ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1845/2022

Ședința publică din data de 4 octombrie 2022

Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

În considerentele cererii, reclamantul a învederat, în esență, că a suferit o intervenție chirurgicală la C., iar în timpul internării a contractat o infecție nosocomială în urma căreia starea sa de sănătate s-a deteriorat, iar din data de 11.09.2018 a fost transferat la Spitalul Clinic Municipal Cluj-Napoca, la secția ATI.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 1349, art. 1357, art. 1373, art. 1387 și art. 1391 C. civ., precum și art. 644 din Legea nr. 95/2006.

Prin sentința civilă nr. 258 din 2 februarie 2021, pronunțată de Tribunalului Constanța – secția a II-a Civilă, s-a admis excepția lipsei calității de reprezentant a reclamantului, fiind anulată cererea de chemare în judecată.

Prin decizia nr. 385 din 2 septembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2019, s-a admis apelul reclamantelor, a fost anulată hotărârea atacată și trimisă cauza primei instanțe pentru continuarea judecății.

În susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul susține că nu a fost dovedită în cauză calitatea de reprezentant a avocatului reclamantului.

Astfel, împuternicirea avocațială trebuie sa conțină semnătura și ștampila cabinetului de avocat, respectiv în mod obligatoriu și semnătura clientului, iar în măsura în care delegația avocațială nu a fost semnată de client atunci urmează a se verifica contractul de asistență juridică care trebuie să conțină semnătura clientului, contract prin care se atestă identitatea părților, a conținutului și data încheierii, în baza căruia s-a eliberat împuternicirea.

În aprecierea recurentului, contractul de asistență juridică nu a fost încheiat între avocat și client, nefiind niciodată semnat de către reclamant, astfel cum recunoaște expres apărătorul ales. Consideră recurentul că este mai mult decât evident faptul că avocatul nu putea atesta identitatea părții care urma, eventual, să semneze contractul de asistență juridică, nefiind de față la acel moment. Prin urmare, recurentul susține că atestarea efectuată este nereală, împuternicirea fiind nevalabilă.

Mai arată recurentul că în cauză sunt îndeplinite condițiile care conduc la admiterea excepției lipsei dovezii calității de reprezentant a avocatului reclamantului, cu consecința anulării cererii de chemare în judecată.

În continuare, recurentul susține că instanța de apel a aplicat greșit prevederile art. 1311 C. civ. privind ratificarea mandatului, întrucât cel ce ratifică mandatul trebuie să respecte toate formele cerute de lege pentru încheierea sa valabilă.

În acest sens, pentru încheierea valabilă trebuie respectată și condiția ca mandatul să fie acordat de către un terț către viitorii moștenitori, iar nu de către aceștia în calitate atât de mandanți cât și de mandatari.

Recurentul apreciază că fără ca partea să își fi putut da acordul pentru reprezentarea în instanță, moștenitorii nu pot formula și ratifica contractul de mandat.

În considerarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. (6) C. proc. civ., recurentul arată că instanța de apel nu a analizat faptul că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată după moartea reclamantului, fiind astfel formulată în numele unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosință.

Mai arată recurentul că reclamantul A. a acordat mandat pentru reprezentarea în instanță avocatului prin soția sa, care a semnat în numele reclamantului contractul de asistență juridică numărul CT 019 din 1 februarie 2019, urmând ca acesta să ratifice mandatul ulterior, cel târziu până la primul termen de judecată.

În continuare, susține că acțiunea introdusă după decesul reclamantului urmează a fi anulată în acord cu cele statuate în doctrină și jurisprudență.

În concluzie, recurentul consideră că încheierea contractului de asistență judiciară nu este nelegală, astfel cum a reținut și instanța de apel, însă nu putea fi însușit decât de către reclamant.

Potrivit recurentului, moștenitorii reclamantului nu pot modifica cererea de chemare în judecată, aceștia având posibilitatea introducerii unei noi acțiuni în măsura în care reclamantul a decedat. Astfel, în situația decesului reclamantului după introducerea cererii de chemare în judecată devin aplicabile dispozițiile art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. privind suspendarea de drept a cauzei.

De altfel, moștenitoarele reclamantului au formulat pretenții proprii în două dosare distincte, având același obiect, respectiv obligarea pârâtei la plata daunelor morale în cuantum de 4.500.000 RON urmare a decesului reclamantului, ceea ce dovedește că acestea au prevăzut soluția privind excepția lipsei calității de reprezentant a avocatului în dosarul pendinte.

Prin întâmpinarea depusă 11.04.2022 intimatele-reclamante D. și E. au invocat excepția tardivității și a nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de lege, iar, pe fond, au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Prin întâmpinarea formulată la 14.04.2022, chemata în garanție F. S.A. a solicitat admiterea recursului.

Prin răspunsul la întâmpinarea reclamantelor, înregistrat la 18.05.2022, s-a solicitat respingerea excepțiilor tardivității declarării recursului și a nulității acestuia, iar, pe fond, admiterea recursului.

Cauza a fost înregistrată la 17.02.2022 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă iar, prin rezoluția din 11 mai 2022, s-a fixat termen de judecată la 4 octombrie 2022, când au fost soluționate, cu prioritate, excepțiile invocate.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, reține următoarele:

Recurenta-pârâtă critică decizia pronunțată de instanța de apel, prin care apelul reclamantelor a fost admis, a fost anulată sentința primei instanțe și a fost trimisă cauza pentru continuarea judecății la aceeași instanță, în temeiul motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Examinând cu prioritate motivul de casare fundamentat pe cazul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se constată că nu sunt întemeiate criticile recurentei circumscrise acestui motiv de recurs.

Dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. reglementează motivul de recurs referitor la nemotivarea hotărârii, existența unor motive contradictorii ori străine de natura cauzei.

Deși recurenta susține existența unei motivări contradictorii și a motivelor străine de natura cauzei, criticile se referă, în realitate, la lipsa unui examen efectiv al instanței de apel asupra apărărilor pârâtei referitoare la înregistrarea la instanță a acțiunii după decesul reclamantului, cu încălcarea dispozițiilor art. 32 și art. 56 C. proc. civ., cu consecința nulității în temeiul art. 40 C. proc. civ.

În acest sens, recurenta face trimitere și la dispozițiile art. 192 și 199 C. proc. civ., privind dreptul de a sesiza instanța și înregistrarea cererii de chemare în judecată, invocând exemple din jurisprudența relevantă.

Înalta Curte formulează observația că, deși excepția lipsei capacității procesuale a reclamantului a fost invocată de pârâta-recurentă, prima instanță fiind în situația invocării simultane a mai multor excepții procesuale, a stabilit ordinea lor de soluționare în temeiul art. 248 C. proc. civ.. S-a avut în vedere deosebirea între temeiurile nulității cererii de chemare în judecată, instanța fondului pronunțându-se, prin sentință, în sensul admiterii excepției lipsei dovezii calității de reprezentant.

Această ordine de prioritate a soluționării excepțiilor ori calitatea intimatelor de moștenitoare ale reclamantului decedat nu au fost criticate de pârâtă, prin declararea apelului, aceste apărări neputând fi analizate "omisso medio", în calea extraordinară de atac a recursului, cu încălcarea art. 488 alin. (2) C. proc. civ.

Dispozițiile art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. statuează obligativitatea suspendării de drept a judecării cauzei până la introducerea în cauză a moștenitorilor părții decedate, în situația în care aceștia nu sunt cunoscuți, ipoteză care nu era incidentă în cauză.

Instanța de prim control judiciar a admis apelul declarat de succesoarele reclamantului decedat, constatând că instanța fondului a aplicat greșit dispozițiile referitoare la ratificarea mandatului convențional de reprezentare în instanță și în mod nelegal a anulat cererea de chemare în judecată în temeiul art. 82 alin. (1) C. proc. civ., pentru lipsa dovezii calității de reprezentant.

Înalta Curte constată că nu pot fi reținute criticile recurentei în legătură cu deficiențele motivării deciziei recurate, impunându-se concluzia că instanța de apel a răspuns criticilor din apel și apărărilor formulate.

Din perspectiva cerințelor instituite prin art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea recurată conține considerentele ce explică și justifică dispozitivul și care permit realizarea controlului judiciar asupra modului de soluționare a excepției procesuale ce a format obiectul disputei în apel.

Recurenta, în cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susține încălcarea dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, a art. 121 și art. 122 din Statutul profesiei de avocat, solicitând să se constate că nu a fost dovedită calitatea de reprezentant a avocatului reclamantului.

Înalta Curte reține că, potrivit acestor dispoziții legale, pentru a se face dovada calității de reprezentant pentru exercițiul dreptului de chemare în judecată, avocatul trebuie să depună la dosar procura de reprezentare, în situația în care împuternicirea este dată unui avocat semnătura părții fiind certificată potrivit legii speciale.

Reprezentarea convențională se produce în temeiul unui acord de voință al părților. În cazul avocatului, activitatea de reprezentare derivă din contractul de asistență juridică încheiat între avocat și client, prin care se stabilește și întinderea mandatului acordat acestuia.

Reprezentantul avocat își dovedește calitatea cu împuternicirea eliberată în baza contractului de asistență juridică, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 51/1995 și potrivit art. 85 alin. (3) C. proc. civ.. Această împuternicire nu este necesar a fi semnată de client, în cazul în care forma de exercitare a profesiei de avocat atestă identitatea părților, conținutul și data contractului de asistență juridică în baza căreia s-a eliberat împuternicirea, aspecte determinate în modelul de împuternicire avocațială stabilite de statut.

Prin urmare, în baza delegației, reprezentantul convențional al reclamantului avea dreptul de a introduce cererea de chemare în judecată, fără a fi necesară semnătura părții pe împuternicire, avocatul asumându-și atestarea identității părții, a conținutului și a datei contractului de asistență juridică, în sensul dovezii până la înscrierea în fals.

Instanțele fondului au reținut că reclamantul în numele căruia avocatul a redactat și a înregistrat acțiunea introductivă a avut raporturi de reprezentare cu respectivul avocat, în cadrul negocierilor desfășurate pentru soluționarea amiabilă a litigiului cu societatea pârâtă, căreia i se pretinde în cauză repararea prejudiciului, prin plata unor despăgubiri materiale și morale.

Astfel cum rețin instanțele fondului, contractul de asistență juridică pentru reprezentarea în această cauză a fost încheiat la 1 februarie 2019, în numele reclamantului de soția sa, urmare a stării de comă, acesta decedând ulterior, în data de 4 februarie 2019, când a fost depusă cererea de chemare în judecată la serviciile poștale.

Este de observat că dispozițiile din Statutul profesiei de avocat nu interzic încheierea contractului în această modalitate, art. 121 alin. (6) recunoscând chiar posibilitatea semnării contractului între avocat și client în beneficiul unei terțe persoane, cu condiția acceptării, fie și tacite, a încheierii contractului de către aceasta din urmă.

Dispozițiile procedurale permit "acoperirea lipsurilor" în legătură cu dovedirea calității de reprezentant, pentru evitarea sancțiunii nulității, prin depunerea înscrisului doveditor care, dacă are o dată ulterioară momentului la care actele de procedură au fost săvârșite prin reprezentant, implică și ratificarea acestora, inclusiv a cererii de chemare în judecată.

Recurenta-pârâtă susține că reprezentarea convențională a reclamantului decedat nu își produce efectele, neregularitate sancționată prin anularea cererii de chemare în judecată făcute în numele titularului dreptului, în discuție nefiind, cum se susține prin recurs, dovedirea existenței împuternicirii avocatului, ci aprecierea eficacității împuternicirii conferite avocatului.

Recurenta invocă nelegalitatea deciziei recurate în legătură cu nerespectarea regulilor de drept material privind contractul de mandat.

Astfel, se susține că în mod greșit instanța de apel nu a aplicat art. 1309 alin. (1) C. civ., potrivit cu care, în absența unei împuterniciri, contractul încheiat cu persoana care acționează în calitate de reprezentant, nu produce efecte între reprezentat și terț.

Totodată, recurenta invocă și dispozițiile art. 1311 C. civ. care prevăd că, deși în cazurile prevăzute de art. 1309 C. civ., există posibilitatea ratificării contractului încheiat, este necesară îndeplinirea formelor cerute de lege pentru încheierea valabilă a contractului în ceea ce privește modalitatea de ratificare a acestuia.

Înalta Curte reține, în limita criticilor formulate privind regulile de drept comun, că în sensul art. 1309 C. civ., ineficacitatea convenției de reprezentare determinată de inexistența împuternicirii poate fi înlăturată prin ratificare cu efect retroactiv, în condițiile art. 1311 C. civ.

Potrivit art. 1311 alin. (1) teza a doua C. civ., la fel ca și împuternicirea, ratificarea trebuie să îmbrace forma impusă de lege pentru validitatea contractului. Ratificarea nu trebuie, însă, să aibă aceeași formă ca și contractul la care se referă, dacă este vorba de formalități ad validitatem convenționale.

În această privință, se observă că recurenta nu precizează dispozițiile de drept material încălcate de instanța de prim control judiciar, astfel cum impune motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în legătură cu aprecierea ratificării mandatului.

Înalta Curte reține și că la data încheierii mandatului nu se ridica problema inexistenței capacității de folosință de a încheia contractul de asistență juridică.

Totodată, recurenta nu invocă, în cadrul motivului de recurs, încălcarea unei reguli a reprezentării legale care privește persoanele fizice lipsite de capacitatea de exercițiu și care pot sta în justiție prin reprezentant legal.

Înalta Curte reține că mandatul de reprezentare în justiție are un caracter special, determinat de obiectul raporturilor juridice pe care le generează și, ca regulă generală, în caz de deces, dăinuie până la retragerea de către moștenitori, neavând, în această situație, nicio relevanță înregistrarea altor acțiuni în despăgubire formulate împotriva pârâtei, în nume propriu de către intimate.

Înalta Curte reține că, prin motivele de recurs, recurenta ar fi trebuit să indice punctual de ce sunt greșite considerentele instanței de apel care sprijină soluția adoptată, în sensul de a arăta de ce este nelegală dezlegarea dată de instanță, iar criticile de nelegalitate să vizeze hotărârea pronunțată și nu doar să reitereze apărările invocate în cadrul apelului, prin reproducerea textelor legale privind regulile de drept comun ale instituției mandatului.

Instanța de apel a reținut că dreptul de opțiune al reclamantului, drept potestativ care îi dădea posibilitatea de a-și însuși sau nu actul juridic încheiat era transmisibil prin moștenire. Astfel, instanța de apel și-a întemeiat soluția pe dispozițiile art. 1313 C. civ. privind transmisiunea facultății de a ratifica moștenitorilor.

În acest sens, a constatat că prin declarația autentică nr. 2281 din 31 mai 2019, contractul de asistență juridică a fost ratificat expres de moștenitorii reclamantului decedat (intimatele din dosar).

În legătură cu contribuția intimatei la formarea voinței pentru încheierea actului juridic prin reprezentare, subsumat motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta nu formulează critici în forma unui raționament prin care să se identifice regulile de drept substanțial încălcate, în legătură cu aceste considerente ale hotărârii recurate, privind incidența art. 1313 C. civ., nefiind demonstrată nelegalitatea soluției privind excepția lipsei dovezii calității de reprezentant.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat recursul declarat de pârâtul Centrul Medical B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 385 din 23 septembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Totodată, Înalta Curte reține că instanța de apel a dispus în temeiul art. 480 alin. (3) C. proc. civ. trimiterea cauzei la instanța fondului, pentru continuarea judecății, aceasta fiind chemată să își continue demersul jurisdicțional, în sensul unui examen complet asupra excepțiilor și apărărilor pârâtei, în ce privește îndeplinirea condițiilor de exercitare a acțiunii civile, inclusiv asupra capacității procesuale, urmând a aprecia și asupra cererilor prin acordarea cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Centrul Medical B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 385 din 23 septembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 octombrie 2022.