ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 239/2023

Ședința publică din data de 9 februarie 2023

asupra recursului de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea formulată la data de 31 ianuarie 2017, reclamantele S.C. A. și B., în contradictoriu cu pârâtul C., au solicitat instanței să dispună: obligarea pârâtului C. la plata sumei de 360.000 RON către reclamanta A., reprezentând despăgubiri pentru daunele produse prin denigrarea societății și a sumei de 1 leu către reclamanta B., reprezentând despăgubiri pentru daunele produse prin denigrarea acesteia.

Prin cererea precizatoare a acțiunii, reclamanta A., prin reprezentant legal B., a solicitat obligarea pârâtului și la plata despăgubirilor pentru desfășurarea de activități contrare societății, fără a se indica cuantumul acestora.

Prin sentința civilă nr. 222S din 25 octombrie 2019, Tribunalul Brașov, secția I civilă a respins acțiunea formulată de reclamantele S.C. A. și B., ca neîntemeiată; a admis cererea de intervenție accesorie în favoarea pârâtului formulată de intervenienta D.; a respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta E. S.R.L..

Prin decizia nr. 1350/Ap din 8 octombrie 2019, Curtea de Apel Brașov, secția civilă a respins, ca nefondată, excepția lipsei calității de reprezentant a apelantei B. pentru reclamanta S.C. A., invocată de pârâtul C.; a respins apelul formulat de apelanta A. împotriva sentinței civile nr. 222S/25 octombrie 2019 pronunțată de Tribunalul Brașov, ca nefondat; a admis apelul declarat de apelanta B. împotriva aceleiași sentințe civile, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis cererea formulată de reclamanta B. împotriva pârâtului C.; a obligat pârâtul C. la plata către reclamantă a sumei de 1 leu reprezentând daune morale cauzate prin exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale; a admis în parte cererea de intervenție accesorie în favoarea pârâtului formulată de intervenienta D.; a păstrat dispozițiile sentinței atacate privind: cererea adițională, cererea de intervenție accesorie în interesul pârâtului raportat la soluția de respingere a cererii formulate de reclamanta A., precum și cu privire la cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta principală S.C. E. S.R.L.; a obligat pe intimatul C. la plata către apelanta B. a sumei de 3.240 RON reprezentând cheltuieli de judecată, din care 40 RON taxă judiciară de timbru pentru fond și apel, raportat la pretențiile admise, și suma de 3.200 RON cu titlu de onorariu avocat.

Prin decizia civilă 2532 pronunțată la data de 24 noiembrie 2020 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă au fost admise recursurile declarate de reclamanta A. și de pârâtul C. împotriva deciziei nr. 1350Ap din 8 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, a fost casată decizia și trimisă cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

Prin decizia civilă nr. 599/Ap din 19 mai 2021, Curtea de Apel Brașov, secția Civilă a respins apelul formulat de apelanta-reclamantă A. în contradictoriu cu intimatul-pârât C. împotriva sentinței civile nr. 222/S pronunțată la data de 25.10.2018 de Tribunalul Brașov, secția I civilă, ca neîntemeiat; a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă B. împotriva aceleiași sentințe pe care a schimbat-o în parte, în sensul că: a admis cererea astfel cum a fost formulată de reclamanta B. în contradictoriu cu pârâtul C. și a obligat pârâtul C. la plata către reclamanta B. a sumei de 1 leu reprezentând daune morale cauzate prin exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale; a admis în parte cererea de intervenție accesorie în interesul pârâtului, formulată de intervenienta accesorie D. și a păstrat celelalte dispoziții ale sentinței apelate; a obligat intimatul-pârât C. la plata către apelanta-reclamantă B. a sumei de 5990 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva deciziei civile nr. 599/Ap din 19 mai 2021 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă a formulat recurs reclamanta A. solicitând admiterea recursului și, pe cale de consecință, modificarea deciziei în sensul admiterii și a celorlalte capete de cerere respinse de instanța de apel, respectiv obligarea intimatului Macarie la daune în favoarea S.C. A. pentru întreaga activitate defăimătoare, prejudiciabilă realizată față de această societate și constatarea desfășurării de activități contrare intereselor societății A. chiar de către intimatul Macarie, în calitatea sa de membru cooperator. A solicitat acordarea cheltuielilor de judecată.

În cuprinsul cererii de recurs reclamanta a invocat următoarele aspecte: instanța de apel a analizat separat motivele de apel constatând, fără temei legal, că în privința reclamantei S.C. A. nu s-a făcut dovada prejudiciului și nici a intenției în ce privește săvârșirea faptelor ilicite; contrar considerentelor curții de apel, în cauză s-a probat că pârâtul, fără a fi titularul dreptului la acțiune și fără a avea acordul vreunui membru fondator al societății reclamante, a promovat repetat acțiuni respinse de instanțele de judecată în care reclamanta a figurat ca pârâtă.

De asemenea, este nelegală decizia instanței de apel din care rezultă o analiză extrem de sumară a legăturii de cauzalitate dintre acțiunile abuzive ale pârâtului și prejudiciul creat societății reclamante. Justa apreciere a probelor presupunea analizarea coroborată a probelor administrate, constând în declarații de martori și înscrisurile depuse la dosar.

Soluția pronunțată în privința daunelor solicitate de reclamanta S.C. A. este nefondată. Prin respingerea acestor pretenții instanța de apel a limitat dreptul de protecție recunoscut de lege persoanei juridice. Legea nu face nicio distincție între persoanale fizice și cele juridice și nu limitează drepturile nepatrimoniale ocrotite. Arată că, în lipsa unor criterii legal reglementate, instanțele pot întâmpina dificultăți în stabilirea cuantumului despăgubirilor, însă aceasta nu echivalează cu imposibilitatea evaluării daunei morale solicitate.

Pentru încălcarea drepturilor nepatrimoniale persoana juridică poate pretinde despăgubiri materiale sau morale, precum și alte mijloace de reparare a prejudiciului. Dispozițiile art. 257 C. civ. se aplică prin asemănare și drepturilor nepatrimoniale ale persoanei juridice.

Este adevărat că dispozițiile art. 72 C. civ. care reglementează dreptul la reputație face referire doar la persoana fizică, însă alin. (2) al acestui articol menționează că aceste dispoziții se aplică prin asemănare și persoanei juridice.

În speță, atât imaginea societății, cât și a persoanei fizice, administrator al societății, sunt indisolubil legate, procesele intentate de către pârât afectând ambele persoane. Potrivit art. 15 C. civ., niciun drept nu poate fi exercitat cu scopul de a vătăma sau păgubi pe altul într-un mod exclusiv și nerezonabil, contrar bunei-credințe.

În speță sunt îndeplinite cumulativ condițiile pentru atragerea răspunderii civile delictuale, astfel cum sunt prevăzute de art. 1357 C. civ. În aprecierea caracterului ilicit al unei fapte urmează a fi avute în vedere nu numai normele juridice, ci și cele de conviețuire socială.

În ceea ce privește soluția dată de instanța de apel asupra cererii de constatare a activității desfășurate de pârâtul C. ca fiind contrare intereselor A., și aceasta este dată cu încălcarea normelor de drept material, în dovedirea acestui aspect fiind reiterate faptele săvârșite de pârât, și anume demersurile procesuale abuzive și repetate împotriva reclamantelor desfășurate în perioada 2006-2017, care impuneau atragerea răspunderii delictuale a acestuia.

Instanța de apel a apreciat în mod greșit că în speță nu este îndeplinită condiția intenției pentru admiterea acestui petit, fără însă a observa că răspunderea delictuală se analizează prin prisma celei mai ușoare culpe care, de altfel, a și fost probată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin întâmpinarea depusă la data de 21 decembrie 2021, pârâtul C. a invocat excepția netimbrării recursului, excepția nulității recursului pentru neîncadrarea motivelor de recurs în cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului întrucât a fost formulat de o persoană fără calitate procesuală. Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea recursului.

Prin întâmpinarea depusă la 07 decembrie 2021, reclamanta B. a solicitat admiterea recursului.

Recurenta-reclamantă A. a formulat răspuns la întâmpinare, solicitând înlăturarea apărărilor din întâmpinare și admiterea recursului.

La 8 noiembrie 2021 a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă dosarul nr. x/2017 având ca obiect recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 599/Ap din 19 mai 2021 a Curții de Apel Brașov, secția civilă, fiind repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 4.

La data de 8 decembrie 2022, recurenta-reclamantă a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit, conform chitanței de la dosar.

La 07 aprilie 2022, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost analizat în complet de filtru, dispunându-se comunicarea acestuia către părțile din cauză.

Prin încheierea din data de 6 octombrie 2022 recursul a fost admis în principiu și acordat termen de judecată la data de 9 februarie 2023.

Referitor la excepția netimbrării recursului, invocată prin întâmpinare, Înalta Curte a constatat că recurenta-reclamantă a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantum de 3.702,5 RON, astfel că excepția a fost respinsă.

Cu privire la excepția nulității recursului, în susținerea căreia s-a pretins că recursul a fost întocmit de o persoană fără calitate procesuală întrucât administratorul societății nu a fost mandatat prin hotărâre a Adunării Generale Ordinare a membrilor cooperatori, aceasta a fost respinsă ca nefondată, în raport cu dispozițiile art. 58, art. 60 și art. 79 din Actul constitutiv al societății reclamante coroborate cu prevederile art. 7 pct. II, lit. e) din Contractul de administrare și gestionare a patrimoniului societății A.. Potrivit acestor dispoziții, președintele este și administratorul unic al societății, care are atribuții de reprezentare în relația cu terții, în condițiile stabilite prin contractul de administrare, recursul fiind promovat, astfel, cu respectarea dispozițiilor anterior menționate.

Relativ la criticile formulate, contrar susținerilor din întâmpinare și din punctul de vedere la raport, s-a reținut că acestea se pot subsuma, în parte, prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate de recurentă și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Cu titlu preliminar, se impune a se arăta, în ceea ce privește concluziile la care a ajuns curtea de apel în evaluarea situației de fapt, precum și modul în care instanța de apel a apreciat probatoriul administrat în cauză, că acestea nu pot forma obiect de verificare de către Înalta Curte, față de particularitățile căii extraordinare cu care a fost învestită prezenta instanță, astfel cum acestea rezultă din motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în raport de care este îngăduită doar examinarea criticilor de nelegalitate a hotărârii, însă nu și a celor de netemeinicie.

Prin acțiunea dedusă judecății, întemeiată pe instituția răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie ca urmare a prejudiciului de imagine adus reclamantelor S.C. A. și B., s-a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul C., să dispună obligarea acestuia la plata sumei de 360.000 RON către reclamanta A. și a sumei de 1 leu către reclamanta B.. De asemenea, reclamanta A., prin reprezentant legal B., a solicitat obligarea pârâtului și la plata despăgubirilor pentru desfășurarea de activități contrare societății.

Prima instanță a respins acțiunea ca nefondată, aceasta apreciind că în cauză nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 1357 C. civ., întrucât fapta indicată de reclamante ca fiind cauzatoare de prejudicii, constând în promovarea de litigii în instanță, plângeri penale și sesizări, nu are caracter ilicit și nu constituie un abuz de drept, nefiind incidente dispozițiile art. 15 C. civ.

În rejudecare, după casarea deciziei pronunțate în apel în primul ciclu procesual, instanța de apel a reținut săvârșirea de către intimat a unor fapte ilicite constând în introducerea în mod repetetat a unor acțiuni pe rolul instanțelor de judecată, acțiuni care au fost respinse fie ca inadmisibile, fie ca fiind introduse de o persoană lipsită de calitate procesuală activă, constatându-se astfel că intimatul pârât nu și-a exercitat drepturile procesuale în limitele legale.

De asemenea, caracter ilicit i s-a atribuit și faptei intimatului de a formula plângere penală împotriva reclamantei B. pentru săvârșirea faptei prevăzute și pedepsite de art. 115 lit. c) din Legea 1/2005, care prevede că este infracțiune fapta administratorului unic de a nu convoca adunarea generală în cazurile prevăzute de lege, în condițiile în care, prin sentința civilă 2397/C/16.05.2007 a Tribunalului Brașov, a fost respins, printre altele, capătul de cerere privind stabilirea datei și orei la care se va desfășura adunarea generală ordinară a membrilor cooperatori, acțiunea fiind respinsă ca inadmisibilă și promovată de o persoană fără calitate procesuală activă.

Întrucât demersurile judiciare inițiate de intimatul-pârât C. au fost exercitate cu depășirea limitelor legale, instanța de apel a constat și abuzul de drept procesual săvârșit de acesta, contrar celor reținute de prima instanță.

Prin urmare, în analiza condițiilor răspunderii civile delictuale reglementate de dispozițiile art. 1357 C. civ., instanța de apel a considerat îndeplinită condiția săvârșirii unor fapte ilicite de către intimatul C..

Dacă în ceea ce o privește pe reclamanta persoană fizică s-a constatat îndeplinită condiția existenței unui prejudiciu moral ca urmare a contestării de către intimatul-pârât în mod repetat, abuziv, a calității de reprezentant al societății comerciale, prin formularea unor plângeri penale împotriva sa și a unor acțiuni în justiție în mod neîntemeiat, precum și legătura de cauzalitate dintre faptele săvârșite și prejudiciu, în ceea ce o privește pe reclamanta persoană juridică, Curtea a reținut că nu s-a făcut dovada prejudiciului pretins, nefiind probate afectarea reputației societății comerciale, pierderea unor contracte sau a unor șanse de câștig ori a unor beneficii ca urmare a formulării de către intimatul-pârât a cererilor și acțiunilor în justiție, în mod repetat.

În ceea ce privește solicitarea reclamantei A. privind constatarea desfășurării de activițăți contrare societății comerciale, în cadrul chioșcului deținut de S.C. E. S.R.L., al cărei reprezentant legal este intimatul pârât C., Curtea a reținut ca nedovedită fapta ilicită imputată intimatului și legătura de cauzalitate dintre prejudiciul pretins și fapta imputată, precum și împrejurarea că nu se poate stabili în mod cert intenția directă sau indirectă a intimatului de a urmări prejudicierea societății.

Contrar susținerilor recurentei din memoriul de recurs, prin care arată că instanța de apel a analizat separat motivele invocate în apel ce au stat la baza celor două capete de cerere, ajungându-se astfel la soluția de respingere a cererii de chemare în judecată față de reclamanta persoană juridică, Înalta Curte constată că, în limitele prevăzute de art. 477 din C. proc. civ. raportat la prevederile art. 501 alin. (1) și (3) C. proc. civ., instanța de apel a procedat la rejudecarea apelurilor declarate în cauză.

Prin memoriul de apel aflat la filele nr. x din volumul I al dosarului de apel și prin concluziile scrise aflate la filele nr. x din același volum, apelantele-reclamante au criticat soluția adoptată de prima instanță, invocând motive identice în susținerea capătului de cerere privind obligarea pârâtului la plata despăgubirilor pentru prejudicii de imagine aduse celor două reclamante. Capătul de cerere privind constatarea desfășurării de activități contrare societății a fost motivat de către apelante în sensul cauzării de prejudicii de către societatea E. S.R.L., al cărui administrator este intimatul din prezenta cauză, ca urmare a neglijenței manifestate în activitatea chioșcului aflat la parterul clădirii A., ceea ce a atras indignarea vizitatorilor la proiectul cultural intitulat "Brașoveniile - Renaștarea meșteșugurilor istorice ale Brașovului".

Din analiza deciziei recurate, reiese că instanța de apel a soluționat apelul reclamantelor în limitele casării stabilite prin decizia nr. 2532 din 24 noiembrie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată, în acord cu prevederile art. 501 alin. (3) C. proc. civ.

În ceea ce privește critica referitoare la o analiză sumară a probatoriului administrat, aceasta nu poate fi primită. În dezvoltarea acestui motiv de casare, recurenta arată că instanța de apel a analizat extrem de sumar legătura de cauzalitate dintre acțiunile abuzive ale intimatului pârât și prejudiciul de imagine și pecuniar creat societății A.. Ulterior, arată că justa apreciere a probelor urma să fie realizată de instanța de apel prin analizarea coroborată a declarațiilor martorilor audiați cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, ceea ce ar fi condus la admiterea apelului.

În realitate, recurenta critică modul în care instanțele de fond au interpretat probele administrate în cursul judecății.

Înalta Curte reține că interpretarea probelor administrate de instanțele de fond este o operațiune care se circumscrie aspectelor de netemeinicie a hotărârii atacate, neputându-se cenzura în recurs modalitatea în care instanța de apel a apreciat probele relevante pentru soluționarea cauzei.

Totodată, stabilirea chestiunilor de fapt ale procesului aparține judecătorilor fondului cauzei, aceștia încuviințând probele în raport de teza probatorie propusă și de utilitatea lor în dezlegarea aspectelor litigioase.

În acest demers, în vederea stabilirii existenței sau inexistenței faptelor pentru a căror dovedire probele au fost încuviințate, judecătorul apreciază probele în mod liber, potrivit convingerii sale, în afară de cazul când legea stabilește puterea lor doveditoare, așa cum dispune art. 264 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin urmare această critică nu poate fi primită, având în vedere că prin recurs pot fi supuse controlului judiciar numai aspecte de nelegalitate, astfel cum prevăd dispozițiile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., conform cărora casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate.

În ceea ce privește critica prin care recurenta se arată nemulțumită de respingerea pretențiilor sale în contextul în care față de persoana fizică cererea a fost admisă prin raportare la aceleași fapte ilicite în ceea ce privește primul capăt de cerere al acțiunii introductive de instanță, iar cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere s-au constatat neîndeplinite condițiile atragerii răspunderii civile delictuale, aceasta este nefondată.

Cu privire la primul capăt de cerere, recurenta apreciază că instanța de apel a făcut în cauză o aplicare greșită a prevederilor art. 257 C. civ. potrivit cărora dispozițiile prezentului titlu (apărarea drepturilor nepatrimoniale) se aplică prin asemănare și drepturilor nepatrimoniale ale persoanelor juridice, astfel că în cauză instanța trebuia să facă aplicarea dispozițiilor art. 252 C. civ. potrivit cărora orice persoană fizică are dreptul la ocrotirea valorilor intrinseci ființei umane, cum sunt viața, sănătatea, integritatea fizică și psihică, demnitatea, intimitatea vieții private, libertatea de conștiință, creația științifică, artistică, literară sau tehnică. În aceste condiții, consideră îndeplinite condițiile atragerii răspunderii civile delictuale reglementate de art. 1357 C. civ. și în raport cu reclamanta persoană juridică.

Cercetând decizia recurată, se constată că instanța de apel a apreciat, în ceea ce o privește pe reclamanta B., îndeplinite toate condițiile atragerii răspunderii civile delictuale reglementate de art. 1357 C. civ.

În ceea ce o privește pe recurenta A., instanța de apel a considerat îndeplinită condiția săvârșirii faptei ilicite de către intimatul C., însă a apreciat neîndeplinită condiția prejudiciului, cea a legăturii de cauzalitate între faptă și prejudiciu, precum și cea a vinovăției.

Prin urmare, contrar criticilor aduse de către recurentă în cuprinsul memoriului de recurs, instanța de apel nu a negat dreptul acesteia la apărarea drepturilor sale nepatrimoniale, recunoscând caracterul ilicit al faptelor imputate intimatului și în raport de persoana juridică, însă a considerat că nu sunt îndeplinite, în mod cumulativ, toate condițiile necesare atragerii răspunderii civile delictuale.

Astfel, din probatoriul administrat în cauză, respectiv din depozițiile martorelor F. și G. coroborate cu înscrisurile contabile ce reflectă situația economică a societății în perioada 2012-2018, instanța de apel a concluzionat în sensul nedovedirii prejudiciului pretins de către societatea reclamantă, câtă vreme nu rezultă afectarea reputației acesteia în mediul de afaceri sau din punct de vedere economic. De asemenea, recurenta nu a dovedit nici pierderea unei șanse sau a unui câștig pe care, în condiții obișnuite, ar fi putut să îl realizeze și de care a fost lipsită.

În aceste condiții, referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material", indicat de recurentă ca temei de drept al recursului, Înalta Curte reține că ipotezele circumscrise acestui motiv se referă la situațiile în care instanța aplică un act normativ care nu este incident în pricina dedusă judecății, dă eficiență unei norme generale în condițiile existenței unei norme speciale aplicabile sau oferă o interpretare sau aplicare greșită textului de lege incident în cauză.

Or, raportând cele expuse la litigiul pendinte, ce are ca obiect răspunderea civilă delictuală, Înalta Curte reține că instanța de apel a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 1349 și 1357 alin. (1) C. civ., ale art. 72 C. civ. ("(1) Orice persoană are dreptul la respectarea demnității sale. (2) Este interzisă orice atingere adusă onoarei și reputației unei persoane, fără consimțământul acesteia ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75,") precum și a dispozițiilor art. 253 alin. (4) și 257 C. civ.

Potrivit jurisprudenței constante a CEDO (a se vedea, spre exemplu, Cauza Tolstoy Miloslavsky c. Regatului Unit), daunele morale se stabilesc în raport de consecințele negative suferite de victimă, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care victimei i-a fost afectată situația profesională și socială. În cuantificarea prejudiciului moral, aceste condiții sunt subordonate condiției aprecierii rezonabile pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs, astfel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără justă cauză a celui care pretinde daune morale.

În contextul în care prejudiciul real și efectiv produs nu a fost dovedit de către reclamanta persoană juridică, în mod corect instanța de apel a apreciat ca nefiind îndeplinită această condiție în ceea ce privește cererea reclamantei persoane juridice.

În ceea ce privește capătul de cerere privind răspunderea civilă delictuală decurgând din desfășurarea de către intimatul-pârât de activități contrare societății comerciale, în cadrul chioșcului deținut de E. S.R.L., al cărei reprezentant legal este intimatul pârât C., se constată că, prin apelul promovat, recurenta a invocat caracterul ilicit al faptelor intimatului ca urmare a neglijenței manifestate în activitatea chioșcului aflat la parterul clădirii A., ceea ce a atras indignarea vizitatorilor la proiectul cultural intitulat "Brașoveniile - Renaștarea meșteșugurilor istorice ale Brașovului". Motivele aduse în sprijinul cererii de recurs în ceea ce privește capătul de cerere numărul doi sunt parțial diferite de cele cu care recurenta a învestit instanța de apel, astfel că nu pot fi criticate direct în recurs aspecte care nu au fost invocate în fața instanței de apel, pentru că, într-o atare situație, instanța de recurs nu poate exercita controlul judiciar asupra hotărârii pronunțate, iar analizarea, direct în faza recursului, a motivelor ar duce la privarea de un grad de jurisdicție și, implicit, la încălcarea principiului "non omisso medio".

Față de această împrejurare, instanța de recurs urmează să analizeze doar criticile care privesc desfășurarea de către intimatul-pârât de activități contrare societății din perspectiva neglijenței manifestate în perioada de desfășurare a proiectului cultural mai sus-amintit, invocate de recurentă și în apel și analizate de instanța de apel, în acord cu prevederile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 483 C. proc. civ.

În susținerea acestui motiv, recurenta arată că, în baza art. 30 din Actul constitutiv al societății, pârâtul avea obligația să respecte valorile și principiile mișcării cooperatiste, să respecte prevederile actului constitutiv și ale Legii 1/2005, să respecte hotărârile adoptate de AGA sau de Administratorul unic. În consens cu instanța de apel, Înalta Curte apreciază că recurenta nu a dovedit fapta ilicită imputată intimatului. Prin faptă ilicită, ca element al răspunderii civile delictuale, se înțelege orice acțiune sau inacțiune prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv sau chiar interesului ce aparține unei persoane. Principiile mișcării cooperatiste, a căror încălcare este reclamată, se află menționate la art. 7 alin. (3) din Legea 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației și sunt următoarele: principiul asocierii voluntare și deschise, principiul controlului democratic al membrilor cooperatori, principiul participării economice a membrilor cooperatori, principiul autonomiei și independenței societăților cooperative, principiul educării, instruirii și informării membrilor cooperatori, principiul cooperării între societățile cooperative și principiul preocupării pentru comunitate.

Analizând faptele imputate se constată, în principal, că recurenta reproșează intimatului încălcarea obligațiilor stabilite prin actul constitutiv, însă faptele imputate, și anume neglijența manifestată în îngrijirea amplasamentului chioșcului aflat în folosința societății administrate de intimat, nu se regăsesc în enumerarea obligațiilor ce trebuie respectate de membrii cooperatori. În aceste condiții, în mod corect a concluzionat instanța de apel faptul că recurenta nu a dovedit caracterul ilicit al faptei imputate intimatului. Nici principiile mișcării cooperatiste mai sus-amintite nu pot fi considerate încălcate prin raportare la faptele imputate intimatului.

De asemenea, instanța de apel era în drept să rețină, în temeiul probelor administrate, că nu a fost dovedită legătura de cauzalitate între prejudiciul invocat de apelantă și fapta ilicită imputată intimatului-pârât, aceea de a produce dezordine și gunoaie în scopul a afecta activitatea societății recurente.

Prin urmare, având în vedere că îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale reglementată de art. 1349 C. civ. - fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate între fapta imputată și prejudiciu și vinovăția - trebuie să fie cumulativă, rezultă că atâta vreme cât s-a constatat inexistența faptei ilicite în legătură cu al doilea capăt de cerere, analiza celorlalte condiții ale răspunderii civile delictuale devine superfluă în cauză.

În acest context, se reține caracterul nefondat al criticii recurentei-reclamante referitoare la dovedirea prejudiciului cauzat și la faptul că instanța trebuia să stabilească dacă există vinovăția pârâtului, deoarece analiza condițiilor răspunderii civile delictuale este graduală, astfel că dacă una dintre acestea nu este îndeplinită nu se mai impune analiza celorlalte condiții legale.

În consecință, raportat la cele expuse, Înalta Curte, apreciind că motivele de recurs invocate sunt nefondate în ansamblul lor, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 599/Ap din 19 mai 2021 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă.

În ceea ce privește cererea formulată de recurentă privind obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere soluția pronunțată cu privire la cererea de recurs, în temeiul prevederilor art. 453 C. proc. civ. aceasta urmează a fi respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 599/Ap din 19 mai 2021 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 februarie 2023.