ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 797/2022

Ședința publică din data de 6 aprilie 2022

Deliberând asupra recursului și notând că potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. (...)", reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la data de 06.08.2020, reclamanta A. a chemat în judecat pe pârâții U.A.T. Orașul Bușteni, prin primar și S.C. B. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate nulitatea absolută a contractului de schimb autentificat sub nr. x/13.06.2019 de B.N.P. C. și să dispună radierea din cartea funciară a imobilului situat în Bușteni, str. x, jud. Prahova și înscrierea dreptului de proprietate asupra aceluiași imobil în favoarea pârâtei S.C. B. S.R.L., precum și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată. Prin acțiune a fost invocată excepția de nelegalitate a Hotărârii nr. 58/24.05.2019 emise de Consiliul Local al Orașului Bușteni.

Prin sentința nr. 1244/10.12.2020, Tribunalul Prahova – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca rămase fără obiect atât excepția de nelegalitate, cât și acțiunea, obligând-o pe pârâta U.A.T. Orașul Bușteni, prin primar, la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 11.869,8 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Împotriva acestei sentințe, U.A.T. Orașul Bușteni a declarat apel, prin care a solicitat anularea ei în parte, în sensul exonerării sale de la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia nr. 173/12.05.2021, Curtea de Apel Ploiești – secția a II-a Civilă a respins apelul ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, U.A.T. Orașul Bușteni a declarat recurs, prin care a solicitat casarea ei și trimiterea cauzei, spre o nouă judecată, instanței de apel, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Autoarea recursului a susținut că soluția de respingere a acțiunii ca rămase fără obiect atrage inaplicabilitatea dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., apreciind că intimata-reclamantă nu a câștigat procesul.

A mai arătat că partea adversă nu a depus la dosar înscrisuri din care să rezulte punerea în întârziere, astfel încât este incidentă regula instituită de art. 454 C. proc. civ. privind exonerarea pârâtului de la plata cheltuielilor de judecată.

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului; în subsidiar, a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

Intimata-pârâtă a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Excepția nulității recursului a fost respinsă la termenul de astăzi, pentru motivele expuse în practicaua prezentei decizii.

Analizând recursul prin prisma criticilor de nelegalitate invocate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Recurenta susține, în esență, că nu putea fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., întrucât este incident cazul de exonerare de la plata cheltuielilor de judecată, reglementat de art. 454 C. proc. civ.

Criticile din cererea de recurs se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit căruia se poate cere casarea hotărârii date cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Instanța de apel a apreciat că nu este incident art. 454 C. proc. civ., întrucât corespondența transmisă de intimata-reclamantă către apelanta-pârâtă poate să fie asimilată unei notificări de punere în întârziere, iar prin întâmpinarea depusă în fața primei instanțe nu au fost recunoscute pretențiile deduse judecății.

Conform art. 454 C. proc. civ., "pârâtul care a recunoscut, la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, cu excepția cazului în care, prealabil pornirii procesului, a fost pus în întârziere de către reclamant sau se afla de drept în întârziere. Dispozițiile art. 1.522 alin. (5) din C. civ. rămân aplicabile".

Acest text de lege stabilește că pârâtul este exonerat de la plata cheltuielilor de judecată în cazul recunoașterii pretențiilor reclamantului, la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, sub rezerva ca pârâtul să nu fi fost pus în întârziere de către reclamant sau să nu se fi aflat de drept în întârziere înainte de începerea procesului.

Prin urmare, în măsura în care cerința punerii în întârziere este compatibilă cu obiectul litigiului, exonerarea pârâtului de la plata cheltuielilor intervine doar în măsura în care acesta a recunoscut, la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, pretențiile reclamantului și doar dacă, prealabil pornirii procesului, nu a fost pus în întârziere de către reclamant sau nu se afla de drept în întârziere.

Astfel, prin efectul pe care îl produce, acela al exonerării pârâtului de la plata cheltuielilor de judecată, norma legală evocată îndeplinește o funcție sancționatorie față de reclamant, pentru ușurința pe care o manifestă dacă sesizează instanța cu o cerere de chemare în judecată, fără a uza de instituția punerii în întârziere, pusă de lege la dispoziția sa, deci fără a încerca să soluționeze disputa anterior sesizării, oferind pârâtului un interval de timp pentru a-și executa obligațiile.

Evaluând, în limita controlului de legalitate, decizia atacată, Înalta Curte ia act că acțiunea are ca obiect constatarea nulității absolute a unui contract de schimb autentificat.

Punerea în întârziere, realizată, potrivit art. 1.522 alin. (1) C. civ., fie printr-o notificare scrisă, fie prin cererea de chemare în judecată, are ca scop acordarea, de către creditor, a unui termen în care debitorul trebuie să execute obligația care îi revine, după cum rezultă din prevederile art. 1.522 alin. (3) C. civ.

Dispozițiile art. 1.246 alin. (3) C. civ. recunosc părților semnatare ale unui contract dreptul ca – în măsura în care considerau că acesta este lovit de nulitate – să constate nulitatea sau să o declare prin acord; așadar, pârâtele aveau doar o facultate, nu însă și o obligație de a acționa în acest mod.

În aceste condiții, obiectul litigiului este incompatibil cu cerința punerii în întârziere, căci un asemenea demers nu ar fi putut să-și atingă finalitatea legii, de vreme ce în sarcina pârâtelor nu putea fi identificată vreo obligație de constatare a nulității contractului.

Atunci când litigiul nu este compatibil cu cerința punerii în întârziere – ca în speță –, exonerarea pârâtului de la plata cheltuielilor de judecată intervine numai în măsura în care hotârârea poate fi pronunțată doar pe baza recunoașterii pârâtului, adică atunci când poziția procesuală a acestei părți are un efect util, în sensul de a fi aptă să conducă, prin ea însăși, la soluționarea litigiului, fără administrarea altor probe.

În consecință, singura cerință necesară pentru a opera exonerarea pârâtei de la plata cheltuielilor de judecată este cea referitoare la recunoașterea pretențiilor reclamantei, la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Această condiție este îndeplinită, deoarece recurenta (pârâtă în proces) a depus la primul termen de judecată în fața primei instanțe Hotărârea Consiliului Local Bușteni nr. 148/18.09.2020 și tranzacția autentificată sub nr. x/19.10.2020 de B.N.P. C. prin care pârâtele au convenit desființarea contractului de schimb autentificat sub nr. x/13.06.2019 de B.N.P. C., acte care atestă, în mod neîndoielnic, recunoașterea dreptului pretins de intimata-reclamantă.

Deși dispozitivul sentinței pare a conduce la concluzia că reclamanta a pierdut procesul, în realitate l-a câștigat, pentru că rămânerea fără obiect a pretențiilor este consecința recunoașterii lor de către pârâte.

Prin urmare, hotărârea instanței de apel a fost pronunțată cu încălcarea art. 454 C. proc. civ., fiind astfel incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., motiv pentru care Înalta Curte, în temeiul art. 496 și art. 497 teza I C. proc. civ., va admite recursul, va casa decizia atacată și va trimite cauza, spre o nouă judecată, curții de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă U.A.T. Orașul Bușteni, prin primar, împotriva deciziei nr. 173/12.05.2021, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești – secția a II-a Civilă.

Casează decizia atacată și trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași curți de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 aprilie 2022.