ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1157/2023
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1157/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 15 iunie 2023
Deliberând, asupra cauzei de față, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei:
Obiectul cauzei
Prin încheierea din 26 septembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2018, s-a dispus suspendarea judecății apelului, în baza dispozițiilor art. 242 din C. proc. civ., pentru neîndeplinirea de către pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a obligației stabilite în sarcina sa, respectiv de a achita onorariul în cuantum de 1200 RON și de a depune dovada consemnării acestuia în termen de 5 zile, sub sancțiunea suspendării judecății.
Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, cale de atac cu a cărei soluționare a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție, în data de 15 noiembrie 2022, dosarul fiind înregistrat sub nr. x/2018/a1 și repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 10.
În cuprinsul cererii de recurs, recurenta a învederat că, din înscrisurile pe care le atașează, rezultă că și-a îndeplinit obligația de a achita onorariul, sens în care a solicitat admiterea recursului și acordarea unui nou termen în vederea judecării cauzei.
Procedura de filtru
Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a căii de atac.
Prin raport, s-a reținut că, în opinia raportorului, partea are deschisă calea de atac a recursului, recursul este declarat în termen, este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c) și e) din C. proc. civ., sub sancțiunea nulității.
S-a mai reținut că, în prealabil, completul de filtru va avea în vedere faptul că dosarul în care a fost pronunțată încheierea de suspendare atacată a fost repus pe rol la cererea recurentului, având termen de judecată în 24 aprilie 2023, sens în care se va aprecia asupra interesului recurentului în susținerea prezentei căi de atac, câtă vreme situația care a determinat formularea acestei căi extraordinare de atac, respectiv suspendarea judecății, a încetat.
Totodată, s-a reținut că, în temeiul dispozițiilor art. 493 C. proc. civ., completul de filtru urmează să dispună asupra admisibilității în principiu a recursului și să aprecieze cu privire la încadrarea criticilor formulate de recurenta-pârâtă în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
Completul de filtru C10, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere, așa cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.
Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților în 03 aprilie 2023 și în 11 aprilie 2023.
Părțile nu au depus punct de vedere la raport.
II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție
Examinând recursul, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport cu excepția nulității recursului, invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară, față de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.
Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.
Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) din același act normativ.
A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.
În cauză, prin încheierea din 26 septembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2018, s-a dispus suspendarea judecății apelului, în baza dispozițiilor art. 242 din C. proc. civ., pentru neîndeplinirea de către pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a obligației stabilite în sarcina sa, respectiv de a achita onorariul în cuantum de 1200 RON și de a depune dovada consemnării acestuia în termen de 5 zile, sub sancțiunea suspendării judecății.
Prin cererea de recurs, recurenta a prezentat obiectul cererii de chemare în judecată și a arătat că, din înscrisurile depuse odată cu calea de atac, rezultă că și-a îndeplinit obligația de a achita onorariul, fără însă a formula critici de nelegalitate cu privire la maniera în care instanța de apel a aplicat dispozițiile art. 242 C. proc. civ., prin care să demonstreze, în concret, nelegalitatea măsurii dispuse prin încheierea recurată și să combată cele reținute de instanță, în sensul că partea nu a depus la dosar dovada consemnării onorariului în termenul prevăzut de lege.
În aceste condiții, având în vedere că, în cauză, recurenta nu a prezentat veritabile critici de nelegalitate susceptibile de încadrare în motivele de casare și că nu au fost identificate motive de ordine publică, care să poată fi invocate din oficiu, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea de recurs dedusă judecății nu îndeplinește cerințele prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 486 alin. (3) din același act normativ.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor împotriva încheierii din 26 septembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2018.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor împotriva încheierii din 26 septembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2018.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 iunie 2023.