ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1380/2022

Ședința publică din data de 8 iunie 2022

Asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – secția a VI-a Civilă la 12.10.2020, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.671.126,65 RON, din care de 1.050.000 RON reprezintă penalități pentru neexecutarea contractelor nr. x/22.01.2020 și nr. y/28.01.2020, potrivit facturii nr. x/14.9.2020, suma de 21.126,65 RON reprezintă costuri staționare barje și împingător, conform facturii nr. x/14.09.2020 și suma de 600.000 RON reprezintă penalități pentru neexecutarea contractului nr. x/10.07.2020, potrivit facturii nr. x/01.10.2020, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 308/15.02.2021, Tribunalul București – secția a VI-a Civilă a admis acțiunea și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei solicitate și a sumei de 28.929,81 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, S.C. B. S.R.L. a declarat apel, care, prin decizia civilă nr. 1867A/18.11.2021 a Curții de Apel București – secția a VI-a Civilă, a fost respins ca nefondat, apelanta fiind obligată la plata către intimată a sumei de 2.940,92 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, S.C. B. S.R.L. a declarat recurs, solicitând casarea ei și, după rejudecare, admiterea apelului și reformarea hotărârii primei instanțe, în sensul respingerii acțiunii ca nefondată.

În motivare, după prezentarea etapelor procesuale anterioare și a considerentelor hotărârilor instanțelor de fond, autoarea căii de atac a arătat că decizia civilă recurată este nelegală, întrucât instanța de prim control judiciar a aplicat greșit textele de lege privind răspunderea civilă contractuală.

Astfel, sub un prim aspect, a susținut că, în mod eronat, curtea de apel a apreciat că nu putea invoca, în temeiul principiului relativității contractelor reglementat de art. 1.270 C. civ., aspecte ce vizau relațiile cu terții, dat fiind că în apel nu a solicitat ca efectele niciunuia dintre cele 3 contracte încheiate cu intimata să profite sau să lezeze interesele unor terțe persoane.

De asemenea, recurenta a afirmat că instanța de prim control judiciar a reținut greșit că situația de fapt a fost corect stabilită de prima instanță, având în vedere că prin motivele de apel a arătat că tribunalul a stabilit că era producător agricol.

Din această perspectivă, a apreciat că instanța de apel nu a analizat cauza în limita criticilor deduse judecății.

În continuare, recurenta a susținut că, în speță, nu erau întrunite cumulativ condițiile art. 1.350 C. civ., întrucât în sarcina sa nu putea fi reținută fapta ilicită constând în neîndeplinirea nejustificată a obligației contractuale de a livra cantitățile de produse convenite de părți.

Astfel, referitor la capătul de cerere privind cheltuielile pentru staționarea barjelor, recurenta a arătat că soluționarea acestuia s-a realizat cu încălcarea prevederilor art. 1.350 și ale art. 1.516 C. civ., deoarece factura aferentă sumei pretinse cu acest titlu nu i-a fost comunicată în conformitate cu normele legale și la dosar nu a fost depusă dovada plății ei.

Mai mult, a apreciat că lipsa culpei pentru neexecutarea obligației sale rezultă din faptul că a solicitat intimatei decalarea termenelor de livrare și că a notificat titulara acțiunii că nu poate livra produsele în termen și i-a solicitat să nu angajeze unități de încărcare.

Toate criticile au fost circumscrise de recurentă motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La 05.04.2022 intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat anularea recursului, apreciind că susținerile recurentei nu se încadrează în niciunul din cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

Luând în examinare, cu prioritate, chestiunea timbrajului, Înalta Curte reține că, potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru.

Conform art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se datorează și se plătesc anticipat, iar alin. (2) al aceluiași articol stabilește că, în măsura în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței.

Potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ., la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, iar potrivit alin. (3) al aceluiași articol, cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

Prin adresa din 21.02.2022, comunicată la 28.02.2022, autoarei căii de atac i s-a pus în vedere să achite taxa judiciară de timbru aferentă recursului declarat, în cuantum de 10.158 de RON, calculată potrivit art. 24 alin. (2) teza I din O.U.G. nr. 80/2013.

Până la termenul de judecată stabilit, recurenta nu și-a îndeplinit obligația de plată a taxei judiciare de timbru datorate, motiv pentru care Înalta Curte, dând eficiență dispozițiilor textelor de lege evocate mai sus, urmează ca, în temeiul art. 486 alin. (3), coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., să anuleze recursul, ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează ca netimbrat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1867A/18.11.2021, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 iunie 2022.