Aslanoglu și alții împotriva Turciei

SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr. 6658/02 prezentată de Mehmet ASLANOatăLU și alții împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 11 septembrie 2007 într-o cameră compusă din F. Tulkens, președinte, dnii A.B. Baka, I. Cabral Barreto, R. Türmen, Ugrekhelidze, A. Mularoni, D. Popović, judecători, și dl Dolle, graffière de secțiune Având în vedere cererea menționată anterior formulată la 22 ianuarie 2002, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alineatul (3) din convenție și de a examina în comun admisibilitatea și fondul cauzei, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAȚĂ Reclamanții, dnii Mehmet Aslano (d) nu a desemnat un agent în sensul procedurii în fața Curții.

Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. Primul reclamant este reprezentantul Secțiunii din Diyarbakr a cotidianului Günlük Evrensel , al cărui sediu se află la Istanbul. Ceilalți solicitanți sunt jurnaliști și lucrează la Diyarbakr pentru aceeași zi de zi. La data de 23 iulie 2001, prefectura de stare de fapt a unei excepții (OHAL Valiliei) interzice introducerea și distribuirea Günlük Evrensel în departamentele în care situația excepției de la aceasta era în vigoare, și anume Diyarbakakr, Hakkari, Șșarnak și Tunceli, în conformitate cu primul articol din Decretul-lege nr. 430 ( kanun hükmünde kararname), precum și cu art. 11/e din Legea nr. 2935 privind starea de excepție.

În aceeași zi, această decizie a fost notificată prin poștă reclamantului Mehmet Aslano. (Iç.Ișl.)-01/1322 din 23 iulie 2001 provenind din prefectura regiunii aflate în stare de urgență. sunt interzise începând cu 23 iulie 2001 în departamentele care rămân supuse stării de urgență (Diyarbak În plus, reclamanții au făcut referire la faptul că măsurile de interdicție au adus atingere în mod nejustificat dreptului lor la respectarea bunurilor lor în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la convenție. Invocând art. 13 din Convenție, reclamanții se plângeau, de asemenea, de lipsa unei căi de atac efective în fața instanțelor naționale pentru a contesta legalitatea măsurilor impuse de prefectura de la statul de excepție.

La 4 septembrie 2006, guvernul a transmis grefei observațiile sale cu privire la admisibilitate și la temeinicia cererii. Acestea au fost adresate reclamantului la 8 septembrie 2006, care a fost invitată să își transmită observațiile ca răspuns înainte de 20 octombrie 2006. Prin scrisoarea recomandată cu confirmare de primire din 26 aprilie 2007, în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (a) din Convenție, Curtea a atras atenția părții reclamante asupra faptului că termenul care i-a fost acordat pentru prezentarea observațiilor sale a fost În acest sens, Comisia a precizat că, în temeiul aceluiași articol, poate elimina o cerere din rol atunci când, ca și în cazul de față, circumstanțele indică faptul că un reclamant nu intenționează să-și mențină cererea și subliniază, de asemenea, că această scrisoare a fost primită de reclamant la o dată nespecificată din luna mai 2007 și constată că, până în prezent, a rămas fără răspuns.

În lumina celor de mai sus, Curtea concluzionează că instanțele naionale nu mai doresc să își mențină cererea în sensul art. 37 alin. (1) lit. (a) din Convenție. Pe de altă parte, în conformitate cu art. 37 alin. (1) în fine Prin urmare, Curtea decide în unanimitate să șteargă cererea de rol. S. Dolle F. Tulkens Grefier Președinte

DEUXIÈME SECTION

DÉCISION Requête n o 6658/02 présentée par Mehmet ASLANOĞLU et autres contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 11 septembre 2007 en une chambre composée de : M me F. Tulkens, présidente, MM. A.B. Baka, I. Cabral Barreto, R. Türmen, M. Ugrekhelidze, M me A. Mularoni, M. D. Popović, juges, et de M me S. Dollé, greffière de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 22 janvier 2002, Vu la décision de la Cour de se prévaloir de l’article 29 § 3 de la Convention et d’examiner conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire, Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Les requérants, MM.

Mehmet Aslanoğlu, Șerif Karataș, Ali Rıza Kılınç, Mehmet Askeri Denizhan, Serdar Nemli, Hasan Denizhan et M me Derya Karaçoban sont des ressortissants turcs, nés respectivement en 1979, 1978, 1975, 1983, 1980, 1984 et 1981, et résidant tous à Diyarbakır. Ils sont représentés devant la Cour par M e Deniz Doğan, avocat à Diyarbakır. Le gouvernement turc (« le Gouvernement ») n’a pas désigné d’agent aux fins de la procédure devant la Cour. Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit. Le premier requérant est le représentant de la section de Diyarbakır du quotidien Günlük Evrensel , dont le siège se trouve à Istanbul. Les autres requérants sont des journalistes et travaillent à Diyarbakır pour ce même quotidien.

Le 23 juillet 2001, la préfecture de l’état d’exception ( OHAL Valiliği ) interdit l’introduction et la distribution du Günlük Evrensel dans les départements où l’état d’exception était en vigueur, à savoir Diyarbakır, Hakkari, Șırnak et Tunceli, conformément au premier article du décret-loi n o 430 ( kanun hükmünde kararname ), ainsi qu’à l’article 11/e de la loi n o 2935 sur l’état d’exception. Le même jour, cette décision fut notifiée par courrier au requérant Mehmet Aslanoğlu, représentant du quotidien Günlük Evrensel à Diyarbakır.

Cette lettre se lit ainsi : « Vu l’arrêté 02. (Iç.Ișl.)-01/1322 du 23 juillet 2001 émanant de la préfecture de la région soumise à l’état d’urgence, L’introduction et la distribution du quotidien Günlük Evrensel sont interdites à partir du 23 juillet 2001 dans les départements qui restent soumis à l’état d’urgence (Diyarbakır, Tunceli, Hakkari, Șırnak) » GRIEFS Les requérants allèguaient que l’interdiction imposée à Günlük Evrensel aurait emporté violation de leur droit à la liberté d’expression. Ils invoquaient les articles 9 et 10 de la Convention combinés avec son article 14. Les requérants faisaient en outre grief de ce que les mesures d’interdiction ont porté atteinte d’une manière injustifiée à leur droit au respect de leurs biens au sens de l’article 1 du Protocole n o 1 à la Convention.

Invoquant l’article 13 de la Convention, les requérants se plaignaient par ailleurs de l’absence de voie de recours effectif devant les instances nationales pour contester la légalité des mesures ordonnées par la préfecture de l’état d’exception. EN DROIT La Cour relève qu’il n’y a pas lieu d’examiner plus avant le recours introduit par les requérants pour les motifs suivants. Le 4 septembre 2006, le Gouvernement a transmis au greffe ses observations sur la recevabilité et le bien-fondé de la requête.

Celles-ci ont été adressées à la partie requérante le 8 septembre 2006, laquelle a été invitée à faire parvenir les siennes en réponse avant le 20 octobre 2006. Par une lettre recommandée avec accusé de réception du 26 avril 2007, sur le fondement de l’article 37 § 1 a) de la Convention, la Cour a attiré l’attention de la partie requérante sur le fait que le délai qui lui était imparti pour la présentation de ses observations était échu et qu’elle n’en avait sollicité aucune prolongation. Elle y a indiqué qu’aux termes de ce même article, elle pouvait rayer une requête du rôle lorsque, comme en l’espèce, les circonstances donnent à penser qu’un requérant n’entend pas maintenir sa requête. Elle relève par ailleurs que cette lettre a bien été reçue par la partie requérante à une date non précisée du mois de mai 2007 et constate qu’à ce jour elle est restée sans réponse.

A la lumière de ce qui précède, la Cour en conclut que les requérants n’entendent plus maintenir leur requête au sens de l’article 37 § 1 a) de la Convention. Par ailleurs, conformément à l’article 37 § 1 in fine , la Cour estime qu’aucune circonstance particulière touchant au respect des droits garantis par la Convention ou ses Protocoles n’exige la poursuite de l’examen de la requête. Il y a donc lieu de mettre fin à l’application de l’article 29 § 3 de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Décide de rayer la requête du rôle. S. Dollé F. Tulkens Greffière Présidente