GHVALADZE c. GEORGIE

GHVALADZE c. GEORGIE (CtEDO, 2007)

A DOUA SECȚIE

DECIZIE PARȚIALĂ

ASUPRA ADMISIBILITĂȚII

a cererii nr. 42047/06

prezentată de Vaja GHVALADZE

împotriva Georgiei

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a doua secție), în ședință din 11 septembrie 2007 în cameră constituită din:

Dna. F. Tulkens, președintă, Dnii. A.B. Baka, I. Cabral Barreto, R. Türmen, M. Ugrekhelidze, Dna. A. Mularoni, Dn. D. Popović, judecători, și Dna. S. Dollé, grefieră de secție,

Ținând seama de cererea sus-menționată introdusă la Curtea Europeană a Drepturilor Omului la 12 octombrie 2006,

Ținând seama de măsura provizorie indicată guvernului pârât în temeiul articolului 39 din regulamentul Curții la 22 februarie 2007,

După ce a deliberat, dă următoarea decizie:

PE FOND

Reclamantul, Dn. Vaja Ghvaladzé, este un resortisant georgian, născut în 1971 și deținut în prezent la Tbilisi. El este reprezentat la Curt de către Dna. Kh. Butskhrikidzé, avocat la Tbilisi.

A.

Circumstanțele cauzei

Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de părți, pot fi rezumate după cum urmează.

Reclamantul a fost arestat la 4 iunie 2005.

La 5 iunie 2005, instructorul responsabil de dosar l-a pus sub acuzare pentru furtul organizat repetat în cantitate mare și furtul documentelor de identitate.

La 6 iunie 2005, curtea orașului Tbilisi a respins în prima instanță cererea de eliberare a reclamantului sub cauțiune și, acceptând cererea procuraturii, a hotărât plasarea sa în arest preventiv.

Potrivit reclamantului, „timp de luni", el a fost deținut în condiții precare în penitenciar nr. 5 din Tbilisi. În special, în celula sa infectată cu păduchi, deținuții erau obligați să doarmă pe rând trei ore fiecare pe parcursul a 24 de ore. Nu exista lumină și sistem de ventilație. Reclamantul nu avea dreptul la o plimbare.

La 2 februarie 2007, pronunțând în prima instanță, curtea orașului Tbilisi l-a găsit pe reclamant vinovat de furt organizat repetat în cantitate mare (art. 177 §§ 2 b) și c) și 3 a) și b) din codul penal) precum și furt de documente de identitate (art. 363 § 2 din codul penal) și l-a condamnat la o pedeapsă de închisoare de 8 ani și 3 luni în temeiul principiului cumulării pedepselor (art. 59 § 1 (nou) din codul penal), pedeapsa cea mai grea fiind fixată la 7 ani și 6 luni și cea mai ușoară la 9 luni. Partea ne-executată a unei pedepse de închisoare anterioare din 20 octombrie 1999, respectiv 2 ani, 7 luni și 11 zile, fiind de asemenea adăugată (art. 59 § 2 (nou) din codul penal), durata pedepsei a fost în final fixată la 10 ani și 11 zile.

Reclamantul a contestat, procedura fiind în prezent în desfășurare.

Din dosar reiese că, într-o cauză penală anterioară, reclamantul a fost condamnat la 20 octombrie 1999 la o pedeapsă de închisoare de 6 ani de executat într-un penitenciar de regim strict. La 6 iunie 2002, tribunalul orașului Rustavi a ordonat suspendarea acestei pedepse din cauza bolii (art. 607 § 1 din codul de procedură penală). În special, o expertiza medicală din 8 mai 2002 concluzionase că reclamantul suferea de hernie faringee, reflux esofagian, ulcer la intestinul subțire, colită cronică, colecistită cronică, sub-atrofie a globului ocular drept, distrofie a maculei ochiului stâng, absență de vedere a ochiului drept și absență aproape totală de vedere (0,1) a ochiului stâng. Au fost constatate și urme de tuberculoză vindecată. Tribunalul a ținut seama de acest raport de expertiza, dar a ascultat și pe șeful serviciului medical al penitenciarului nr. 2 din Rustavi unde era deținut reclamantul. Medicul a susținut că nu exista oftalmolog în serviciul său și că din acest motiv bolnavii erau transferați la spitalul penitenciar. Cu toate acestea, spitalul penitenciar nu dispunea de mijloace pentru a trata și opera pacienți ca reclamantul.

În cadrul cauzei penale puse în discuție în speța de față, reclamantul a stat la spitalul penitenciar din 3 la 11 septembrie 2005, din 12 septembrie la 29 octombrie 2005 și din 7 ianuarie la 18 februarie 2006.

La 27 martie 2006, reclamantul a lăsat penitenciar nr. 5 din Tbilisi pentru a fi plasat la penitenciar nr. 6 din Rustavi, penitenciar de regim strict. Reclamantul susține că a suferit de foame permanentă. Starea sa de sănătate s-a deteriorat în consecință.

Comisia mixtă a medicilor din Ministerul Justiției și Ministerul Sănătății ("Comisia mixtă") a examinat reclamantul la 18 iulie 2006 și a concluzionat că suferea de traumă a globului ocular drept, opacificare totală a corneei ochiului drept și traumă a globului ocular stâng. Au fost constatate și sindroame depresive și delir. Ablația globului ocular drept (enucleație) a fost recomandată, starea sa psihică necesitând o diagnosticare mai precisă și un tratament adecvat într-un mediu spitalicesc. Potrivit unei scrisori din biroul Ombudsmanului Republicii din 16 mai 2006, reclamantul suferea de altfel de epilepsie.

Potrivit reclamantului, în pofida unui asemenea diagnostic, administrația penitenciară a fost neglijentă cu privire la el. Într-una din scrisorile sale, Ombudsmanul Republicii i-a reamintit autorităților penitenciare că refuzul lor de a transfera reclamantul la spital violau legea privind drepturile pacientului și legea privind detenția. Abia ca urmare a cererilor insistente și presiunilor exercitate de Ombudsmanul Republicii, de președinta comisiei parlamentare pentru drepturile omului și de diferite organizații non-guvernamentale, care calificau starea reclamantului drept "extrem de grav", că el a fost transferat la 24 iulie 2006 la spitalul penitenciar.

a) Procedura referitoare la prima cerere de aplicare a articolului 39 din regulament

Într-o scrisoare din 12 octombrie 2006, reclamantul se plânse că șederea sa la spitalul penitenciar putea fi întreruptă. El a susținut că, de la arestarea sa în iunie 2005, el nu primise îngrijiri medicale adecvate și a cerut ca, în aplicarea articolului 39 din regulamentul Curții, Guvernul să-i furnizeze îngrijirile medicale adaptate stării sale de sănătate în cadrul spitalului penitenciar.

La 26 octombrie 2006, președintele camerei căreia i-a fost repartizată cauza a hotărât să nu aplice art. 39 din regulament. Cu toate acestea, el a hotărât să-l invite pe Guvern, în temeiul articolului 54 § 2 a) din regulament, să furnizeze informații precise și detaliate privind tratamentul medical al reclamantului de la arestarea sa la 4 iunie 2005, precum și tratamentul medical care i se acorda de la spitalizarea sa la 24 iulie 2006 din cauza fiecărei boli de care suferea. Președintele a judecat, de asemenea, necesar să ceară Guvernului dacă speța nu se aplică articolului 6 §§ 6 (epilepsie) și 7 (orbire și aproape orbire) al ordinului ministrului Sănătății și Protecției Sociale din 27 martie 2003 (a se vedea mai jos).

În răspunsul din 17 noiembrie 2006, Guvernul a susținut, fără a furniza orice altă informație, că reclamantul a stat la spitalul penitenciar din 3 la 11 septembrie 2005, din 12 septembrie la 29 octombrie 2005, din 7 ianuarie la 18 februarie 2006 precum și de la 24 iulie 2006. El nu a precizat natura tratamentelor din care beneficiase reclamantul de la arestarea sa și în cursul diferitelor sale spitalizări anterior datei de 24 iulie 2006.

Cât privește șederea reclamantului la spitalul penitenciar de la 24 iulie 2006, Guvernul s-a limitat la afirmația că îngrijirile medicale necesare i-au fost dispensate. El a susținut, de asemenea, că reclamantul fusese examinat nu doar de medicii acestui spital ci și de specialiști invitați din exterior, como oftalmolog, neurolog, hepatolog și medic generalist. Pentru susținere, Guvernul a produs un certificat medical din 19 noiembrie 2006 care, emanând de la directorul spitalului penitenciar, conține datele diferitelor consultații sus-menționate, dar nu furnizează nici o indicație privind tratamentele medicale dispensate.

Guvernul a afirmat că la nici un moment în cursul spitalizării sale, reclamantul nu a fost victimă a unei crize epileptice. El a adăugat, de altfel, că cazul sa nu se aplică ordinului ministerial din 27 martie 2003.

b) Procedura referitoare la a doua cerere de aplicare a articolului 39 din regulament

În scrisorile sale din 6, 8, 9, 12, 13 și 14 februarie 2007, reclamantul informează Curtea că, la 3 februarie 2007, el fusese retras din spitalul penitenciar și returnat la penitenciar nr. 6 din Rustavi, penitenciar de regim strict. El a susținut că neaplicarea presupusei ordinului ministerial cu privire la el nu înseamnă că el nu avea nevoie de un tratament medical. El a produs un certificat medical potrivit căruia fusese spitalizat în mai 2003 din cauza crizelor epileptice. Reclamantul s-a plânge că condițiile sa de detenție în penitenciar nr. 6 erau insuportabile și că era lăsat fără îngrijiri. Potrivit lui, nu exista oftalmolog în acestă instituție și nu primea nici un fel de îngrijiri medicale în funcție de diferitele boli din care suferea. Afirmând că starea sa era grav și viața sa în pericol, reclamantul și-a repetat cererea de aplicare a articolului 39 din regulament.

La 22 februarie 2007, președinta camerei căreia i-a fost repartizată cauza a examinat documentele medicale în posesia ei, precum și răspunsul Guvernului la cererea de informații a Curții din 26 octombrie 2006 și a hotărât să-i indice celui din urmă, în aplicarea articolului 39 din regulament, că era de dorit, în interesul părților și al bunei desfășurări a procedurii la Curt și ca urmare a reincarcelării reclamantului la penitenciar nr. 6, să-l plaseze pe interesul într-un mediu spitalicesc care ar putea să-i dispenseze îngrijirile medicale adaptate stării sale de sănătate. Președinta camerei a hotărât, de asemenea, în conformitate cu art. 54 § 2 a) din regulament, să-l invite din nou pe Guvern să furnizeze răspunsuri precise și motivate la întrebările anterior puse de Curt, inclusiv cu privire la epilepsia susținută a reclamantului. Guvernul a fost, de asemenea, invitat să producă copie a dosarului medical al reclamantului, ținut la spitalul penitenciar de la 24 iulie 2006 și la penitenciar nr. 6 de la 3 februarie 2007.

Această măsură provizorie a fost aplicată până la nouă ordine.

La 15 martie 2007, Guvernul a declarat că, în aplicarea deciziei Curții, la 13 martie 2007, reclamantul fusese transferat la spitalul penitenciar. El a afirmat deja a fi furnizat răspunsuri la întrebări ale Curții în scrisoarea din 17 noiembrie 2006 și a reitetat că reclamantul nu făcuse niciodată o crizier de epilepsie în cadrul sistemului penitenciar. În acest sens, el a făcut trimitere la dosarul medical al interesatului ținut de spitalul penitenciar. Guvernul subliniază că, potrivit aceluiași dosar medical a cărui extract a produs, reclamantul nu vedea din ochiul drept, dar că acuitatea vizuală a ochiului stâng ajungea la 0,6. art. 6 § 7 al ordinului ministerial din 27 martie 2003 situând pragul critic al acuității vizuale a ochiului mai sănătos la 0,05, cazul reclamantului nu se aplica acestui text.

În vedere informațiilor furnizate, Guvernul a cerut ca măsura provizorie aplicată să fie ridicată de către Curt.

Copie a extranitelor dosarului medical al reclamantului, produse de Guvern, cuprinde perioada din 27 iulie 2006 la 3 februarie 2007 și confirmă în principiu diagnosticul Comisiei Mixte din 18 iulie 2006 (a se vedea mai sus). Cu toate acestea, din aceasta reiese că între 27 iulie 2006 și 30 octombrie 2006 inclusiv, acuitatea vizuală a ochiului drept a fost 0 (orbire totală) și cea a ochiului stâng 0,1. Cu toate acestea, la 13 noiembrie 2006, acuitatea vizuală a ochiului stâng a ajuns la 0,6 apoi 0,7 la 22 ianuarie 2007.

Dosarul medical în cauză și observațiile Guvernului nu conțin explicații cu privire la această îmbunătățire importantă și bruscă a vederii.

Pentru rest, dosarul medical arată că reclamantul suferea de slăbiciune generală puternică, vertijuri, probleme digestive, constipație, greață, dureri la ochi, dureri abdominale la stânga și apoi și la dreapta, hepatomegalie și aceasta în permanență între 27 iulie 2006 și 3 februarie 2007.

Altele decât câteva perfuzii Ringer, care vizează în mod obișnuit deshidratare și hypovolemia (deficit de plasmă sanguină), și injecții vitaminice, precum și luarea unui medicament pentru probleme hepatice (Riboxin), dosarul medical nu arată alte tratamente din care beneficiase reclamantul.

Potrivit concluziilor unui hepatolog din 9 august 2006, reclamantul era anorexic după ce pierduse 20 kg în trei luni, deoarece "nu primea mâncare". El consideră că o examinare a cavității abdominale prin ultrason, o examinare a intestinelor prin raze X și o terapie de dezintoxicare era necesară. Nu se știe dacă aceste examinări au fost efectuate.

Potrivit înscrisurilor medicale din 15 și 17 august și 4 septembrie 2006, reclamantul avea nevoie de consultație cu un medic generalist, precum și de un psihiatru și neurolog. După ce l-a examinat la 7 sau 8 septembrie 2006, neurologul a concluzionat la o hipertensiune intracraniene, sindrom de nevroză și amnezie retrogradă. I-au fost prescrise medicamente. Nu se știe dacă acest tratament a avut loc.

La 11 septembrie 2006, un oftalmolog independent l-a examinat pe reclamant și i-a prescris un medicament anti-oboseală și sedativ (Mildronate) și un fluidizant al sângelui (Kokarnit). Din extranitele ulterioare ale dosarului reiese că, din 15 septembrie la 12 octombrie 2006, reclamantul a putut lua aceste medicamente. Înscrisurile ulterioare conțin o mențiune generală - "aceeași tratament se continuă" fără a fi clar dacă se referă la tratamentul prescris de oftalmolog sau la un tratament diferit vizând alte afecțiuni.

Potrivit concluziilor unui hepatolog din 29 septembrie 2006, reclamantul suferea de constipație necesitând o luare de medicamente și terapie de dezintoxicare. Nu reiese din dosarul medical că acest tratament a avut loc.

Nu reiese, de altfel, că reclamantul să fi făcut o crizier de epilepsie în perioada de faț.

B.

Legea internă relevantă

În conformitate cu art. 12 din codul penal, crimele prevăzute la art. 177 §§ 2 b) și c) și 3 a) și b) din aceeași cod constituie respectiv crime grave și deosebit de grave și crima prevăzută la art. 363 § 2 constituie o crimă de "gravitate minoră".

art. 59 §§ 1, 2, 3 și 4

(cum a fost în vigoare anterior amendamentului din 29 decembrie 2006)

"În caz de comitere a mai multor crime, pedepsele sunt fixate pentru fiecare dintre ele.

Dacă ansamblul crimelor comise se compune doar din crime de gravitate minoră, pedeapsa mai grea absorbă pedeapsa mai ușoară, sau pedepsele prevăzute pentru fiecare dintre crime sunt parțial sau în întregime adunate în vederea determinării pedepsei finale. Cu toate acestea, pedeapsa finală sub formă de privare de libertate nu trebuie să depășească 5 ani.

Dacă ansamblul crimelor comise se compune din crime grave sau din crime deosebit de grave, pedepsele prevăzute pentru fiecare dintre ele sunt parțial sau în întregime adunate în vederea determinării pedepsei finale. Cu toate acestea, pedeapsa finală sub formă de privare de libertate nu trebuie să depășească 25 de ani.

Dacă ansamblul crimelor comise se compune din crime de gravitate minoră și crime grave, sau crime de gravitate minoră și crime deosebit de grave, pedeapsa mai grea absorbă pedeapsa mai ușoară, sau pedepsele prevăzute pentru fiecare dintre ele sunt parțial sau în întregime adunate în vederea determinării pedepsei finale. Cu toate acestea, pedeapsa finală sub formă de privare de libertate nu trebuie să depășească 20 de ani."

art. 59 §§ 1 și 2

(cum a fost în vigoare ca urmare a amendamentului din 29 decembrie 2006)

"1. În caz de comitere a mai multor crime, pedepsele sunt fixate pentru fiecare dintre ele înainte de a fi adunate în vederea determinării pedepsei finale.

art. 60

(abrogat prin amendamentul din 29 decembrie 2006)

"1. În prezența mai multor hotărâri de condamnare, partea ne-executată a unei pedepse anterioare este parțial sau în întregime adunată la pedeapsa nou-fixată (...)"

art. 136 § 5

"Condițiile de detenție ale individului trebuie să garanteze respectul demnității sale și inviolabilitatea persoanei, precum și conservarea sănătății și capacității sale de a-și apăra interesele. Tratamentul crud al persoanei arestate sau deținute precum și tortura fizică sau morală sunt sancționate de lege."

În conformitate cu art. 243 § 1 a), cum a fost în vigoare la epoca faptelor, decizia de plasare în arest preventiv, pronunțată în prima instanță de către un tribunal de district sau o curte de oraș, putea fi atacată cu apel în termen de 48 de ore la colegiul de instrucție al curții regionale în cauză.

Adoptat în aplicarea articolului 65 § 2 al legii privind detenția, acest ordin aprobă lista bolilor grave și incurabile care pot condiția suspendarea pedepsei. Conform articolului 6 §§ 6 și 7, epilepsia cu crize frecvente în caz de ineficacitate a tratamentului adecvat, orbirea totală precum și starea persoanei afectate de schimbări patologice permanente ale căror acuitate vizuală a ochiului mai sănătos nu depășește 0,05 și nu poate fi corectată, fac parte din aceste boli.

GRIEVURI

Invocând art. 3 din Convenție, reclamantul se plânge de condițiile sa de detenție în penitenciar nr. 5 din Tbilisi și în penitenciar nr. 6 din Rustavi. Sub unghiul aceleiași dispoziții, el denunță refuzul autorităților penitenciare de a-l plasa la spitalul penitenciar în pofida stării sale preocupante de sănătate și absența îngrijirilor medicale adecvate din care a fost victimă de la arestarea sa.

Invocând art. 5 § 1 din Convenție, reclamantul se plânge că încarcerarea sa a fost ilegală și fără temei în măsura în care nici investigația preparatoare nici faza judiciară a procedurii nu au relevat dovezi valabile ale vinovăției sale.

Sub unghiul articolului 5 § 4 din Convenție, reclamantul estimează că principiul egalității armalor a fost necunoscut cu privire la el. Fără a preciza procedura în cauză, el afirmă în special că tribunalul a împărțit teza neîntemeiată a procuraturii în detrimentul argumentelor sale și și-a bazat decizia pe presupuneri.

Invocând art. 6 din Convenție, reclamantul se plânge că investigația preparatoare în cauza sa a fost părtinitoare și incompletă, ceea ce ar fi exclus ulterior ca judecătorii să pronunțe drept. În special, procuratura ar fi exercitat presiune asupra judecătorilor pentru a-l reconoaște pe reclamant vinovat de faptele reprochate.

Prevalând-se de art. 8 din Convenție, reclamantul denunță instituirea principiului cumulării pedepselor prin amendamentul adus la 29 decembrie 2006 articolului 59 din codul penal. Aceasta ar fi permis curții orașului Tbilisi să-i impună o pedeapsă mai grea decât cea aplicabilă la momentul comiterii faptelor, principiul absorbției unei pedepse mai ușoare de una mai grea fiind atunci în vigoare.

Reclamantul estimează că a fost victimă a unei încălcări a articolului 14 din Convenție, dat fiind că unii dintre coaceuzații lui au fost eliberați mai devreme la diferite date.

ÎN DREPT

I. ÎNCĂLCARE SUSȚINUTĂ A ARTICOLELOR 3 ȘI 8 DIN CONVENȚIE

Reclamantul denunță condițiile sa de detenție în penitenciar nr. 5 din Tbilisi și în penitenciar nr. 6 din Rustavi. El estimează, de altfel, că lipsa, chiar absența, îngrijirilor medicale din care a fost victimă în detenție constituie un tratament contrar articolului 3 din Convenție care se citește așa:

"Nimeni nu poate fi supus torturii nici la pedepse sau tratamente inhumane sau degradante."

În starea actuală a dosarului, Curtea nu se consideră în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestor grievuri și joacă necesar să le comunice guvernului pârât în conformitate cu art. 54 § 2 b) din regulament.

Reclamantul estimează că în aplicarea articolului 59 din codul penal, așa cum a fost emendat la 29 decembrie 2006, el a fost condamnat la o pedeapsă mai grea decât cea aplicabilă la momentul faptelor comise. El invocă în acest sens art. 8 din Convenție care este redactat așa:

"1. Orice persoană are dreptul la respectul vieții sale private și familiale, al casei și corespondenței sale. (...)"

Curtea reamintește că, în îndeplinirea sarcinii sale, îi este permis să dea faptelor cauzei, după cum le consideră stabilite prin diferitele elemente în posesia sa, o calificare juridică diferită de cea pe care o atribuie interesatul sau, după cum este necesar, să le considere sub alt unghi (Chamaïev și alții c. Georgia și Rusia, nr. 36378/02, § 436, CEDO 2005-III). Ținând seama de elementele în posesia sa, Curtea estimează potrivit să examineze grieful sus-menționat sub unghiul articolului 7 din Convenție care este redactat așa:

"1. Nimeni nu poate fi condamnat pentru o acțiune sau o omisiune care, la momentul comiteri sale, nu constituia o infracțiune potrivit legii naționale sau internaționale. De asemenea, nu se impune nici o pedeapsă mai grea decât cea care era aplicabilă la momentul comiteri infracțiunii.

Cu toate acestea, în starea actuală a dosarului, Curtea nu se consideră în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestei părți a cererii și joacă necesar să o comunice guvernului pârât în conformitate cu art. 54 § 2 b) din regulament.

II. ÎNCĂLCARE SUSȚINUTĂ A ARTICOLELOR 5 §§ 1 ȘI 4, 6 ȘI 14 DIN CONVENȚIE

Reclamantul ridică diferite grievuri sub unghiul articolelor 5 §§ 1 și 4, 6 și 14 din Convenție.

Cu privire la grieful tras din art. 5 § 1 din Convenție, Curtea constată că reclamantul a fost plasat în arest preventiv pe baza unei hotărâri judiciare pronunțate la 6 iunie 2005. În prezent, el execută o pedeapsă de închisoare la care a fost condamnat la 2 februarie 2007 de către curtea orașului Tbilisi care, după ce a examinat elementele de dovadă din dosar și a ascultat mărturii, a concluzionat că reclamantul era vinovat de faptele reprochate. În vedere elementelor în posesia sa, Curtea nu consideră stabilit că interesatul a fost deținut ilegal la nici un moment al procedurii litigioase. Grieful precitat este deci vădit nefondat și trebuie respins în aplicarea articolelor 35 §§ 3 și 4 din Convenție.

Cât privește grieful fondat pe art. 5 § 4 din Convenție, Curtea constată că reclamantul nu precizează procedura judiciară pe care o pune în cauză. Presupunând că se referă la procedura care a dat hotărârea de plasare în arest preventiv din 6 iunie 2005, Curtea constată că potrivit articolului 243 § 1 a) din codul de procedură penală, această decizie pronunțată în prima instanță era susceptibilă de recurs în termen de 48 de ore. Din dosar nu reiese că reclamantul a epuizat această cale de recurs disponibilă în dreptul intern, în conformitate cu art. 35 § 1 din Convenție (Pandjikidzé și alții c. Georgia (decizie), nr. 30323/02, 20 iunie 2006). Chiar dacă ar fi cazul, grieful ar fi în orice caz inadmisibil, deoarece a fost introdus în afara termenului de șase luni prevăzut la art. 35 § 1 din Convenție. În aceste condiții, Curtea estimează că această parte a cererii este vădit nefondat în ansamblu și trebuie respinsă în aplicarea articolului 35 §§ 3 și 4 din Convenție.

Cu privire la grievurile trase din art. 6 din Convenție, Curtea constată că reclamantul a contestat sentința de condamnare din 2 februarie 2007 și procedura este în prezent în desfășurare. Din aceasta rezultă că această parte a cererii este prematur și deci trebuie respinsă pentru neepuizarea căilor de recurs interne, în aplicarea articolului 35 §§ 1 și 4 din Convenție.

Cu privire la grieful tras din art. 14 din Convenție, se pare că reclamantul dorește să-l invocheze în combinație cu art. 5 din Convenție (a se vedea, printre numeroși alții, Sommerfeld c. Germania [GC], nr. 31871/96, § 84, CEDO 2003-VIII (extrase)).

Cu toate acestea, interesatul limitând-se a se plânge de eliberarea unor coaceuzați ai lui fără a explica în ce măsură aceasta i-a constituit discriminare în sensul articolului 14 din Convenție, Curtea nu estimează că cererea pune o problemă sub unghiul acestei dispoziții. Grieful reclamantului este deci vădit nefondat și trebuie respins în aplicarea articolului 35 §§ 3 și 4 din Convenție.

Pentru aceste motive, Curtea, cu unanimitate,

Amână examinarea grievurilor reclamantului trase din articolele 3 și 7 din Convenție;

Declară cererea inadmisibilă pentru rest.

S. Dollé

F. Tulkens

Grefieră

Președintă

DEUXIÈME SECTION

DÉCISION PARTIELLE

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n

o

42047/06

présentée par Vaja GHVALADZE

contre la Géorgie

La Cour européenne des Droits de l'Homme (deuxième section), siégeant le 11 septembre 2007 en une chambre composée de

:

M

me

F. Tulkens,

présidente,

MM.

A.B. Baka,

I. Cabral Barreto,

R. Türmen,

M. Ugrekhelidze,

M

me

A. Mularoni,

M.

D. Popović,

juges,

et

de

Mme

S. Dollé,

greffière de section,

Vu la requête susmentionnée introduite devant la Cour Européenne des Droits de l'Homme le 12 octobre 2006,

Vu la mesure provisoire indiquée au gouvernement défendeur en vertu de l'article 39 du règlement de la Cour le 22 février 2007,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Le requérant, M. Vaja Ghvaladzé, est un ressortissant géorgien, né en 1971 et détenu actuellement à Tbilissi. Il est représenté devant la Cour par M

me

Kh. Butskhrikidzé, avocate à Tbilissi.

A.

Les circonstances de l'espèce

Les faits de la cause, tels qu'ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.

Le requérant fut arrêté le 4 juin 2005.

Le 5 juin 2005, l'instructeur chargé de l'affaire le mit en accusation des chefs de vol organisé réitéré en grande quantité et de vol de papiers d'identité.

Le 6 juin 2005, la cour de la ville de Tbilissi rejeta en première instance la demande de mise en liberté du requérant sous caution et, accueillant la requête du parquet, décida de le mettre en détention provisoire.

Selon le requérant, «

pendant des mois

», il fut détenu dans des mauvaises conditions dans la prison n

o

5 de Tbilissi. Notamment, dans sa cellule infectée de poux, les détenus étaient obligés de dormir à tour de rôle pendant trois heures chacun toutes les 24 heures. Il n'y avait pas de lumière et de système d'aération. Le requérant n'avait pas le droit de faire une promenade.

Le 2 février 2007, statuant en premier ressort, la cour de la ville de Tbilissi reconnut le requérant coupable du vol organisé réitéré en grande quantité (article 177 §§ 2 b) et c) et 3 a) et b) du code pénal) ainsi que du vol de papiers d'identité (article 363 § 2 du code pénal) et le condamna à une peine d'emprisonnement de 8 ans et 3 mois en vertu du principe du cumul des peines (article 59 § 1 (nouveau) du code pénal), la peine la plus lourde étant fixée à 7 ans et 6 mois et la plus légère à 9 mois. La partie non purgée d'une peine de prison précédente du 20 octobre 1999, soit 2 ans, 7

mois et 11 jours, y étant également additionnée (article 59 § 2 (nouveau) du code pénal), la durée de la peine fut finalement fixée à 10 ans et 11 jours.

Le requérant interjeta appel, cette procédure étant actuellement pendante.

Il ressort du dossier que, dans une affaire pénale précédente, le requérant fut condamné le 20 octobre 1999 à une peine de prison de 6 ans à purger dans un établissement de régime strict. Le 6 juin 2002, le tribunal de la ville de Roustavi ordonna la suspension de cette peine pour cause de maladie (article 607 § 1 du code de procédure pénale). Notamment, une expertise médicale du 8 mai 2002 avait conclu que le requérant souffrait d'hernie du pharynx, de reflux d'œsophage, d'ulcère à l'intestin grêle, de colite chronique, de cholécystite chronique, de sub-atrophie du globe oculaire droit, de dystrophie de la macula de l'œil gauche, d'absence de vue de l'œil droit et d'absence quasi-totale de vue (0,1) de l'œil gauche. Des traces d'une tuberculose guérie furent également constatées. Le tribunal prit en compte ce rapport d'expertise, mais entendit également le chef du service médical de la prison n

o

2 de Roustavi où le requérant était alors détenu. Le médecin soutint qu'il n'y avait pas d'ophtalmologiste dans son service et que, pour cette raison, les malades étaient transférés à l'hôpital pénitentiaire. Toutefois, l'hôpital pénitentiaire ne disposait pas de moyens pour traiter et opérer des patients tels le requérant.

Dans le cadre de l'affaire pénale mise en cause en l'espèce, le requérant séjourna à l'hôpital pénitentiaire du 3 au 11 septembre 2005, du 12

septembre au 29 octobre 2005 et du 7 janvier au 18 février 2006.

Le 27 mars 2006, le requérant quitta la prison n

o

5 de Tbilissi pour être placé à la prison n

o

6 de Roustavi, établissement de régime strict. Le requérant affirme y avoir souffert de famine en permanence. Son état de santé se détériora en conséquence.

La Commission mixte des médecins du ministère de la Justice et du ministère de la Santé («

Commission mixte

») examina le requérant le 18

juillet 2006 et conclut qu'il souffrait de traumatisme du globe oculaire droit, d'opacification totale de la cornée de l'œil droit et de traumatisme du globe oculaire gauche. Des syndromes dépressifs et de délire furent également constatés. L'ablation du globe oculaire droit (énucléation) fut recommandée, son état psychique nécessitant par ailleurs un diagnostic plus précis et un traitement adéquat dans un milieu hospitalier. Selon une lettre du bureau du Médiateur de la République du 16 mai 2006, le requérant souffrait par ailleurs d'épilepsie.

Selon le requérant, malgré un tel diagnostic, l'administration pénitentiaire fit preuve de négligence à son égard. Dans l'une de ses lettres, le Médiateur de la République rappela aux autorités pénitentiaires que leur refus de transférer le requérant à l'hôpital violait la loi relative aux droits du patient et celle relative à la détention. Ce n'est qu'à la suite des demandes insistantes et des pressions exercées par le Médiateur de la République, par la présidente du comité parlementaire des droits de l'homme et par différentes organisations non gouvernementales, qui qualifiaient l'état du requérant d'

«

extrêmement grave », que celui-ci fut transféré le 24

juillet 2006 à l'hôpital pénitentiaire.

a) Procédure relative à la première demande d'application de l'article 39 du règlement

Dans une lettre du 12 octobre 2006, le requérant se plaignit que son séjour à l'hôpital pénitentiaire pouvait être interrompu. Il soutint que, depuis son arrestation en juin 2005, il n'avait pas reçu de soins médicaux appropriés et demanda qu'en application de l'article 39 du règlement de la Cour, le Gouvernement lui fournisse les soins médicaux adaptés à son état de santé au sein de l'hôpital pénitentiaire.

Le 26 octobre 2006, le président de la chambre à laquelle l'affaire a été attribuée a décidé de ne pas faire application de l'article 39 du règlement. Toutefois, il a décidé d'inviter le Gouvernement, en vertu de l'article

54 §

2

a) du règlement, à produire des informations précises et détaillées concernant le traitement médical du requérant depuis son arrestation le 4

juin 2005 ainsi que le traitement médical qui lui était réservé depuis son hospitalisation le 24 juillet 2006 en raison de chaque maladie dont il souffrait. Le président jugea également nécessaire de demander au Gouvernement si le cas d'espèce ne tombait pas sous le coup de l'article

6 §§

6 (épilepsie) et 7 (cécité et quasi-cécité) de l'arrêté du ministre de la Santé et de la Protection sociale du 27 mars 2003 (voir ci-dessous).

Dans sa réponse du 17 novembre 2006, le Gouvernement soutint, sans fournir aucune autre information, que le requérant avait séjourné à l'hôpital pénitentiaire du 3 au 11 septembre 2005, du 12 septembre au 29 octobre 2005, du 7 janvier au 18 février 2006 ainsi qu'à partir du 24 juillet 2006. Il ne précisa pas la nature des traitements dont le requérant avait bénéficié depuis son arrestation et lors de ses différentes hospitalisations avant le 24

juillet 2006.

Quant au séjour du requérant à l'hôpital pénitentiaire depuis le 24

juillet 2006, le Gouvernement se limita à affirmer que les soins médicaux nécessaires lui avaient été dispensés. Il soutint également que le requérant avait été examiné non seulement par les médecins de cet hôpital mais aussi par des spécialistes invités de l'extérieur, tels ophtalmologiste, neurologue, hépatologue et thérapeute. A l'appui, le Gouvernement produisit un certificat médical du 19 novembre 2006 qui, émanant du directeur de l'hôpital pénitentiaire, contient les dates de différentes consultations précitées, mais ne fournit aucune indication au sujet des traitements médicaux dispensés.

Le Gouvernement affirma qu'à aucun moment durant son hospitalisation, le requérant ne fut victime d'une crise épileptique. Il ajouta par ailleurs que son cas ne tombait pas sous le coup de l'arrêté ministériel du 27 mars 2003.

b) Procédure relative à la seconde demande d'application de l'article 39 du règlement

Dans ses lettres des 6, 8, 9, 12, 13 et 14 février 2007, le requérant informa la Cour que, le 3 février 2007, il avait été retiré de l'hôpital pénitentiaire et renvoyé à la prison n

o

6 à Roustavi, établissement de régime strict. Il soutint que l'inapplication alléguée de l'arrêté ministériel à son égard ne signifiait pas qu'il n'avait pas besoin d'un traitement médical. Il produisit un certificat médical selon lequel il avait été hospitalisé en mai 2003 en raison des crises d'épilepsie. Le requérant se plaignit que ses conditions de détention dans la prison n

o

6 étaient insupportables et qu'il était laissé sans soins. Selon lui, il n'y avait pas d'ophtalmologiste dans cet établissement et il n'y recevait aucun soin médical en fonction de différentes maladies dont il souffrait. Affirmant que son état était grave et sa vie en danger, le requérant réitéra sa demande d'application de l'article

39 du règlement.

Le 22 février 2007, la présidente de la chambre à laquelle l'affaire a été attribuée a examiné les documents médicaux en sa possession ainsi que la réponse du Gouvernement à la demande d'informations de la Cour du 26

octobre 2006 et a décidé d'indiquer à celui-ci, en application de l'article 39 du règlement, qu'il était souhaitable, dans l'intérêt des parties et du bon déroulement de la procédure devant la Cour et suite à la réincarcération du requérant à la prison n

o

6, de placer l'intéressé dans un milieu hospitalier qui pourrait lui dispenser les soins médicaux adaptés à son état de santé. La présidente de la chambre a également décidé, conformément à l'article

54 §

2

a) du règlement, d'inviter de nouveau le Gouvernement à fournir des réponses précises et motivées aux questions auparavant posées par la Cour, y compris en ce qui concernait l'épilepsie alléguée du requérant. Le Gouvernement fut également invité à produire copie du dossier médical du requérant, tenu à l'hôpital pénitentiaire depuis le 24 juillet 2006 et à la prison n

o

6 depuis le 3 février 2007.

Cette mesure provisoire fut appliquée jusqu'à nouvel ordre.

Le 15 mars 2007, le Gouvernement déclara qu'en application de la décision de la Cour, le 13 mars 2007, le requérant avait été transféré à l'hôpital pénitentiaire. Il affirma avoir déjà fourni les réponses aux questions de la Cour dans sa lettre du 17 novembre 2006 et réitéra que le requérant n'avait jamais fait de crise d'épilepsie au sein du système pénitentiaire. A cet égard, il fit référence au dossier médical de l'intéressé tenu par l'hôpital pénitentiaire. Le Gouvernement souligna que, selon le même dossier médical dont il produisit des extraits, le requérant ne voyait pas de l'œil droit, mais que l'acuité visuelle de son œil gauche s'élevait à 0,6. L'article 6 § 7 de l'arrêté ministériel du 27 mars 2003 situant le seuil critique de l'acuité visuelle de l'œil le plus sain à 0,05, le cas du requérant ne tombait pas sous le coup de ce texte.

Au vu des informations fournies, le Gouvernement demanda que la mesure provisoire appliquée soit levée par la Cour.

La copie des extraits du dossier médical du requérant, produits par le Gouvernement, englobe la période du 27 juillet 2006 au 3 février 2007 et confirme en principe le diagnostic de la Commission mixte du 18 juillet 2006 (voir ci-dessus). Il en ressort toutefois qu'entre les 27 juillet 2006 et 30

octobre 2006 inclus, l'acuité visuelle de l'œil droit était de 0 (cécité totale) et celle de l'œil gauche de 0,1. Or, le 13 novembre 2006, l'acuité visuelle de l'œil gauche atteignit 0,6 puis 0,7 le 22 janvier 2007.

Le dossier médical en question et les observations du Gouvernement ne contiennent pas d'explications quant à cette amélioration importante et soudaine de vue.

Pour le reste, le dossier médical fait apparaître que le requérant souffrait de forte faiblesse générale, de vertiges, de problèmes digestifs, de constipation, de nausées, de douleurs aux yeux, de douleurs abdominales à gauche d'abord et ensuite à droite également, d'hépatomégalie et ce, en permanence entre les 27 juillet 2006 et

3 février 2007.

En dehors de quelques perfusions Ringer, visant habituellement la déshydratation et l'hypovolémie (déficit du plasma sanguin), et injections vitaminées, ainsi que la prise d'un médicament pour les problèmes du foie (Riboxin), le dossier médical ne fait pas état d'autres traitements dont le requérant aurait bénéficié.

Selon les conclusions d'un hépatologue du 9 août 2006, le requérant était anorexique après avoir perdu 20 kg en trois mois, parce qu'il «

ne recevait pas de nourriture

». Il considéra qu'un examen de la cavité abdominale par ultrasons, un examen des intestins par les rayons X et une thérapie de désintoxication étaient nécessaires. Il n'est pas connu si ces examens furent réalisés.

Selon les inscriptions médicales des 15 et 17 août et 4 septembre 2006, le requérant avait besoin d

une consultation par un thérapeute, ainsi que par un psychiatre et un neurologue. Ayant examiné le requérant le 7 ou 8

septembre 2006, le neurologue conclut à une hypertension intracrânienne, au syndrome de névrose et à une amnésie rétrograde. Des médicaments lui furent prescrits. Il n'est pas connu si ce traitement eut lieu.

Le 11 septembre 2006, un ophtalmologiste indépendant examina le requérant et lui prescrivit un médicament antifatigue et sédatif (Mildronate) et un fluidifiant du sang (Kokarnit). Il ressort des extraits subséquents du dossier que, du 15 septembre au 12 octobre 2006, le requérant put prendre ces médicaments. Les inscriptions postérieures comportent une mention générale - «

le même traitement

est poursuivi » sans qu'il soit clair s'il s'agit du traitement prescrit par l'ophtalmologiste ou d'un traitement différent visant les autres affections.

Selon les conclusions d'un hépatologue du 29 septembre 2006, le requérant souffrait de constipation nécessitant une prise de médicaments et une thérapie de désintoxication. Il ne ressort pas du dossier médical que ce traitement ait eu lieu.

Il n'en ressort pas, par ailleurs, que le requérant ait fait une crise d'épilepsie pendant la période concernée.

B.

Le droit interne pertinent

Conformément à l'article 12 du code pénal, les crimes prévus à l'article 177 §§ 2 b) et c) et 3 a) et b) du même code constituent respectivement des crimes grave et particulièrement grave et le crime prévu à l'article

363 §

2 constitue un crime de «

gravité moindre

».

Article 59 §§ 1, 2, 3 et 4

(tel qu'en vigueur avant l'amendement du 29 décembre 2006)

«

En cas de commission de plusieurs crimes, les peines sont fixées pour chacun d'eux.

Si l'ensemble des crimes commis se compose uniquement de crimes de gravité moindre, la peine plus lourde absorbe la peine plus légère, ou les peines prévues pour chacun des crimes sont partiellement ou complètement additionnées en vue de la détermination de la peine finale. Toutefois, la peine finale sous forme de privation de liberté ne doit pas excéder 5 ans.

Si l'ensemble des crimes commis se compose de crimes graves ou de crimes particulièrement graves, les peines prévues pour chacun d'eux sont partiellement ou complètement additionnées en vue de la détermination de la peine finale. Toutefois, la peine finale sous forme de privation de liberté ne doit pas excéder 25 ans.

Si l'ensemble des crimes commis se compose de crimes de gravité moindre et de crimes graves, ou de crimes de gravité moindre et de crimes particulièrement graves, la peine plus lourde absorbe la peine plus légère, ou les peines prévues pour chacun d'eux sont partiellement ou complètement additionnées en vue de la détermination de la peine finale. Toutefois, la peine finale sous forme de privation de liberté ne doit pas excéder 20 ans.

»

Article 59 §§ 1 et 2

(tel qu'en vigueur suite à l'amendement du 29 décembre 2006)

«

»

Article 60

(abrogé par l'amendement du 29 décembre 2006)

«

»

Article 136 § 5

«

Les conditions de détention de l'individu doivent garantir le respect de sa dignité et l'inviolabilité de sa personne, ainsi que la sauvegarde de sa santé et de sa capacité de défendre ses intérêts. Le traitement cruel de la personne arrêtée ou détenue ainsi que sa torture physique ou morale sont sanctionnés par la loi.

»

Conformément à l'article 243 § 1 a), tel qu'en vigueur à l'époque des faits, la décision de mise en détention provisoire, rendue en première instance par un tribunal de district ou une cour de la ville, pouvait faire l'objet d'un appel dans les 48 heures devant le collège d'instruction de la cour régionale concernée.

o

72/N)

Pris en application de l'article 65 § 2 de la loi relative à la détention, cet arrêté approuve la liste des maladies graves et incurables qui peuvent conditionner la suspension de la peine. Aux termes de son article 6 §§ 6 et 7, l'épilepsie avec des crises fréquentes en cas d'inefficacité du traitement approprié, la cécité totale ainsi que l'état de la personne atteinte de changements pathologiques permanents dont l'acuité visuelle de l'œil le plus sain n'excède pas 0,05 et ne peut être corrigée, font partie de ces maladies.

GRIEFS

Invoquant l'article 3 de la Convention, le requérant se plaint de ses conditions de détention dans la prison n

o

5 de Tbilissi et dans la prison n

o

6 de Roustavi. Sous l'angle de la même disposition, il dénonce le refus des autorités pénitentiaires de le placer à l'hôpital pénitentiaire malgré son état de santé préoccupant et l'absence de soins médicaux appropriés dont il fut victime depuis son arrestation.

Invoquant l'article 5 § 1 de la Convention, le requérant se plaint que son emprisonnement fut illégal et sans fondement dans la mesure où ni l'instruction préparatoire ni la phase judiciaire de la procédure ne révélèrent de preuves valables de sa culpabilité.

Sous l'angle de l'article 5 § 4 de la Convention, le requérant estime que le principe de l'égalité des armes fut méconnu à son égard. Sans préciser la procédure en cause, il affirme notamment que le tribunal partagea la thèse mal fondée du parquet au détriment de ses arguments et appuya sa décision sur des suppositions.

Invoquant l'article 6 de la Convention, le requérant se plaint que l'instruction préparatoire dans son affaire fut partiale et incomplète, ce qui aurait exclu par la suite que les juges statuent équitablement. Notamment, le parquet aurait fait pression sur les juges pour faire reconnaître le requérant coupable des faits reprochés.

Se prévalant de l'article 8 de la Convention, le requérant dénonce l'institution du principe du cumul des peines par l'amendement apporté le 29 décembre 2006 à l'article 59 du code pénal. Ceci aurait permis à la cour de la ville de Tbilissi de lui infliger une peine plus lourde que celle applicable au moment de la commission des faits, le principe d'absorption d'une peine plus légère par la plus lourde étant alors en vigueur.

Le requérant estime qu'il fut victime d'une violation de l'article 14 de la Convention, étant donné que certains de ses coaccusés furent libérés plus tôt à différentes dates.

EN DROIT

I. VIOLATION ALLEGUEE DES ARTICLES 3 ET 8 DE LA CONVENTION

Le requérant dénonce ses conditions de détention dans la prison n

o

5 de Tbilissi et dans la prison n

o

6 de Roustavi. Il estime en outre que le manque, voire l'absence, de soins médicaux dont il fut victime en détention constitue un traitement contraire à l'article 3 de la Convention qui se lit ainsi

:

«

Nul ne peut être soumis à la torture ni à des peines ou traitements inhumains ou dégradants.

»

En l'état actuel du dossier, la Cour ne s'estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ces griefs et juge nécessaire de les communiquer au gouvernement défendeur conformément à l'article

54 §

2

b) de son règlement.

Le requérant estime qu'en application de l'article 59 du code pénal, tel qu'amendé le 29 décembre 2006, il fut condamné à une peine plus lourde que celle applicable au moment des faits commis. Il invoque à cet égard l'article 8 de la Convention qui est ainsi libellé

:

«

1.

Toute personne a droit au respect de sa vie privée et familiale, de son domicile et de sa correspondance. (...) »

La Cour rappelle que, dans l'accomplissement de sa tâche, il lui est loisible de donner aux faits de la cause, tels qu'elle les considère comme établis par les divers éléments en sa possession, une qualification juridique différente de celle que leur attribue l'intéressé ou, au besoin, de les envisager sous un autre angle (

Chamaïev et autres

c. Géorgie et Russie

, n

o

36378/02, §

436, CEDH 2005

‑

III). Eu égard aux éléments en sa possession, la Cour estime approprié d'examiner le grief susmentionné sous l'angle de l'article 7 de la Convention qui est ainsi rédigé

:

«

1.

Nul ne peut être condamné pour une action ou une omission qui, au moment où elle a été commise, ne constituait pas une infraction d'après le droit national ou international. De même il n'est infligé aucune peine plus forte que celle qui était applicable au moment où l'infraction a été commise.

2.

Le présent article ne portera pas atteinte au jugement et à la punition d'une personne coupable d'une action ou d'une omission qui, au moment où elle a été commise, était criminelle d'après les principes généraux de droit reconnus par les nations civilisées.

»

Toutefois, en l'état actuel du dossier, la Cour ne s'estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de cette partie de la requête et juge nécessaire de la communiquer au gouvernement défendeur conformément à l'article 54 § 2 b) de son règlement.

II. VIOLATION ALLEGUEE DES ARTICLES 5 §§ 1 ET 4, 6 ET 14 DE LA CONVENTION

Le requérant soulève différents griefs sous l'angle des articles 5

§§ 1 et 4, 6 et 14 de la Convention.

Concernant le grief tiré de l'article 5 § 1 de la Convention, la Cour note que le requérant fut mis en détention provisoire sur le fondement d'une décision judiciaire rendue le 6 juin 2005. Actuellement, il purge une peine de prison à laquelle il fut condamné le 2 février 2007 par la cour de la ville de Tbilissi qui, après avoir examiné les éléments de preuve figurant au dossier et entendu les témoins, conclut que le requérant était coupable des faits reprochés. Au vu des éléments en sa possession, la Cour n'estime pas établi que l'intéressé ait été détenu illégalement à un moment quelconque de la procédure litigieuse. Son grief précité est dès lors manifestement mal fondé et doit être rejeté en application de l'article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.

Pour ce qui est du grief fondé sur l'article 5 § 4 de la Convention, la Cour relève que le requérant ne précise pas la procédure judiciaire qu'il met en cause. A supposer qu'il s'agisse de la procédure ayant donné lieu à la décision de mise en détention provisoire du 6 juin 2005, la Cour note qu'en vertu de l'article 243 §

1 a) du code de procédure pénale, cette décision rendue en première instance était susceptible de recours dans les 48 heures. Il ne ressort pas du dossier que le requérant ait épuisé cette voie de recours disponible en droit interne, conformément à l'article 35 § 1 de la Convention (

Pandjikidzé et autres c. Géorgie

(déc.), n

o

30323/02, 20 juin 2006). Même si c'était le cas, son grief serait tout de même irrecevable, parce qu'introduit en dehors du délai de six mois prévu à l'article 35 § 1 de la Convention. Dans ces conditions, la Cour estime que cette partie de la requête est manifestement mal fondée dans son ensemble et doit être rejetée en application de l'article 35

§§ 3 et 4 de la Convention.

Quant aux griefs tirés de l'article 6 de la Convention, la Cour note que le requérant interjeta appel du jugement de condamnation du 2

février 2007 et que la procédure est actuellement pendante. Il en découle que cette partie de la requête est prématurée et doit dès lors être rejetée pour non épuisement des voies de recours internes, en application de l'article 35

§§ 1 et 4 de la Convention.

Concernant le grief tiré de l'article 14 de la Convention, il semble que le requérant entend l'invoquer en combinaison avec l'article

5 de la Convention (voir, parmi de nombreux autres,

Sommerfeld

c. Allemagne

[GC],

n

o

31871/96, § 84, CEDH 2003

‑

VIII (extraits).

Toutefois, l'intéressé se limitant à se plaindre de la libération de certains de ses coaccusés sans expliquer en quoi celle-ci constitua sa discrimination au sens de l'article 14 de la Convention, la Cour n'estime pas que la requête pose un problème sous l'angle de cette disposition. Ce grief du requérant est dès lors manifestement mal fondé et doit être rejeté en application de l'article

35

§§

3 et

4 de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l'unanimité,

Ajourne

l'examen des griefs du requérant tirés des articles 3 et 7 de la Convention ;

Déclare

la requête irrecevable pour le surplus.

S.

Dollé

F. Tulkens

Greffière

Présidente