ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 984/2022

Ședința publică din data de 4 mai 2022

Analizând actele de la dosar, reține următoarele:

Prin încheierea din 10.12.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Galați – secția conflicte de muncă și asigurări sociale, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a suspendat judecata apelului declarat de A. împotriva încheierii din 16.09.2019 pronunțată de Tribunalul Vrancea – secția I Civilă, într-o cerere de reexaminare.

Împotriva acestei încheieri, A. a declarat recurs, care prin decizia nr. 1045/17.06.2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă, a fost anulat.

Împotriva acestei decizii, aceeași parte a formulat contestație în anulare, care prin decizia nr. 2065/21.10.2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă a fost respinsă ca inadmisibilă.

Împotriva acestei decizii Chirilă a formulat contestație în anulare.

Prin decizia nr. 851/01.04.2021, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă a respins contestația în anulare.

Împotriva acestei decizii, contestatorul a formulat contestație în anulare, care prin decizia nr. 1875/28.09.2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă a fost respinsă ca inadmisibilă.

La 17.02.2022, A. a formulat contestație în anulare și împotriva acestei decizii, arătând, în esență, că hotărârea atacată este nelegală, întrucât instanța învestită cu soluționarea contestației în anulare nu s-a pronunțat asupra chestiunilor sesizate și că, în mod eronat, a respins ca inadmisibil demersul său judiciar.

De asemenea, a afirmat că în mod greșit s-a menționat în dispozitivul deciziei atacate faptul că hotărârea pronunțată nu este susceptibilă de nicio cale de atac.

În continuare, a arătat că hotărârile pronunțate de instanțele anterioare au fost date cu încălcarea principiului aflării adevărului, motiv pentru care a solicitat rejudecarea cauzei în vederea soluționării tuturor cererilor sale depuse pe parcursul procesului și obligării intimatei la plata către contestator a sumei de 100.000 euro, cu titlu de daune morale, ca urmare a nesoluționării de către intimată a cererilor și sesizărilor formulate.

În susținerea cererii, contestatorul a depus înscrisuri.

Contestația în anulare nu a fost întemeiată în drept.

La 29.03.2022 intimata a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității contestației în anulare și a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 12 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., în sensul amendării contestatorului pentru exercitarea cu rea-credință și a căii de atac.

Contestatorul a răspuns la întâmpinare.

La aceeași dată, contestatorul a depus note scrise, prin care a solicitat anexarea tuturor dosarelor atașate cauzei.

Analizând, cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1), aplicabil în temeiul art. 508 alin. (1) C. proc. civ., excepția inadmisibilității contestației în anulare, atât prin prisma motivelor invocate de intimată prin întâmpinare, cât și a prevederilor art. 457 alin. (1) raportat la art. 503 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Contestația în anulare reprezintă o cale extraordinară de atac de retractare ce poate fi exercitată doar pentru motivele expres determinate prin dispozițiile art. 503 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ.

Potrivit acestei norme legale,,(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata. (2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: 1. hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia; 2. când dezlegarea dată este rezultatul unei erori materiale; 3. când instanța de recurs respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen; 4. când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.".

Admisibilitatea unei contestații în anulare, din punct de vedere al obiectului și motivelor ce pot fi invocate, vizează, pe de o parte, încadrarea hotărârii atacate în sfera celor prevăzute de norma legală sus-evocată, iar, pe de altă parte, încadrarea susținerilor titularului demersului judiciar în una dintre ipotezele acestui cadru legislativ restrictiv, reglementate ca motive exclusive pentru această cale extraordinară de atac.

Prin urmare, declararea contestației în anulare împotriva unei hotărâri judecătorești nesusceptibile de exercițiul acestei căi de atac sau pentru alte aspecte decât cele stabilite expres de normele procesuale exclude exercitarea controlului judiciar pe această cale.

Aceasta, întrucât, în virtutea principiului legalității căilor de atac, consacrat de art. 457 C. proc. civ., părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege, ele neputând exercita decât căile de atac reglementate de lege.

În argumentarea inadmisibilității demersului judiciar al contestatorului, intimata a arătat că raportat la obiectul contestației în anulare - decizia nr. 1875/28.09.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă, prin care sa fost respinsă ca inadmisibilă tot o contestație în anulare declarată de autorul căii de atac - și la prevederile art. 504 alin. (3), coroborat cu art. 508 alin. (4) C. proc. civ., contestatorul nu mai avea deschisă calea contestației în anulare și împotriva acestei hotărâri.

În conformitate cu norma legală enunțată, contestația în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată.

În speță, astfel cum s-a reținut mai sus, demersul judiciar care a generat contestațiile în anulare succesive vizează recursul declarat de A. împotriva încheierii din 10.12.2019, prin care Curtea de Apel Galați – secția conflicte de muncă și asigurări sociale, în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a suspendat judecata apelului declarat de acesta împotriva încheierii din 16.09.2019, pronunțată de Tribunalul Vrancea – secția I Civilă, într-o cerere de reexaminare.

Recursul a fost soluționat prin decizia nr. 1045/17.06.2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, contestațiile în anulare care au urmat acestei etape procesuale au vizat fiecare decizia instanței supreme pronunțată asupra fiecărei căi extraordinare de atac exercitate de contestator, întemeiate pe argumente proprii fiecărei contestații în anulare.

Din această perspectivă, nu se poate reține incidența în cauză a prevederilor art. 504 alin. (3) C. proc. civ., mențiunea din dispozitivul hotărârii atacate nefiind de natură să suprime dreptul părții de a exercita calea de atac recunoscută de lege.

În continuare, procedând la analiza admisibilității căii de atac prin raportare la prevederile art. 503 C. proc. civ., care reglementează ipotezele în care calea de atac a contestației în anulare poate fi exercitată, coroborate cu cele ale art. 457 din același cod, Înalta Curte reține că examenul susținerilor contestatorului relevă că motivele expuse de acesta în cuprinsul memoriului depus nu pot fi circumscrise ipotezelor legale ale contestației în anulare, aspectele sesizate neputând fi susceptibile de exercițiul unui control judiciar în cadrul acestei căi de atac.

Astfel, pe calea demersului său judiciar, autorul căii de atac critică decizia atacată sub aspectul mențiunii din dispozitivul acesteia – "fără cale de atac" – și al legalității tuturor hotărârilor pronunțate în etapele procesuale ale pricinii în ceea ce privește pretinsele erori de judecată care ar fi fost săvârșite de instanțele judecătorești anterioare.

Or, toate aceste aspectele nu sunt de natură a contura anumite erori de procedură în etapa procesuală anterioară, astfel cum impune art. 503 C. proc. civ., ci se referă la presupuse erori de judecată, care excedează sfera motivelor și cererilor ce pot fi formulate în cadrul contestației în anulare.

În realitate, contestatorul își exprimă nemulțumirea cu privire la modul în care demersurile sale judiciare anterioare au fost soluționate de instanțele de judecată, nicidecum la eventualele erori procedurale compatibile cu calea de atac de retractare.

Or, această motivare improprie căii de atac exercitate nu poate primi funcția urmărită de contestator, atât timp cât admisibilitatea acesteia este condiționată de dezvoltarea unor motive și argumente care să se încadreze în una din situațiile reglementate de art. 503 C. proc. civ. și care să justifice neregularitățile formale, expres și limitativ prevăzute de lege, săvârșite de instanța de judecată.

În consecință, constatând că susținerile autorului căii de atac nu pot fi încadrate în niciuna dintre ipotezele prevăzute de legiuitor pentru promovarea acestei căi de atac și reținând că această cale extraordinară de atac este exclusă din sfera căilor de atac prevăzute de legiuitor pentru reevaluarea fondului pricinii, Înalta Curte, în temeiul art. 508 C. proc. civ., va respinge ca inadmisibilă contestația în anulare.

Având în vedere că efectele inadmisibilității căii de atac se răsfrâng și asupra excepțiilor și cererilor părților și că solicitarea contestatorului de obligare a intimatei la plata unor daune morale a fost formulată în cadrul unei contestații în anulare inadmisibile, Înalta Curte reține că evaluarea acestor pretenții nu poate fi realizată.

În ceea ce privește solicitarea intimatei de obligare a contestatorului la plata unei amenzi judiciare pentru exercitarea cu rea-credință a căii de atac, se cuvine subliniat că aplicarea amenzii judiciare, astfel cum rezultă din interpretarea prevederilor art. 12 alin. (2) C. proc. civ., este lăsată de legiuitor la latitudinea instanței judecătorești, care, în funcție de circumstanțele cauzei, apreciază dacă se impune sau nu o atare măsură.

Prin urmare, părțile nu pot decât să sesizeze o eventuală abatere judiciară, nicidecum să solicite aplicarea amenzii.

În acest context, ținând cont de toate considerentele ce preced, dar și de împrejurările cauzei, Înalta Curte reține că nu își însușește teza propusă de intimată, motiv pentru care nu va dispune nici amendarea contestatorului în condițiile textului de lege sus-enunțat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 1875/28.09.2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 mai 2022.