ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1309/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1309/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând asupra recursului penal de față,

constată că, prin Sentința penală nr. 888 din 20 decembrie 2011 a Tribunalului

București, secția a II-a penală, în baza art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 74

alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., a fost

condamnat inculpatul M.M.C. la pedeapsa închisorii de 4 ani, pentru săvârșirea

infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, făcându-se, totodată,

aplicarea art. 71 C. pen., art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C.

pen.

În baza art. 86

1

C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un

termen de încercare de 8 ani, pe durata căruia s-a impus inculpatului să

respecte măsurile de supraveghere prev. de art. 86

3

alin. (1) C.

pen.

S-a făcut aplicarea

art. 71 alin. (5) C. pen. și art. 359 C. proc. pen. cu referire la art. 86

4

C. pen.

În baza art. 88 C. pen.,

s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării

preventive de la 29 noiembrie 2010 până la 30 noiembrie 2010.

În

baza art. 14 - 15 C. proc. pen. raportat la art. 346 alin. (1) C. proc. pen.,

cu aplicarea art. 998 și urm. C. civ., s-a admis în parte acțiunea civilă

formulată de partea civilă B.F. și a fost obligat inculpatul la plata sumei de

70.000 RON cu titlu de daune morale și la plata sumei de 20.000 RON cu titlu de

despăgubiri materiale.

A fost obligat

inculpatul la plata sumei de 7.622,74 RON către Spitalul Clinic de Urgență Sf.

P. cu titlu de despăgubiri materiale.

În baza art. 191

alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor

judiciare de stat în sumă de 1.200 RON.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

În seara de 11 iulie

2010, victima B.I., cunoscut sub porecla "M." a consumat băuturi

alcoolice, respectiv bere, împreună cu martorii P.T.V. și S.S., în zona unui

magazin situat pe strada R. din sectorul 2. După închiderea magazinului,

victima a pornit către locuința sa aflată în zonă, însă a fost întors din drum

de către martorul S.S., care i-a comunicat că martorul P.T.V. îl invită să mai

bea o bere. În timp ce victima B.I. se îndrepta spre locul unde se afla

martorul, respectiv intersecția străzilor Ro. cu R., în zonă a apărut

inculpatul M.M.C., zis "M." care era cu un scuter de culoare albă.

Inculpatul M.M.C., observând victima, a coborât de pe scuter, s-a apropiat de

aceasta și a lovit-o puternic cu pumnul în zona feței. În urma acestei

lovituri, victima a căzut pe spate, lovindu-se cu capul de asfalt.

Situația de fapt

expusă mai sus a fost confirmată de declarațiile martorilor P.T.V. și S.S.,

care au arătat că inculpatul M.M.C., zis "M.", fără motiv, a lovit, o

singură dată, cu pumnul în zona feței pe victima B.I., lovitură în urma căreia

victima a căzut și s-a lovit cu capul de asfalt. În declarațiile date,

inculpatul M.M.C. a susținut constant că, în seara de 11 iulie 2010, în timp ce

se afla pe strada R., s-a apropiat de el victima B.I. și a început să-i

adreseze injurii, situație în care, văzând că victima insistă, a lovit-o, o

singură dată, cu pumnul în zona feței, moment în care aceasta s-a dezechilibrat

și a căzut lovindu-se cu capul de asfalt. De asemenea, inculpatul a mai relatat

că, în momentul în care în zonă a sosit ambulanța, victima a refuzat să fie

transportată la spital, iar la momentul la care a aflat despre decesul

victimei, nu a făcut legătură între atitudinea sa agresivă și deces.

Pe parcursul

cercetărilor în cauză, au fost efectuate mai multe prezentări pentru

recunoaștere după planșă foto, ocazie cu care martorii S.S., G.C.M. și P.T.V.

l-au recunoscut pe inculpatul M.M.C. zis "M.", ca fiind cel care, în

seara de 11 iulie 2010, a lovit cu pumnul în zona feței pe victima B.I. zis

"M.".

În drept, s-a

apreciat că fapta inculpatului M.M.C. zis "M.", constând în aceea că,

în seara de 11 iulie 2010, a lovit cu pumnul în zona feței pe victima B.I. zis

"M.", iar în urma loviturii acesta s-a dezechilibrat și a căzut

lovindu-se cu capul de asfalt, situație în care a suferit grave leziuni

traumatice în urma cărora a decedat, întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183

din C. pen.

Instanța de fond a

apreciat că fapta inculpatului a fost dovedită cu următoarele mijloace de

proba: proces-verbal de sesizare și procese-verbale întocmite de organul de

poliție; foaie de observație clinică generală (în copie, conform cu originalul)

întocmită de Spitalul Clinic de Urgență "Sf. P."; ordonanță de

efectuare a necropsiei și Raport medico-legal de necropsie; planșă foto

întocmită cu ocazia efectuării necropsiei; adresă de constituire parte civilă

Spitalul Clinic de Urgență "Sf. P."; declarații parte civilă;

declarații martori; proces-verbal întocmit cu ocazia constituirii unei planșe

foto și planșa foto; procese-verbale întocmite cu ocazia recunoașterii după

planșă foto și planșe foto; procese-verbale de redare a convorbirilor purtate

cu Serviciul Unic de Urgență 112; declarațiile inculpatului. De asemenea, s-a

mai reținut că, pe parcursul cercetării judecătorești, a fost ascultat

inculpatul M.M.C., care a arătat că recunoaște parțial fapta reținută în

sarcina sa, așa cum a fost descrisă în rechizitoriu, susținând că la data de 11

iulie 2010, la ora 21,00, se afla pe str. R. și conducea un scuter, când s-a

întâlnit cu victima pe care anterior o împrumutase cu suma de 1.000 lei vechi

și pe care a întrebat-o când îi va restitui. În replică, victima l-a înjurat

și, pentru că știa că aceasta poarta de obicei un cuțit asupra sa, s-a gândit

că poate vrea să îl lovească și de aceea, i-a aplicat o singura lovitură cu

pumnul în zona feței, motiv pentru care aceasta s-a dezechilibrat și a căzut,

lovindu-se cu capul de asfalt.

S-a reținut ca formă

a vinovăției cu care a acționat inculpatul forma preterintenției, respectiv

intenția în ceea ce privește lovirea și culpa pentru urmarea mai gravă produsă,

respectiv moartea victimei.

Prima instanță a

apreciat că aplicarea unei pedepse în cuantum de 4 ani, astfel coborâtă ca

urmare a reținerii circumstanțelor atenuante, este de natură să asigure scopul

educativ, de constrângere și preventiv, astfel cum este reglementat prin

dispozițiile art. 52 C. pen. în raport de persoana inculpatului, de

comportamentul său după comiterea faptei, evidențiat și prin dorința exprimată

și în fața instanței de judecată de a acoperi prejudiciul produs familiei

rămasă după moartea victimei, asumându-și consecințele faptei sale, instanța de

fond a apreciat că pronunțarea condamnării constituie un avertisment pentru

acesta și, chiar fără executarea pedepsei, nu va mai săvârși infracțiuni, fiind

îndeplinite condițiile suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

Pe latură civilă,

raportându-se la depoziția martorului S.S., instanța de fond a apreciat ca

fiind dovedit prejudiciul material în cuantum de 20.000 RON, obligând

inculpatul la plata acestei sume către partea civilă B.F.. Cu privire la

daunele morale, instanța de fond a apreciat că se justifică acordarea unei sume

de 70.000 RON, sumă stabilită în raport de principiul echității și

proporționalității prejudiciului și cu mențiunea că sumele de bani acordate cu

acest titlu nu trebuie să constituie o îmbogățire fără justă cauză pentru

victimele daunelor, dar nici amenzi excesive pentru autorii daunelor. De

asemenea, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 7.622,74 RON către

Spitalul Clinic de Urgență Sf. P. cu titlu de despăgubiri materiale, constând

în cheltuielile de spitalizare ocazionate de internarea victimei până la

intervenirea decesului, conform devizului aflat la dosarul de urmărire penală

depus de aceasta unitate spitalicească.

Împotriva acestei

sentințe penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și

partea vătămată B.F., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În apelul său,

Parchetul de pe lângă Tribunalul București a criticat hotărârea atacată sub

aspectul greșitei individualizări a pedepsei aplicată inculpatului, pe care o

consideră insuficientă și ineficientă pentru reeducarea acestuia, în raport de

gravitatea infracțiunii comise, prin care a fost suprimată viața victimei B.I.,

și de modalitatea de săvârșire a faptei, intempestiv și cu o brutalitate ieșită

din comun.

În apelul său, partea

civilă B.F. a criticat hotărârea primei instanțe sub aspectul greșitei

individualizări a pedepsei, în ceea ce privește cuantumului insuficient, dar și

modalitatea de executare a acesteia, care nu asigură reeducarea inculpatului,

precum și pentru greșita soluționare a acțiunii civile, prima instanță

obligându-l pe inculpat la 70.000 RON, sumă ce nu reprezintă prejudiciul moral

suferit prin decesul victimei.

Prin Decizia penală

nr. 90 din 15 martie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, au fost

admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și

partea civilă B.F., desființată, în parte, sentința penală atacată, iar, pe

fond, a fost înlăturată aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) - art. 76 alin. (1)

lit. b) C. pen., în baza art. 183 C. pen., a fost condamnat inculpatul M.M.C.

la pedeapsa de 10 ani închisoare, cu aplicarea art. 71, art. 64 alin. (1) lit.

a) teza a II-a, lit. b) C. pen., în baza art. 88 C. pen., a fost dedusă din

pedeapsa aplicată inculpatului prevenția de la 29 noiembrie 2010 până la 30

noiembrie 2010 și au fost majorate daunele morale acordate părții civile B.F.

de la 70.000 RON la 100.000 RON, menținându-se celelalte dispoziții ale

sentinței penale atacate cu privire la despăgubirile materiale acordate și a cheltuielilor

judiciare către stat.

Conform art. 192

alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare în apel au rămas în sarcina

statului.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de prim control judiciar a reținut cu privire la

individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, că Tribunalul nu a avut în

vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., și anume nu a evidențiat

corect gradul de pericol social concret al faptei, împrejurările reale ale

comiterii ei și circumstanțele personale ale inculpatului. În acest sens,

instanța de apel a reținut că infracțiunea a fost comisă cu o violență extremă,

a fost suprimată viața unui om în vârstă, lipsit de apărare, iar fapta

inculpatului nu a avut nicio motivație. Având în vedere acțiunea brutală, fără

vreun motiv, a inculpatului, care conferă infracțiunii o gravitate extremă,

acesta dând dovadă că nu este adaptat să conviețuiască într-o colectivitate

umană, iar, după comiterea faptei, a avut o atitudine de sfidare a ordinii de

drept, încercând să spele urmele de sânge rămase pe asfalt, instanța de apel a

apreciat că se impune reindividualizarea pedepsei, în sensul aplicării unei

sancțiuni proporționale cu gravitatea infracțiunii, eficientă și descurajantă

în plan individual și general. Totodată, instanța de apel a apreciat că prima

instanță a reținut greșit, în favoarea inculpatului, circumstanța atenuantă

prev. de art. 74 lit. a) C. pen., deoarece împrejurarea că acesta nu este

cunoscut cu antecedente penale nu echivalează cu "conduita bună a infractorului

înainte de săvârșirea infracțiunii". În consecință, instanța de apel a

înlăturat dispozițiile art. 74 lit. a) C. pen. și a art. 76 alin. (1) lit. b)

C. pen. și a aplicat inculpatului o pedeapsă de 10 ani închisoare.

De asemenea, instanța

de prim control judiciar a constatat ca fiind întemeiat apelul părții civile și

sub aspectul greșitei soluționări a acțiunii civile, deoarece suma acordată

părții civile de 70.000 RON daune morale nu reprezintă prejudiciul moral

suferit de aceasta. În acest sens, s-a reținut că partea civilă este fiul

victimei și, deci, suferințele provocate prin moartea tatălui, în condiții

violente, sunt extreme. Fiul și tatăl său (victima) locuiesc împreună, fiind

foarte apropiați în ceea ce privește desfășurarea vieții cotidiene. Totodată,

instanța de apel a apreciat că suferințele provocate fiului prin pierderea

violentă a tatălui sunt de natură a demonstra că majorarea daunelor morale de

la 70.000 RON la 100.000 RON nu reprezintă o îmbogățire fără justă cauză, așa

cum eronat s-a reținut în hotărârea primei instanțe.

Împotriva acestei

deciziei a declarat recurs, în termen legal, inculpatul M.M.C., criticând-o sub

aspectul greșitei individualizări a pedepsei, atât cu privire la cuantum, cât

și la modalitatea de executare.

Ca urmare, invocând

cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc.

pen., inculpatul a solicitat, în temeiul art. 385

15

pct. 2 lit. a)

C. proc. pen., admiterea recursului, casarea deciziei atacate și menținerea

hotărârii pronunțată de instanța de fond, prin care a fost condamnat la

pedeapsa de 4 ani închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării,

potrivit art. 86

1

C. pen., prin reținerea în favoarea sa a

circumstanței atenuante prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen.

Examinând

decizia penală atacată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul declarat de

inculpatul M.M.C. ca fiind fondat, având în vedere în acest sens următoarele

considerente:

Potrivit art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au

aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen.

sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Conform art. 72 C.

pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile

părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea

specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana

infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea

penală.

Totodată,

reglementând scopul pedepsei, art. 52 C. pen. stabilește că aceasta este o

măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul ei

fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

Ca măsură de

constrângere, pedeapsa are, pe lângă scopul său represiv, și o finalitate de

exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea

ce privește fapta penală săvârșită, cât și în ceea ce privește comportamentul

făptuitorului. Ca atare, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia

trebuie individualizate în așa fel încât inculpatul să se convingă de

necesitatea respectării legii penale și evitarea săvârșirii altor fapte penale.

Raportând aceste

considerații teoretice la speța de față, se apreciază că pedeapsa de 10 ani

închisoare aplicată inculpatului de instanța de apel este excesiv de severă, în

raport cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.

Astfel, se reține că,

la individualizarea judiciară a pedepsei, instanța de prim control judiciar a

avut în vedere, în mod corect, modalitatea și împrejurările comiterii faptei -

inculpatul, fără motiv, aplicând victimei, care se afla în stare avansată de

ebrietate, o lovitură cu pumnul în față, cu o intensitatea maximă, în urma

cărei aceasta s-a dezechilibrat și a căzut cu capul de asfalt -, precum și

urmarea produsă - după o perioadă de 20 de zile survenind decesul victimei -,

dar nu a acordat eficiența cuvenită atitudinii manifestate de inculpat pe

parcursul procedurii judiciare și datelor ce caracterizează persoana acestuia.

Din examinarea actelor dosarului rezultă că inculpatul este tânăr, a avut o

atitudine procesuală sinceră pe parcursul desfășurării procesului penal,

recunoscând și regretând fapta comisă, nu a intenționat să suprime viața

victimei, din fișa de cazier judiciar (dosar urmărire penală) rezultă că acesta

se află la primul conflict cu rigorile legii penale, nefiind cunoscut cu

antecedente penale, iar din fișa de evidență emisă de Direcția pentru Evidență

a Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului

Administrației și Internelor (dosar urmărire penală) reiese că acesta este

căsătorit și are doi copii minori.

Pe de altă parte,

solicitarea inculpatului privind reținerea în favoarea sa a circumstanței

atenuante judiciare prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., care i-a

fost recunoscută de instanța de fond și înlăturată de instanța de apel, se

constată că este neîntemeiată.

Aplicarea

circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen. reprezintă o facultate a

instanței. Recunoașterea unor împrejurări ca circumstanțe atenuante judiciare

nu este posibilă decât dacă împrejurările luate în considerare reduc în

asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil de o

asemenea manieră persoana făptuitorului încât numai aplicarea unei pedepse

orientate sub minimul special se învederează a satisface, în concret,

imperativul justei individualizări a pedepsei.

Înalta Curte constată

că, în cauză, nu se regăsesc împrejurări de natura celor prevăzute de art. 74

alin. (1) lit. a) C. pen. care să justifice reținerea unei circumstanțe

atenuante în favoarea inculpatului M.M.C., lipsa antecedentelor penale

reprezentând starea de normalitate a unei persoane care respectă valorile

ocrotite de lege și nicidecum o situație de excepție, care să impună clemența

instanței, prin aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege.

Infracțiunea de

loviri sau vătămări cauzatoare de moarte pentru care inculpatul M.M.C. a fost

trimis în judecată este sancționată cu închisoarea de la 5 la 15 ani. În raport

de datele ce caracterizează persoana inculpatului, astfel cum au fost anterior

reținute, Înalta Curte apreciază că reducerea pedepsei - de la 10 ani

închisoare la limita minimă prevăzută de textul incriminator, respectiv 5 ani

închisoare - este îndestulătoare pentru realizarea scopului sancțiunii penale,

astfel cum este definit de art. 52 C. pen., de prevenire a săvârșirii de noi

infracțiuni, de mijloc de reeducare și constrângere a condamnatului.

Având, totodată, în

vedere cuantumul pedepsei închisorii apreciat de instanța de recurs ca fiind

apt pentru realizarea scopului prevăzut de lege, se observă că nu sunt

îndeplinite condițiile prevăzute de art. 86

1

alin. (1) lit. a) C.

pen. pentru a dispune suspendarea sub supraveghere, Înalta Curte considerând,

prin prisma naturii și gravității faptei săvârșite de inculpat, a modalității

și împrejurărilor comiterii ei, a importanței deosebite a valorii sociale

ocrotite de legea penală, respectiv dreptul la viață al persoanei care a fost

lezată prin comiterea infracțiunii, că funcțiile de constrângere și de

reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, nu pot fi realizate decât

prin executarea sancțiunii aplicate în regim privativ de liberate.

Așa fiind, Înalta

Curte constată că aplicarea față de inculpatul M.M.C. a unei pedepse de 5 ani

închisoare, situată la limita minimă prevăzută de textul incriminator, cu

executare în regim de detenție, este suficientă și, totodată, aptă să răspundă

scopului preventiv-educativ al pedepsei, consfințit prin dispozițiile art. 52

C. pen., cât și principiului proporționalității între gravitatea concretă a

faptei și datele personale ale inculpatului, pe de o parte, și sancțiunea

aplicată, pe de altă parte.

Pentru toate aceste

considerente, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 2 lit. d) C.

proc. pen., Înalta Curte va admite recursul declarat de inculpatul M.M.C., va

casa, în parte, decizia penală recurată, numai sub aspectul greșitei

individualizări judiciare a pedepsei și, rejudecând în aceste limite, va reduce

pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau

vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., de la 10 ani

închisoare la 5 ani închisoare.

Va menține celelalte

dispoziții ale deciziei atacate.

În temeiul art. 192

alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

În NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de inculpatul M.M.C.

Împotriva Deciziei

penale nr. 90 din 15 martie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală.

Casează, în parte,

decizia penală recurată, numai sub aspectul greșitei individualizări judiciare

a pedepsei și, rejudecând în aceste limite:

Reduce pedeapsa

aplicată inculpatului M.M.C. pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau

vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., de la 10 ani

închisoare la 5 ani închisoare.

Menține celelalte

dispoziții ale deciziei atacate.

Cheltuielile

judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul parțial

cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului

ales, în sumă de 50 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 15 aprilie 2013.

Procesat de GGC - CL