ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2243/2022

Ședința publică din data de 2 noiembrie 2022

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București la 27 august 2013, sub nr. x/2013, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei Amenajarea Domeniului Public și Privat 4 S.A. la plata sumei de 1.250.527,99 RON, reprezentând penalități de întârziere, calculate în temeiul contractului nr. x din 17 iulie 2009, astfel cum rezultă din cuprinsul facturii nr. x din 7 iunie 2012.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 95 pct. 1, art. 94 pct. 1 lit. j) și art. 111 C. proc. civ., art. 1516, art. 1517 și art. 1528 C. civ. și art. 3 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 80/2013.

Pârâta Amenajarea Domeniului Public și Privat 4 S.A. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția autorității de lucru judecat și excepția inadmisibilității cererii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile și, în subsidiar, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

Prin încheierea din 10 februarie 2014, Tribunalului București – secția a VI-a Civilă a respins excepția autorității de lucru judecat și excepția inadmisibilității cererii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile.

Prin cererea depusă la 16 aprilie 2014, B. a solicitat să se ia act de subrogarea sa în drepturile reclamantei S.C. A. S.R.L, în temeiul art. 1566 – 1586 C. civ.

Prin încheierea de ședință din 16 iunie 2014, Tribunalul București – secția a VI-a Civilă a dispus înregistrarea în sistemul Ecris în calitate de reclamant a dlui. B..

Prin sentința civilă nr. 5169 din 27 octombrie 2014, Tribunalul București – secția a VI-a Civilă a respins acțiunea formulată de reclamantul B., în contradictoriu cu pârâta Amenajarea Domeniului Public și Privat 4 S.A.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul B..

Prin încheierea din 22 aprilie 2015, Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă a suspendat judecata apelului până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2014, aflat pe rolul Tribunalului Ilfov, dosarul având ca obiect anularea contractului de cesiune de creanță din 26 februarie 2014.

Prin încheierea din 15 iunie 2016, Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă a admis cererea de repunere pe rol a cauzei, formulată de apelantul B..

Prin cererea depusă la 6 iulie 2016, C.., în calitate de lichidator judiciar al S.C. A. S.R.L., a precizat că își însușește apelul declarat de apelantul B..

Prin încheierea din 21 septembrie 2016, Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă a constatat că a intervenit transmiterea calității procesuale active a apelantului B. către S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar C.., ca urmare a constatării nulității absolute a contractului de cesiune de creanță din 26 februarie 2014, prin sentința civilă nr. 2382 din 29 februarie 2015, pronunțată de Tribunalul Ilfov în dosarul nr. x/2014.

La 13 octombrie 2016, B. a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul apelantei-reclamante S.C. A. S.R.L., prin care a solicitat admiterea în principiu a cererii și introducerea sa în cauză, iar pe fond, admiterea apelului, desființarea sentinței apelate și admiterea cererii de chemare în judecată.

În ședința din 16 noiembrie 2016, Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă a admis în principiu cererea de intervenție accesorie formulată de B..

Prin decizia civilă nr. 1895A din 16 noiembrie 2016, Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar C.., împotriva sentinței civile nr. 5169 din 27 octombrie 2014, pronunțată de Tribunalul București – secția a VI-a Civilă; a respins cererea de intervenție accesorie în interesul apelantei-reclamante.

Împotriva deciziei civile nr. 1895A din 16 noiembrie 2016, S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar C.. a declarat recurs.

Prin decizia nr. 3647 din 25 septembrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă a respins excepția nulității recursului invocată de intimata-pârâtă Amenajarea Domeniului Public și Privat 4 S.A. A admis recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar C.. împotriva deciziei civile nr. 1895A din 16 noiembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă, pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București – secția a VI-a Civilă sub nr. x/2013*.

Prin decizia nr. 1806 din 16 decembrie 2020, Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar C.. în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. D. S.A. (fostă Amenajarea Domeniului Public și Privat 4 S.A.). A schimbat sentința în sensul că a admis în parte cererea de chemare în judecată, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 286.451,29 RON cu titlu de penalități aferente facturilor emise în perioada 18 octombrie 2011 – 5 martie 2012 și a obligat pârâta la plata sumei de 8.469,51 RON cu titlu de cheltuieli de judecată aferente etapei procesuale a fondului. A admis cererea de intervenție accesorie în favoarea apelantei-reclamante formulată de B..

Împotriva acestei decizii a formulat recurs S.C. D. S.A., solicitând instanței să admită calea de atac formulată, să caseze hotărârea atacată și să trimită cauza spre rejudecare, cu cheltuieli de judecată.

Motivele de recurs sunt în esență următoarele:

Prin memoriul de recurs se afirmă că instanța de apel nu a pus în discuția părților cererea de intervenție accesorie și nici nu a motivat admiterea acesteia. Astfel, recurenta susține că în ceea ce privește cererea de intervenție nu se regăsește niciun considerent în decizia atacată prin care să fie motivată admiterea cererii de intervenție, deși instanța de apel era obligată să analizeze pe fond inclusiv calitatea procesuală a intervenientului.

Sub un alt aspect, recurenta susține că, deși prin decizia de casare din primul ciclu procesual, instanța de recurs a dispus să fie analizate în fond pretențiile reclamantei, curtea de apel nu a dispus refacerea raportului de expertiză anulat și a stabilit valoarea penalităților pe baza unor calcule eronate, nerespectând prevederile art. 501 C. proc. civ.. În acest sens, recurenta consideră că instanța de apel era obligată să dispună refacerea raportului de expertiză și completarea acestuia conform convenției părților prin prisma motivelor de apel și în limitele statuate prin decizia de casare cu privire la diferența de penalități. Mai arată recurenta că deși s-a solicitat refacerea raportului de expertiză, instanța de apel nu a dispus refacerea acestuia.

Un alt motiv de recurs susținut de recurenta-pârâtă vizează faptul că aceasta nu datorează penalitățile aferente facturilor emise în intervalul 23 octombrie 2009 – 5 martie 2012, calculate pentru perioada 13 decembrie 2011 și până la data achitării fiecărei facturi deoarece sunt incluse în suma de 884.479,12 RON, sumă care a fost deja achitată. Recurenta susține că aceste aspecte au intrat în puterea lucrului judecat.

Totodată, autoarea căii de atac arată că nu au fost corect aplicate normele de drept material întrucât curtea de apel nu a analizat temeiul de drept raportat la clauzele contractului de furnizare în baza căruia au fost emise facturile în discuție, nu a analizat excepția prescripției dreptului material la acțiune și nici intenția de îmbogățire fără justă cauză a intervenientului.

Recurenta-pârâtă a indicat în cererea de recurs motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 și 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Pe baza cererii de recurs și a întâmpinării, în temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus efectuarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost redactat și comunicat părților.

Prin încheierea din 21 septembrie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în completul de filtru, a admis în principiu recursul și a fost fixat termen de judecată la 2 noiembrie 2022 cu citarea părților.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Recurenta-pârâtă a invocat în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., că instanța de apel a pronunțat hotărârea recurată fără să pună în discuția părților cererea de intervenție accesorie.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Instanța supremă constată că susținerile recurentei-pârâte referitoare la încălcarea principiului contradictorialității, prevăzut de art. 14 C. proc. civ., sunt nefondate. Potrivit acestui text de lege, instanța este obligată, în orice proces, să supună discuției părților toate cererile, excepțiile și împrejurările de fapt sau de drept invocate. Instanța își va întemeia hotărârea numai pe motive de fapt și de drept, pe explicații sau pe mijloace de probă care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii.

Înalta Curte constată că din încheierea de ședință de la data de 18 noiembrie 2020 la care au avut loc dezbaterile și care face parte integrantă din decizia recurată nr. 1806 din 16 decembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, rezultă fără echivoc că părțile și-au exprimat poziția procesuală cu privire la cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul B., li s-a dat posibilitatea să combată argumentele invocate de cealaltă parte și s-au respectat drepturile și garanțiile procesuale ale părților.

Așa fiind, instanța supremă constată că instanța de apel a pronunțat sentința recurată cu respectarea normelor procedurale aplicabile în materie, ținând seama de caracterul devolutiv ce este specific căii de atac a apelului și în conformitate cu prevederile art. 14 C. proc. civ., judecata realizată de instanța de apel a avut ca repere de analiză dispozițiile legale incidente cauzei, așa încât nu se poate reține un viciu de nelegalitate a deciziei civile recurate din această perspectivă, cu privire la încălcarea principiului contradictorialității.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentă-pârâtă invocă și încălcarea prevederilor art. 501 C. proc. civ., privind limitele rejudecării după casare, în sensul că instanța de apel nu s-a conformat deciziei de casare.

Referitor la această critică, Înalta Curte reține că potrivit art. 501 alin. (1) C. proc. civ.: "În caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanța care judecă fondul."

Recurenta-pârâtă a susținut, în esență că, deși prin decizia de casare instanța de recurs a dispus să fie analizate în fond pretențiile reclamantei, curtea de apel nu a dispus refacerea raportului de expertiză și a stabilit valoarea penalităților pe baza unor calcule eronate, nerespectând prevederile art. 501 C. proc. civ.. Totodată, potrivit recurentei, instanța de apel era obligată să dispună refacerea raportului de expertiză și completarea acestuia conform convenției părților prin prisma motivelor de apel și în limitele statuate prin decizia de casare cu privire la diferența de penalități.

Înalta Curte reține că acest motiv de recurs nu poate fi reținut. Prin decizia de casare nr. 3647 din 25 septembrie 2018, Înalta Curte, examinând criticile formulate de către recurentă a constatat că sunt întemeiate motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., statuând: "având în vedere că penalitățile care exced sumei de 884.479,12 RON nu au fost analizate pe fond în dosarul de insolvență nr. x/2011, cererea de majorare a penalităților fiind respinsă ca tardivă, rezultă ca nu a existat o statuare a judecătorului-sindic cu privire la fondul acestor pretenții, care să fi intrat în autoritatea de lucru judecat…dat fiind că reclamanta a solicitat prin acțiunea introductivă de instanță obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere în cuantum de 1.250.527,99 RON, rezultă că pentru diferența de penalități care excede sumei de 884.479,12 RON nu este incident efectul pozitiv al autorității de lucru judecat."

Ca atare, instanța de apel, cu ocazia rejudecării, era obligată să țină seama de dezlegările date de instanța de recurs și să analizeze motivele de apel cu privire la penalitățile care exced sumei de 884.479,12 RON.

Or, examinând decizia recurată, instanța supremă constată că s-au respectat întocmai îndrumările instanței de recurs. Astfel, instanța de apel a răspuns aspectelor tranșate de instanța de casare și a constatat în mod corect că este întemeiată în parte cererea de chemare în judecată, referitor la pretențiile ce exced sumei de 884.479,12 RON, cu titlu de penalități.

În acest context, în considerentele deciziei atacate, instanța de prim control judiciar a analizat probele administrate în primă instanță și apel, în rejudecare fiind solicitată și administrată doar proba cu înscrisuri, contrar susținerilor recurentei-pârâte potrivit cu care s-a solicitat proba cu o nouă expertiză, a stabilit situația de fapt și a evocat normele de drept incidente pe care le-a aplicat în speța dedusă judecății, stabilind că cererea de chemare în judecată este întemeiată, iar pârâta trebuie să plătească penalități în cuantum de 286.451,29 RON aferente facturilor emise în perioada 31.08.2011-05.03.2012.

Procedând astfel, instanța de apel a respectat pe deplin dispozițiile date de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia de casare, pronunțând o hotărâre cu respectarea dispozițiilor art. 501 C. proc. civ., analizând raportul de cauzalitate între faptă și prejudiciu, stabilind în mod corect și complet situația de fapt și răspunzând clar argumentelor părților.

Prin urmare, criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. sunt nefondate.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a invocat în esență faptul că instanța de apel nu a motivat admiterea cererii de intervenție accesorie. Potrivit recurentei, în decizia recurată nu se regăsește niciun considerent prin care să fie motivată admiterea cererii de intervenție și nici analiza pe fond cu privire la calitatea procesuală a intervenientului.

Motivul de casare invocat de către recurenta-pârâtă, întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., nu poate fi reținut.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Articolul 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. prevede obligația instanței de a insera în cuprinsul hotărârii expunerea situației de fapt reținute pe baza probelor administrate în cauză, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-a admis, cât și cele pentru care au fost înlăturate susținerile părților.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că instanța de apel a făcut aplicarea dispozițiilor legale incidente cu privire la cererea de intervenție accesorie astfel cum sunt reglementate de art. 63 și 67 C. proc. civ. și a expus considerentele în susținerea soluției pronunțate, astfel cum acestea se regăsesc la fila x din hotărârea recurată.

Referitor la critica prin care se arată că nu s-a analizat pe fond calitatea procesuală a intervenientului, Înalta Curte reține că în ședința publică din 16 noiembrie 2016 a fost admisă în principiu cererea de intervenție accesorie formulată de B., ocazie cu care Curtea de apel a analizat condițiile privind admisibilitatea în principiu a cererii și a încuviințat în principiu cererea de intervenție accesorie în interesul intimatei-reclamante.

Având în vedere că cererea de intervenție accesorie este o cerere incidentală grefată pe cererea principală, fiind astfel o simplă apărare, iar după admiterea în principiu a acesteia, potrivit art. 64 C. proc. civ., instanța de judecată o admite sau o respinge în funcție de soluția dată asupra cererii principale, Înalta Curte reține că întinderea obligației de motivare trebuie apreciată prin raportare la natura și circumstanțele specifice fiecărei cauze.

Prin urmare, Înalta Curte reține că acest motiv de casare este nefondat, instanța de apel argumentând soluția pronunțată cu respectarea cerințelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în acest sens evocând și aplicând în cauza dedusă judecății textele de lege și actele normative care au stat la baza adoptării soluției sale.

Cu privire la argumentele expuse în susținerea motivului de recurs reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recurenta nu dezvoltă veritabile critici de nelegalitate care să poată fi subsumate acestor motive de casare, susținerile acesteia reprezintă critici de netemeinicie, recurenta-pârâtă făcând trimitere la mijloacele de probă administrate în cauză, respectiv înscrisuri și proba cu expertiză și totodată aducând în discuție clauzele contractului de furnizare și aspecte legate de emiterea facturilor. Instanța supremă reține că prin expunerea acestor critici, recurenta-pârâtă tinde la o cenzurare a aprecierii date de instanța de apel mijloacelor de probă și la o devoluare a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situația de fapt stabilită de instanțele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei și a elementelor de fapt ale cauzei.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă D. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1806 din 16 decembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă D. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1806 din 16 decembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 noiembrie 2022.