ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1309/2013

Deliberând asupra recursului penal de față, constată că, prin Sentința penală nr. 888 din 20 decembrie 2011 a Tribunalului București, secția a II-a penală, în baza art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul M.M.C. la pedeapsa închisorii de 4 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, făcându-se, totodată, aplicarea art. 71 C. pen., art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. În baza art. 86 1 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 8 ani, pe durata căruia s-a impus inculpatului să respecte măsurile de supraveghere prev. de art. 86 3 alin. (1) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen. și art. 359 C. proc. pen. cu referire la art. 86 4 C. pen. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 29 noiembrie 2010 până la 30 noiembrie 2010. În baza art. 14 - 15 C. proc. pen. raportat la art. 346 alin. (1) C. proc. pen., cu aplicarea art. 998 și urm. C. civ., s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă B.F. și a fost obligat inculpatul la plata sumei de 70.000 RON cu titlu de daune morale și la plata sumei de 20.000 RON cu titlu de despăgubiri materiale. A fost obligat inculpatul la plata sumei de 7.622,74 RON către Spitalul Clinic de Urgență Sf. P. cu titlu de despăgubiri materiale.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare de stat în sumă de 1.200 RON. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele: În seara de 11 iulie 2010, victima B.I., cunoscut sub porecla "M." a consumat băuturi alcoolice, respectiv bere, împreună cu martorii P.T.V. și S.S., în zona unui magazin situat pe strada R. din sectorul 2. După închiderea magazinului, victima a pornit către locuința sa aflată în zonă, însă a fost întors din drum de către martorul S.S., care i-a comunicat că martorul P.T.V. îl invită să mai bea o bere. În timp ce victima B.I. se îndrepta spre locul unde se afla martorul, respectiv intersecția străzilor Ro.

cu R., în zonă a apărut inculpatul M.M.C., zis "M." care era cu un scuter de culoare albă. Inculpatul M.M.C., observând victima, a coborât de pe scuter, s-a apropiat de aceasta și a lovit-o puternic cu pumnul în zona feței. În urma acestei lovituri, victima a căzut pe spate, lovindu-se cu capul de asfalt. Situația de fapt expusă mai sus a fost confirmată de declarațiile martorilor P.T.V. și S.S., care au arătat că inculpatul M.M.C., zis "M.", fără motiv, a lovit, o singură dată, cu pumnul în zona feței pe victima B.I., lovitură în urma căreia victima a căzut și s-a lovit cu capul de asfalt. În declarațiile date, inculpatul M.M.C. a susținut constant că, în seara de 11 iulie 2010, în timp ce se afla pe strada R., s-a apropiat de el victima B.I.

și a început să-i adreseze injurii, situație în care, văzând că victima insistă, a lovit-o, o singură dată, cu pumnul în zona feței, moment în care aceasta s-a dezechilibrat și a căzut lovindu-se cu capul de asfalt. De asemenea, inculpatul a mai relatat că, în momentul în care în zonă a sosit ambulanța, victima a refuzat să fie transportată la spital, iar la momentul la care a aflat despre decesul victimei, nu a făcut legătură între atitudinea sa agresivă și deces. Pe parcursul cercetărilor în cauză, au fost efectuate mai multe prezentări pentru recunoaștere după planșă foto, ocazie cu care martorii S.S., G.C.M. și P.T.V. l-au recunoscut pe inculpatul M.M.C. zis "M.", ca fiind cel care, în seara de 11 iulie 2010, a lovit cu pumnul în zona feței pe victima B.I.

zis "M.". În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului M.M.C. zis "M.", constând în aceea că, în seara de 11 iulie 2010, a lovit cu pumnul în zona feței pe victima B.I. zis "M.", iar în urma loviturii acesta s-a dezechilibrat și a căzut lovindu-se cu capul de asfalt, situație în care a suferit grave leziuni traumatice în urma cărora a decedat, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 din C. pen. Instanța de fond a apreciat că fapta inculpatului a fost dovedită cu următoarele mijloace de proba: proces-verbal de sesizare și procese-verbale întocmite de organul de poliție; foaie de observație clinică generală (în copie, conform cu originalul) întocmită de Spitalul Clinic de Urgență "Sf.

P."; ordonanță de efectuare a necropsiei și Raport medico-legal de necropsie; planșă foto întocmită cu ocazia efectuării necropsiei; adresă de constituire parte civilă Spitalul Clinic de Urgență "Sf. P."; declarații parte civilă; declarații martori; proces-verbal întocmit cu ocazia constituirii unei planșe foto și planșa foto; procese-verbale întocmite cu ocazia recunoașterii după planșă foto și planșe foto; procese-verbale de redare a convorbirilor purtate cu Serviciul Unic de Urgență 112; declarațiile inculpatului. De asemenea, s-a mai reținut că, pe parcursul cercetării judecătorești, a fost ascultat inculpatul M.M.C., care a arătat că recunoaște parțial fapta reținută în sarcina sa, așa cum a fost descrisă în rechizitoriu, susținând că la data de 11 iulie 2010, la ora 21,00, se afla pe str. R. și conducea un scuter, când s-a întâlnit cu victima pe care anterior o împrumutase cu suma de 1.000 lei vechi și pe care a întrebat-o când îi va restitui.

În replică, victima l-a înjurat și, pentru că știa că aceasta poarta de obicei un cuțit asupra sa, s-a gândit că poate vrea să îl lovească și de aceea, i-a aplicat o singura lovitură cu pumnul în zona feței, motiv pentru care aceasta s-a dezechilibrat și a căzut, lovindu-se cu capul de asfalt. S-a reținut ca formă a vinovăției cu care a acționat inculpatul forma preterintenției, respectiv intenția în ceea ce privește lovirea și culpa pentru urmarea mai gravă produsă, respectiv moartea victimei. Prima instanță a apreciat că aplicarea unei pedepse în cuantum de 4 ani, astfel coborâtă ca urmare a reținerii circumstanțelor atenuante, este de natură să asigure scopul educativ, de constrângere și preventiv, astfel cum este reglementat prin dispozițiile art. 52 C. pen.

în raport de persoana inculpatului, de comportamentul său după comiterea faptei, evidențiat și prin dorința exprimată și în fața instanței de judecată de a acoperi prejudiciul produs familiei rămasă după moartea victimei, asumându-și consecințele faptei sale, instanța de fond a apreciat că pronunțarea condamnării constituie un avertisment pentru acesta și, chiar fără executarea pedepsei, nu va mai săvârși infracțiuni, fiind îndeplinite condițiile suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Pe latură civilă, raportându-se la depoziția martorului S.S., instanța de fond a apreciat ca fiind dovedit prejudiciul material în cuantum de 20.000 RON, obligând inculpatul la plata acestei sume către partea civilă B.F..

Cu privire la daunele morale, instanța de fond a apreciat că se justifică acordarea unei sume de 70.000 RON, sumă stabilită în raport de principiul echității și proporționalității prejudiciului și cu mențiunea că sumele de bani acordate cu acest titlu nu trebuie să constituie o îmbogățire fără justă cauză pentru victimele daunelor, dar nici amenzi excesive pentru autorii daunelor. De asemenea, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 7.622,74 RON către Spitalul Clinic de Urgență Sf. P. cu titlu de despăgubiri materiale, constând în cheltuielile de spitalizare ocazionate de internarea victimei până la intervenirea decesului, conform devizului aflat la dosarul de urmărire penală depus de aceasta unitate spitalicească.

Împotriva acestei sentințe penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și partea vătămată B.F., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În apelul său, Parchetul de pe lângă Tribunalul București a criticat hotărârea atacată sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei aplicată inculpatului, pe care o consideră insuficientă și ineficientă pentru reeducarea acestuia, în raport de gravitatea infracțiunii comise, prin care a fost suprimată viața victimei B.I., și de modalitatea de săvârșire a faptei, intempestiv și cu o brutalitate ieșită din comun. În apelul său, partea civilă B.F.

a criticat hotărârea primei instanțe sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei, în ceea ce privește cuantumului insuficient, dar și modalitatea de executare a acesteia, care nu asigură reeducarea inculpatului, precum și pentru greșita soluționare a acțiunii civile, prima instanță obligându-l pe inculpat la 70.000 RON, sumă ce nu reprezintă prejudiciul moral suferit prin decesul victimei. Prin Decizia penală nr. 90 din 15 martie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și partea civilă B.F., desființată, în parte, sentința penală atacată, iar, pe fond, a fost înlăturată aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) - art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., în baza art. 183 C. pen., a fost condamnat inculpatul M.M.C.

la pedeapsa de 10 ani închisoare, cu aplicarea art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., în baza art. 88 C. pen., a fost dedusă din pedeapsa aplicată inculpatului prevenția de la 29 noiembrie 2010 până la 30 noiembrie 2010 și au fost majorate daunele morale acordate părții civile B.F. de la 70.000 RON la 100.000 RON, menținându-se celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate cu privire la despăgubirile materiale acordate și a cheltuielilor judiciare către stat. Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare în apel au rămas în sarcina statului. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de prim control judiciar a reținut cu privire la individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, că Tribunalul nu a avut în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., și anume nu a evidențiat corect gradul de pericol social concret al faptei, împrejurările reale ale comiterii ei și circumstanțele personale ale inculpatului.

În acest sens, instanța de apel a reținut că infracțiunea a fost comisă cu o violență extremă, a fost suprimată viața unui om în vârstă, lipsit de apărare, iar fapta inculpatului nu a avut nicio motivație. Având în vedere acțiunea brutală, fără vreun motiv, a inculpatului, care conferă infracțiunii o gravitate extremă, acesta dând dovadă că nu este adaptat să conviețuiască într-o colectivitate umană, iar, după comiterea faptei, a avut o atitudine de sfidare a ordinii de drept, încercând să spele urmele de sânge rămase pe asfalt, instanța de apel a apreciat că se impune reindividualizarea pedepsei, în sensul aplicării unei sancțiuni proporționale cu gravitatea infracțiunii, eficientă și descurajantă în plan individual și general.

Totodată, instanța de apel a apreciat că prima instanță a reținut greșit, în favoarea inculpatului, circumstanța atenuantă prev. de art. 74 lit. a) C. pen., deoarece împrejurarea că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale nu echivalează cu "conduita bună a infractorului înainte de săvârșirea infracțiunii". În consecință, instanța de apel a înlăturat dispozițiile art. 74 lit. a) C. pen. și a art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. și a aplicat inculpatului o pedeapsă de 10 ani închisoare. De asemenea, instanța de prim control judiciar a constatat ca fiind întemeiat apelul părții civile și sub aspectul greșitei soluționări a acțiunii civile, deoarece suma acordată părții civile de 70.000 RON daune morale nu reprezintă prejudiciul moral suferit de aceasta.

În acest sens, s-a reținut că partea civilă este fiul victimei și, deci, suferințele provocate prin moartea tatălui, în condiții violente, sunt extreme. Fiul și tatăl său (victima) locuiesc împreună, fiind foarte apropiați în ceea ce privește desfășurarea vieții cotidiene. Totodată, instanța de apel a apreciat că suferințele provocate fiului prin pierderea violentă a tatălui sunt de natură a demonstra că majorarea daunelor morale de la 70.000 RON la 100.000 RON nu reprezintă o îmbogățire fără justă cauză, așa cum eronat s-a reținut în hotărârea primei instanțe. Împotriva acestei deciziei a declarat recurs, în termen legal, inculpatul M.M.C., criticând-o sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei, atât cu privire la cuantum, cât și la modalitatea de executare.

Ca urmare, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., inculpatul a solicitat, în temeiul art. 385 15 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., admiterea recursului, casarea deciziei atacate și menținerea hotărârii pronunțată de instanța de fond, prin care a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării, potrivit art. 86 1 C. pen., prin reținerea în favoarea sa a circumstanței atenuante prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen. Examinând decizia penală atacată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul declarat de inculpatul M.M.C. ca fiind fondat, având în vedere în acest sens următoarele considerente: Potrivit art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc.

pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite decât cele prevăzute de lege. Conform art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Totodată, reglementând scopul pedepsei, art. 52 C. pen. stabilește că aceasta este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

Ca măsură de constrângere, pedeapsa are, pe lângă scopul său represiv, și o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită, cât și în ceea ce privește comportamentul făptuitorului. Ca atare, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizate în așa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și evitarea săvârșirii altor fapte penale. Raportând aceste considerații teoretice la speța de față, se apreciază că pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată inculpatului de instanța de apel este excesiv de severă, în raport cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.

Astfel, se reține că, la individualizarea judiciară a pedepsei, instanța de prim control judiciar a avut în vedere, în mod corect, modalitatea și împrejurările comiterii faptei - inculpatul, fără motiv, aplicând victimei, care se afla în stare avansată de ebrietate, o lovitură cu pumnul în față, cu o intensitatea maximă, în urma cărei aceasta s-a dezechilibrat și a căzut cu capul de asfalt -, precum și urmarea produsă - după o perioadă de 20 de zile survenind decesul victimei -, dar nu a acordat eficiența cuvenită atitudinii manifestate de inculpat pe parcursul procedurii judiciare și datelor ce caracterizează persoana acestuia.

Din examinarea actelor dosarului rezultă că inculpatul este tânăr, a avut o atitudine procesuală sinceră pe parcursul desfășurării procesului penal, recunoscând și regretând fapta comisă, nu a intenționat să suprime viața victimei, din fișa de cazier judiciar (dosar urmărire penală) rezultă că acesta se află la primul conflict cu rigorile legii penale, nefiind cunoscut cu antecedente penale, iar din fișa de evidență emisă de Direcția pentru Evidență a Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Administrației și Internelor (dosar urmărire penală) reiese că acesta este căsătorit și are doi copii minori. Pe de altă parte, solicitarea inculpatului privind reținerea în favoarea sa a circumstanței atenuante judiciare prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., care i-a fost recunoscută de instanța de fond și înlăturată de instanța de apel, se constată că este neîntemeiată.

Aplicarea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen. reprezintă o facultate a instanței. Recunoașterea unor împrejurări ca circumstanțe atenuante judiciare nu este posibilă decât dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana făptuitorului încât numai aplicarea unei pedepse orientate sub minimul special se învederează a satisface, în concret, imperativul justei individualizări a pedepsei. Înalta Curte constată că, în cauză, nu se regăsesc împrejurări de natura celor prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen.

care să justifice reținerea unei circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului M.M.C., lipsa antecedentelor penale reprezentând starea de normalitate a unei persoane care respectă valorile ocrotite de lege și nicidecum o situație de excepție, care să impună clemența instanței, prin aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege. Infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte pentru care inculpatul M.M.C. a fost trimis în judecată este sancționată cu închisoarea de la 5 la 15 ani. În raport de datele ce caracterizează persoana inculpatului, astfel cum au fost anterior reținute, Înalta Curte apreciază că reducerea pedepsei - de la 10 ani închisoare la limita minimă prevăzută de textul incriminator, respectiv 5 ani închisoare - este îndestulătoare pentru realizarea scopului sancțiunii penale, astfel cum este definit de art. 52 C. pen., de prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni, de mijloc de reeducare și constrângere a condamnatului.

Având, totodată, în vedere cuantumul pedepsei închisorii apreciat de instanța de recurs ca fiind apt pentru realizarea scopului prevăzut de lege, se observă că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 86 1 alin. (1) lit. a) C. pen. pentru a dispune suspendarea sub supraveghere, Înalta Curte considerând, prin prisma naturii și gravității faptei săvârșite de inculpat, a modalității și împrejurărilor comiterii ei, a importanței deosebite a valorii sociale ocrotite de legea penală, respectiv dreptul la viață al persoanei care a fost lezată prin comiterea infracțiunii, că funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, nu pot fi realizate decât prin executarea sancțiunii aplicate în regim privativ de liberate.

Așa fiind, Înalta Curte constată că aplicarea față de inculpatul M.M.C. a unei pedepse de 5 ani închisoare, situată la limita minimă prevăzută de textul incriminator, cu executare în regim de detenție, este suficientă și, totodată, aptă să răspundă scopului preventiv-educativ al pedepsei, consfințit prin dispozițiile art. 52 C. pen., cât și principiului proporționalității între gravitatea concretă a faptei și datele personale ale inculpatului, pe de o parte, și sancțiunea aplicată, pe de altă parte. Pentru toate aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc.

pen., Înalta Curte va admite recursul declarat de inculpatul M.M.C., va casa, în parte, decizia penală recurată, numai sub aspectul greșitei individualizări judiciare a pedepsei și, rejudecând în aceste limite, va reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., de la 10 ani închisoare la 5 ani închisoare. Va menține celelalte dispoziții ale deciziei atacate. În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

În NUMELE LEGII D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul M.M.C. Împotriva Deciziei penale nr. 90 din 15 martie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală. Casează, în parte, decizia penală recurată, numai sub aspectul greșitei individualizări judiciare a pedepsei și, rejudecând în aceste limite: Reduce pedeapsa aplicată inculpatului M.M.C. pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., de la 10 ani închisoare la 5 ani închisoare. Menține celelalte dispoziții ale deciziei atacate. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 15 aprilie 2013. Procesat de GGC - CL