ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1003/2023

Ședința publică din data de 06 iunie 2023

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin decizia nr. 528 din 04 aprilie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins excepția nulității recursului principal, invocată de intimatul-pârât A.; a respins, ca nefondat, recursul principal declarat de reclamantul B. împotriva deciziei nr. 207/A din 08 decembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția I civilă; a respins, ca nefondat, recursul incident declarat de pârâții C. și D. - Filiala Vrancea împotriva aceleiași decizii.

La data de 19 aprilie 2023, prin poștă, petenții C. și D. - Filiala Vrancea au depus cerere de completare a dispozitivului deciziei nr. 528 din 04 aprilie 2023, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2020, în sensul obligării recurentului B. la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, au arătat că au solicitat obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru și onorariu de avocat în sumă de 10.000 RON, respectiv 5.000 RON pentru recurentul C., conform chitanței, și 5.000 RON pentru recurentul D. - Filiala Vrancea, conform extrasului bancar, însă o atare mențiune nu se regăsește în dispozitivul hotărârii, astfel cum a apărut acesta pe site-ul instanței, împrejurare ce atrage incidența dispozițiilor art. 444 C. proc. civ.

Au precizat că față de soluția de respingere a recursului incident, ca nefondat, prezenta cerere nu vizează taxa judiciară de timbru, ci doar onorariul de avocat, astfel că se impune admiterea acesteia în parte.

Totodată, au susținut că recursul pârâților a fost formulat în condițiile art. 491 raportat la art. 472 C. proc. civ., fiind generat de promovarea recursului de către reclamantul B., iar în raport de criteriile de apreciere asupra onorariilor avocațiale, instituite de dispozițiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., în ceea ce privește activitatea desfășurată și circumstanțele cauzei, luând ca reper primul criteriu, formularea căii de atac nu a generat costuri pentru partea adversă, nefiind formulate apărări în cauză (întâmpinare), iar cuantumul mai mare al onorariilor reflectă munca avocatului în formularea apărărilor la recursul principal, precum și pentru formularea căii de atac incidentale.

Relativ la dispozițiile art. 451 C. proc. civ., sub aspectul compensării cheltuielilor de judecată, au învederat cuantumul distinct al onorariilor, formularea a 2 cereri, întâmpinarea și recursul incident, fiindu-le admise doar prima cerere (apărările formulate).

La data de 15 mai 2023, prin poștă electronică, petentul B. a depus cerere de completare a dispozitivului deciziei nr. 528 din 04 aprilie 2023, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2020, în sensul obligării intimaților la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, a arătat că la termenul de judecată stabilit de instanță a solicitat obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariul de avocat, conform chitanței depuse la dosar, onorariu achitat atât pentru promovarea cererii sale de recurs, dar și pentru a combate cererea de recurs formulată de recurenții C. și D., însă nu există nicio mențiune cu privire la cheltuielile de judecată solicitate afișată pe portalul instanței de recurs, astfel că devin incidente dispozițiile art. 444 C. proc. civ.

La aceeași dată, 15 mai 2023, prin poștă electronică, petentul B. a depus întâmpinare la cererea formulată de petenții C. și D. - Filiala Vrancea, prin care a solicitat respingerea cererii formulate de aceștia.

În susținerea poziției sale procesuale, a menționat că, în speță, nu se regăsește ipoteza părții care a câștigat procesul, prevăzută de art. 453 C. proc. civ., având în vedere că cererile de recurs formulate de părțile adverse au respinse.

Totodată, a precizat că nu este incidentă nici ipoteza a 2-a a art. 453 C. proc. civ., invocată de recurenți, întrucât cererea de recurs promovată de aceștia a fost respinsă și a generat necesitatea depunerii de acte suplimentare la dosar, înscrisuri comunicate direct avocatului petentului, recurenților și instanței de recurs, declanșând o muncă suplimentară concretizată în apărări făcute în combaterea cererii de recurs a acestora și în depunerea de înscrisuri.

Analizând cererile de față, Înalta Curte constată următoarele:

Conform prevederilor art. 397 alin. (1) C. proc. civ., instanța este obligată să se pronunțe asupra tuturor cererilor deduse judecății.

Potrivit art. 444 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum au fost modificat prin art. I pct. 41 din Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, sub incidența căreia intră cererile formulate:

"Dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare. În cazul hotărârilor definitive pronunțate în apel sau în recurs, completarea acestora se poate cere în termen de 15 zile de la pronunțare".

Din cuprinsul acestui text de lege, rezultă că încuviințarea unei cereri de completare a hotărâri judecătorești este admisibilă numai atunci când instanța a omis a se pronunța asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, această procedură fiind stabilită pentru a se asigura respectarea principiului disponibilității în procesul civil, în sensul soluționării tuturor capetelor de cerere formulate în cauză.

Omisiunea instanței de a se pronunța cu privire la cheltuielile de judecată se circumscrie cazurilor reglementate de art. 444 C. proc. civ., dreptul la acordarea cheltuielilor de judecată fiind recunoscut, potrivit art. 453 C. proc. civ., părții care a câștigat procesul, atunci când aceasta le-a solicitat în mod expres, însă instanța a omis să se pronunțe asupra lor.

În speță, prin decizia nr. 528 din 04 aprilie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins excepția nulității recursului principal, invocată de intimatul-pârât A.; a respins, ca nefondat, recursul principal declarat de reclamantul B. împotriva deciziei nr. 207/A din 08 decembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția I civilă; a respins, ca nefondat, recursul incident declarat de pârâții C. și D. - Filiala Vrancea împotriva aceleiași decizii.

În ceea ce privește solicitarea de acordare a cheltuielilor de judecată de către petenți, Înalta Curte remarcă faptul că la baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată, reglementată de dispozițiile art. 453 C. proc. civ. stă culpa procesuală, care este prezumată de lege, partea care pierde procesul trebuind să suporte cheltuielile făcute justificat de partea câștigătoare.

Cu alte cuvinte, art. 453 C. proc. civ. prevede drept fundament al plății cheltuielilor de judecată, culpa procesuală dovedită prin faptul pierderii procesului, interesând pentru aplicarea dispoziției legale, în egală măsură, atât rezultatul procesului, dar și conduita părților manifestată anterior litigiului ori pe parcursul desfășurării acestuia. Dreptul la acordarea cheltuielilor de judecată este un drept legal, ce derivă dintr-un raport juridic procesual și are ca finalitate acoperirea prejudiciului cauzat părții câștigătoare a procesului.

Sub aspectul cheltuielilor de judecată, poziția juridică de parte câștigătoare este determinată de raportul dintre conținutul obiectului acțiunii și rezultatul obținut prin hotărârea de soluționare a litigiului, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată având un caracter accesoriu în ansamblul procesului asupra căreia instanța trebuie să se pronunțe în chiar dispozitivul hotărârii, întrucât cheltuielile de judecată nu pot fi valorificate în afara încuviințării de către instanță a dreptului asupra acestora.

Realitatea cheltuielilor privește sarcina probei, ce revine părții care le reclamă, conform art. 249 C. proc. civ., iar necesitatea lor ține de justificarea că ele au fost concepute într-o legătură strictă și indisolubilă cu litigiul, au precedat sau au fost contemporane acestuia și concepute de partea care le-a plătit ca având caracter indispensabil din perspectiva sa, spre a obține serviciul avocatului în funcție de calitatea acestuia, considerată ca o garanție a succesului său.

Așa fiind, în ceea ce privește cheltuielile generate de judecata recursului principal declarat de reclamantul B., Înalta Curte constată că acestea au fost solicitate în partea finală a cererii de recurs și reiterate la primul termen de judecată acordat la data de 04 aprilie 2023, în cadrul dezbaterilor orale, când apărătorul părții a solicitat obligarea recurenților-pârâți la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 4.165 RON, conform chitanței nr. x din 03 aprilie 2023 aflate la dosar.

Totodată, în raport de recursul incident, se are în vedere aceeași solicitare din partea recurenților-pârâți C. și D. - Filiala Vrancea, de obligare a recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 10.000 RON, din care 5.000 RON pentru recurentul-pârât C., conform chitanței nr. x din 10 octombrie 2022 aflate la dosar, și 5.000 RON pentru recurentul-pârât D. - Filiala Vrancea, conform extrasului bancar nr. 28 din 31 octombrie 2022 eliberat de E. aflat la dosar.

Pentru aceste motive, cererile petenților de completare a dispozitivului deciziei nr. 528 din 04 aprilie 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, întemeiate pe dispozițiile art. 444 C. proc. civ., prin care au fost soluționate cele 2 recursuri, se dovedesc a fi justificate, acestea urmând a fi admise pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 455 C. proc. civ., "Dacă în cauză sunt mai mulți reclamanți sau mai mulți pârâți, ei vor putea fi obligați să plătească cheltuielile de judecată în mod egal, proporțional sau solidar, potrivit poziției lor în proces ori cu natura raportului juridic existent între ei."

În considerarea culpei procesuale a recurentului-reclamant materializată în promovarea unei căi de atac nefondate și, în același timp, cea a recurenților-pârâți în formularea unui recurs incident care s-a dovedit a fi nefondat, așadar o culpă comună fără ca aceasta să însemne o împărțire egală a cheltuielilor de judecată avansate de fiecare parte, se impune obligarea reciprocă a părților la plata cheltuielilor de judecată.

Compensarea judiciară reglementată de art. 453 C. proc. civ. este o consecință a obligației reciproce a părților cu privire la suportarea totală sau parțială a cheltuielilor de judecată, caz în care instanța le va compensa până la concurența sumei cele mai mici dintre ele, în condițiile art. 1616 C. civ., normă de drept comun în materia compensației ca modalitate de stingere a unor datorii reciproce; textul din C. civ. este aplicabil în acest caz, întrucât acolo unde legea procesuală nu conține o dispoziție specială, derogatorie sau proprie, se va recurge, în completare, la aplicarea normelor de drept comun edictate în acea materie.

În această privință, se reține că atât recurentul-reclamant, cât și recurenții-pârâți își suportă cheltuielile aferente propriei culpe, respectiv cheltuielile efectuate cu achitarea taxei judiciare de timbru pentru soluționarea recursului pe care fiecare l-a exercitat și partea corespunzătoare, proporțională, din onorariul de avocat achitat pentru prestarea serviciilor de asistență juridică și/sau reprezentare de către avocat, corespunzătoare respingerii propriului recurs, cheltuieli ce nu pot fi imputate părții potrivnice, dar care își poate recupera, la cerere, cheltuielile de judecată efectuate în legătură cu respingerea căii de atac a adversarului, și anume partea corespunzătoare din cheltuielile efectuate cu plata onorariului de avocat pentru apărarea în calea de atac a celeilalte părți, potrivnice, iar stabilirea acestei proporții reprezintă o chestiune de apreciere în sarcina instanței de judecată la nivel global și nu implică în mod necesar un calcul aritmetic.

Ca atare, în aplicarea acestor criterii, sunt luate în balanță valoarea și complexitatea cauzei, activitatea concretă desfășurată de apărători în etapa procesuală a recursului, respectiv pentru recurentul-reclamant - promovarea recursului principal, depunerea unor înscrisuri în combaterea cererii de recurs formulate de pârâți, iar pentru recurenții-pârâți - formularea întâmpinării la calea de atac a adversarului și declarea recursului incident, susținerea concluziilor orale în fața instanței de recurs în combaterea recursului părții potrivnice, precum și soluționarea cauzei la primul termen de judecată.

Față de soluția de respingere a recursurilor, pronunțată în cauză, părțile fiind în culpă procesuală și, astfel, în situația de a datora cheltuieli de judecată celeilalte părți, în temeiul dispozițiilor art. 453 și art. 455 C. proc. civ., Înalta Curte va dispune compensarea parțială a cheltuielilor de judecată, cu consecința obligării petenților C. și D. - Filiala Vrancea la câte 1.500 RON, fiecare, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, către petentul B., în mod proporțional față de admiterea capătului de cerere accesoriu și acesta în parte.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite cererile formulate de petenții B., C. și D. - Filiala Vrancea.

Dispune completarea dispozitivului deciziei nr. 528 din 04 aprilie 2023, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2020, în sensul că admite ambele cereri formulate de petenți.

Compensează în parte cheltuielile de judecată.

Obligă pe petenții C. și D. - Filiala Vrancea la câte 1.500 RON, fiecare, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, către petentul B..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 06 iunie 2023.