ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2204/2022

Ședința publică din data de 27 octombrie 2022

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalul București – secția a III-a Civilă, la data de 12 februarie 2019 reclamanta societatea A. S.R.L. a solicitat instanței să constate inopozabilitatea contractului de donație încheiat între pârâtii B., C., D. și E. autentificat sub nr. x din data de 13.04.2018 de BNP F. în ceea ce privește cota-parte din imobil donată de B..

Prin încheierea din data de 19.02.2019 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă a fost declinată competența funcțională a secției în favoarea secției a VI-a Civilă- litigii cu profesioniști.

Prin încheierea din data de 17.10.2019 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă a fost declinată competența funcțională a secției în favoarea secției a III-a civilă.

Prin sentința Civilă nr. 100F din data de 3.12.2019, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a fost stabilită competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalul București, secția a VI-a civilă.

Prin precizarea depusă la primul termen de judecată după stabilirea competenței, respectiv la data de 25.06.2020, societatea A. S.R.L. a arătat faptul ca parte din imobilul situat în Mun. București, Str. x, Nr. 1, având număr cadastral x, cu privire la care solicită să se constate inopozabilitatea față de pârâta B. a contractului de donație autentificat sub nr. x/13.04.2018, este de 50%.

Prin încheierea din 25.06.2020 pronunțată de Tribunalul București – secția a VI-a Civilă, față de obiectul cererii, respectiv inopozabilitatea unui act juridic, a fost respinsă, ca neîntemeiată excepția inadmisibilității având în vedere faptul că stabilirea cotelor de proprietate poate face obiectul unui partaj.

Prin sentința civilă nr. 1426 din 07.08.2020 pronunțată de Tribunalul București, s-a admis cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B., pârâtul C., pârâtul D., și pârâta E.. A fost declarat inopozabil față de reclamantă Contractul de donație autentificat sub nr. x în data de 13.04.2018 la BNP F., având ca obiect imobilul apartament situat în mun. București, str. x, înscris în CF x (provenită din conversia de pe hârtie a CF vechi nr. x) a mun. București Sector 3, având nr. cadastral x (nr. cadastral vechi x). Au fost obligați pârâții, în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 18.507,54 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat de 11.314,04 RON și taxă judiciară de timbru de 7.188,5 RON.

Împotriva încheierii din 25.06.2020 și a sentinței civile nr. 1426/07.08.2020, au formulat apel B., C., D. și E.

Prin decizia civilă nr. 1152 din 29 iunie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă a fost respins apelul formulat împotriva încheierii pronunțate la 25.06.2020 de Tribunalul București – secția a VI-a Civilă, formulat de apelanții B., C., D. și E., în contradictoriu cu intimata S.C. A. S.R.L. A fost admis apelul formulat de apelanții B., C., D. și E., împotriva sentinței civile nr. 1426 din 07.08.2020, pronunțată de Tribunalul București – secția a VI-a Civilă, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata S.C. A. S.R.L. A fost schimbată, în parte, sentința civilă atacată, în sensul că, a fost declarat inopozabil față de reclamantă Contractul de donație autentificat sub nr. x/13.04.2018 la B. C. pen. F., având ca obiect imobilul situat în București, str. x, pentru cota-parte de 50% din imobil donată de pârâta B.. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței. A fost obligată apelanta B. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 4.998 RON, către intimată.

Împotriva deciziei civile nr. 1152 din 29 iunie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă, au formulat recurs recurenții G., D., C. și B. solicitând casarea acesteia și trimiterea spre rejudecare instanței competente, arătând că este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenții susțin că instanțele au apreciat în mod greșit că reclamanta și-ar fi precizat cererea de chemare în judecată în termenul legal, fiind încălcate dispozițiile art. 204 alin. (1) C. proc. civ. în condițiile în care s-a reținut că prima zi de judecată poate fi considerat primul termen în fața instanței de judecată competente.

În cauză, primul termen de judecată a fost la 17.10.2019 reclamanta depunând cererea precizatoare ulterior acestuia, la data de 25.06.2020.

Judecarea eronată a acestui aspect a condus la respingerea greșită a excepției inadmisibilității acțiunii invocată de recurenți și la o motivare bazată pe temeiuri de drept care nu se pot aplica în cauză.

Astfel, pentru a se stabili o cotă parte din contribuție la dobândirea de către soți a bunurilor în timpul căsătoriei, este necesar să fie avută în vedere întreaga masă a bunurilor comune, imobile sau mobile și nu numai un singur bun.

Prin urmare, în mod nelegal a reținut instanța că recurenta B. ar fi avut o cotă parte de contribuție de 50 % la dobândirea bunului achiziționat în timpul căsătoriei, în acest mod statuându-se nelegal și nejustificat asupra întregii mase a bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei, deși instanța nu a fost învestită cu o astfel de cerere.

Instanța de apel nu a înfățișat argumentele proprii care au stat la baza respingerii primului motiv de apel, redând doar susținerile reclamantei, ceea ce echivalează nu nemotivarea.

Printr-o altă critică se arată că a avut loc aplicarea greșită a art. 1562 alin. (1) C. civ. atunci când a constatat intenția recurentei de fraudare a intereselor reclamantei la data efectuării actului de donație reținând că trecuseră doar 2 luni de la data avalizării biletului la ordin prin care se garantau cele două promisiuni de vânzare-cumpărare.

Recurenta consideră că nu sunt îndeplinite condițiile acțiunii inițiate de reclamantă, prin actul de donație aceasta nefiind prejudiciată deoarece starea de solvabilitate a recurentei a crescut în condițiile în care s-a degrevat de ratele lunare pe care le avea de plătit pentru imobilul donat. Prin urmare, instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 3 pct. 12 din Legea nr. 151/2015.

Referitor la cheltuielile de judecată se arată că instanța de apel a motivat generic acordarea acestora, ceea ce echivalează nu nemotivarea.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.

Analizând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ. Înalta Curte reține următoarele:

Motivul de recurs indicat de recurenți în susținerea criticilor formulate este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. conform căruia casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Așadar, acest motiv de casare vizează încălcarea legii de drept substanțial, încălcare ce poate îmbrăca mai multe aspecte, și anume aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor acesteia, de exemplu atunci când se aplică norme de drept comun la situații pentru care există o normă specială sau sunt aplicate norme speciale, prin analogie, la situații ce nu cad sub incidența ei, textului de lege corespunzător situației de fapt i se dă o interpretare greșită, ori sunt încălcate principii generale de drept

.

O primă critică vizează încălcarea dispozițiilor art. 204 alin. (1) C. proc. civ. din perspectiva faptului că reclamanta ar fi precizat cererea de chemare în judecată cu depășirea termenului legal.

Înalta Curte constată că o astfel de critică este corespunzătoare motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5, C. proc. civ. care vizează încălcarea normelor de procedură, dispozițiile art. 204 alin. (1) C. proc. civ. fiind norme de procedură.

Critica va fi reținută ca nefondată, precizarea depusă de reclamantă, astfel cum a reținut și instanța de apel, fiind făcută cu respectarea normelor procedurale.

Astfel, potrivit art. 204 alin. (1) C. proc. civ. reclamantul poate să își modifice cererea și să propună noi dovezi, sub sancțiunea decăderii, numai până la primul termen la care acesta este legal citat. Modificarea cererii peste termenul prevăzut la alin. (1) este permisă în cazurile expres prevăzute la alin. (2) punctele 1-4.

În cauză, cererea precizatoare a câtimei obiectului cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă se încadrează în dispozițiile art. 204 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. în conformitate cu care nu se va da termen ci se vor trece în încheierea de ședintă, declarațiile verbale când reclamantul își mărește sau micșorează cuantumul obiectului cererii.

Cum prin cererea de chemare în judecată nu fusese precizată întinderea sancțiunii inopozabilității contractului de donație, cererea precizatoare a arătat că opozabilitatea este solicitată pentru cota-parte de 50% din imobilul donat de pârâta B..

În consecință, vor fi înlăturate și criticile prin care se arată că formularea cererii precizatoare s-a făcut cu depășirea primului termen de judecată, întrucât situația incidentă în cauză nu este cea reglementată prin art. 204 alin. (1) C. proc. civ., cum greșit susțin recurenții, ci astfel cum s-a menționat anterior, aceasta se încadrează în dispozițiile art. 204 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

Contrar susținerilor recurenților soluționarea excepției inadmisibilității acțiunii a avut la bază, nu modul în care instanța a interpretat dispozițiile art. 204 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. ci prezumția legală stabilită de art. 357 alin. (2) C. civ., conform căreia până la proba contrară, se prezumă că soții au avut o contribuție egală.

Or, în condițiile în care această prezumție nu a fost răsturnată, instanța a dat eficiență efectului prezumției legale reglementat prin art. 328 C. proc. civ.

În consecință, în mod legal a reținut instanța că recurenta B. a avut o cotă parte de contribuție de 50 % la dobândirea bunului achiziționat în timpul căsătoriei.

Recurenții au susținut că instanța de apel nu a înfățișat argumentele proprii care au stat la baza respingerii primului motiv de apel referitor la modul de soluționarea a excepției inadmisibilității cererii de chemare în judecată.

O astfel de critică ce vizează nemotivarea hotărârii poate fi circumscrisă motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. și va fi reținută ca nefondată deoarece din considerentele deciziei atacate rezultă atât analiza temeiniciei excepției inadmisibilității dar și a respectării dispozițiilor art. 204 alin. (1) C. proc. civ. de către prima instanță, exigențele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din același cod fiind respectate.

În acest sens, se constată că motivul de apel privind soluționarea excepției inadmisibilității de către prima instanță a fost analizat din perspectiva prezumției legale prevăzute de art. 357 alin. (2) C. civ. instanța reținând că aceasta este incidentă în cauză întrucât partea interesată nu a răsturnat-o prin probele administrate. Dimpotrivă, prin apărările efectuate, a confirmat existența regimului comunității legale, bunurile dobândite în timpul căsătoriei fiind bunuri comune în devălmășie.

Printr-o altă critică se arată că a avut loc aplicarea greșită a art. 1562 alin. (1) C. civ. atunci când s-a constatat intenția recurentei de fraudare a intereselor reclamantei la data efectuării actului de donație.

Conform acestor dispoziții, dacă dovedește un prejudiciu, creditorul poate cere să fie declarate inopozabile față de el actele încheiate de debitor în frauda drepturilor sale, cum sunt cele prin care debitorul își creează sau își mărește o stare de insolvabilitate.

Prin critica întemeiată pe acest text de lege, recurenții consideră că nu sunt îndeplinite condițiile acțiunii inițiate de reclamantă, aceasta nefiind prejudiciată prin actul de donație deoarece starea de solvabilitate a acestora a crescut în condițiile în care prin înstrăinarea imobilului s-au degrevat de ratele lunare pe care le aveau de plătit pentru imobilul donat.

Instanța de apel a reținut intenția de fraudare a creditorului având în vedere că imobilul donat era unicul bun care garanta creanța creditoarei, iar pârâta B., în calitatea sa de administrator al H. S.R.L., cunoștea situația economică a societății comerciale debitoare, având posibilitatea de a evalua capacitatea acesteia de a își achita la scadență datoriile, inclusiv cele față de reclamantă.

Așadar, prin înstrăinarea cu titlu gratuit a unicului bun aflat în patrimoniu și având în vedere valoarea creanței, recurenții și-au creat o stare de insolvabilitate în frauda intereselor intimatei.

Susținerea recurenților că, prin înstrăinarea imobilului au fost eliminatele ratele de credit aferente imobilului și ca atare au fost degrevați de datorii, nu este de natură să contrazică intenția de fraudare a creditoarei și nici nu infirmă crearea stării de insolvabilitate, solvabilitatea având în vedere posibilitatea concretă de îndestulare a creditorului, respectiv existența unor bunuri în patrimoniu.

Or, simpla degrevare a debitorilor de la plata ratelor de credit în schimbul înstrăinării cu titlu gratuit a bunului nu reprezintă o creștere a patrimoniului, dimpotrivă, o scădere a valorii acestuia, astfel că și această critică este nefondată.

Din perspectiva reținerii stării de insolvabilitate recurenții au susținut și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 3 pct. 12 din Legea nr. 151/2015.

Critica este nefondată. Invocarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 3 pct. 12 din Legea nr. 151/2015, care vizează definiția stării de insolvență a persoanei fizice, a avut în vedere lămurirea a ceea ce înseamnă stare de insolvabilitate.

Astfel, raportat la aceste dispoziții legale instanța de apel a reținut că insolvența este starea patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor, situație care se regăsește în cauză în condițiile în care creditoarea a rămas fără bunuri din care să-și îndestuleze creanța, singurul bun din patrimoniul debitoarei fiind înstrăinat cu titlu gratuit.

Recurenta a criticat cheltuielile de judecată acordate susținând că instanța de apel a motivat generic admiterea acestora, ceea ce echivalează cu nemotivarea.

Înalta Curte, reține ca nefondată și această critică având în vedere că instanța de apel a motivat acordarea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat reținând că acesta este proporțional cu munca depusă, obiectul cauzei și valoarea litigiului, precum și complexitatea cauzei, nefiind elemente care să determine reducerea onorariului de avocat raportat la prevederile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., o astfel de motivare respectând dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din același cod.

Față de considerentele reținute, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții G., D., C. și B. împotriva deciziei civile nr. 1152 din 29 iunie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă, în contradictoriu cu intimata A. S.R.L.

Totodată, reținând culpa procesuală în raport cu dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurenții să plătească intimatei suma de 11.603,93 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții G., D., C. și B. împotriva deciziei civile nr. 1152 din 29 iunie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă, în contradictoriu cu intimata A. S.R.L.

Obligă recurenții să plătească intimatei suma de 11.603,93 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 octombrie 2022.