ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 52 din 03.05.2022 pronunțată de Tribunalul Vrancea, printre altele, s-au hotărât următoarele:

În baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 rep. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 15 din Legea nr. 143/2000 și art. 396 alin. (10) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul ... 1 an și 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen. a fost interzisă inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 4 ani în condițiile art. 68 C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) și (3) C. pen. a fost interzisă inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea acelorași drepturi prevăzute de art. 66 lit. a) și b) C. pen. de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

Conform art. 91 și 92 C. pen., a fost dispusă suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale aplicate, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și 10 luni.

Conform art. 583 alin. (2) C. proc. pen., a fost atrasă atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen., cu privire la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

Conform art. 94 alin. (2) C. pen. a fost stabilit ca organ de supraveghere Serviciul de Probațiune Vrancea.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. a fost obligat inculpatul să urmeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

Conform art. 93 alin. (1) C. pen. a fost obligat inculpatul, ca pe durata termenului de supraveghere, sa respecte următoarele măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de Probațiune Vrancea, la datele fixate de acesta;

- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

- să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

Conform art. 93 alin. (3) C. pen. a fost obligat inculpatul ca pe parcursul termenului de supraveghere, sa presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioada de 80 zile, la una din cele două instituții menționate în baza de date afișată de Direcția Naționala de Probațiune, respectiv Primăria com. Vînători ori Biserica Sfinții Mihail și Gavril din com. Vînători, în măsura în care starea de sănătate îi va permite.

În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen., a fost menținută măsura controlului judiciar cu privire la inculpatul A.

S-a constatat că inculpatul A. s-a aflat sub măsura reținerii la data de 01.10.2020.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, printre alții, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT- ... Vrancea, apelul vizând individualizarea pedepsei.

Prin Decizia penală nr. 151/A din 07.02.2023 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Vrancea.

A fost desființată, în parte, Sentința penală nr. 52/03.05.2022 pronunțată de Tribunalul Vrancea în Dosarul nr. x/2021 și, în rejudecare, printre altele:

A fost majorată de la 1 an și 8 luni închisoare, la 2 ani și 9 luni închisoare, pedeapsa aplicată inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 15 din Legea nr. 143/2000 și art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

Au fost înlăturate dispozițiile privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului A.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate care nu contraveneau deciziei.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de recurs în casație inculpatul A., la data de 13.02.2023, întemeiată pe cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

Recurentul a susținut că, în cauză sunt respectate condițiile de admisibilitate ale cererii de recurs în casație ce vizează natura hotărârii atacate, termenul de introducere a căii extraordinare de atac, titularul cererii, indicarea cazului de casare, precum și prezentarea motivelor care îl susțin.

De asemenea, în temeiul art. 441 C. proc. pen., a solicitat suspendarea executării hotărârii recurate.

În dezvoltarea motivelor de recurs în casație, subsumat cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., recurentul a arătat că, împotriva sentinței pronunțate de prima instanță, prin s-a dispus condamnarea sa la o pedeapsă de 1 an și 8 luni închisoare, cu suspendare sub supraveghere, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., a formulat apel DIICOT - Serviciu Teritorial Galați - Biroul Teritorial Vrancea, apelul parchetului vizându-l și pe coinculpatul B.

A precizat că prima instanță, în raport de criteriile prev. de art. 74 C. pen., a reținut în favoarea sa o periculozitate mai scăzută în raport cu atitudinea în proces, având în vedere că a recunoscut săvârșirea infracțiunii, a formulat denunț și a colaborat și în alte modalități cu organele judiciare pentru identificarea și combaterea activităților ilegale privind traficul de droguri, fiindu-i reținute dispozițiile art. 15 din Legea nr. 143/2002, precum și cele ale art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

Deopotrivă, prima instanță a reținut că scopul pedepsei poate fi atins și fără executare efectivă a acesteia, ținând cont de manifestarea acordului de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității.

Recurentul a susținut că, din analiza motivelor de apel formulate de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT, calea de atac a avut o dublă natură, în ceea ce-l privește:

1) în defavoarea sa în ceea ce privește cuantumul pedepsei, solicitându-se majorarea acestuia în limitele legale reduse (1 an și 8 luni - 4 ani) cu stabilirea unei pedepse peste limita minimă de 1 an și 8 luni;

2) în favoarea sa în ceea ce privește menținerea suspendării condiționate (în acest sens, motivele scrise de apel având următorul conținut: totuși, dacă în ceea ce privește pe inculpatul B. majorarea pedepsei către limitele legale conduce și la un regim de executare diferit, respectiv pedeapsa închisorii cu executare, nemaifiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 91 alin. (1) lit. a) C. pen., pentru inculpatul A. majorarea pedepsei peste limita minimă redusă conform dispozițiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen. și art. 15 din Legea nr. 143/2000 permite încă modalitatea suspendării executării pedepsei și astfel devin și mai evidente beneficiile autorului care a ajutat la identificarea unor pericole infracționale).

Caracterul favorabil al apelului, în opinia recurentului, se determină inclusiv prin raportare la solicitările formulate cu privire la ceilalți inculpați judecați în cauză.

Astfel, recurentul a susținut că instanța de apel, admițând calea de atac formulată de procuror, a depășit limitele vizate prin motivele de apel și i-a agravat situația chiar și cu privire la elementele pe care procurorul le-a trasat în favoarea sa, respectiv menținerea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei majorate.

A considerat că, încălcarea principiului non reformatio in pejus se încadrează în cazul de recurs prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., menționând că, potrivit art. 418 C. proc. pen.:

"(1) instanța de apel, soluționând cauza, nu poate crea o situație mai grea pentru cel care a declarat apel. (2) De asemenea, în apelul declarat de procuror în favoarea unei părți, instanța de apel nu poate agrava situația acesteia".

Deopotrivă, a susținut că, în doctrină s-a statuat că regula non reformatio in pejus este limitată la folosirea căii proprii de atac, însă folosirea de către o parte a unei căi de atac nu exclude posibilitatea agravării situației sale în calea de atac folosită de altcineva (N. Volonciu, Tratat de procedură penală. Partea specială, vol. II, 1994, p. 259). Regula non reformatio in pejus este aplicabilă însă tuturor titularilor care pot exercita apelul, cu excepția procurorului. (...) Excluderea este întemeiată, fiindcă rațiunile care justifică admiterea regulii respective pentru părți nu își găsesc explicație în ipoteza apelului introdus de procuror, care nu urmărește obținerea unei situații mai favorabile pentru sine, ci exercită căile de atac în scopul justei soluționări a cauzelor penale (N. Volonciu, Tratat de procedură penală. Partea specială, voi. II, 1994, p. 263 - 264).

S-a mai subliniat că, în doctrină (G. Theodoru, Teoria și practica recursului penal, op. cit, p. 233), s-a considerat că aprecierea caracterului mai grav al soluției trebuie făcută în concret, recurentul indicând în cuprinsul cererii de recurs în casație, practică judiciară referitoare la incidența principiului non reformatio in pejus, verificarea acestuia prin prisma cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 precum și la noțiunea de pedeapsă nelegală.

De asemenea, a arătat că, potrivit jurisprudenței Înaltei Curți - în cazul recursului în casație, evaluat în contextul cazului de casare de la pct. 12, instanța poate analiza modalitatea de executare ca făcând parte din conceptul de pedeapsă nelegală (I.C.C.J., secția penală, Decizia nr. 203/RC din 17 iunie 2015, Decizia nr. 395/RC din 8 decembrie 2015).

În legătură cu această din urmă precizare, recurentul a considerat că, în baza art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., în funcție de posibilitatea/imposibilitatea instanței de casare de a înlătura ea însăși nelegalitatea, se poate dispune înlăturarea greșitei aplicări a legii de către instanța de casare [art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) teza finală C. proc. pen.] sau casarea cu trimitere spre rejudecare, la instanța de apel [art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen.].

S-a menționat că, în prima ipoteză, instanța de casare are posibilitatea de a înlătura ea însăși nelegalitatea fără a face analize/aprecieri de temeinicie a hotărârii casate (fără rejudecare), respectiv poate restabili legalitatea pedepsei, nefiind necesare aprecieri privind individualizarea judiciară (de pildă, în situația în care atât pedepsele componente ale concursului de infracțiuni, cât și pedeapsa rezultantă au fost corect stabilite și aplicate, însă a fost greșit calculat sporul, instanța de recurs va rejudeca, restabilind legalitatea sporului în raport de pedepsele stabilite/menținute de instanța de apel).

Dacă însă este necesară individualizarea judiciară a pedepsei/stabilirea pedepsei concrete, instanța de casare nu va putea decât să constate care sunt limitele legale ale pedepsei și să dispună, pentru stabilirea concretă a acesteia, rejudecarea de către instanța de apel.

Pentru motivele arătate, recurentul A. a solicitat admiterea recursului în casație și, în temeiul art. 448 C. proc. pen., casarea hotărârii doar în ceea ce privește dispoziția privind executarea efectivă a pedepsei închisorii aplicate și înlocuirea acesteia cu dispoziția suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, cu menținerea în integralitatea lor a măsurilor și obligațiilor dispuse de către Tribunalul Vrancea, secția penală.

Prin încheierea din 29 martie 2023 pronunțată de Înalta Curte, secția penală a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de recurentul inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 151/A din 07 februarie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, constatându-se că recursul în casație formulat de recurentul inculpat este admisibil pentru cazul prevăzut de art. 438 pct. 12 C. proc. pen. invocat de acesta, întrucât, non reformatio in pejus constituie un principiu legal care guvernează inclusiv tratamentul sancționator și, ca atare, reflectarea sa asupra modalității de executare a pedepsei poate fi verificată în contextul cazului de casare invocat de recurent.

S-a dispus trimite cauzei în vederea judecării recursului în casație la completul C3, în compunere de 3 judecători și s-a fixat termen de judecată la data de 12 aprilie 2023, cu citarea recurentului inculpat și asigurarea apărării obligatorii a acestuia.

A fost respinsă cererea de suspendare a executării deciziei recurate formulată de recurentul inculpat A.

Examinând recursul în casație formulat de inculpatul A. prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. și în limitele încheierii de admitere în principiu, Înalta Curte constată următoarele:

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege care vizează exclusiv legalitatea hotărârii, potrivit art. 438 C. proc. pen.

Motivele de casare invocate de recurent trebuie să se raporteze la situația factuală și la elementele care au circumstanțiat activitatea infracțională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv de instanța de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție neputând proceda la reevaluarea materialului probator sau la modificarea situației de fapt.

Așadar, în calea extraordinară a recursului în casație nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac aprecieri asupra hotărârii date și dacă ea corespunde sau nu legii. Recursul în casație reprezintă un mijloc de a repara ilegalitățile și nu are, în consecință, drept obiect rezolvarea unei cauze penale, ci sancționarea deciziilor necorespunzătoare, în scopul respectării legislației și a uniformității jurisprudenței.

Limitarea obiectului judecății în recursul în casație la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanțiale constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acelea care corespund unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.

Cazul de casare enunțat de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., prevede că hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

În cauză, recurentul inculpat A. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani și 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 15 din Legea nr. 143/2000 și art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

Potrivit art. 2 din Legea 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri: (1) Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea ori alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi.

(2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.

În conformitate cu prevederile art. 15 din aceeași lege specială, persoana care a comis una dintre infracțiunile prevăzute la art. 2 - 9, iar în timpul urmăririi penale denunță și facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit infracțiuni legate de droguri beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.

De asemenea, se notează că, potrivit art. 396 alin. (10) C. proc. pen., când judecata s-a desfășurat în condițiile art. 375 alin. (1) și (2), când cererea inculpatului ca judecata să aibă loc în aceste condiții a fost respinsă sau când cercetarea judecătorească a avut loc în condițiile art. 377 alin. (5) ori art. 395 alin. (2), iar instanța reține aceeași situație de fapt ca cea descrisă în actul de sesizare și recunoscută de către inculpat, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime.

În raport de textele legale mai sus menționate și încadrarea juridică dată faptei comise de recurentul inculpat A., stabilită cu caracter definitiv de instanța de apel ca fiind infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 15 din Legea nr. 143/2000 și art. 396 alin. (10) C. proc. pen., se constată că pedeapsa de 2 ani și 9 luni închisoare aplicată se încadrează între limitele speciale cuprinse între 1 an și 8 luni închisoare și 5 ani închisoare.

Deopotrivă, instanța supremă constată că instanța de apel nu a adus atingere principiului non reformatio in pejus prin înlăturarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii și dispunerea executării pedepsei în regim de detenție, deoarece calea de atac a apelului a fost exercitată exclusiv de parchet, în defavoarea inculpatului A., criticându-se în scris individualizarea pedepsei aplicate de prima instanță, sens în care s-a făcut referire la cuantumul redus al pedepsei închisorii și s-a realizat o paralelă între modalitățile de individualizare a executării pedepsei închisorii în raport de cuantumul acesteia stabilit pentru recurentul inculpat și un alt inculpat judecat în aceeași cauză.

Or, în conformitate cu prevederile art. 418 alin. (2) C. proc. pen., numai în apelul declarat de procuror în favoarea unei părți, instanța de apel nu poate agrava situația acesteia.

Prin concluziile formulate oral în dezbaterea pe fond a apelurilor declarate în cauză, reprezentantul Ministerului Public a susținut, în ceea ce-l privește pe inculpatul A., că "periculozitatea faptei este mult mai mare decât aceea reflectată în cuantumul pedepsei și în modalitatea de executare" (așa cum s-a consemnat în încheierea de dezbateri din 09.11.2022), iar instanța de apel, prin decizia pronunțată, a majorat de la 2 ani și 6 luni închisoare, la 3 ani și 4 luni închisoare, pedeapsa aplicată de prima instanță inculpatului A. pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată și, totodată, a înlăturat dispoziția privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate acestui inculpat.

Nu schimbă caracterul în defavoare al apelului declarat de parchet, în ceea ce îl privește pe recurentul inculpat A., împrejurarea că, prin motivele scrise ale apelului, procurorul a făcut referire la modalitatea de executare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii (reduse potrivit art. 396 alin. (10) C. proc. pen. și art. 15 din Legea nr. 143/2000) aplicate de prima instanță inculpatului A., în corelație cu motivul de apel ce a vizat majorarea cuantumului pedepsei închisorii aplicate altui inculpat judecat în cauză și executarea în regim de detenție a pedepsei de către acesta din urmă, din moment ce, în dezbaterea pe fond a apelului, procurorul a susținut cu claritate că pedeapsa închisorii aplicate în cuantum redus inculpatului A. și cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei nu reflectă gradul de periculozitate al faptei.

Pentru considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 151/A din 07 februarie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în cuantum de 200 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de recurentul inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 151/A din 07 februarie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în cuantum de 200 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 aprilie 2023.

GGC - ED