ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2557/2022
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2557/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 6 decembrie 2022
Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 03.11.2015 pe rolul Judecătoriei Piatra Neamț, sub nr. x/2015, reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâta C. S.A. au solicitat constatarea caracterului abuziv al clauzei cuprinse la pct. 3 din convenția de credit nr. x din 02.10.2007, eliminarea clauzelor abuzive din contract, înghețarea cursului francului elvețian la valoarea din luna octombrie 2007, respectiv 2,0153 RON/CHF, convertirea creditului utilizând cursul de schimb Ron/CHF din momentul acordării împrumutului și restituirea diferenței de curs valutar de la valoarea primei rate din luna octombrie 2007 (2,0153 RON/CHF) față de valoarea de 4,23 RON/CHF, rezultate din diferența de curs valutar valabil de la momentul efectuării fiecărei plăți și cursul valutar valabil la data semnării contractului, precum și a dobânzii legale aferente, calculate de la data încasării fiecărei sume nedatorate și până la achitarea integrală a acestora de către bancă.
De asemenea, reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la plata dobânzii și a penalităților aferente sumei de 7.173,95 CHF, ce reprezintă valoarea comisioanelor abuzive scăzute din valoarea totală a creditului, bani pe care banca i-a încasat abuziv și nejustificat, conform noului grafic de rambursare.
Totodată, reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, reclamanții au invocat prevederile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, Directivei CE nr. 93/13, jurisprudența CJUE și a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Prin sentința civilă nr. 3654 din 23 septembrie 2016, pronunțată de Judecătoria Piatra Neamț, a fost respinsă ca nefondată acțiunea.
Împotriva acestei hotărâri reclamanții A. și B. au formulat apel.
Prin decizia civilă nr. 31 AC din 22 ianuarie 2018, pronunțată de Tribunalul Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamanți.
Împotriva acestei decizii reclamanții A. și B. au declarat recurs.
Prin adresa din 10 iulie 2018, Tribunalul Neamț a înaintat dosarul cauzei Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării recursului.
Prin decizia nr. 4945 din 16 noiembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a fost admisă excepția necompetenței materiale privind soluționarea recursului declarat de reclamanți și a fost trimisă cauza spre competentă soluționare Curții de Apel Bacău.
Prin încheierea din 11 martie 2020, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă a suspendat judecata recursului potrivit dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 teza I C. proc. civ.
Împotriva acestei încheieri reclamanții B. și A. au formulat în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin care au solicitat casarea încheierii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instante.
Recurenții au susținut că le-a fost încălcat dreptul la apărare, garantat de art. 13 C. proc. civ., art. 24 din Constituția României și art. 13 din CEDO, având în vedere că au solicitat amânarea cauzei pentru angajarea unui apărător, cerere care a fost respinsă deși această solicitare a fost formulată pentru prima oară.
Mai arată recurenții că suspendarea cauzei în condițiile existenței la dosar a unei cereri de amânare poate fi analizată din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în sarcina acestora neputându-se reține vreo lipsă de diligență privind continuarea procesului, pentru a fi aplicată sancțiunea suspendării judecății recursului, atâta timp cât au fost invocate dispozițiile legale care reglementează posibilitatea instanței de a admite cererea de amânare a cauzei pentru angajare apărător.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a Civilă, la data de 16 septembrie 2020.
Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.
Prin încheierea din 11 mai 2021, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului către părți, cu mențiunea că pot depune puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare, însă părțile nu au exercitat acest drept.
Prin încheierea din 05.07.2021, s-a admis în principiu recursul și s-a acordat termen de judecată în ședința publică din 28.09.2021, când s-a amânat soluționarea cauzei la 16 noiembrie 2021 pentru imposibilitatea de prezentare a recurentului-reclamant din motive medicale.
La termenul din 16 noiembrie 2021, instanța a dispus suspendarea judecării recursului în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
Prin rezoluția din 31 octombrie 2022, întocmită ca urmare a referatului emis potrivit art. 84 pct. 29 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea CSM nr. 1375 din 17 decembrie 2015, s-a acordat termen de judecată la 6 decembrie 2022 pentru discutarea perimării recursului.
La 21 noiembrie 2022 recurenții au depus precizări, prin care au solicitat respingerea excepției perimării.
Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., a luat în examinare, cu prioritate, excepția perimării cererii de recurs și a reținut următoarele:
Potrivit art. 416 alin. (1) C. proc. civ., "orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni" iar, potrivit alin. (2) "termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță".
Perimarea este sancțiunea procedurală care intervine în cazul în care nu este respectată cerința de a exista continuitate între actele de procedură și constă în stingerea procesului în faza în care acesta se găsește, din cauza rămânerii lui în nelucrare, din vina părții, timp de 6 luni.
Perimarea, pe lângă rolul sancționator, are și natura unei prezumții de desistare, care reiese din lipsa de stăruință a părților în soluționarea cauzei.
Termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act de procedură, care nu a mai fost urmat, din vina părții, de alte acte de procedură, în scopul continuării judecării cauzei, acest moment fiind reprezentat în cauză de data pronunțării încheierii prin care s-a dispus suspendarea cauzei, respectiv 16 noiembrie 2021.
Înalta Curte constată că judecata recursului a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. prin încheierea de ședință din 16 noiembrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă.
Înalta Curte constată că de la momentul suspendării judecății recursului a trecut un termen mai mare de 6 luni.
Prin urmare, constatând că dosarul a rămas în nelucrare din vina părții, mai mult de 6 luni, fără ca în acest termen să intervină o cauză de întrerupere sau suspendare a cursului perimării în condițiile art. 417 - 418 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 raportat la art. 416 alin. (1) și (2) și art. 420 din același cod, va constata perimat recursul declarat de reclamanții B. și A. împotriva încheierii din 11 martie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, în dosarul nr. x/2015.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimat recursul declarat de reclamanții B. și A. împotriva încheierii din 11 martie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, în dosarul nr. x/2015.
Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Recursul se depune la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 decembrie 2022.