ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1010/2023

Ședința publică din data de 7 iunie 2023

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 28.07.2020 pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă sub nr. x/2020, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții C., D., E., F., G. și H., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: constatarea intervenirii rezoluțiunii promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. x/28.08.2019, cu consecința repunerii părților în situația anterioară; obligarea pârâților la plata sumei de 82.000 euro, echivalent în RON la cursul BNR din ziua plătii, reprezentând prețul achitat conform promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare anterior menționată; obligarea pârâților la plata sumei de 82.000 euro, echivalent în RON la cursul BNR din ziua plătii, reprezentând daune conform promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. x/28.08.2019; obligarea pârâților la plata dobânzii legale penalizatoare conform O.G. nr. 13/2011, calculată de la data de 23.03.2020 și până la data achitării efective a debitului; obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces reprezentând taxa de timbru și onorariu avocat.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 192 și urm, art. 453 C. proc. civ., dispozițiile art. 1270, art. 1279, art. 1516 alin. (2), art. 1522, art. 1530 și urm, art. 1549 alin. (1) și urm., art. 1552, art. 1554 alin. (1) C. civ.

Pârâții au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea acțiunii și cerere reconvențională, prin care au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: obligarea reclamanților (promitenți-cumpărători) la achitarea restului de preț stabilit conform promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare, respectiv suma de 500 euro; obligarea reclamanților să se prezinte în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, la I. în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, iar în cazul unui refuz sau de neprezentare, hotărârea pronunțată să țină loc de contract de vânzare-cumpărare, în temeiul art. 1669 C. civ. obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.

Prin sentința nr. 1413/05.10.2021, Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis în parte acțiunea; a dispus rezoluțiunea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. x/28.08.2019 de BIN Notarex; a obligat pârâții la restituirea, către reclamantă, a sumei de 82.000 euro achitată cu titlu de preț, cu dobândă legală penalizatoare datorată de la 23.03.2020 până la data plății efective; a respins cererea reconvențională, ca neîntemeiată.

Prin decizia nr. 1095/A/01.07.2022, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul reclamantei B. împotriva sentinței.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., reclamanta B..

După ce a expus pe larg situația de fapt, recurenta a arătat că orice modificare adusă antecontractului de vânzare cumpărare trebuia cuprinsă într-un act adițional la antecontractul de vânzare cumpărare, nu într-un proces-verbal.

Clauzele stipulate în procesul-verbal, astfel cum a înțeles instanța să le interpreteze în favoarea pârâților, ar trebui, de fapt, interpretate în favoarea recurentei (cumpărătorul), conform art. 1671 C. civ.

Clauzele îndoielnice, în cazul contractului de vânzare-cumpărare, se interpretează în favoarea cumpărătorului, sub rezerva regulilor aplicabile contractelor încheiate cu consumatorii și contractelor de adeziune.

Prin semnarea procesului-verbal nu s-au modificat clauzele promisiunii de vânzare-cumpărare, nici data de predare a apartamentului, nefiind făcută nicio exprimare acceptată de recurentă, în sensul că este de acord cu prelungirea termenului de predare, ci doar pârâții și-au asumat obligații.

În cauză, în promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare părțile au inserat clauza conform căreia, "în situația în care promitentii vânzători nu își vor executa din vina lor obligațiile asumate prin prezenta promisiune, aceștia vor achita promitentei cumpărătoare cu titlul de daune interese dublul avansului primit până la acea dată".

Întrucât instanțele anterioare au dispus rezoluțiunea promisiunii de vânzare cumpărare, reținându-se în considerentele hotărârii, care se bucură de putere de lucru judecat, că intimații nu și-au îndeplinit obligațiile asumate prin promisiunea de vânzare-cumpărare și având în vedere dispozițiile art. 1270 C. civ., potrivit cărora convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, conform principiului pactum sunt servanda, recurenta este îndreptățită să primească dublul sumei primite ca avans, conform clauzei penale inserate în mod expres în promisiunea de vânzare-cumpărare, clauză rămasă neschimbată ca urmare a încheierii procesului-verbal nr. x/30.03.2020.

Recurenta învederează că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 1279 C. civ. și că a achitat, cu titlu de avans, o sumă ce reprezintă practic 99.9% din prețul bunului, fără ca partea adversă să-și onoreze obligațiile.

Întrucât părțile au convenit, pe calea promisiunii de vânzare cumpărare, o prevedere contractuală, prin care se stipulează că debitorul se obligă la restituirea dublul avansului dacă nu va executa obligația principală pe care și-a asumat-o, părțile au determinat anticipat echivalentul prejudiciului pe care l-ar suferi reclamanta ca urmare a neexecutării, executării cu întârziere sau necorespunzătoare a obligației de către promitenții-vânzători.

Față de împrejurarea că pârâții au inițiat și conținut negocierile contrar bunei-credințe, aceaștia trebuie să răspundă pentru prejudiciul cauzat reclamantei, potrivit dispozițiilor art. 1183 alin. (4) coroborate cu art. 1538 C. civ., iar pentru stabilirea întinderii prejudiciului se va ține seama de clauza contractuală privind daunele-interese convenite de către părți.

Această clauză penală, inserată de părti în temeiul art. 1538 din C. civ., este o clauză contractuală prin care părțile au stabilit anticipat, de comun acord, o valoare forfetară care să fie plătită de către pârâți pentru neexecutarea obligației asumate prin promisiunea de vânzare cumpărare.

Daunele-interese pot fi analizate doar din perspectiva acelorași condiții în care se poate dispune rezoluțiunea judiciară (existența unei fapte ilicite a debitorului, a vinovăției acestuia și îndeplinirea cerinței privind punerea în întârziere a debitorului obligației neexecutate), dar și a celor specifice obligației de despăgubire (existența unui prejudiciu care să fi fost cauzat creditorului și existența unor legături de cauzalitate între prejudiciu și fapta ilicită a debitorului).

Reclamanta a suferit un prejudiciu cert în condițiile în care soțul acesteia a decedat între timp, aceasta a locuit din martie 2020 și locuiește și în prezent cu chirie, achită lunar chirie, banii acesteia au rămas blocați și folosiți de pârâți, astfel că prejudiciul este efectiv dovedit.

În mod corect au reținut cele două instanțe că neîncheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică nu poate fi imputată recurentei reclamante.

În mod corect a reținut prima instanță că procesul-verbal autentificat sub nr. x/30.03.2020 este un act unilateral al pârâților, astfel că și prelungirea datei de predare a apartamentului pentru data de 16.04.2020 tot un act unilateral al acestora este.

Culpa pârâților trebuie reținută atât în ceea ce privește nesemnarea contractului de vânzare-cumpărare în forma autentică pentru că nu au obținut actele necesare, dar și în ceea ce privește nefinalizarea imobilului nici în luna decembrie 2019, nici în luna martie 2020, nici în luna iunie a anului 2020, cu atât mai mult în data de 16.04.2020, când trebuia să predea imobilul către reclamantă.

Nu au fost respectate la termenele convenite în scris, nici obligația de semnare a actelor și de procurare a actelor și nici obligația de finalizare a construcției și de predare a acesteia.

Recurenta mai învederează că din declarațiile martorilor rezultă o situație contrară, respectiv martora propusă de reclamantă, în persoana numitei J., a declarat că reclamanta nu s-a mutat niciodată în apartament, pentru că acesta nu era finalizat pentru a putea fi folosit, rezultând astfel că nu a primit niciodată posesia apartamentului.

Martorul propus de către pârâți, în persoana numitului K., a menționat că au lucrat în apartamentul în litigiu până în luna mai 2020, că imobilul nu era terminat, că abia la jumătatea anului 2020 a fost instalat și liftul, adică după luna iunie, iulie 2020, scările nu erau finalizate, exteriorul nu era finalizat.

Același martor a spus că a văzut că s-a adus mobilă la apartament, însă nu a confirmat că a fost predat, ba din contră, din declarația acestuia a rezultat că apartamentul nu se putea utiliza pentru că imobilul-bloc nu era finalizat.

Întârzierea de predare și după data de 16.04.2020 nu a fost generată de reclamantă, care imediat din luna martie a achiziționat uși, gresie, faianță, parchet, ce au fost montate, încălzirea în pardoseală în martie era instalată, centrala la 1 aprilie 2020 era montată și restul erau achiziționate de reclamantă, conform chitanțelor atașate, astfel că pârâții dacă doreau să respecte promisiunea aveau timp să finalizeze apartamentul până la data de 16.04.2020 și să-l predea spre folosință.

Instanța de apel a reținut în mod necorespunzător realității și probelor din dosar, că predarea apartamentului s-a prelungit și peste data de 16.04.2020 ca urmare a unor solicitări de lucrări suplimentare ale reclamanților, iar nu din cauza unor reparații la stâlpii de rezistență și la grinzi.

Această afirmație a instanței de apel nu are corespondent în nicio probă din dosar, declarația martorilor nu a confirmat acest lucru, cu atât mai mult cu cât se poate observa din facturile atașate la dosar, dar și din fotografii, că acele lucrări suplimentare erau lucrări necesare solicitate cu mult înainte de predarea în decembrie 2019, iar acele lucrări erau deja finalizate în martie 2020, cu o lună înainte de predare, astfel că nu este vina reclamantei că nu au predat nici măcar în data de 16.04.2020.

Aceeași instanță de apel se contrazice în motivare și reține că oricum aceste lucrări trebuiau finalizate până în data de 16.04.2020, chiar dacă au fost acceptate prin procesul-verbal din 30.03.2020, în acest termen scurt, pârâții trebuiau să le finalizeze că doar și le-au asumat.

Motivarea instanței în sensul că încălzirea în pardoseală a dus la întârzierea finalizării apartamentului până în data de 16.04.2020 nu coincide realității, lucrările în pardoseală au fost demarate încă din decembrie 2019, conform chitanțelor de plată, procesului-verbal de instalare și pozelor, fiind terminate până în 9 martie 2020, în data de 1 aprilie 2020 fiind instalată și centrala termică.

Motivarea instanței de apel privind întârzierea finalizării apartamentului este contrazisă de facturi și poze, șapa era turnată pentru încălzirea în pardoseală de la începutul lunii martie, la jumătatea lunii martie erau montate țevile și apoi gresia. La momentul în care pârâții au acceptat predarea apartamentului, în data de 16.04.2020, încălzirea în pardoseală era finalizată. În mod eronat a reținut instanța de apel că trebuie dovedit că lucrarea de încălzire în pardoseală trebuia finalizată până la data de 16.04.2020 sau că recurenta ar fi convenit o altă dată concretă de predare, dar care nici aceasta nu a fost respectată. În apel, fără administrarea altor probe, s-a schimbat sensul dosarului, doar din interpretarea instanței.

Recurenta a mai arătat că nepredarea apartamentului în data de 16.04.2020 nu a fost din cauza acesteia, care nu a solicitat lucrări suplimentare, iar clauza penală se activează dacă nu se predă apartamentul finalizat la timp și dacă nu se semnează contractul de vânzare-cumpărare, obligații care au fost încălcate de pârâți, iar aceștia trebuie obligați la plata de daune-interese în cuantum de 82.000 euro.

Solicită casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare în apel, pentru completarea probatoriului cu încă doi martori, care să confirme cele susținute de fotografii și facturi, deoarece din motivarea hotărârii din apel nu se poate preconiza logica în stabilirea soluției, iar în recurs nu se pot audia martori, ori justețea soluționării pricinii constă în administrarea probei cu martori.

Prin întâmpinare, intimații-pârâți au invocat excepția de nulitate pentru neîncadrarea motivelor de recurs în dispozițiile art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Au arătat intimații că prin intermediul căii de atac sunt reiterate apărări formulate în etapele procesuale anterioare, care vizează strict interpretarea dată de instanța de fond și de cea de apel probelor administrate în cauză.

Contrar celor susținute de recurentă, procesul-verbal nr. x/30.03.2020 probează modificarea promisiunii bilaterale în privința modalității de executare a obligațiilor asumate de pârâți, respectiv schimbarea termenului de predare a apartamentului.

În mod corect au reținut instanțele anterioare împrejurarea că prin clauza conținută în promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare, la care face referire recurenta, sunt vizate toate obligațiile asumate, respectiv atât cea de îndeplinire a operației de predare a apartamentului finisat, cât și cea de încheiere a actului de vânzare-cumpărare în forma prevăzută de lege.

Din probele administrate în cauză a rezultat că intimații și-au îndeplinit obligația de predare a apartamentului către recurentă, singurul motiv de întârziere în predare fiind acela că recurenta a solicitat să fie efectuate diverse modificări.

În mod corect s-a reținut în cauză că apartamentul nu a fost finalizat la termenul stabilit prin procesul-verbal din 30.03.2020 din culpa recurentei, care a solicitat un alt sistem de încălzire, iar ulterior a întârziat cu achiziționarea și livrarea obiectelor sanitare, ușilor, gresiei, centralei termice, faianței și caloriferelor.

De asemenea, predarea apartamentului a depășit și data de 16.04.2020, întrucât în luna mai 2020 acesta nu avea încă montate uși în interior și glafuri la geam, aspect imputabil tot recurentei.

Intimații au mai arătat că o serie de afirmații din memoriul de recurs nu corespund realității și sunt de natură să inducă în eroare instanța de judecată, hotărârea recurată nu conține aspecte contradictorii, iar instanța de apel nu era obligată să mențină considerentele instanței de fond, așa cum eronat susține recurenta.

Intimații au făcut ample referiri la situația de fapt, despre care au arătat că a fost în mod corect reținută de către instanțele de fond, pe baza probelor administrate, concluzia fiind aceea că nefinalizarea apartamentului și implicit predarea acestuia s-a produs din culpa exclusivă a recurentei, astfel încât clauza penală nu poate fi activată.

Contrar afirmațiilor din memoriul de recurs, intimații au publicat un anunț pentru vânzarea unor apartamente, dar privind alt imobil decât cel în litigiu.

Reaua-credință a reclamanților rezultă și din faptul că, deși inițial au fost de acord cu prelungirea termenului de semnare a contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, ulterior intrării în posesia imobilului apartament, aducerii de modificări și folosirii efective a imobilului, nu au mai înțeles să se prezinte în fața notarului public pentru perfectarea actului de vânzare-cumpărare.

Totodată, deși ulterior pronunțării hotărârii tribunalului, intimații au notificat reclamanții și le-au solicitat să comunice un cont bancar pentru a restitui suma de 82.000 euro, cu titlu de preț și suma de 7.371,13 euro cu titlu de dobândă penalizatoare (așa cum s-a stabilit prin raportul de expertiză), aceștia nu au dat curs notificării, fapt ce denotă încă o dată reaua-credință și încercarea de îmbogățire fără justă cauză.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nul pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ. "recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol "aceeași sancțiune intervine în cazul în care în motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus și motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca motivele formulate să se circumscrie cazurilor de nelegalitate expres și limitativ reglementate.

Așadar, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

În consecință, în măsura în care aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.

Prin urmare, motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea nemulțumirii față de hotărârea pronunțată, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al reclamantei, instanța a pronunțat o hotărâre nelegală, motive care să poată fi încadrate în vreunul dintre cazurile de nelegalitate prevăzute de lege.

Dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de lege, sunt de natură a evidenția nelegalitatea deciziei recurate.

În speță, se constată că recursul, deși formal încadrat în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., nu conține critici care să poată fi subsumate textelor legale menționate.

Deși memoriul de recurs se întinde pe mai multe pagini, iar în conținutul său se fac referiri la multiple texte de lege și la principii de drept pretins încălcate, toate aceste susțineri au caracter general, fără a arăta în concret modalitatea în care au fost încălcate acestea de către instanța de apel.

Astfel, în cuprinsul memoriului de recurs, reclamanta începe argumentația juridică prin a preciza faptul că înțelege să critice hotărârea instanței de apel atât pentru motive de nelegalitate, cât și pentru motive de netemeinice, după care prezintă situația de fapt în cauză.

În continuare expune faptul că, prin semnarea procesului-verbal autentificat sub nr. x/30.03.2020, nu a fost de acord cu prelungirea datei de predare a apartamentului, ci doar că a fost constrânsă a accepta sumele de 3.000 euro, reprezentând contravaloare chirie, și 20.000 RON, pentru a achiziționa obiecte sanitare, uși, gresie, centrală termică, faianță și calorifere.

A mai menționat și că, în condițiile în care pârâții și-au asumat obligația predării apartamentului până la 16.04.2020, orice modificare ar fi trebuit cuprinsă într-un act adițional.

Mai susține recurenta și că procesul-verbal ar fi trebuit interpretat în favoarea reclamantei, conform art. 1671 C. civ.

A invocat și prevederile art. 1270 C. civ., potrivit cărora convențiile legale au putere de lege între părțile contractante, iar, întrucât instanțele de fond au dispus rezoluțiunea promisiunii de vânzare-cumpărare, recurenta este îndreptățită să primească dublul sumei primite ca avans, clauză rămasă nemodificată ca urmare a încheierii procesului-verbal nr. x/30.03.2020.

De asemenea, a invocat și aplicabilitatea dispozițiilor art. 1279 C. civ. și că a achitat, cu titlu de avans, o sumă ce reprezintă 99.99% din prețul bunului, fără ca partea adversă să-și onoreze obligațiile.

Susține că, în speță, părțile au inserat o clauză penală în sarcina pârâților prin promisiunea de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. x/28.08.2019, având următorul conținut:

"în situația în care promitenții-vânzători nu își vor executa din vina loc obligațiile asumate prin prezenta promisiune, aceștia vor achita promitentei-cumpărătoare, cu titlu de daune interese, dublul avansului primit până la acea dată" și că, în conformitate cu prevederile art. 1183 alin. (4) coroborate cu dispozițiile art. 1538 C. civ., intimații-pârâți trebuie să răspundă pentru prejudiciul cauzat recurentei-reclamante, ca urmare a neexecutării obligațiilor asumate prin promisiunea de vânzare-cumpărare.

A mai precizat și că, din moment ce prima instanță a stabilit că procesul-verbal nr. x/30.03.2020 este un act unilateral, astfel că și prelungirea datei de predare a apartamentului pentru 16.04.2020 este tot un act unilateral.

Cu privire la aceste critici ale recurentei-reclamante, privitoare la modalitatea de interpretare de către instanța de apel a clauzei din cuprinsul promisiunii de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. x/28.08.2019, privitoare la angajarea răspunderii pârâților în caz de neîndeplinire a obligațiilor contractuale, precum și a conținutului procesului-verbal nr. x/30.03.2020, Înalta Curte constată că acestea au ca obiect interpretarea unor acte juridice, iar nu a unor norme de drept material.

Astfel, aceste critici nu reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, conform exigențelor prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) C. proc. civ., care trebuie interpretate în sensul formulării, în cuprinsul motivelor de recurs, a unei argumentări juridice a nelegalității hotărârii atacate.

Aspectele legate de interpretarea prevederilor promisiunii și a procesului-verbal, anterior arătate, nu se pot constitui în critici de nelegalitate, care să poată fi deduse judecății în calea extraordinară de atac a recursului, fiind critici de netemeinicie, ce nu pot fi cenzurate de către instanța de control judiciar, fiind supuse analizei în cadrul cercetării aspectelor legate de fondul cauzei.

Este locul a se preciza că dispozițiile art. 304 pct. 8 din C. proc. civ. din 1865, care stabileau ca motiv de nelegalitate situația când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, abrogate în prezent ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., nu își mai găsesc un corespondent în actuala reglementare procesual civilă, astfel încât orice critici fundamentate pe interpretarea greșită a unui act juridic, iar nu a legii, se plasează în afara sferei motivelor de nelegalitate expres prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Nici trimiterile la prevederile art. 1183 alin. (4), art. 1270, art. 1279, și art. 1538 C. civ. nu sunt în măsură să constituie o respectare a exigentelor stabilite de prevederile art. 486 alin. (1) lit. d) raportat la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., din moment ce simpla referire la aceste norme juridice, neînsoțită de critici concrete cu privire la modalitatea efectivă în care instanța de apel a aplicat greșit/a încălcat, după caz, aceste norme juridice, nu este suficientă pentru a putea constitui un motiv de nelegalitate, în sensul legii.

Dimpotrivă, Înalta Curte constată că trimiterea generală la aceste prevederi legale nu este în măsură să înlăture reținerile pe fondul cauzei cu privire la efectele juridice ale convenției intervenite între părți și ale procesului-verbal dintre acestea, din moment ce în recurs nu este posibilă reevaluarea aspectelor de temeinicie aplicabile cauzei.

Totodată, nici trimiterea la dispozițiile art. 1671 C. civ., cu referire la aplicarea greșită a acestora, nu se traduce într-o veritabilă critică de nelegalitate, din moment ce, prin aceasta, recurenta supune instanței, în realitate, modalitatea de interpretare de către instanța de apel a clauzelor procesului-verbal nr. x/30.03.2020, critică străină de motivele de recurs limitativ prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., conform celor expuse anterior.

Recurenta-reclamantă își continuă argumentația, din cuprinsul memoriului de recurs, cu privire la proba testimonială administrată în fața primei instanțe, care ar atesta o situație de fapt contrară celei reținute de către instanța de apel, făcând, în acest sens, referire la declarațiile numiților J. și K..

Înalta Curte constată că nici aceste critici, care vizează modalitatea de administrare a probatoriului, nu se circumscriu motivelor de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Cum în recurs nu se pot reevalua probele administrate, motivele de recurs ce tind la modificarea deciziei urmare a unei reaprecieri a probelor, sunt inadmisibile. Se reține că instanța de recurs nu examinează faptele cauzei, existența și aprecierea lor aparținând puterii suverane a instanțelor de fond.

Aceleași considerente se impun și restului criticilor recurentei-reclamante, din moment ce acestea privesc elemente de fapt, necenzurabile în recurs.

Astfel, se constată că, deși invocă o pretinsă motivare contradictorie a instanței de apel, recurenta nu dezvoltă argumente din care să rezulte acest aspect, ci învederează chestiuni privind o greșită apreciere, de către instanța de apel, a probelor administrate pe baza cărora a fost stabilită baza factuală.

Este relevantă, în acest sens, trimiterea, în mod expres, din cuprinsul memoriului de recurs, în dezvoltarea acestor argumente, la greșita interpretare de către instanța de apel a următoarelor probe: declarațiile martorilor, fotografii, facturi și chitanțe existente la dosar, proces-verbal de instalare sistem de încălzire.

Așadar, în realitate, recurenta nu a realizat o argumentare juridică susceptibilă de încadrare în drept și aptă de cenzură de legalitate, ci s-a limitat la a reproșa modalitatea în care instanțele de fond au administrat și interpretat probele, la a expune considerații teoretice generale și la a reitera contextul factual al cauzei, asupra căruia solicită o altă dezlegare.

Drept urmare, nefiind susținute critici de nelegalitate, în sensul real al acestei noțiuni, controlul de legalitate specific instanței de recurs nu poate fi realizat, iar cererea de recurs este lovită de nulitate, în sensul dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Așa cum s-a arătat deja, recurenta este nemulțumită nu de o greșită interpretare a legii (întrucât nu dezvoltă argumente în acest sens) sau de o motivare contradictorie a deciziei recurate, ci de o greșită interpretare a probelor și a reținerii stării de fapt, iar asemenea apărări nu pot forma obiect de analiză în recurs, fiind specifice exclusiv instanțelor de fond.

În concluzie, deși recurenta face trimiteri la multiple texte legale (pe care se limitează doar să le enumere ori să le citeze), în cuprinsul memoriului de recurs nu se identifică susțineri care să reliefeze aspecte de nelegalitate ale deciziei recurate, ci este prezentată doar o expunere exhaustivă a stării de fapt, sunt făcute considerații teoretice și de ordin general, precum și referiri repetitive la probatorii, aspecte care nu pot fi avute în vedere de către instanța de recurs și care, prin urmare, nu pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va constata nul recursul declarat de reclamanta B. împotriva deciziei nr. 1095A/2022 din 1 iulie 2022 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamanta B. împotriva deciziei nr. 1095A/2022 din 1 iulie 2022 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 7 iunie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.