ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1138/2023
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1138/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 15 iunie 2023
Deliberând, asupra cauzei de față, reține următoarele:
I. Circumstanțele cauzei:
Prin încheierea din 27 septembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă în dosarul nr. x/2020, a fost suspendată judecarea recursului formulat de recurenta A. împotriva încheierii din 11 aprilie 2022, pronunțată de Tribunalul Bihor, secția civilă în dosarul nr. x/2020, în temeiul art. 242 alin. (1) C. proc. civ., întrucât recurenta nu a răspuns solicitării instanței de judecată de a preciza dacă înțelege să formuleze cerere de recurs sau revizuire împotriva încheierii din 11 aprilie 2022.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs recurenta A., cale de atac care a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă în data de 07 decembrie 2022, sub nr. x/2020*/a1.1
Prin cererea de recurs, neîncadrată în drept, recurenta precizat că va depune motivele de recurs într-un memoriu separat.
Intimata-reclamantă a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca inadmisibil, arătând că recurentul a epuizat toate căile de atac, iar hotărârea recurată este definitivă, motiv pentru care recursul declarat este inadmisibil.
II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:
Examinând recursul, în raport cu excepția nulității recursului, invocată din oficiu, față de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., se constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 25 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, "Se taxează cu 20 RON cererile pentru exercitarea apelului, sau după caz, a recursului împotriva următoarelor hotărâri judecătorești: b) încheierea de suspendare a judecării cauzei."
De asemenea, art. 33 alin. (1) din același act normativ prevede că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar pentru situația în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, alin. (2) al art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 statuează că instanța va pune în vedere reclamantului, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite dovada achitării acestei taxe în cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței.
În același timp, dispozițiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ. prevăd că la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii. Lipsa mențiunilor prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și neîndeplinirea cerințelor prevăzute de alin. (2) sunt sancționate, potrivit alin. (3) al art. 486 C. proc. civ., cu nulitatea.
În speță, prin adresa emisă de instanță în data de 13 decembrie 2022 și comunicată recurentei în data de 19 decembrie 2022 (potrivit procesului-verbal de înmânare de la fila x), acesteia i s-a pus în vedere ca, în termen de 10 zile de la comunicare, să depună la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 RON, sub sancțiunea anulării cererii. Totodată, recurentei i s-a adus la cunoștință că are posibilitatea de a formula, în condițiile legii, cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, la aceeași instanță, în termen de 3 zile de la comunicarea taxei datorate, conform art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru sau cerere de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru, în termen de 5 zile de la primirea comunicării, potrivit dispozițiilor art. 33 alin. (2) coroborat cu art. 42 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
Împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, recurenta nu a formulat cerere de reexaminare și nici nu a solicitat acordarea ajutorului public judiciar.
În aceste condiții, cum recurenta nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantumul stabilit de către instanță, în raport cu prevederile art. 25 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru și cu art. 486 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este timbrat, astfel încât devine incidentă sancțiunea anulării.
De altfel, se reține că recursul dedus judecății este nemotivat.
Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.
Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.
Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) din același act normativ.
A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.
În cauză, prin încheierea din 27 septembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă în dosarul nr. x/2020, a fost suspendată judecarea recursului formulat de recurenta A. împotriva încheierii din 11 aprilie 2022, pronunțată de Tribunalul Bihor, secția civilă în dosarul nr. x/2020, în temeiul art. 242 alin. (1) C. proc. civ., întrucât recurenta nu a răspuns solicitării instanței de judecată de a preciza dacă înțelege să formuleze cerere de recurs sau revizuire împotriva încheierii din 11 aprilie 2022.
Prin cererea de recurs, recurenta a învederat că va depune ulterior motivele de recurs, obligație pe care nu și-a mai îndeplinit-o.
În aceste condiții, având în vedere că recurenta nu a motivat recursul declarat și că, în cauză, nu au fost identificate motive de ordine publică, care să poată fi invocate din oficiu, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea de recurs dedusă judecății nu îndeplinește cerințele prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 486 alin. (3) din același act normativ.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de recurenta A. împotriva încheierii din 27 septembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, în dosarul nr. x/2020.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de recurenta A. împotriva încheierii din 27 septembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, în dosarul nr. x/2020.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 15 iunie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.