GE MONEY BANK GMBH v. SLOVAKIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Struck out of the list
GE MONEY BANK GMBH v. SLOVAKIA (CtEDO, 2007)
CUARTA DECIZIE DECIZIE Nr. 35324/05 de către GE MONEY BANK GmbH împotriva Slovaciei Curții Europene a Drepturilor Omului (Catrică Secțiune), care a stat la 11 septembrie 2007 în calitate de Cameră compusă din: Sir Nicolas Bratza, președinte, J. Casadevall, S. Pavlovschi, L. Garlicki, L. Mijović, J. Šikuta, dna P. Hirvelä, judecători și dna Aracı, secretar adjunct al Secției având în vedere cererea depusă la 23 septembrie 2005, având în vedere decizia de a aplica art. 29 § 3 din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și meritul cazului, având în vedere declarația prezentată de guvernul contestat la 2 iulie 2007, având în vedere deliberarea, hotărârea după cum urmează: FACTE Reclamantul, GE Money Bank GmbH, este o societate de răspundere limitată, cu sediul său în Viena (Austria). A fost reprezentat în fața Curții de către dl Ludik, un avocat care practică în Bratislava. Guvernul Republicii Slovace (“ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna M. Pirošíková. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 14 februarie 2000, societatea reclamantă a introdus o procedură de execuție împotriva mai multor persoane în urma nerespectării obligațiilor contractuale ale unei societăți. Procedurile de execuție au fost inițiate pe baza unui document stabilit de un public notar. La 14 martie 2000, Curtea de District din Čadca a autorizat un ofițer de execuție să efectueze executarea datoriei. În iunie și iulie 2000, mai mulți acuzați au depus obiecții. La 13 mai 2002, Curtea de District a hotărât cu privire la obiecțiile care au concluzionat că executarea a fost inadmisibilă. La 24 iunie 2002, societatea reclamantă a interzis recursul. La 1 iulie 2002, Curtea de District a întrerupt procedura din motivul că hotărârea sa din 13 mai 2002 a devenit finală la 28 iunie 2002. La 3 septembrie 2002, societatea reclamantă a recursat împotriva deciziei de încetare a procedurii. La 30 decembrie 2003, instanța de recurs a anulat atât decizia din 13 mai 2002, cât și decizia din 1 iulie 2002 ca fiind eronată. Deciziile instanței de recurs au fost notificate la 20 aprilie 2004. La 20 octombrie 2004, Curtea Constituțională a constatat că Curtea de District din Čadca a încălcat dreptul societății reclamante la o audiere fără întârziere nejustificată. Decizia a declarat că Curtea de District nu a efectuat cazul într-un mod corespunzător. Curtea Constituțională a acordat SKK 50.000 S (echivalentul de 1.250 SKK La 17 ianuarie 2005, Curtea de District a respins obiecțiile față de executarea depusă de soția unuia dintre acuzați. La 13 mai 2005, reclamantul a fost invitat să prezinte observații cu privire la obiecțiile celorlalți doi acuzați. La 30 decembrie 2006, Curtea de District a acceptat obiecțiile depuse de doi acuzați. Prin aceeași decizie, Curtea de District a întrerupt procedura de execuție în ceea ce privește primul acuzat, o persoană juridică care a fost eliminată din registrul societăților. La 7 februarie 2007, societatea reclamantă a interzis recursul. Procedura este în așteptare. COMPLAINT 1. Societatea reclamantă se plângea în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că dreptul său la o audiere a fost încălcat într-un timp rezonabil. 2. În temeiul articolului 13 din Convenție, societatea reclamantă s-a plâns că nu avea niciun remediu eficace la dispoziția sa. Societatea reclamantă s-a plâns de durata procedurii și de faptul că nu are niciun remediu eficace la dispoziția sa. Reprezentantul său se bazează pe articolele 6 § 1 și 13 din Convenție care, în măsura în care este relevant, prevede următoarele dispoziții: art. 6 § 1 „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la ... o audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal ...” art. 13 „Toată persoana a căror drepturi și libertăți sunt încălcate în [] Convenția are un remediu eficace înaintea unei autorități naționale, cu toate că încălcarea a fost comisă de persoane care acționează în calitate oficială.” Prin scrisoarea din 2 iulie 2007, Guvernul a informat Curtea că propunea să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunii formulate de cererea. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Guvernul recunoaște atât statutul reclamantului ca victimă în sensul articolului 34 din Convenție, cât și durata necorespunzătoare a procedurii interne în care a fost implicat reclamantul. I, Marica Pirošíková, Agentul Guvernului Republicii Slovace în fața Curții Europene a Drepturilor Omului, declară că Guvernul Republicii Slovace propune să plătească ex-gratie EUR 2,100 (2 mii sute de euro) pentru GE Money Bank GmbH. Această sumă acoperă orice prejudiciu material și moral, împreună cu orice cost și cheltuieli suportate de societatea reclamantă în ceea ce privește încălcarea dreptului său în temeiul convenției. Guvernul ar sugera că informațiile de mai sus ar putea fi acceptate de Curte ca „cu orice alt motiv” care justifică izbucnirea din cazul din lista de cauze a Curții, astfel cum se menționează la art. 37 § 1 litera (c) din Convenție. În cazul hotărârii Curții în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Convenția, Guvernul se angajează să plătească reclamantului suma declarată în termen de trei luni de la data notificării deciziei. Această sumă va fi convertită în coruna slovacă la rata aplicabilă la data plății și fără impozite aplicabile. În cazul în care nu se plătește această sumă în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Această plată va constitui decontarea finală a cazului.” Într-o scrisoare din 19 iulie 2007 reprezentantul reclamantului a exprimat opinia că suma menționată în declarația guvernului era inacceptabil scăzută. Curtea reamintește că art. 37 din convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate la alineatul (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. Curtea reamintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, aceasta poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) din Convenție pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, CEDH 2003-VI); Meriakri c. Moldova ((striking out), nr. 53487/99, 1 martie 2005); Sindicatul Suedia a muncitorilor de transport ((striking out), nr. 53507/99, 18 iulie 2006) și Van Houten v. Țările de Jos ((striking out), nr. 25149/03, ECHR 2005 IX). Curtea a stabilit, în mai multe cazuri, practica sa privind plângerile referitoare la încălcarea dreptului unei persoane la o audiere într-un timp rezonabil (a se vedea, de exemplu, Frydlender v. France [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII; Cocchiarella Italia [GC], nr. 64886/01, §§ 69-98, CEDH 2006 În plus, a avut deja ocazia de a aborda plângerile legate de presupusa încălcare a dreptului unei persoane la o audiere într-un timp rezonabil în cazurile împotriva Republicii Slovace (a se vedea, de exemplu, Kuril c. Slovacia , nr. 63959/00, §§ 35-43, 3 octombrie 2006; Rišková c. Slovacia , nr. 58174/00, §§ 88-97, 22 august 2006 sau Sika Slovacia , nr. 2132/02, §§ 28-35, 13 iunie 2006). Având în vedere natura admiterilor care figurează în declarația Guvernului, precum și valoarea compensației propusă (care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare), Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 litera (c)) (a se vedea, pentru principiile relevante, Tahsin Acar, astfel cum s-a menționat mai sus; și Haran v. Turcia , nr. 25754/94, hotărârea din 26 martie 2002 . În plus , având în vedere considerentele de mai sus și în special având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenția și în Protocolul respectiv, nu o impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă În consecință, art. 29 § 3 din convenție nu ar trebui să se mai aplice cazului și ar trebui eliminat din listă. Deoarece procesul privind acțiunea reclamantului este încă în suspensie în fața instanțelor interne, hotărârea Curții nu aduce atingere utilizării de către societatea reclamantă a art. 127 din Constituție pentru a obține recurs pentru orice întârziere în cadrul procedurii care poate avea loc după data prezentei decizii. Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate în ceea ce privește termenii declarației guvernului contestat și modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în acest articol; hotărăște să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție. Fatoș Aracı Nicolas B ratza Președintele adjunct al grefierului