ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2364/2022

Ședința publică din data de 10 noiembrie 2022

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 1 octombrie 2019 sub nr. x/2019, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.R.L. solicitând să se constate intervenită rezilierea contractului de vânzare - cumpărare a gazelor naturale nr. x/10.12.2018 din culpa B. S.R.L. începând cu data de 18.01.2019 și obligarea pârâtei la plata sumei de 302.295.70 RON, reprezentând contravaloarea cantității de gaze naturale nepreluată conform contractului de vânzare-cumpărare a gazelor naturale nr. x încheiat la data de 10.12.2018, cuprinsă în factura fiscală x/14.02.2019, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, s-au invocat prevederile art. 194 și următoarele C. proc. civ., art. 1550 alin. (2), art. 1553, art. 1538, art. 1552 și urm. din C. civ.

Prin sentința civilă nr. 1324 din 28 iulie 2020 pronunțată în dosarul nr. x/2019 Tribunalul București – secția a VI-a Civilă a respins acțiunea ca neîntemeiată și a obligat reclamanta la plata sumei de 17.059,25 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei soluții a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 879 A din 30 mai 2022 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă a fost admis apelul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 1324 din 28 iulie 2020 pronunțată de Tribunalul București – secția a VI-a Civilă, în dosarul nr. x/2010, pe care a schimbat-o în sensul că admite cererea.

Constată intervenită rezilierea contractului de vânzare-cumpărare a gazelor naturale nr. x/10.12.2018 din culpa pârâtei B. S.R.L. începând cu data de 18 ianuarie 2019.

Obligă pârâta la plata sumei de 302.295,7 RON, reprezentând contravaloare cantitate de gaze nepreluată, conform contractului vânzare-cumpărare a gazelor naturale nr. x/10.12.2018.

Obligă pârâta la plata sumei de 15.447,75 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, pârâta B. S.R.L. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, cu cheltuieli de judecată.

În ceea ce privește normele de procedură încălcate de către instanța de apel, ce atrag motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta susține că instanța de apel, în mod nelegal, nu a reținut efectul devolutiv al apelului formulat de intimat cu privire la întreaga cauză, inclusiv cu privire la aplicabilitatea dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. e) din contract asupra notificării de reziliere nr. x/16.01.2019, încălcând astfel prevederile art. 477 alin. (2) C. proc. civ. și art. 22 alin. (6) C. proc. civ., întrucât prin apelul formulat, s-a solicitat modificarea în tot a sentinței civile nr. 1324/28.07.2020, solicitându-se astfel anularea hotărârii.

Prin urmare, instanța de apel avea obligația de a proceda la judecarea cauzei cu privire la întreaga cauză, aceasta reținând în mod nelegal faptul că a intrat în puterea de lucru judecat considerentele privind aplicabilitatea dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. e) din contract asupra notificării de reziliere nr. x/16.01.2019.

În acest context, se susține că au fost încălcate inclusiv principiile fundamentale procesului civil prevăzute de art. 22 alin. (6) C. proc. civ., context, în care se apreciază că o astfel de soluție este lovită de nulitate, fără a fi obligatorie dovada vătămării.

Cu referire la faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, motiv de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta susține că instanța de apel nu a motivat soluția de respingere a cererii pârâtei de reducere a clauzei penale în temeiul art. 1541 alin. (1) lit. a) C. civ. și nici nu a respectat cerințele bunei-credințe și a echității, fiind încălcate astfel prevederile art. 6, art. 22 alin. (7) și art. 425 C. proc. civ., deși în opinia sa erau îndeplinite condițiile evocate ca impuneau reducerea clauzei penale.

În acest context, recurenta consideră că lipsa unei motivări a acestei soluții i-a adus prejudicii, având în vedere că prin nereducerea clauzei penale, intimatul A. S.A. ajunge să obțină atât plata întregii cantități de gaze ce nu a fost livrată pârâtei, cât și să rămână cu întreaga cantitate de gaze în proprietatea sa, ajungându-se la situația în care este mai profitabil pentru furnizor să nu fie executat contractul, decât să fie executat, deoarece ar obține pe lângă bunurile contractate și plata acestora, deși nu au fost livrate.

De asemenea, trebuie avut în vedere că în temeiul contractului încheiat între părți, pentru întârzierea cumpărătorului la plată a facturilor fiscale, pe lângă rezilierea de drept a contractului și achitarea integrală a bunurilor contractate, contractul de vânzare-cumpărare prevede, în cuprinsul art. 10, alin. (3) și obligația de achitare a penalităților de întârziere egale cu 0,1 %/zi de întârziere.

Față de această situație de fapt, recurenta apreciază că instanța de apel avea obligația de a-și motiva soluția de respingere prin prezentarea aspectele pentru care a considerat că nu se impune reducerea clauzei penale, iar nu doar de a invoca că această reducere reprezintă o facultate, iar nu o obligație pentru judecător.

În ceea ce privește normele de drept material, încălcate de către instanța de apel, ce atrag motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta apreciază că instanța de apel a încălcat prevederile art. 1170 C. civ. privind buna-credință a intimatei la momentul activării pactului comisoriu și emiterii notificării de reziliere nr. x/16.01.2019, întrucât una dintre condițiile pentru ca pactul comisoriu să producă efecte era reprezentată de buna-credință a creditorilor.

Astfel, având în vedere că încă din data de 15 ianuarie 2019, anterior emiterii notificării de reziliere, pârâta a comunicat reprezentanților creditoarei intenția de a efectua de urgență plata facturii nr. x/20.12.2018, iar la data de 17 ianuarie 2019 a fost achitată factura fiscală anterior termenului de încetare a contractului stabilit de către furnizor prin notificarea de reziliere, rezultă că intimatul nu a respectat principiul bunei-credințe în executarea contractului și a urmărit doar să încaseze daunele precizate de art. 4 din contract, refuzând să coopereze în vederea continuării relațiilor contractuale, deși chiar intimata le-a mulțumit, prin e-mailul din 15 ianuarie 2022, pentru informarea privind intenția de a efectua de urgență plata facturii nr. x/20.12.2018, aspect reținut inclusiv de instanța de fond.

Pe de altă parte, contrar susținerilor intimatei, este necesară manifestarea voinței creditorului pentru activarea pactului comisoriu având în vedere că acesta din urmă are un drept de opțiune între a alege să activeze pactul comisoriu sau de a trece la executarea silită, potrivit art. 1516 C. civ.

Prin urmare, recurenta susține că intimata nu poate invoca faptul că notificarea de reziliere nu produce niciun efect, având în vedere că prin această notificare a fost stabilită data de 18 ianuarie 2019 pentru rezilierea contractului, astfel încât, până la data respectivă contractul era valabil, iar instanța de apel trebuia să analizeze capătul de cerere privind constatarea intervenirii rezilierii contractului și prin prisma bunei-credințe a intimatului, însă aceasta nu a procedat la analiza îndeplinirii condiției bunei-credințe de către intimat la momentul activării pactului comisoriu, încălcând astfel prevederile art. 1170 C. civ.

Pentru aceste considerente, recurenta solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris și depus la dosar.

Intimata-reclamantă A. S.A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta-pârâtă a depus răspuns la întâmpinarea intimatei și a solicitat înlăturarea susținerilor acesteia ca fiind nefondate.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reține că recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

În argumentarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit căruia "casarea unor hotărâri se poate cere atunci când prin hotărârea dată instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității", recurenta susține că instanța de apel a ignorat efectul devolutiv al apelului formulat de reclamanta A. S.A. cu privire la întreaga cauză, inclusiv cu privire la aplicabilitatea dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. e) din contract asupra notificării de reziliere nr. x/16.01.2019, apreciindu-se astfel încălcarea dispozițiilor art. 477 alin. (2) C. proc. civ.

În acest context, recurenta susține că în cauză sunt incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care vizează neregularități de ordin procedural ce sunt sancționate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ., dispoziții ce constituie dreptul comun în materia actelor de procedură și care vizează o singură ipoteză de nulitate, respectiv încălcarea formelor procedurale.

Aceste critici sunt nefondate, având în vedere că prin apelul reclamantei A. S.A. nu s-a criticat chestiunea privind aplicabilitatea dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. e) din contract, în condițiile în care apelul formulat nu viza considerentele hotărârii instanței de fond cu privire la acest aspect, astfel că, instanța de apel în mod corect a reținut că "nu putea să modifice un aspect dezlegat de prima instanță și care a intrat în puterea de lucru judecat", făcând referire la aplicabilitatea art. 16 alin. (1) lit. e) din contract.

Așadar, din perspectiva cerințelor impuse de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se constată că recurenta nu a invocat nicio neregularitate de ordin procedural ce ar putea conduce la nulitatea actului, respectiv a deciziei atacate.

Într-o altă critică, recurenta susține că instanța de apel nu ar fi motivat soluția de respingere a cererii de reducere a clauzei penale, în temeiul dispozițiilor art. 1541 alin. (1) lit. a) din C. civ.

În ceea ce privește motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocat de recurentă, este de reținut că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ. are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.

În raport cu aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că această critică nu poate fi primită, având în vedere că hotărârea este pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., aceasta cuprinzând motivele de fapt și de drept pe care se sprijină și care au format convingerea instanței, context în care se impune concluzia că instanța de apel a prezentat o teza argumentată cu privire la lipsa de aplicare a dispozițiilor art. 1541 din C. civ., aceasta nerezumându-se doar la respingerea solicitării de reducere a clauzei penale.

Aceasta deoarece, în considerentele deciziei atacate s-a reținut că reclamanta a solicitat cu titlu de clauză penală suma de 302.295,7 RON, reprezentând contravaloare gazelor naturale nepreluate de pârâtă, conform contractului nr. x/10.12.2018, respectiv cantitatea de 2.032,54 MWh rămasă nepreluată din totalul de 4.500 MWh, iar pârâta a achitat factura fiscală nr. x/20.12.2018 în valoare de 334.687,5 RON, reprezentând 50% din valoarea gazelor ce trebuiau livrate conform contractului, cu întârziere, fapt ce a determinat reclamanta să solicite contravaloarea clauzei penale, adică achitarea restului de 50% din valoarea totală a contractului.

În acest context s-a reținut, în raport cu prevederile art. 1541 alin. (1) lit. a) C. civ., că parte din obligația contractuală principală asumată de pârâtă a fost executată, acest aspect profitând creditorului, însă simpla îndeplinire a acestor condiții nu conduce de plano la reducerea clauzei penale de vreme ce potrivit textului legal indicat instanța are doar facultatea, iar nu obligația de a reduce clauza penală, chestiune corect reținută de către instanța de apel.

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În dezvoltarea acestui motiv de casare, recurenta a făcut o serie de critici referitoare la faptul că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 1170 din C. civ. privind buna-credință.

Aceste susțineri sunt nefondate, având în vedere că instanța de apel nu putea încălca aceste dispoziții, ci doar să le interpreteze greșit, în contextul în care prin recursul formulat s-a susținut că instanța trebuia să analizeze capătul de cerere privind constatarea intervenirii rezilierii contractului la momentul activării pactului comisoriu.

În acest context, se constată că potrivit dispozițiilor evocate, părțile trebuie să acționeze cu bună-credință în executarea unui contract, însă în cauza de față pârâta a încălcat obligația contractuală de plată asumată, iar consecința acestui fapt a fost că reclamanta a uzat de prevederile legale și contractuale, exprimându-și opțiunea de a desființa contractul, prin activarea pactului comisoriu atât timp cât notificarea a fost transmisă anterior plății efectuate de către pârâtă, aspect ce nu dovedește exercitarea drepturilor cu rea-credință de către creditoare.

Pentru ca susținerile dezvoltate de recurentă să se încadreze în ipoteza pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., aceasta trebuia să demonstreze încălcarea sau aplicarea greșită a unor norme de drept material, cu argumente din care să rezulte că normele legale incidente nu au fost corect aplicate la situația de fapt stabilită, context în care instanța de recurs nu poate reanaliza pe fondul cauzei, dacă una dintre părțile contractante ar fi respectat art. 1170 din C. civ., ci doar să analizeze dacă interpretarea instanței care a pronunțat hotărârea atacată este în acord cu sensul normei de drept substanțial.

În cazul de față, motivul de casare a fost invocat în mod evident cu scopul de a repune în discuție probele și de a solicita instanței de recurs să reconsidere concludența lor, tinzându-se așadar, la o cenzurare a aprecierii date de instanță mijloacelor de probă și la o nouă judecată a fondului, aspect incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situația de fapt stabilită de instanțele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei și a elementelor de fapt ale cauzei.

Pentru toate argumentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 879 A din 30 mai 2022 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 879 A din 30 mai 2022 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.A..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 noiembrie 2022.