Ge Money Bank GMBH împotriva Slovaciei

CUARTA DECIZIE DECIZIE Nr. 35324/05 de către GE MONEY BANK GmbH împotriva Slovaciei Curții Europene a Drepturilor Omului (Catrică Secțiune), care a stat la 11 septembrie 2007 în calitate de Cameră compusă din: Sir Nicolas Bratza, președinte, J. Casadevall, S. Pavlovschi, L. Garlicki, L. Mijović, J. Šikuta, dna P. Hirvelä, judecători și dna Aracı, secretar adjunct al Secției având în vedere cererea depusă la 23 septembrie 2005, având în vedere decizia de a aplica art. 29 § 3 din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și meritul cazului, având în vedere declarația prezentată de guvernul contestat la 2 iulie 2007, având în vedere deliberarea, hotărârea după cum urmează: FACTE Reclamantul, GE Money Bank GmbH, este o societate de răspundere limitată, cu sediul său în Viena (Austria).

A fost reprezentat în fața Curții de către dl Ludik, un avocat care practică în Bratislava. Guvernul Republicii Slovace (“ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna M. Pirošíková. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 14 februarie 2000, societatea reclamantă a introdus o procedură de execuție împotriva mai multor persoane în urma nerespectării obligațiilor contractuale ale unei societăți. Procedurile de execuție au fost inițiate pe baza unui document stabilit de un public notar. La 14 martie 2000, Curtea de District din Čadca a autorizat un ofițer de execuție să efectueze executarea datoriei. În iunie și iulie 2000, mai mulți acuzați au depus obiecții.

La 13 mai 2002, Curtea de District a hotărât cu privire la obiecțiile care au concluzionat că executarea a fost inadmisibilă. La 24 iunie 2002, societatea reclamantă a interzis recursul. La 1 iulie 2002, Curtea de District a întrerupt procedura din motivul că hotărârea sa din 13 mai 2002 a devenit finală la 28 iunie 2002. La 3 septembrie 2002, societatea reclamantă a recursat împotriva deciziei de încetare a procedurii. La 30 decembrie 2003, instanța de recurs a anulat atât decizia din 13 mai 2002, cât și decizia din 1 iulie 2002 ca fiind eronată. Deciziile instanței de recurs au fost notificate la 20 aprilie 2004. La 20 octombrie 2004, Curtea Constituțională a constatat că Curtea de District din Čadca a încălcat dreptul societății reclamante la o audiere fără întârziere nejustificată.

Decizia a declarat că Curtea de District nu a efectuat cazul într-un mod corespunzător. Curtea Constituțională a acordat SKK 50.000 S (echivalentul de 1.250 SKK La 17 ianuarie 2005, Curtea de District a respins obiecțiile față de executarea depusă de soția unuia dintre acuzați. La 13 mai 2005, reclamantul a fost invitat să prezinte observații cu privire la obiecțiile celorlalți doi acuzați. La 30 decembrie 2006, Curtea de District a acceptat obiecțiile depuse de doi acuzați. Prin aceeași decizie, Curtea de District a întrerupt procedura de execuție în ceea ce privește primul acuzat, o persoană juridică care a fost eliminată din registrul societăților. La 7 februarie 2007, societatea reclamantă a interzis recursul.

Procedura este în așteptare. COMPLAINT 1. Societatea reclamantă se plângea în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că dreptul său la o audiere a fost încălcat într-un timp rezonabil. 2. În temeiul articolului 13 din Convenție, societatea reclamantă s-a plâns că nu avea niciun remediu eficace la dispoziția sa. Societatea reclamantă s-a plâns de durata procedurii și de faptul că nu are niciun remediu eficace la dispoziția sa.

Reprezentantul său se bazează pe articolele 6 § 1 și 13 din Convenție care, în măsura în care este relevant, prevede următoarele dispoziții: art. 6 § 1 „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la ... o audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal ...” art. 13 „Toată persoana a căror drepturi și libertăți sunt încălcate în [] Convenția are un remediu eficace înaintea unei autorități naționale, cu toate că încălcarea a fost comisă de persoane care acționează în calitate oficială.” Prin scrisoarea din 2 iulie 2007, Guvernul a informat Curtea că propunea să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunii formulate de cererea. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție.

Declarația prevăzută după cum urmează: „Guvernul recunoaște atât statutul reclamantului ca victimă în sensul articolului 34 din Convenție, cât și durata necorespunzătoare a procedurii interne în care a fost implicat reclamantul. I, Marica Pirošíková, Agentul Guvernului Republicii Slovace în fața Curții Europene a Drepturilor Omului, declară că Guvernul Republicii Slovace propune să plătească ex-gratie EUR 2,100 (2 mii sute de euro) pentru GE Money Bank GmbH. Această sumă acoperă orice prejudiciu material și moral, împreună cu orice cost și cheltuieli suportate de societatea reclamantă în ceea ce privește încălcarea dreptului său în temeiul convenției. Guvernul ar sugera că informațiile de mai sus ar putea fi acceptate de Curte ca „cu orice alt motiv” care justifică izbucnirea din cazul din lista de cauze a Curții, astfel cum se menționează la art. 37 § 1 litera (c) din Convenție.

În cazul hotărârii Curții în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Convenția, Guvernul se angajează să plătească reclamantului suma declarată în termen de trei luni de la data notificării deciziei. Această sumă va fi convertită în coruna slovacă la rata aplicabilă la data plății și fără impozite aplicabile. În cazul în care nu se plătește această sumă în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Această plată va constitui decontarea finală a cazului.” Într-o scrisoare din 19 iulie 2007 reprezentantul reclamantului a exprimat opinia că suma menționată în declarația guvernului era inacceptabil scăzută.

Curtea reamintește că art. 37 din convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate la alineatul (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. Curtea reamintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, aceasta poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) din Convenție pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului.

În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, CEDH 2003-VI); Meriakri c. Moldova ((striking out), nr. 53487/99, 1 martie 2005); Sindicatul Suedia a muncitorilor de transport ((striking out), nr. 53507/99, 18 iulie 2006) și Van Houten v. Țările de Jos ((striking out), nr. 25149/03, ECHR 2005 IX).

Curtea a stabilit, în mai multe cazuri, practica sa privind plângerile referitoare la încălcarea dreptului unei persoane la o audiere într-un timp rezonabil (a se vedea, de exemplu, Frydlender v. France [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII; Cocchiarella Italia [GC], nr. 64886/01, §§ 69-98, CEDH 2006 În plus, a avut deja ocazia de a aborda plângerile legate de presupusa încălcare a dreptului unei persoane la o audiere într-un timp rezonabil în cazurile împotriva Republicii Slovace (a se vedea, de exemplu, Kuril c. Slovacia , nr. 63959/00, §§ 35-43, 3 octombrie 2006; Rišková c. Slovacia , nr. 58174/00, §§ 88-97, 22 august 2006 sau Sika Slovacia , nr. 2132/02, §§ 28-35, 13 iunie 2006). Având în vedere natura admiterilor care figurează în declarația Guvernului, precum și valoarea compensației propusă (care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare), Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 litera (c)) (a se vedea, pentru principiile relevante, Tahsin Acar, astfel cum s-a menționat mai sus; și Haran v. Turcia , nr. 25754/94, hotărârea din 26 martie 2002 . În plus , având în vedere considerentele de mai sus și în special având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenția și în Protocolul respectiv,

nu o impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă În consecință, art. 29 § 3 din convenție nu ar trebui să se mai aplice cazului și ar trebui eliminat din listă. Deoarece procesul privind acțiunea reclamantului este încă în suspensie în fața instanțelor interne, hotărârea Curții nu aduce atingere utilizării de către societatea reclamantă a art. 127 din Constituție pentru a obține recurs pentru orice întârziere în cadrul procedurii care poate avea loc după data prezentei decizii. Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate în ceea ce privește termenii declarației guvernului contestat și modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în acest articol; hotărăște să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție.

Fatoș Aracı Nicolas B ratza Președintele adjunct al grefierului

FOURTH SECTION

DECISION Application no. 35324/05 by GE MONEY BANK GmbH against Slovakia The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 11 September 2007 as a Chamber composed of: Sir Nicolas Bratza, President, Mr J. Casadevall, Mr S. Pavlovschi, Mr L. Garlicki, Ms L. Mijović, Mr J. Šikuta, Mrs P. Hirvelä, judges, and Mrs F. Aracı , Deputy Section Registrar , Having regard to the above application lodged on 23 September 2005, Having regard to the decision to apply Article 29 § 3 of the Convention and examine the admissibility and merits of the case together, Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 2 July 2007, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicant, GE Money Bank GmbH, is a limited liability company with its seat in Vienna (Austria).

It was represented before the Court by Mr Z. Ludik, a lawyer practising in Bratislava. The Government of the Slovak Republic (“the Government”) were represented by their Agent, Mrs M. Pirošíková. The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. On 14 February 2000 the applicant company brought execution proceedings against several persons following a company’s failure to comply with its contractual obligations. The execution proceedings were initiated on the basis of a document established by a notary public. On 14 March 2000 the District Court in Čadca authorised an executions officer to proceed with the enforcement of the debt. In June and July 2000 several defendants filed objections.

On 13 May 2002 the District Court decided on the objections concluding that the execution was inadmissible. On 24 June 2002 the applicant company appealed. On 1 July 2002 the District Court discontinued the proceedings on the ground that its decision of 13 May 2002 had become final on 28 June 2002. On 3 September 2002 the applicant company appealed against the decision to discontinue the proceedings. On 30 December 2003 the court of appeal quashed both the decision of 13 May 2002 and the decision of 1 July 2002 as being erroneous. The decisions of the court of appeal were served on the applicant on 20 April 2004. On 20 October 2004 the Constitutional Court found that the District Court in Čadca had violated the right of the applicant company to a hearing without unjustified delay.

The decision stated that the District Court had failed to proceed with the case in an appropriate manner. The Constitutional Court awarded SKK 50,000 (the equivalent of 1,250 euros) to the applicant company as just satisfaction. It ordered the District Court to proceed with the case without further delay and to reimburse the costs incurred by the applicant company. On 17 January 2005 the District Court dismissed the objections to the execution filed by the wife of one of the defendants. On 13 May 2005 the applicant was invited to submit comments on the objections of two other defendants. On 30 December 2006 the District Court accepted the objections filed by two defendants. By the same decision the District Court discontinued the execution proceedings in respect of the first defendant, a legal person which had been deleted from the companies’ register in the meantime.

On 7 February 2007 the applicant company appealed. The proceedings are pending. COMPLAINT 1. The applicant company complained under Article 6 § 1 of the Convention that its right to a hearing within a reasonable time had been violated. 2. Under Article 13 of the Convention the applicant company complained that it had no effective remedy at its disposal. THE LAW The applicant company complained about the length of the proceedings and that it had no effective remedy at its disposal.

Its representative relied on Articles 6 § 1 and 13 of the Convention which, in so far as relevant, provide as follows: Article 6 §1 “In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal...” Article 13 “Everyone whose rights and freedoms as set forth in [the] Convention are violated shall have an effective remedy before a national authority notwithstanding that the violation has been committed by persons acting in an official capacity.” By letter dated 2 July 2007 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by the application.

They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention. The declaration provided as follows: “The Government acknowledge both the applicant’s status as a victim within the meaning of Article 34 of the Convention and the unreasonable duration of the domestic proceedings in which the applicant was involved. I, Marica Pirošíková, the Agent of the Government of the Slovak Republic before the European Court of Human Rights, declare that the Government of the Slovak Republic offer to pay ex gratia EUR 2,100 (two thousand one hundred euros) to GE Money Bank GmbH. This sum shall cover any pecuniary and non-pecuniary damage together with any costs and expenses incurred by the applicant company with respect to the violation of its right under the Convention.

The Government would suggest that the above information might be accepted by the Court as “any other reason” justifying the striking out of the case of the Court’s list of cases, as referred to in Article 37 § 1 (c) of the Convention. In the event of the Court’s decision pursuant to Article 37 § 1 of the Convention, the Government undertake to pay to the applicant the declared sum within three months from the date of notification of the decision. This sum will be converted into Slovakian korunas at the rate applicable on the date of payment, and free of any taxes that may be applicable. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points.

This payment will constitute final settlement of the case.” In a letter of 19 July 2007 the applicant’s representative expressed the view that the sum mentioned in the Government’s declaration was unacceptably low. The Court recalls that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article 37 § 1 (c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if: “for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.

The Court also recalls that under certain circumstances, it may strike out an application under Article 37 § 1 (c) of the Convention on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued. To this end, the Court will examine carefully the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the Tahsin Acar judgment ( Tahsin Acar v. Turkey , [GC], no. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI); Meriakri v. Moldova ((striking out), no. 53487/99, 1 March 2005); Swedish Transport Workers Union v. Sweden ((striking out), no. 53507/99, 18 July 2006) and Van Houten v. the Netherlands ((striking out), no. 25149/03, ECHR 2005 ‑ IX).

The Court has established in a number of cases its practice concerning complaints about the violation of one’s right to a hearing within a reasonable time (see, for example, Frydlender v. France [GC], no. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII; Cocchiarella v. Italy [GC], no. 64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006 ‑ … ). Furthermore, it has already had occasion to address complaints related to alleged breach of one’s right to a hearing within a reasonable time in cases against the Slovak Republic (see, for example, Kuril v. Slovakia , no. 63959/00, §§ 35-43, 3 October 2006; Rišková v. Slovakia , no. 58174/00, §§ 88-97, 22 August 2006 or Sika v. Slovakia , no. 2132/02, §§ 28-35, 13 June 2006). Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed (which is consistent with the amounts awarded in similar cases), the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37 § 1 (c)) (see, for the relevant principles, Tahsin Acar as cited above; and also Haran v. Turkey , no. 25754/94, judgment of 26 March 2002). Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic,

the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article 37 § 1 in fine ). Accordingly, Article 29 § 3 of the Convention should no longer apply to the case and it should be struck out of the list. Since the proceedings concerning the applicant’s action are still pending before the domestic courts, the Court’s strike-out decision is without prejudice to use by the applicant company of Article 127 of the Constitution to obtain redress for any delay in the proceedings which may occur after the date of this decision. For these reasons, the Court unanimously Takes note of the terms of the respondent Government’s declaration and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein; Decides to strike the application out of its list of cases in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention.

Fatoș Aracı Nicolas B ratza Deputy Registrar President