ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 14 martie 2023

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 113 din 6.07.2022, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr. x/2022, printre altele, în temeiul art. 194 alin. (1) lit. e) C. pen..cu referire la art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., , la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală și totodată, s-au interzis inculpatului, pe o durată de 5 ani, ca pedeapsă complementară, drepturile prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen..

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., pe durata executării pedepsei principale, s-au interzis inculpatului A., drepturile prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa principală, durata reținerii pe o perioadă de 24 de ore,începând cu data de 10.03.2022,până la data de 11.03.2022.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicată inculpatului A., iar conform art. 92 C. pen., s-a fixat termen de supraveghere de 3 ani.

În baza art. 93 alin. (1) lit. a)-e) și alin. (2) lit. b) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul A. a fost obligat să respecte următoarele măsuri de supraveghere: - să se prezinte la Serviciul de Probațiune Vâlcea, la datele fixate de această instituție; - să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; - să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; - să comunice schimbarea locului de muncă; - să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență; - să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul A. a fost obligat să presteze 100 de zile muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul sau Primăriei comunei Păușești Maglași, jud. Vâlcea sau în cadrul Primăriei or. Băile Olănești, jud. Vâlcea.

În baza art. 91 alin. (4) C. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen.

În temeiul art. 399 alin. (1) și (4) C. proc. pen., s-a menținut măsura preventivă a controlului judiciar dispusă față de inculpatul A..

Prin sentința instanției de fond a fost condamnat și inculpatul B., la o pedeapsă principală de 8 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de omor.

În temeiul art. 19 și art. 397 C. proc. pen. rap. la art. 1357 și urm. din C. civ., s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de părțile civile C. (fiul victimei), D. (fiul victimei) și E. (soția victimei) și în consecință, au fost obligați în solidar inculpații B. și A., să achite părții civile C. (fiul victimei), suma de 14.042 RON, cu titlu de daune materiale.

A fost obligat inculpatul B. să achite fiecăreia dintre părțile civile, C. (fiul victimei), D. (fiul victimei) și E. (soția victimei), suma de câte 10.000 de euro, în echivalentul în RON calculat în raport de cursul BNR, la data plății efective, reprezentând daune morale.

A fost respinsă ca nefondată cererea formulată de părțile civile prin care au solicitat obligarea inculpatului A. să plătească suma de câte 25.000 de euro, reprezentând daune morale.

S-a constatat că Spitalul Județean de Urgență Vâlcea și Serviciul Județean de Ambulanță Vâlcea nu s-au constituit părți civile în procesul penal.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpații B. și A., în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare.

Împotriva sentinței de fond au declarat apel inculpații B., A. și partea civilă C..

Prin decizia penală nr. 798/A din data de 4 octombrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2022, au fost admise apelurile declarate de inculpatul B., de inculpatul A. și de partea civilă C., împotriva sentinței penale nr. 113 din data de 06 iulie 2022, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr. x/2022.

A fost desființată în parte sentința apelată și, rejudecând, s-au dispus următoarele:

A fost majorată pedeapsa aplicată inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 194 alin. (1) lit. e) din C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., la 4 ani închisoare și s-a dispus executarea pedepsei în condițiile art. 60 din C. pen.

A fost înlăturată obligația de plată a daunelor materiale instituită în sarcina inculpatului A..

A fost redus cuantumul daunelor materiale la plata cărora a fost obligat inculpatul B. la suma de 7292 RON și s-a dedus la zi prevenția inculpatului.

S-au menținut, în rest, dispozițiile sentinței apelate.

*****

Împotriva deciziei din apel a formulat recurs în casație inculpatul A., prin avocat F., în termenul legal prevăzut de art. 435 C. proc. pen.

Conform art. 439 alin. (2) C. proc. pen., instanța de apel a dispus comunicarea cererii de recurs în casație către părți și procuror.

La data de 21.11.2022, au fost depuse la dosar concluziile scrise formulate de către părțile civile C., D. și E., asupra recursului în casație de față, .

După îndeplinirea procedurii de comunicare a recursului în casație, la data de 14.12.2022, dosarul de recurs în casație a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, când s-a stabilit termen pentru examinarea, în Cameră de Consiliu, a admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen., la data de 31.01.2023, dată până la care a fost întocmit și depus la dosar raportul asupra recursului în casație de față.

Cu prilejul examinării admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație cu care a fost învestită, prin încheierea din data de 31 ianuarie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru argumentele expuse în cuprinsul încheierii respective, a dispus admiterea în principiu a cererii de recurs în casație și a dispus trimiterea cauzei completului competent, în compunere de trei judecători, pentru judecarea pe fond a recursului în casație, conform dispozițiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen.

Cu prilejul dezbaterilor asupra recursului în casație de la termenul din 14.03.2023, s-au luat concluziile părților și ale parchetului, acestea fiind redate în practicaua prezentei decizii.

Analizând recursul în casație formulat în cauză de inculpatul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că este nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit C. proc. pen. recursul în casație este o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat și care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege și numai pentru motive de nelegalitate.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., scopul recursului în casație este acela de a supune Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 din același cod, pe calea recursului în casație instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

Drept urmare, orice chestiune de fapt analizată de instanța de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat și excede cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație. Instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

În speță, recurentul A. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt suspuse casării când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Cazul de casare prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen. se circumscrie situațiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, când instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune.

De asemenea, cazul de casare menționat nu permite o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator și stabilirea unei situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, examinarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt neputând fi cenzurate în niciun fel.

Analizând în aceste coordonate de principiu cererea de recurs în casație formulată în cauză, Înalta Curte constată că inculpatul A. a circumscris cazului de casare invocat, prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., criticile aduse modului în care instanța de apel a interpretat situația de fapt reținută în cauză și probatoriul administrat, în realitate inculpatul fiind nemulțumit de decizia de condamnare dispusă de instanța de apel, invocând în apărare chestiuni de fapt care, în opinia apărării, fac dovada că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile de tipicitate obiectivă pentru reținerea infracțiunii de vătămare corporală, făcându-se referiri la probatoriul cauzei, respectiv la concluziile raportului medico-legal de necropsie efectuat în cauză.

Astfel, prin motivele de recurs în casație formulate în temeiul art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., recurentul inculpat A. a susținut că recursul în casație vizează nelegalitatea deciziei pronunțate de Curtea de Apel Pitești în ceea ce privește condamnarea definitivă a inculpatului pentru o infracțiune care, raportat la situația de fapt reținută, nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă ale normei de incriminare prevăzute de art. 194 alin. (1) lit. e) C. pen., nefiind realizată cerința referitoare la urmarea imediată - element necesar al conținutului constitutiv al infracțiunii reținute.

În esență, în motivarea cererii de recurs în casație, s-a susținut că încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpatului A., în infracțiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 194 alin. (1) lit. e) C. pen., s-a întemeiat pe concluziile raportului medico-legal de necropsie nr. 473/A3/117 din 07.03.2022 întocmit de Serviciul Județean de Medicină Legală Vâlcea, însă concluziile acestui raport au un caracter incert, probabil, raportat la exprimarea utilizată de medicul legist în redactarea acestora, respectiv "ar fi fost de natură" sau "cel mai probabil".

În opinia apărării, concluziile raportului medico-legal de necropsie întocmit reflectă doar o posibilitate ca loviturile suferite de persoana vătămată să fi fost urmate de punerea în primejdie a vieții sale, această urmare nefiind însă stabilită în concret - condiție de altfel esențială pentru a se reține încadrarea în vătămare corporală prevăzută de art. 194 alin. (1) lit. e) C. pen.

S-a menționat că în măsura în care dovezile administrate conțin o informație îndoielnică în legătură cu fapta imputată, organele judiciare nu-și pot forma o convingere care să se constituie într-o certitudine. Prin urmare, având în vedere caracterul incert al acestor concluzii, s-a susținut că în cauză își găsește pe deplin aplicabilitatea principiul "in dubio pro reo", din perspectiva nedovedirii în concret a împrejurării potrivit cu care viața persoanei vătămate ar fi fost în mod real pusă în primejdie, din cauza loviturilor suferite, dacă nu ar fi survenit decesul acesteia.

În aceste condiții, apărarea a susținut că situația de fapt reținută în sarcina inculpatului nu se circumscrie conținutului tipic obiectiv al infracțiunii prevăzute de art. 194 alin. (1) lit. e) C. pen., urmarea imediată, reținută de organele judiciare, nefiind dovedită dincolo de orice dubiu rezonabil. În opinia apărării, o atare constatare are ca efect incidența impedimentului prevăzut de disp. art. 16 alin. (1) lit. b) teza 1 C. proc. pen.

Astfel, pentru motivele expuse în cuprinsul cererii de recurs în casație, apărătorul recurentului inculpat a solicitat admiterea recursului în casație, casarea hotărârii atacate, cu consecința achitării inculpatului A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală prevăzută de art. 194 alin. (1) lit. e) C. pen.

Înalta Curte constată că toate aceste argumente expuse în cuprinsul cererii de recurs în casație vizează situația de fapt reținută în cauză ori interpretarea dată de instanța de apel probatoriului administrat și reflectă, în realitate, o solicitare de rejudecare a cauzei subsecvent reaprecierii și cenzurării probelor, cu consecința stabilirii unei alte situații de fapt decât cea reținută de instanța de apel și dispunerii unei soluții favorabile inculpatului așa cum s-a solicitat în cauză - de achitare.

Or, în cauză, contrar apărării, Înalta Curte constată că prin decizia recurată, pe baza stării de fapt așa cum a fost reținută în cauză și care nu mai poate fi schimbată în actuala procedură, instanța de apel a statuat că probatoriul cauzei relevă că fapta inculpatului A., care în data de 05.03.2022, în jurul orelor 14:25, în timp ce se afla în incinta magazinului mixt aparținând S.C. G. S.R.L., din comuna Păușești Măglași, a intervenit în conflictul izbucnit între inculpatul B. și victima H., iar după ce victima a fost proiectată pe podeaua placată cu gresie din magazin, ca urmare a acțiunii inculpatului B., în timp ce acesta a continuat să aplice victimei multiple lovituri cu piciorul (inclusiv prin călcare în zona capului), a agresat, la rândul său, victima, prin lovirea de trei ori cu piciorul în zona toracală, provocându-i leziuni traumatice la nivelul hemitoracelui stâng antero-lateral, hemitoracelui drept posterobazal și, respectiv hemitoracelui stâng posterobazal, leziuni care ar fi fost de natură să pună în primejdie viața victimei și ar fi necesitat 25 - 30 zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală, prev. de art. 194 alin. (1) lit. e) C. pen.

De altfel, se reține că în speță inculpatul A. a recunoscut săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală, prevăzută de art. 194 alin. (1) lit. e) C. pen., pentru care a fost trimis în judecată, instanța de fond admițând cererea de judecare a cauzei în procedura simplificată prevăzută de art. 374, 375 raportat la art. 396 alin. (10) C. proc. civ. penală.

În concret, se reține că toate criticile formulate de recurent în susținerea afirmației potrivit căreia nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală pentru care a fost condamnat, sunt raportate la concluziile raportului medico-legal de necropsie nr. 473/A3/117 din 07.03.2022 întocmit de Serviciul Județean de Medicină Legală Vâlcea care în opinia apărării reflectă doar o posibilitate ca loviturile suferite de persoana vătămată să fi fost urmate de punerea în primejdie a vieții sale, mai exact prin aceste susțineri criticându-se încadrarea juridică dată faptei imputate inculpatului A. în raport cu starea de fapt și probatoriul cauzei avute în vedere de instanțe.

Înalta Curte reține că potrivit art. 194 alin. (1) lit. e) C. pen. textul de incriminare are următorul conținut:

"Fapta prevăzută în art. 193, care a cauzat vreuna dintre următoarele consecințe: [...]

e) punerea în primejdie a vieții persoanei, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani."

Conform art. 193 C. pen.: (1) Lovirea sau orice acte de violență cauzatoare de suferințe fizice se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Prin punerea în primejdie a vieții persoanei vătămate se înțelege situația când făptuitorul a creat prin activitatea sa, posibilitatea reală și concretă ca victima să înceteze din viață. În această ipoteză, făptuitorul nu urmărește moartea victimei și nici nu acceptă acest rezultat, subiectul acționând numai în vederea vătămării corporale a victimei, dar în condiții susceptibile de a-i produce moartea.

Elementul material al laturii obiective este reprezentat de lovirea sau exercitarea oricărei alte violențe prin care se produc leziuni traumatice sau este afectată sănătatea unei persoane, fiindu-i astfel, pusă în primejdie viața. Urmarea imediată constă în suferința fizică, indiferent de intensitate, produsă prin lovire sau alte violențe, legătura de cauzalitate rezultând din modalitatea de comitere a faptei.

Or, în speță, în raport cu starea de fapt stabilită cu titlu definitiv prin decizia din apel, se observă că ambele instanțe au statuat că din probatoriul cauzei reiese că, în timp ce victima se afla pe podea și era lovită de inculpatul B. la nivelul feței și capului, inculpatul A. a aplicat, la rândul său, cu piciorul, trei lovituri victimei în zona toracală, fiind necesară intervenția atât verbală, cât și fizică a persoanelor prezente, pentru a-i determina pe cei doi să înceteze agresiunea asupra victimei. În urma loviturilor primite, victima H. a fost transportată de urgență la Spitalul Județean de Urgență Vâlcea cu ambulanța, în vederea acordării îngrijirilor medicale, iar în seara zilei de 05.03.2022 a decedat.

Așa cum rezultă din conținutul deciziei recurate, analiza detaliată a materialului probator efectuată de prima instanța a relevat că în cauză este indubitabil că leziunile care au provocat decesul victimei sunt de la nivelul capului, produse prin acțiunile de lovire exercitate de inculpatul B., în timp ce leziunile produse la nivelul hemitoracelui de către inculpatul A., prin lovirea victimei cu piciorul de trei ori în zona toracală, nu au avut legătură cu decesul victimei, leziuni care însă au fost de natură să pună în primejdie viața victimei, în cazul în care nu ar fi survenit decesul cauzat de activitatea inculpatului B..

În acest context, contrar susținerilor apărării, Înalta Curte constată că instanțele de fond și apel au stabilit că situația de fapt reținută în cauză și probele dosarului dovedesc că inculpatul A. în data de 05.03.2022, în timp ce se afla în incinta magazinului mixt aparținând S.C. G. S.R.L., din comuna Păușești Măglași, a intervenit în conflictul izbucnit între inculpatul B. și victima H., iar după ce victima a fost proiectată pe podeaua placată cu gresie din magazin, ca urmare a acțiunii inculpatului B., în timp ce acesta a continuat să aplice victimei multiple lovituri cu piciorul (inclusiv prin călcare în zona capului), a agresat, la rândul său, victima, prin lovirea de trei ori cu piciorul în zona toracală, provocându-i leziuni traumatice la nivelul hemitoracelui stâng antero-lateral, hemitoracelui drept posterobazal și, respectiv hemitoracelui stâng posterobazal, leziuni care ar fi fost de natură să pună în primejdie viața victimei și ar fi necesitat 25 - 30 zile de îngrijiri medicale, instanțele stabilind astfel că faptele inculpatului A. se circumscriu elementelor ce caracterizează sub aspect obiectiv și subiectiv infracțiunea prevăzută de art. 194 alin. (1) lit. e) C. pen.

Revenind la conținutul motivelor de recurs, instanța de casație conchide că, astfel cum au fost formulate, criticile invocate de apărarea recurentului inculpat A. vizează în realitatea netemeinica deciziei din apel, inculpatul fiind nemulțumit de faptul că s-a reținut în sarcina sa săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală, pentru care a fost condamnat.

Analiza conținutului mijloacelor de probă pe care instanța de apel și-a fundamentat soluția, a fiabilității acestora ori interpretarea probatoriului administrat în cauză, pe de o parte, și starea de fapt reținută de instanță, pe de altă parte, excedează limitelor cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Așa cum s-a argumentat în precedent, starea de fapt reținută în cauză cu titlu definitiv și concordanța acesteia cu probele administrate nu pot fi cenzurate de instanța supremă în procedura căii extraordinare de atac a recursului în casare.

În aceste coordonate, în raport cu motivele de recurs în casație astfel cum au fost formulate, dispozițiile incidente și scopul prezentei căi extraordinare de atac, Înalta Curte constată că în susținerea cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., recurentul inculpat A. a invocat doar critici care vizează circumstanțele comiterii faptei și modalitatea de interpretare a probatoriului administrat în cauză.

În concluzie, Înalta Curte constată că fapta pentru care a fost condamnat recurentul inculpat A. prin decizia recurată întrunește condițiile de tipicitate prevăzute de norma de incriminare.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de recurentul-inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 798/A din data de 04 octombrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Pitești.

Față de soluția dispusă, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Totodată, având în vedere solicitarea formulată de intimatul parte civilă C., prin apărător, de obligare a recurentului inculpat la plata cheltuielilor judiciare efectuate în cauză, fiind depuse la dosar cu prilejul dezbaterilor dovezi în acest sens, Înalta Curte, în temeiul art. 276 alin. (1) C. proc. pen., va obliga pe recurentul inculpat A. la plata cheltuielilor judiciare către intimatul parte civilă C., în cuantum de 2.299,98 RON, reprezentând onorariul de avocat și cheltuieli de deplasare la instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de recurentul-inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 798/A din data de 04 octombrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către intimatul parte civilă C., în cuantum de 2.299,98 RON, reprezentând onorariul de avocat și cheltuieli de deplasare la instanță.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 martie 2023.