ÎCCJ, decizie (scj.ro #223154)

Contract de asociere. Acțiune în pretenții întemeiată pe dispozițiile art. 1456 din Codul civil.  Condiții și efecte. Nerăsturnarea prezumției relative instituite prin art. 1456 alin. (2) Cod civil

Cuprins pe materii: Drept comercial. Codul civil. Obligații. Obligațiile complexe. Obligațiile solidare

Index alfabetic: Acțiune în pretenții

Contract de asociere

Drept de regres între codebitori

Prezumție relativă

C. civ., art. 1456 alin. (2), art. 1953

C. proc. civ., art. 22 alin. (6), art. 430 alin. (2)

Potrivit art. 1456 C. civ., ,,Debitorul solidar care a executat obligația nu poate cere codebitorilor săi decât partea din datorie ce revine fiecăruia dintre ei, chiar dacă se subrogă în drepturile creditorului. (2) Părțile ce revin codebitorilor solidari sunt prezumate ca fiind egale, dacă din convenție, lege sau din împrejurări nu rezultă contrariul.”

Reglementând regresul între codebitori, acest text de lege prevede, în primul rând, regula divizării datoriei între codebitori, ca o consecință a plății în întregime a datoriei de către unul dintre aceștia, iar, în ce privește repartizarea datoriei între codebitori, instituie o prezumție relativă în favoarea egalității, care poate fi răsturnată prin arătarea inegalității de interese, ce poate rezulta din convenție, lege sau împrejurări.

Astfel, în condițiile în care cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1456 C. civ., în mod corect instanța de apel a analizat pretențiile deduse judecății prin raportare la condițiile prevăzute pentru exercitarea regresului între codebitori și a verificat conținutul convenției părților pentru a stabili în ce măsură prezumția relativă instituită prin teza I a alin. (2) a fost răsturnată, stabilind că articolul din contractul de asociere, pe care reclamanta și-a întemeiat acțiunea, reglementează procentul de participare a fiecărui membru în cadrul proiectului, și nu întinderea răspunderii fiecărui membru pentru acoperirea unor eventuale pierderi/prejudicii cauzate cocontractantului, nefiind relevant din perspectiva stabilirii părților din datorie ce revin codebitorilor solidari.

I.C.C.J., Secția a II-a civilă, Decizia nr. 63 din 18 ianuarie 2024

A. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Covasna sub nr. x/119/2021, la data de 14.12.2021, reclamanta A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele B. Ltd., C. S.A. și D. S.R.L. obligarea acestora la plata sumei de 821.841,04 lei, după cum urmează: D. S.R.L. - 366.785,10 lei, C. S.A. - 362.173,94 lei și B. Ltd. - 92.882 lei, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 994/28.11.2022 pronunțată de Tribunalul Covasna s-a respins excepția prematurității introducerii cererii având ca obiect suma de 273.079,82 lei, ce ar reveni societății E., a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele B. Ltd. și D. S.R.L., au fost obligate pârâta D. S.R.L. la plata către reclamantă a sumei de 366.785,10 lei și pârâta B. Ltd. la plata sumei de 92.882 lei, a fost respinsă, ca rămasă fără obiect, cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâta C. S.A. și au fost obligate pârâtele B. Ltd. și D. S.R.L., în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 11.823,41 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta D. S.R.L.

Prin decizia civilă nr. 1190/Ap din 29 iunie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, Secția civilă, s-a admis apelul pârâtei și s-a schimbat sentința apelată, în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată formulate de reclamanta A. S.R.L. împotriva pârâtei D. S.R.L., fiind menținute restul dispozițiilor.

B. Calea de atac exercitată în cauză

La data de 01 septembrie 2023 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția a II-a civilă, sub nr. x/119/2021, recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1190/Ap din 29 iunie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, Secția civilă.

Reclamanta și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ., solicitând, în principal, admiterea recursului, casarea în parte a deciziei civile recurate, sub aspectul admiterii apelului D. S.R.L. și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel; în subsidiar, admiterea recursului, casarea în parte a deciziei civile, sub aspectul admiterii apelului D. S.R.L., menținând soluția instanței de fond, cu cheltuieli de judecată.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta a susținut că și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 1456 C. civ. și pe considerentele deciziei nr. 194/R/23.03.2021, pronunțate de Curtea de Apel Brașov în dosarul nr. x/119/2018*, care se bucură de autoritate de lucru judecat, în cuprinsul cărora a fost analizată culpa membrilor asocierii pentru neexecutarea la termen a obligațiilor asumate în cadrul contractului de achiziție publică, stabilindu-se că pretențiile vor fi reglementate în funcție de participația fiecărui membru.

Ca atare, prevalându-se și de conduita procesuală a intimaților care nu au formulat apărări în cauză, recurenta consideră că este greșit considerentul instanței de apel, potrivit căruia instanța învestită cu soluționarea dosarului nr. x/119/2018* nu a analizat modul în care membrii asocierii răspund în baza convenției încheiate, iar art. 4.2 din contract nu reglementează astfel de raporturi.

Consideră recurenta că, instanța de apel nu putea da o altă interpretare unor considerente intrate în puterea lucrului judecat, după cum nu putea nici schimba cauza acțiunii, în caz contrar fiind nesocotite dispozițiile art. 22 C. civ.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a invocat aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1456 C. civ., care constituie temeiul juridic al cererii de chemare în judecată.

Astfel, se arată că dreptul de regres al recurentei, în calitate de codebitor solidar, poate fi valorificat în temeiul textului de lege menționat, și nu al prevederilor art. 13.7 din contractul de asociere, iar partea nu trebuie să demonstreze decât legătura dintre el și ceilalți codebitori, nefiind impusă de lege nicio altă condiție suplimentară.

Pe de altă parte, recurenta consideră că prevederea contractuală menționată nu reglementează un drept de regres, născut ulterior executării contractului, ci ipoteza și condițiile în care liderul asocierii poate să se îndrepte împotriva celorlalți membri pentru neexecutarea obligațiilor asumate, astfel că pentru soluționarea cererii prezenta relevanță doar art. 4.2 din contract, astfel cum s-a reținut în considerentele deciziei nr. 194/R/23.03.2021.

Suplimentar, recurenta arată că a indicat în fața primei instanțe înscrisurile din dosarul nr. x/119/2018* din care reieșea vinovăția intimatei pârâte pentru întârzierea în executarea obligațiilor asumate prin contractul de achiziție publică.

Apărarea intimatei

Legal citată, intimata-pârâtă D. S.R.L. a formulat întâmpinare la recurs, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

C. Procedura de soluționare a recursului

Cu titlu prealabil, se reține că prezentul proces este guvernat de dispozițiile Codului de procedură civilă în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, întrucât acțiunea introductivă a fost înregistrată pe rolul instanțelor la data de 14 decembrie 2021, așadar după intrarea în vigoare a acestei legi.

Prin rezoluția completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, s-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 18 ianuarie 2023, în ședință publică, cu citarea părților, în temeiul art. 490 alin. (2) C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018.

D. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând recursul în limitele controlului de legalitate, în conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., constată că acesta nu este fondat, pentru considerentele ce succed.

În prezenta cauză, întemeindu-se pe dispozițiile art. 1456 C. civ. și pe considerentele deciziei civile nr. 194/R/23.03.2021, pronunțate de Curtea de Apel Brașov în dosarul nr. x/119/2018*, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în calitate de codebitor solidar care a executat obligația, obligarea celorlalți codebitori la plata părții din datorie ce revine fiecăruia, prin raportare la cotele de participare stabilite pentru aceștia prin art. 4.2 din Contractul de asociere nr. 121/02.11.2012.

Instanța de apel a schimbat în parte soluția primei instanțe, în limitele în care a fost învestită, în sensul respingerii cererii formulate în contradictoriu cu pârâta D. S.R.L., reținând, pe de-o parte, că decizia de care se prevalează reclamanta nu a dezlegat cu autoritate de lucru judecat chestiunea răspunderii în raporturile dintre membrii asocierii, ci doar între aceștia și autoritatea contractantă, iar pe de altă parte, că art. 4.2 din contractul de asociere reglementează procentul de participare a fiecărui membru în cadrul proiectului, și nu procentul de participare la acoperirea eventualelor prejudicii cauzate de unul din membri.

Prin recursul declarat, reclamanta a criticat decizia curții de apel susținând, pe de o parte, că prin aceasta au fost încălcate reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității [pct. 5 alin. (1) al art. 488 C. proc. civ.], iar pe de altă parte, că au fost încălcate norme de drept material [pct. 8 alin. (1) al aceluiași text], cu referire la art. 1456 C. civ.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta a arătat că decizia atacată a fost dată cu nesocotirea puterii de lucru judecat a considerentelor deciziei civile nr. 194/R/23.03.2021, prin care s-a stabilit că membrii asocierii își vor regla pretențiile în funcție de cotele de participare la beneficii și la pierderi stabilite prin Contractul de asociere nr. 121/02.11.2012.

Motivul de recurs nu este întemeiat.

Potrivit art. 430 alin. (2) C. proc. civ., ,,Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă”.

În cadrul dosarului nr. x/119/2018*, instanțele au fost învestite cu solicitarea reclamantei F. S.A., în calitate de autoritate contractantă, de obligare a pârâților E. S.R.L., D. S.R.L., C. S.A., A. S.R.L. și B. Ltd., la plata în solidar a unei sume de bani, cu titlu de penalități de întârziere aferente contractului de execuție nr. 9975/20.09.2012.

Răspunzând apărării pârâților, prin care aceștia au invocat dispozițiile Contractului de asociere nr. 121/02.11.2012, pentru a obține limitarea răspunderii sau exonerarea de răspundere, instanța de apel a stabilit prin decizia nr. 194/R/23.03.2021 că răspunderea membrilor asocierii față de autoritatea contractantă este solidară, conform art. 1953 C. civ., urmând ca, în baza convenției menționate, pârâții să își reglementeze pretențiile, în funcție de participația stabilită pentru fiecare membru.

Reiese, așadar, că fiind învestită cu analiza raportului juridic născut din contractul de execuție nr. 9975/20.09.2012 între autoritatea contractantă, pe de-o parte, și pârâți, în calitate de antreprenori, pe de altă parte, instanța care a pronunțat decizia menționată nu a verificat, ținând cont de limitele învestirii și în acord cu dispozițiile art. 22 alin. (6) C. proc. civ., modul în care se repartizează răspunderea în raporturile dintre membrii asocierii, o astfel de verificare fiind superfluă raportat la caracterul solidar al răspunderii acestora față de autoritatea contractantă.

În această situație, astfel cum în mod corect a statuat și curtea de apel, considerentele deciziei menționate, prin care s-a stabilit că pârâții își vor reglementa pretențiile în funcție de participația stabilită prin contractul de asociere pentru fiecare membru al asocierii, nu au dezlegat cu autoritate de lucru judecat chestiunea întinderii răspunderii în raporturile dintre aceștia, întrucât nu sprijină soluția pronunțată, nefiind vorba despre o chestiune litigioasă.

În ce privește critica prin care se invocă încălcarea principiului disponibilității, prin schimbarea cauzei cererii de chemare în judecată, care va fi analizată tot din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte arată că nu poate fi primită.

Se constată că instanța de apel nu a depășit limitele învestirii, ci a analizat pretențiile deduse judecății prin raportare la condițiile prevăzute de art. 1456 C. civ. pentru exercitarea regresului între codebitori, stabilind că art. 4.2 din Contractul de asociere nr. 121/02.11.2012, pe care reclamanta și-a întemeiat acțiunea, reglementează procentul de participare a fiecărui membru în cadrul proiectului, și nu întinderea răspunderii fiecărui membru pentru acoperirea unor eventuale pierderi/prejudicii cauzate cocontractantului.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a invocat aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1456 C. civ., arătând că dreptul de regres al codebitorului solidar, poate fi valorificat în temeiul textului de lege menționat, și nu al prevederilor art. 13.7 din contractul de asociere, iar partea nu trebuie să demonstreze decât legătura dintre el și ceilalți codebitori, nefiind impusă de lege nicio altă condiție suplimentară.

Motivul de recurs nu este întemeiat.

Potrivit art. 1456 C. civ., ,,Debitorul solidar care a executat obligația nu poate cere codebitorilor săi decât partea din datorie ce revine fiecăruia dintre ei, chiar dacă se subrogă în drepturile creditorului.

(2) Părțile ce revin codebitorilor solidari sunt prezumate ca fiind egale, dacă din convenție, lege sau din împrejurări nu rezultă contrariul.”

Reglementând regresul între codebitori, textul de lege menționat prevede, în primul rând, regula divizării datoriei între codebitori, ca o consecință a plății în întregime a datoriei de către unul dintre aceștia, iar în ce privește repartizarea datoriei între codebitori, instituie o prezumție relativă în favoarea egalității, care poate fi răsturnată prin arătarea inegalității de interese, ce poate rezulta din convenție, lege sau împrejurări.

În prezenta cauză, recurenta a susținut că prezumția relativă instituită prin alin. (2) al art. 1456 C. civ. este înlăturată prin convenția părților, respectiv Contractul de asociere nr. 121/02.11.2012, care stabilește la art. 4.2 participarea membrilor asocierii la profit și pierderi.

Cu toate acestea, raportat la conținutul clauzei și la obiectul de reglementare, instanța de apel a constatat că prevederea menționată face parte din articolul 4, intitulat ,,Obiectul contractului” și reglementează procentul de participare a membrilor asocierii la realizarea proiectului, și nu repartizarea răspunderii între membrii asocierii în ipoteza neexecutării culpabile a obligațiilor născute din contractul de execuție lucrări, astfel că nu este relevantă din perspectiva stabilirii părților din datorie ce revin codebitorilor solidari.

Totodată, instanța de apel a identificat în mod corect prevederea contractuală care reglementează raporturile juridice dintre membrii asocierii, respectiv art. 13.7 din contract, care prevede că ,,în raporturile dintre ele răspunderea va fi angajată în raport de neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a obligațiilor ce revin fiecărui asociat membru”.

În aceste condiții, constatând că recurenta și-a întemeiat pretențiile pe dispozițiile art. 1456 C. civ., Înalta Curte constată că, în mod corect, instanța de apel a procedat la verificarea conținutului convenției părților pentru a stabili în ce măsură prezumția relativă instituită prin teza I a alin. (2) a fost răsturnată și a stabilit, tot astfel, că art. 4.2 din Contractul de asociere nr. 121/02.11.2012, pe care se întemeiază pretențiile deduse judecății nu este relevant din această perspectivă.

Referitor la argumentele recurentei, prin care se face trimitere la înscrisurile administrate în dosarul nr. x/119/2018*, din care ar rezulta culpa intimatei D. S.R.L. pentru întârzierea în executarea obligațiilor născute din contractul de execuție nr. 9975/20.09.2012, care a generat plata penalităților de întârziere față de autoritatea contractantă, Înalta Curte arată că sunt străine de pricină, întrucât analiza instanței de apel a privit aplicarea art. 1456 C. civ. doar prin raportare la art. 4.2 din contractul de asociere, considerând că verificarea culpei membrilor asocierii, prin raportare la art. 13.7 din contract, excede limitelor învestirii, iar recurenta nu a criticat această statuare.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte a respins ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă împotriva deciziei civile nr. 1190/Ap din 29 iunie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, Secția civilă.