ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1695/2022

Ședința publică din data de 21 septembrie 2022

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 17.02.2015 pe rolul Judecătoriei Botoșani, secția civilă, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâtele C. S.A. și C. S.A. - Agenția Botoșani, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să constate caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzelor inserate la art. 3.1.lit. a) și b), 3.3, 3.4, 3.5, 3.7, 4.4., 4.5, 4.6 și 8 din contractul de credit nr. x/24.09.2007 și să dispună stabilizarea (înghețarea) cursului de schimb franc elvețian – leu la data încheierii contractului, curs care să fie valabil de la data semnării până la plata ultimei rate contractuale, denominarea în moneda națională a plăților și restituirea sumelor care au fost încasate de bancă, la un curs valutar majorat față de data la care a fost contractat creditul, dar și a sumelor încasate prin dobânzile și comisioanele abuzive introduse în contract, de la data încheierii contractului până la data la care va fi pronunțată o hotărâre judecătorească, sumă ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflație și la care se adaugă dobânda legală aferentă, calculată începând cu data introducerii acțiunii până la data plății efective.

Urmare a pronunțării hotărârii nr. 19/19.11.2015 de către Curtea de Apel Suceava – secția a II-a civilă, prin care s-a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Botoșani, dosarul a fost înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 08.01.2016, sub nr. x/2015*.

Prin sentința civilă nr. 1985/11.12.2017, Tribunalul Botoșani – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea, a constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzelor inserate la art. 3.4, 3.5, 4.6 și 8 din contractul de credit nr. x/24.09.2007, a obligat pârâta C. S.A. să restituie reclamanților suma de 2.178 franci elvețieni, încasată cu titlu de comision de procesare, în echivalent RON, la cursul afișat de B.N.R. la data plății, la care se adăugă dobânda legală, calculată de la data achitării până la data restituirii efective, conform O.G. nr. 13/2011 și a respins ca nefondate restul pretențiilor; pârâta C. S.A. a fost obligată la plata către reclamanți a sumei de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel atât reclamanții A. și B., cât și pârâta C. S.A.

Prin decizia nr. 15/11.01.2019, Curtea de Apel Suceava – secția a II-a Civilă a admis în parte apelurile și a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a constatat caracterul abuziv și al clauzei inserate la art. 3.3 teza a II-a din contractul de credit nr. x/24.09.2007, a obligat pârâta C. S.A. să restituie reclamanților suma de 2.178 franci elvețieni, încasată cu titlu de dobândă, în echivalent RON, la cursul afișat de B.N.R. în ziua efectuării plății, la care se adaugă dobânda, calculată de la data înregistrării acțiunii (în loc de "la data achitării") menținând celelalte dispoziții care nu contravin deciziei pronunțate.

Împotriva deciziei din apel, C. S.A. a declarat recurs, solicitând casarea sa și, în rejudecare, respingerea în tot a acțiunii.

Prin decizia nr. 1289 din 8 iulie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.A., a casat decizia recurată și a trimis cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe de apel.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, sub nr. x/2015**.

În rejudecare, prin decizia civilă nr. 82 din 4 martie 2021, Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă a admis apelurile declarate de reclamanții A. și B. și de pârâta C. S.A. împotriva sentinței civile nr. 1985 din 11 decembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Botoșani – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal (dosar nr. x/2015); a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a constatat caracterul abuziv și cu privire la clauza prevăzută în contractul de credit nr. x din 24 septembrie 2007 încheiat între părți la art. 3.3 teza a II-a.

Totodată, a obligat pârâta C. S.A. să restituie reclamanților suma de 2178 CHF încasată cu titlu de comision de procesare la cursul BNR din ziua efectuării plății, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data introducerii cererii și până la plata efectivă; a înlăturat dispoziția de constatare a caracterului abuziv cu privire la clauza prevăzută la art. 3.4 din contract și a păstrat celelalte dispoziții din sentința apelată care nu contravin prezentei decizii.

Împotriva deciziei civile nr. 82 din 4 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, pârâta C. S.A. a formulat recurs, indicând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta a solicitat admiterea recursului, si, rejudecând cauza, a solicitat sa se înlăture dispoziția de constatare a caracterului abuziv al clauzei contractuale prevăzuta la art. 3.5 din contractul de credit, cu înlăturarea si a dispoziției de obligare a băncii la restituirea sumei de 2.178 CHF încasată cu titlu de comision de procesare - in echivalent RON, la cursul BNR din ziua efectuării plații, împreuna cu dobânda legala calculata de la data înregistrării acțiunii; totodată, a solicitat obligarea intimaților-reclamanți la plata cheltuielilor de judecata din apel si recurs.

Cu referire la clauzele prevăzute la art. 3.5 din contractul de credit, privind comisionul de procesare, recurenta a susținut că este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, recurenta a susținut că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 4 alin. (6) si art. 4 alin. (1) din Legea 193/2000, precum și jurisprudența constantă în materie.

În primul rând, instanța de apel nu a aplicat dispozițiile art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 și nu a făcut analiza ținând seama de interpretarea dată de CJUE prin decizia preliminară pronunțata in cauza C-621/17, cu privire la criteriile pe care instanțele trebuie sa le analizeze in aprecierea caracterului abuziv al clauzei ce reglementează comisionul de acordare credit (in cauza de fata de procesare).

Recurenta a solicitat instanței de recurs să rețină că această clauză, care stabilește remunerația pentru un serviciu și care compune costul total al creditului, nu poate fi de plano supusa verificărilor sub aspectul caracterului adecvat al remunerației respective, atât timp cât serviciul există și clauza este redactată în termeni clari și inteligibili, așa cum a reținut C.J.U.E. în practica sa în mod constant.

Prevederile contractuale care vizează comisionul de procesare sunt excluse de la verificare raportat la prevederile art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000, de vreme ce în discuție s-a ridicat o problemă care poate fi încadrată în teza de a "satisface cerințele de preț si de plata", iar clauzele menționate întrunesc cerința limbajului clar și inteligibil.

Recurenta a susținut că, în speță, clauza contestata se refera la prețul contractului, astfel ca nu poate fi analizată din punct de vedere al caracterului abuziv cât timp este redactata într-o maniera clara și ușor de înțeles.

Este, astfel, lesne de observat, prin raportare la conținutul și modul de exprimare a clauzei faptul că această clauza prevede formula de calcul a comisionului, sursa de plată a comisionului (din credit) și scadența acestuia (data tragerii creditului). Exprimarea din contractul de credit cu privire la determinarea comisionului de procesare este clară, fără echivoc și pe înțelesul consumatorului mediu. Comisionul de procesare a fost perceput o singura dată la data acordării creditului și a avut o valoare prestabilită procentual prin raportare la valoarea creditului acordat.

Recurenta a mai susținut că nu se poate susține o imposibilitate a consumatorului de a cunoaște de la momentul semnării contractului, valoarea și natura comisionului, iar împrumutatul avea posibilitatea cunoașterii acestui comision și verificării cuantumului încă de la momentul încheierii contractului de credit ca preț al creditului solicitat.

Într-o altă critică recurenta a susținut și încălcarea de către instanța de apel a art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000.

Raportat la condițiile cumulative cerute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 pentru a se constata caracterul abuziv al clauzei contractuale atacate, recurenta a învederat ca Banca nu a acționat cu rea-credință prin inserarea în contract a art. 3.5, iar obiectul acestei clauze nu generează un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile părților.

Art. 4 din Legea nr. 193/2000 stabilește condițiile ce trebuie cercetate de instanța pentru a constata ca fiind abuziva o clauza contractuala; aceste condiții exhaustiv menționate de articolul precizat, trebuie a fi cumulativ verificate, iar in lipsa întrunirii tuturor acestor condiții, o clauza nu poate fi apreciata abuziva, existând o prezumție relativa tocmai in sensul valabilității clauzelor contractuale, prezumție ce poate fi răsturnata, așa cum s-a arătat, doar ca urmare a probării îndeplinirii tuturor condițiilor din cuprinsul art. 4 de către consumatorul ce pretinde contrariul.

Aceste condiții de la art. 4 din Legea nr. 193/2000 au caracter cumulativ, iar îndeplinirea doar a uneia sau a unora dintre condiții, interzice calificarea clauzelor analizate, ca fiind abuzive.

Dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 fac din acest articol o norma de drept material imperativa, care, prin excepție de la regula liceității si valabilității clauzelor contractuale la care părțile au consimțit in virtutea libertății lor de voința, stabilește condițiile ce trebuie îndeplinite de o clauza anume pentru a fi considerata abuziva.

Recurenta a susținut că instanța de apel a apreciat in mod netemeinic ca perceperea comisionului de procesare este abuziva întrucât este direct proporțional cu cuantumul creditului (reprezentând 2,2% din valoarea creditului).

Excluderea controlului clauzelor contractuale în ceea ce privește raportul calitate/preț al bunurilor sau serviciilor furnizate, se explică prin faptul că nu există niciun barem sau criteriu juridic care să poată încadra sau ghida un asemenea control. Raportul calitate/preț este luat în calcul de consumator la evaluarea ofertelor de pe piața respectivă și este cel în considerarea căruia consumatorul contractează. Independent de eventuala negociere dintre părți cu privire la acest element al contractului, asupra sa acționează forțele pieței, iar concurența dintre profesioniști îl optimizează în favoarea consumatorului.

În aprecierea "dezechilibrului semnificativ" între drepturile și obligațiile părților trebuie să se țină seama de conținutul prevederilor legale dispozitive, adică de normele aplicabile în dreptul național acelei tranzacții, în lipsa unui acord între părți.

În plus, instanța de apel nu a ținut cont in analiza caracterului abuziv al clauzei 3.5 de faptul ca acest comision este unul legal, prevăzut in deplina concordanta cu legislația in vigoare la momentul încheierii contractului.

Recurenta a arătat că, deși a probat, inclusiv, in fata instanței de apel ca acest comision este justificat, corespunzând unei serii de activități efectiv prestate de banca in vederea acordării creditului, instanța a apreciat in mod netemeinic ca perceperea comisionului este abuziva in condițiile in care in mod evident acordarea creditului (ce a generat seria de activități prestate pentru care a fost perceput comisionul de procesare) a profitat împrumutaților.

Instanța de apel a constatat in mod nelegal caracterul abuziv al clauzei 3.5, reținând ca acest comision a fost perceput in mod direct proporțional cu valoarea creditului, iar acest cuantum a fost, in opinia instanței de apel, cel in măsura sa dezechilibreze semnificativ drepturile si obligațiile părților.

Soluția pronunțata de instanța de apel este profund nelegala, având in vedere ca aprecierea dezechilibrului semnificativ nu se poate face prin raportare la cuantumul comisionului, fata de dispozițiile art. 4 alin. (2) din Directiva nr. 93/13/CEE, transpuse in legislația naționala in art. 4 alin. (6) din Legea 193/2000 si art. 3 lit. g) și ii) din Directiva 2008/48/CE.

A susținut recurenta că, in speța, este îndeplinita atât cerința transparentei/previzibilității clauzelor in discuție, fata de faptul ca in chiar conținutul acesteia se prevede cuantumul comisionului de procesare, cât si necesitatea existentei unei contraprestații pentru suma perceputa cu titlu de comision de procesare.

Mai mult, a menționat recurenta, referitor la condiția bunei-credințe, instanța de apel nu a ținut cont de faptul ca buna-credință a Băncii se prezuma, in timp ce reaua-credință trebuie dovedita in condițiile art. 1169 C. civ. 1864; or, in cauza pendinte, nu s-a făcut nicio dovada in sprijinul relei-credințe invocate in privința sa.

Concluzionând, recurenta a arătat că, in mod nelegal, instanța de apel nu a analizat aplicarea alin. (6) al art. 4 din Legea nr. 193/2000 si nu a ținut seama de interpretarea data de CJUE prin decizia preliminară pronunțata în cauza C-621/17, cu privire la criteriile pe care instanțele trebuie sa le analizeze in aprecierea caracterului abuziv al clauzei ce reglementează comisionul de acordare credit (in cauza de fata de procesare); de asemenea, a susținut că, in mod nelegal, instanța de apel a analizat crearea unui dezechilibru economic si nu unul juridic, precum și că instanța de apel a aplicat nelegal dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 si nu a ținut seama de jurisprudența europeana in materie.

Intimații-reclamanți A. și B. nu au depus întâmpinare.

Completul de filtru a dispus, prin încheierea din 26.01.2022, comunicarea raportului părților, pentru a depune puncte de vedere.

Prin încheierea din 18.05.2022, Înalta Curte a admis în principiu recursul, fiind stabilit termen pentru soluționarea cauzei în ședință publică.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiului de drept invocat, reține următoarele:

Conform situației de fapt reținute de instanțele de fond, între părți a fost încheiat contractul de credit bancar x/24.09.2007, având ca obiect acordarea unui credit în cuantum de 101178 CHF.

Cu titlu prealabil, având în vedere limitele examenului pe care instanța de recurs îl poate realiza, restrâns la analiza criticilor de nelegalitate, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., se impune precizarea că nu pot fi examinate criticile recurentei cu privire la caracterul negociat al convenției, Înalta Curte nefiind în măsură să procedeze la verificarea modului în care s-a apreciat asupra elementului de fapt al negocierii.

De asemenea, nu poate fi primită susținerea recurentei-pârâte, în sensul că, în speță, comisioanele și celelalte costuri aferente sunt elemente ale obiectului principal al convenției de credit, motiv pentru care instanța trebuie să aplice prevederile art. 4 alin. (6) al Legii nr. 193/2000, interpretat prin prisma art. 4 alin. (2) din Directiva 93/13/CEE și să elimine din cadrul controlului unui eventual caracter abuziv, acele clauze care se referă la componente sau caracteristici ale costului total al creditului.

Astfel, în mod corect a reținut instanța de apel, în acord cu jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene că poate fi cercetat caracterul abuziv al clauzei cu caracter accesoriu ce reglementează comisionul de procesare.

În aprecierea apartenenței comisioanelor la obiectul contractului, Înalta Curte reține că Legea nr. 193/2000 a transpus în dreptul național Directiva 93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, aceasta din urmă prevăzând, în art. 4 alin. (2) faptul că "aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici justețea prețului sau a remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil".

Analiza caracterului abuziv al oricărei clauze contractuale pornește de la interpretarea dispozițiilor art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000, în funcție de care instanțele trebuie să stabilească, prealabil analizei pe fond a caracterului abuziv al clauzelor, dacă acestea se încadrează în situațiile de exceptare prevăzute în acest text legal.

Textul art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 prevede că "Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil".

Înalta Curte constată că, în speță, în raport cu textul legal evocat, pentru clauzele contestate privind comisioanele, nu operează prevederea de excludere din textul legal invocat.

În aceste condiții, examenul caracterului abuziv al clauzei menționate este posibil în speță, o asemenea clauză neputând fi asimilată obiectului principal al contractului, deoarece nu reglementează prestația esențială a convenției de credit, suma împrumutată și dobânda percepută ca echivalent al folosinței capitalului, ci prestații cu caracter accesoriu, care nu se circumscriu noțiunii de obiect principal al contractului. Comisionul de procesare se include în categoria vizată de teza a II-a a art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000, reprezentând un preț în schimbul unor servicii prestate de bancă.

Însă, Înalta Curte apreciază că instanța de apel a efectuat o examinare greșită a condițiilor prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, în analiza caracterului abuziv al clauzelor referitoare la comisionului de procesare, prin prisma criteriilor pe care instanțele trebuie sa le aibă în vedere in aprecierea caracterului abuziv al clauzei ce reglementează comisionul de procesare, în raport cu interpretarea dată de CJUE in cauza C-621/17.

Prin decizia de casare, s-a stabilit obligația instanței de apel de a relua analiza caracterului abuziv al clauzelor de la art. 3.5 și art. 3.4 din contractul de credit dedus judecății, privind comisionul de procesare și dobânda penalizatoare, urmând a ține seama de toate criteriile de analiză, astfel cum acestea sunt definite de art. 4 din Legea nr. 193/2000, precum și de interpretarea dată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin decizia preliminară pronunțată în cauza C-621/17.

Art. 501 alin. (1) C. proc. civ. prevede că: "în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanța care judecă fondul".

Potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, "o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților".

Astfel, una dintre condițiile cumulative impuse de textul legal evocat vizează producerea unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului, în analizarea acestei condiții prezentând relevanță obligația profesioniștilor de a formula clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate (art. 1 alin. (1) din Legea nr. 193/2000).

Pe lângă dezechilibrul contractual semnificativ care trebuia verificat de instanță în baza art. 4 din Legea nr. 193/2000, care este unul și de natură juridică, iar nu exclusiv economic, judecătorul cauzei nu se poate substitui părților în evaluarea intensității unei nevoi și a utilității economice pe care un consumator o atribuie unei anumite contraprestații la momentul semnării contractului de credit.

Scopul constatării caracterului abuziv al unei clauze cuprinse într-un contract încheiat între profesionist își consumator, afirmat constant în jurisprudența CJUE, este acela de restabilire a echilibrului între drepturile și obligațiile părților contractante.

În legătură cu modul în care trebuie analizat caracterul clar și inteligibil al clauzelor contestate referitoare la comisioane, instanța supremă reține efectul obligatoriu al interpretării realizate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în decizia preliminară adoptată în cauza C-621/17 (Gyula Kiss vs. CIB Bank Zrt. și alții), la care decizia de casare face în mod precis referire.

În cauza menționată s-a statuat că: "art. 4 alin. (2) și articolul 5 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretate în sensul că cerința potrivit căreia o clauză contractuală trebuie exprimată în mod clar și inteligibil nu impune că acele clauze contractuale care nu au făcut obiectul unei negocieri individuale cuprinse într-un contract de împrumut încheiat cu consumatori, precum cele în discuție în litigiul principal, care stabilesc în mod precis cuantumul costurilor de administrare și al unui comision de acordare care urmează să fie suportate de consumator, metoda lor de calcul și data de exigibilitate a acestora, trebuie să detalieze de asemenea toate serviciile furnizate în schimbul sumelor în cauză".

În decizia preliminară pronunțată în cauza C-621/17, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a clarificat chestiunea referitoare la elementele concrete care trebuie examinate pentru a se stabili dacă o clauză este exprimată în mod clar și inteligibil, printre acestea fiind menționate: indicarea efectivă a cuantumului comisionului de acordare, metoda de calcul, data de exigibilitate, posibilitatea ca natura serviciilor furnizate efectiv să poată fi înțeleasă sau dedusă din contractul avut în vedere în ansamblul său. S-a mai statuat, totodată, că un consumator trebuie să fie în măsură să verifice dacă există o suprapunere între diferitele costuri sau între serviciile pe care acesta le remunerează.

Cu toate că această hotărâre vizează doar comisionul de acordare, respectiv de administrare, Înalta Curte reține că același raționament este valabil și în privința comisionului de procesare contestat în cauza de față.

Înalta Curte reține că, în privința constatării caracterului abuziv al clauzei referitoare la comisionul de administrare, instanța de apel a efectuat o analiză insuficientă din perspectiva caracterului clar și inteligibil, rezumându-se la a accentua faptul că raporturile juridice dintre părți au luat naștere doar prin încheierea contractului de credit, astfel încât nu se justifică în niciun mod impunerea și perceperea comisionului de procesare pentru prestații ale băncii anterioare acestui moment, prestații care ar fi fost realizate pe tărâm extracontractual.

Se impune precizarea că Legea nr. 193/2000 a urmărit să sancționeze practicile abuzive utilizate de profesionist, în raport cu consumatorul, și nu deschiderea unei căi acestuia din urmă pentru modificarea costurilor contractului prin raportare la considerente străine de noțiunea de "clauză abuzivă", astfel cum este definită în art. 4 din Legea nr. 193/2000.

În considerentele Hotărârii C.J.U.E. din 3 octombrie 2019, cauza C-621/17, se arată: "Cu excepția cazului în care serviciile furnizate în schimbul acestora nu fac parte în mod rezonabil din prestațiile efectuate în cadrul administrării sau al acordării împrumutului sau în care sumele aferente costurilor menționate și comisionului menționat aflate în sarcina consumatorului sunt disproporționate în raport cu valoarea împrumutului, nu rezultă, sub rezerva unei verificări de către instanța de trimitere, că aceste clauze afectează în mod defavorabil poziția juridică a consumatorului, astfel cum este prevăzută de dreptul național. Revine instanței de trimitere sarcina de a ține seama, în plus, de efectul celorlalte clauze contractuale pentru a stabili dacă clauzele menționate creează un dezechilibru semnificativ în detrimentul împrumutatului."

Or, deși au fost realizate anterior încheierii contractului, prestațiile recurentei-pârâte privind procesarea creditului au fost executate în legătură cu acordarea împrumutului și au fost asumate contractual de către intimați, aspecte necontestate în cauză.

De asemenea, referitor la examinarea existenței unui eventual dezechilibru semnificativ, instanța europeană a arătat că aceasta nu se poate limita la o apreciere economică de natură cantitativă, întemeiată pe o comparație între valoarea totală a operațiunii care a făcut obiectul contractului, pe de o parte, și costurile puse în sarcina consumatorului prin această clauză, pe de altă parte. Astfel, un dezechilibru semnificativ poate să rezulte din simplul fapt al unei atingeri suficient de grave aduse situației juridice în care este plasat consumatorul, în calitate de parte la contractul în cauză, în temeiul dispozițiilor naționale aplicabile, fie sub forma unei restrângeri a conținutului drepturilor de care, potrivit acestor dispoziții, consumatorul beneficiază în temeiul acestui contract, fie sub forma unei piedici în exercitarea acestora sau a punerii în sarcina sa a unei obligații suplimentare, neprevăzută de normele naționale (Hotărârea din 16 ianuarie 2014, Constructora Principado, C-226/12, EU:C:2014:10, punctele 22 și 23).

Cât privește considerentele hotărârii recurate, în sensul că acest comision de procesare ar reprezenta, contrar denunmirii, tot o dobândă, pentru servicii prestate de bancă a căror evaluare este inclusă și în conținutul prețului contractului, se reține că instanța de apel avea și obligația de a analiza în ce măsură a fost afectată situația juridică a reclamanților, dacă aceștia s-au aflat într-o poziție mai puțin favorabilă în raport cu cea prevăzută de dreptul național, cu atât mai mult cu cât, la data încheierii contractului de credit nu exista nicio dispoziție legală care să interzică perceperea unui astfel de comision, care a fost prevăzut distinct de plata dobânzii.

Astfel, constatând că instanța de apel nu a efectuat o corectă aplicare a prevederilor Legii nr. 193/2000, prin raportare la interpretarea dată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin decizia preliminară pronunțată în cauza C-621/17, Înalta Curte constată că sunt întemeiate criticile recurentei-pârâte sub acest aspect.

În rejudecare, instanța de apel va relua analiza caracterului abuziv al clauzei contestate, potrivit considerentelor prezentate, urmând a ține seama de toate criteriile de analiză a caracterului abuziv al unei clauze contractuale, astfel cum acestea sunt definite de art. 4 din Legea nr. 193/2000, precum și de interpretarea dată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin decizia preliminară pronunțată în cauza C-621/17.

În consecință, apreciind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 82 din 4 martie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Suceava – secția a II-a Civilă, va casa hotărârea recurată și va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 82 din 4 martie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Suceava – secția a II-a Civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 septembrie 2022.