăzut în cuprinsul art. 1096 C. proc. civ. - spre a beneficia de autoritatea de lucru judecat.

Coroborând dispozițiile referitoare la efectele lucrului judecat cuprinse în art. 431 alin. (2) C. proc. civ., care prevede că oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă, cu cele ale art. 1096 alin. (2) și alin. (3) din C. proc. civ., reiese faptul că autoritatea de lucru judecat interesează părțile dintr-o anumită cauză și nu se stabilește în raport de o terță persoană, căreia hotărârea îi este numai opozabilă, astfel cum dispune art. 435 alin. (2) din C. proc. civ.- hotărârea este opozabilă oricărei terțe persoane atâta timp cât aceasta din urmă nu face, în condițiile legii, dovada contrară.

Așadar, nu se poate pune problema recunoașterii unei hotărâri în raport de o terță persoană, părți ale acestei proceduri fiind exclusiv părțile din hotărârea a cărei recunoaștere se solicită, acesta fiind și sensul sintagmei "cel care a refuzat recunoașterea hotărârii străine" din cuprinsul art. 1099 alin. (1) C. proc. civ. - cererea de recunoaștere se rezolvă pe cale principală de tribunalul în circumscripția căruia își are domiciliul sau, după caz, sediul cel care a refuzat recunoașterea hotărârii străine.

Alin.(2) al aceluiași text de lege, prevede că în cazul imposibilității de determinare a tribunalului potrivit alin. (1), competența aparține Tribunalului București.

În conformitate cu textele legale anterior enunțate, competența pentru soluționarea cererii de recunoaștere a hotărârii străine aparține tribunalului în circumscripția căruia se află domiciliul sau, după caz, sediul celui care a refuzat recunoașterea, iar în caz de imposibilitate de stabilire potrivit regulii de mai sus, competența aparține Tribunalului București.

În speță, față de obiectul cererii (schimbare nume), reclamanta nu a urmărit stabilirea unui drept potrivnic față de o altă persoană, ci a învestit Tribunalul Districtual din Regiunea King, Statele Unite ale Americii cu o procedură necontencioasă, ce se caracterizează prin inexistența unui conflict de interese, ceea ce implică lipsa unei părți adverse, căreia să-i poată fi opuse hotărârile, a căror recunoaștere face obiectul cauzei pendinte.

Cu toate acestea, competența teritorială nu poate fi stabilită prin raportare la sediul instituției competente a opera modificările intervenite cu privire la numele reclamantei, întrucât soluționarea cererii adresate acestei instituții este condiționată de recunoașterea hotărârii și subsecventă acestei proceduri.

Având în vedere că nu este posibilă stabilirea instanței competente, în acord cu dispozițiile art. 1099 alin. (1) din C. proc. civ., să soluționeze prezenta cauză, în speță devin incidente dispozițiile alin. (2) al aceluiași articol.

Potrivit normei juridice menționate, este atrasă competența teritorială a Tribunalului București, care este una subsidiară, stabilită pentru situația în care este imposibilă stabilirea instanței române competente să soluționeze cererea de recunoaștere a hotărârii străine.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va stabili competența de soluționare cererii de chemare în judecată în favoarea Tribunalului București, secția a III-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a III-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 15 iunie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.