ÎCCJ, decizie (scj.ro #205561)

Contract de delegare a gestiunii activităților de colectare și transport a deșeurilor. Acțiune în pretenții formulată de unitatea administrativ-teritorială în temeiul Legii nr. 51/2006. Cale de atac

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Procedura contencioasă. Căile de atac. Dispoziții generale

Index alfabetic: Acțiune în pretenții

Contract de delegare a gestiunii

Cale de atac

Principiul legalității căilor de atac

Principiul specialia generalibus derogant

C. proc. civ., art. 24, art. 457 alin. (1)

Legea nr. 51/2006, art. 51 alin. (4 ind. 1)

Legea nr. 554/2004, art. 10 alin. (2)

Legea nr. 101/2016, art. 53 alin. (1 ind. 1)

Potrivit art. 51 alin. (4

1

) din Legea nr. 51/2006, soluționarea litigiilor dintre unitățile administrativ-teritoriale și operatori în legătură cu atribuirea directă, încheierea, executarea, modificarea și încetarea contractelor de delegare a gestiunii, precum și a celor privind acordarea de despăgubiri se realizează potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. Cererea se introduce la secția de contencios administrativ a tribunalului în a cărui competență teritorială se află sediul operatorului.

În conformitate cu art. 10 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, recursul împotriva sentințelor pronunțate de tribunalele administrativ-fiscale se judecă de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel.

În condițiile în care legiuitorul a prevăzut expres și limitativ exercitarea căii de atac a recursului împotriva hotărârilor prin care a fost soluționată în primă instanță categoria de litigii circumscrise Legii nr. 51/2006, în care se include și acțiunea formulată de unitatea administrativ-teritorială pentru nerespectarea de către pârât a obligațiilor din contractul de delegare a gestiunii activităților de colectare și transport a deșeurilor, rezultă că hotărârea

tribunalului nu era susceptibilă de a fi atacată cu apel, ci cu recurs, fiind incidente prevederile legale derogatorii ale acestui act normativ, potrivit principiului specialia generalibus derogant.

I.C.C.J., Secția a II-a civilă, Decizia nr. 763 din 29 martie 2023

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la 09.04.2020, reclamantul Municipiul Brăila a chemat în judecată pe pârâta S.C. A. S.R.L., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 69.030 lei, penalități aferente trimestrului IV 2019, pentru neîndeplinirea indicatorului de performanță „Măsurarea colectării separate a deșeurilor de hârtie, metal, plastic și sticlă din deșeurile municipale” și a sumei de 139.707 lei, penalități aferente trimestrului IV 2019, pentru neîndeplinirea indicatorului de performanță „Cantitatea de deșeuri colectate selectiv raportată la cantitatea de deșeuri colectate”.

Prin încheierea din 17.11.2021, instanța a disjuns, în temeiul art. 139 C. proc. civ., cererea conexă din dosarul nr. x/113/2020, cauză ce fusese reunită cu cea de față prin încheierea din 04.11.2020.

Prin sentința nr. 255/24.11.2021, Tribunalul Brăila, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a obligat pârâta la plata sumei de 69.028 lei, penalități aferente trimestrului IV 2019, pentru neîndeplinirea indicatorului de performanță „Măsurarea colectării separate a deșeurilor de hârtie, metal, plastic și sticlă din deșeurile municipale”, a sumei de 139.707 lei, penalități aferente trimestrului II 2019, pentru neîndeplinirea indicatorului de performanță „Cantitatea de deșeuri colectate selectiv raportată la cantitatea de deșeuri colectate”, precum și a sumei de 11.500 lei, cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta S.C. A. S.R.L., cale de atac ce a fost recalificată drept apel, prin încheierea de ședință din 16.03.2022 a Curții de Apel Galați, Secția a II-a civilă.

Prin decizia nr. 195/A/08.06.2022, Curtea de Apel Galați, Secția a II-a civilă a respins apelul ca nefondat.

Împotriva încheierii din 16.03.2022 și a deciziei a declarat recurs aceeași pârâtă S.C. A. S.R.L., solicitând trimiterea cauzei spre rejudecare unei alte instanțe de același grad.

În privința admisibilității recursului, autoarea acestuia a învederat că, în cauză, nu este aplicabilă Legea nr. 101/2016, cum greșit s-a reținut prin decizia recurată, întrucât litigiul derivă din contractul de delegare a gestiunii activităților de colectare și transport al deșeurilor nr. 34055/05.09.2011 și că acesta nu a fost atribuit printr-o procedură de achiziție publică sau alt tip de licitație, situația fiind aceeași și pentru contractul care a reglementat anterior activitatea recurentei, respectiv contractul de asociere nr. 16772/12.05.1998. În consecință, a apreciat că litigiul este unul de drept comun, iar decizia recurată este supusă recursului, fiind inexactă mențiunea „definitivă”, cuprinsă în dispozitiv.

În dezvoltarea recursului, a subliniat că obiectul cererii îl reprezintă obligarea sa la plata de penalități pentru pretinsa încălcare a doi indicatori de performanță, care măsoară gradul de reducere a cantității de deșeuri ce ajung să fie depozitate și sunt reglementați în art. 9 alin. (1) lit. p) din O.U.G. nr. 196/2005 și în Anexa nr. 7 la Legea nr. 211/2011, pentru activitatea de sortare a deșeurilor, deși sunt denumiți confuz „măsurarea colectării separate a deșeurilor de hârtie, plastic, metal și sticlă din deșeurile municipale”.

O primă critică a vizat respingerea de către instanța de apel a apărărilor întemeiate pe art. 1.517 C. civ., prin care recurenta a solicitat să se constate exonerarea sa de răspunderea ce îi revenea ca urmare a contractului, în considerarea încălcării de către creditor a obligației de a-i pune la dispoziție infrastructura de tratare a deșeurilor, în lipsa căreia nu puteau fi atinși indicatorii evocați în acțiunea introductivă, obligație prevăzută atât de art. 6, 24 alin. (2) și 29 alin. (1) din Legea nr. 51/2006 cât și de contractul încheiat de părți.

Recurenta a arătat că lipsesc considerentele care să fundamenteze respingerea motivului său de apel, prin care a invocat incidența art. 1.517 C. civ.

A susținut că răspunderea civilă este întotdeauna condiționată de culpă, iar art. 1.516 C. civ., stabilind că răspunderea debitorului este atrasă în cazul neexecutării nejustificate, exclude angajarea răspunderii într-un caz cum este cel reglementat de art. 1.517 C. civ. Așadar, soluționarea legală a cauzei presupunea ca instanța să determine cauza tehnică a neîndeplinirii obligației care atrage sancțiunea contractuală și, ulterior, să stabilească partea contractantă care poartă răspunderea juridică pentru neexecutare.

Recurenta a criticat considerentul deciziei recurate prin care se reține că îi revenea obligația executării operațiunilor contractuale, din moment ce a acceptat executarea obligației contractuale în condițiile de infrastructură a serviciului de salubrizare din Municipiul Brăila. În acest sens, a evocat o confuzie a instanței de apel între existența și executarea obligației, explicând, pe de o parte, că la momentul încheierii contractului, legea nu prevedea indicatorii de performanță pentru nerespectarea cărora s-a aplicat sancțiunea și, pe de altă parte, că este neargumentată concluzia potrivit căreia inexistența infrastructurii nu este o cauză de exonerare a debitorului.

Totodată, a combătut statuarea instanței de apel potrivit căreia existența actelor administrative de autoritate prin care s-a executat în concret legea nu permite exonerarea recurentei de răspunderea contractuală, dar că recurenta putea să nu continue executarea contractului, dacă găsea oportun.

Autoarea recursului a subliniat caracterul imprecis și concluzia eronată a instanței de apel în privința regimului diferit al răspunderii contractuale în contractele administrative și cele civile. În cauză, potrivit art. 24 și 29 din Legea nr. 51/2006, autoritatea era obligată să pună la dispoziția operatorilor sistemele de utilități publice aferente serviciilor delegate și, deși avea dreptul de a rezilia contractul pentru încălcarea acestei obligații a autorității, recurenta a notificat-o constant, așteptând ca obligația să fie îndeplinită.

A conchis că se impune casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare, urmând ca instanța de apel să aplice în mod corect prevederile legale la situația de fapt învederată.

La 28.09.2022, prin întâmpinarea înregistrată la dosar, intimatul Municipiul Brăila a solicitat respingerea recursului, în principal, ca inadmisibil și, în subsidiar, ca nefondat.

În ședința din 25.01.2023, Înalta Curte de Casație și Justiție a pus în discuția părților excepția inadmisibilității recursului, pe care a respins-o prin încheierea din 08.02.2023, reținând că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 101/2016 și că, potrivit art. 483 alin. (1) teza I C. proc. civ., decizia nr. 195/A/08.06.2022 pronunțată de Curtea de Apel Galați, Secția a II-a civilă este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

La termenul de astăzi, asupra motivului de casare invocat din oficiu, Înalta Curte reține următoarele:

Conform art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Astfel cum rezultă din parcursul procesual al cauzei, în considerarea mențiunii inserate de Tribunalul Brăila, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dispozitivul sentinței nr. 255/24.11.2021, pârâta a procedat la atacarea acesteia cu recurs. În cuprinsul cererii de recurs, a solicitat și recalificarea căii de atac în apel, potrivit art. 457 C. proc. civ., invocând incidența art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, întrucât contractul încheiat între părțile litigante nu a fost atribuit prin O.U.G. nr. 34/2006 și, astfel, Legea nr. 101/2016 nu ar fi aplicabilă.

Prin încheierea din 16.03.2022, recurată în cauza de față, Curtea de Apel Galați, Secția a II-a civilă a recalificat calea de atac din recurs în apel, reținând însă ca temei prevederile Legii nr. 101/2016.

Subsecvent, constituită în complet legal de apel, a soluționat calea de atac prin decizia recurată, nr. 195/A/08.06.2022, menționând în dispozitiv că aceasta este definitivă, concordant cu calificarea litigiului ca decurgând din executarea unui contract administrativ, în sensul art. 53 alin. (1 ind. 1) din Legea nr. 101/2016.

Pentru a se pronunța asupra motivului de casare de ordine publică invocat din oficiu, Înalta Curte va stabili, prioritar, în raport cu art. 457 alin. (1) C. proc. civ., împrejurarea dacă mențiunea din dispozitivul sentinței civile nr. 255/24.11.2021 pronunțate de Tribunalul Brăila, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în sensul că hotărârea este supusă căii de atac a recursului, în termen de 15 de zile de la comunicare, este corectă. Altfel spus, dacă litigiul de față este supus dublului sau triplului grad de jurisdicție.

Astfel cum rezultă din actele dosarului, prin contractul de delegare a gestiunii activităților de colectare și transport a deșeurilor nr. 34055/05.09.2011, intimatul Municipiul Brăila a delegat prestarea serviciului public de salubrizare recurentei S.C. A. S.R.L.

Prin acțiunea de față, reclamantul Municipiul Brăila a chemat în judecată pe pârâta S.C. A. S.R.L., invocând nerespectarea obligațiilor sale contractuale și solicitând obligarea acesteia la plata de penalități.

Prin încheierea din 08.02.2023, Înalta Curte a reținut că atribuirea directă a contractului nu este contestată în cauză, iar această împrejurare exclude incidența Legii nr. 101/2016.

Așadar, reținând prevederile art. 24 C. proc. civ., în raport cu data sesizării instanțelor, 09.04.2020, instanța supremă va da eficiență dispozițiilor art. 51 alin. (4 ind. 1) din Legea nr. 51/2006 și ale art. 10 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Astfel, potrivit art. 51 alin. (4 ind. 1) din Legea nr. 51/2006, soluționarea litigiilor dintre unitățile administrativ-teritoriale și operatori în legătură cu atribuirea directă, încheierea, executarea, modificarea și încetarea contractelor de delegare a gestiunii, precum și a celor privind acordarea de despăgubiri se realizează potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. Cererea se introduce la secția de contencios administrativ a tribunalului în a cărui competență teritorială se află sediul operatorului.

În conformitate cu art. 10 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, recursul împotriva sentințelor pronunțate de tribunalele administrativ-fiscale se judecă de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel.

În raport cu cele anterior expuse, Înalta Curte reține că tribunalul, întemeindu-și soluția pe prevederile Legii nr. 554/2004 și ale Legii nr. 51/2006, a indicat corect calea de atac a recursului, în termen de 15 zile de la comunicare, în cuprinsul sentinței nr. 255/24.11.2021, în timp ce Curtea de Apel Galați, Secția a II-a civilă a încălcat dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., atât la momentul recalificării căii de atac din recurs în apel - prin încheierea din 16.03.2022 -, cât și la momentul soluționării căii de atac a apelului, reținând ca temei juridic al pretențiilor deduse judecății prevederile Legii nr. 101/2006.

Înalta Curte amintește că unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și el presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege și astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal. Principiul enunțat este consacrat la nivel constituțional în art. 129 din Constituție, iar în Codul de procedură civilă la art. 457, care prevede că „

Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei

”.

Astfel, în condițiile în care legiuitorul a prevăzut expres și limitativ exercitarea căii de atac a recursului împotriva hotărârilor prin care a fost soluționată în primă instanță categoria de litigii circumscrise Legii nr. 51/2006, în care se include și prezenta cauză, Înalta Curte reține că sentința nr. 255/24.11.2021 a Tribunalului Brăila, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal nu era susceptibilă de a fi atacată cu apel, ci cu recurs, dând prevalență prevederilor legale derogatorii ale actului normativ sus-citat, potrivit principiului

specialia generalibus derogant

.

Concluzia care se impune este aceea că decizia recurată a fost pronunțată cu încălcarea normelor de procedură anterior evocate, de un complet constituit din doi judecători, în calea de atac a apelului, deși recursul era calea de atac prevăzută împotriva sentinței ce forma obiectul cenzurii curții de apel, conform art. 10 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cauzându-se astfel recurentei o vătămare, constând în pronunțarea unei hotărâri nefavorabile, care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului de procedură menționat, aspect de natură să atragă incidența art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

n raport de considerentele anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5, raportat la art. 51 alin. (4 ind. 1) din Legea nr. 51/2006 și art. 10 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, coroborate cu art. 496 alin. (2) și 497 C. proc. civ., a admis recursul declarat de pârâtă împotriva încheierii din 16.03.2022 și a deciziei nr. 195/A/08.06.2022, pronunțate de Curtea de Apel Galați, Secția a II-a civilă, pe care le-a casat.

În temeiul art. 497 C. proc. civ., a trimis cauza Curții de Apel Galați, Secția pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, spre rejudecare, în vederea soluționării căii de atac a recursului, în completul legal constituit, cu aplicarea prevederilor art. 501 C. proc. civ.