ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1135/2022

Ședința publică din data de 12 mai 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.".

I. Circumstanțele cauzei. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova – secția I civilă, la data de 16 august 2021, sub nr. x/2021, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Colegiul Național "Mihai Viteazul", în temeiul dispozițiilor art. 997, art. 998 C. proc. civ., Titlul VI, a formulat cerere de ordonanță președințială, prin care a solicitat: 1. suspendarea Deciziei nr. 55/29.04.2021, de sancționare cu avertisment, conform art. 280 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 1/2011, a educației naționale, emisă de Directorul B. al Colegiului Național "Mihai Viteazul" din Ploiești, respectiv, suspendarea efectelor acesteia, până la soluționarea litigiului asupra fondului, și 2. executarea efectelor hotărârii ce urmează a se pronunța să se realizeze fără somație sau fără trecerea unui termen; 3. cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Legal citat, pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat admiterea excepției autorității de lucru judecat și respingerea cererii; pe fond, a solicitat respingerea în tot a ordonanței președințiale, cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 2061 din 07 septembrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Prahova – secția I civilă a admis excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârât, și a respins cererea având ca obiect "ordonanță președințială" formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Colegiul Național "Mihai Viteazul", ca inadmisibilă; a obligat reclamantul la plata către pârât a sumei de 2000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.

Împotriva acestei sentințe, a formulat apel reclamantul A..

La data de 26.09.2021, apelantul a transmis, prin email, că înțelege să renunțe la judecată, care a fost comunicată părții adverse, iar la 30.09.2021, prin poștă, a depus la dosar cererea de renunțare la judecată semnată, întemeiată pe dispozițiile art. 406 C. proc. civ., cerere la care a anexat copie de pe cartea de identitate, conformă cu originalul.

Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, prin decizia civilă nr. 2651 din 16 noiembrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, a admis apelul formulat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 2061 din data de 07.09.2021, pronunțate de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-pârât Colegiul Național "Mihai Viteazul"; în temeiul art. 406 alin. (5) C. proc. civ., a luat act de renunțarea la judecata cererii de chemare în judecată formulate de apelantul-reclamant A., dispunând anularea în tot a sentinței civile nr. 2061/07.09.2021 a Tribunalului Prahova; a obligat apelantul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.000 RON, reprezentând onorariu avocat din apel, redus conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

II. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs, în termen, pârâtul COLEGIUL NAȚIONAL "MIHAI VITEAZUL", solicitând, admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și, rejudecând apelul, să se ia act de cererea de renunțare la judecată a apelantului-reclamant și anularea în parte a sentinței nr. 2061/07.09.2021 a Tribunalului Prahova, în ceea ce privește respingerea ca inadmisibilă a cererii de ordonanță președințială, cu menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței, în ceea ce privește obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

În recursul său, întemeiat în drept în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a relevat, pe scurt, istoricul speței și, în dezvoltarea motivelor de recurs invocate, a susținut, în esență, următoarele:

La data dezbaterilor în fond a apelului, apărătorul intimatului-pârât a solicitat să se ia act de cererea de renunțare, însă, A. să fie obligat la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere data la care s-a renunțat la judecată.

Susține recurentul- pârât că soluția instanței de apel nu este în concordanță cu litera și spiritul prevederilor art. 406 alin. (5) C. proc. civ., acest articol fiind aplicat greșit.

Totodată, consideră că în aplicarea corectă a acestui articol, care prevede că instanța de apel, după ce va lua act de renunțare, va dispune anularea, în tot sau în parte, a hotărârii, instanța trebuia să anuleze numai în parte sentința apelată, în ceea ce privește soluția pe fond și să mențină în rest dispozițiile sentinței în ceea ce priveste obligarea la cheltuielile de judecată.

Textul nu distinge exact acest aspect, însă, interpretarea trebuie coroborată cu punctul de vedere al intimatului-pârât care a menționat și în scris, și oral, în fața completului de judecată, că este de acord cu renunțarea, dar cu mențiunea ca apelantul-reclamant să suporte cheltuielile de judecată, având în vedere data la care s-a produs renunțarea la judecată.

Consideră intimatul-pârât că nu are nicio vină și nu se află în culpă față de data renunțării la judecată, drept pentru care trebuie să-și recupereze cheltuielile de judecată făcute în urma atitudinii apelantului-reclamant, care a formulat o cerere de chemare în judecată, pe care instanța de fond a respins-o ca inadmisibilă, iar în continuare, acesta a formulat apel, ulterior renunțând la judecată.

Mai consideră că legiuitorul a prevăzut acest aspect și a dat posibilitatea instanței de apel ca, în această situație, sentința să poată fi anulată numai în parte, menținându-se dispozitiile privind cheltuielile de judecată.

Recurentul-pârât a criticat decizia recurată și în ceea ce privește cenzurarea onorariului de avocat și diminuarea acestuia la jumătate.

Arată că onorariul a fost achitat în vederea formulării tuturor apărărilor/actelor procedurale nesesare soluționării apelului formulat, mai ales având în vedere că la data formulării întâmpinării nu avea cunoștință de o cerere legală de renunțare la judecată, ceea ce nu îi permitea să nu depună toată diligența în a formula apărări care, nefiind făcute în termen, erau sancționate cu decăderea.

Apărarea formulată în cauză

Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare la recurs, înregistrată la data de 11.03.2022, prin care, pe cale de excepție, a invocat nulitatea recursului, solicitând admiterea excepției și, pe cale de consecință, constatarea nulității recursului ca nemotivat, iar pe fond, a solicitat respingerea ca nefondat a recursului și menținerea ca temeinică și legală a deciziei civile recurate.

III. Procedura de soluționare a recursului

Cu titlu prealabil, se reține că prezentul proces este guvernat de dispozițiile C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, întrucât, acțiunea introductivă a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la data de 16 august 2021, deci, după data intrării în vigoare a acesteia.

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ.

Prin rezoluția completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, s-a fixat termen pentru soluționarea recursului la data de 12 mai 2022, în ședință publică, cu citarea părților, în temeiul art. 490 alin. (2) din C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, când s-a pronunțat prezenta decizie.

IV. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază că acesta este fondat, urmând a fi admis, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Curtea de Apel Ploiești – secția I civilă, prin decizia civilă nr. 2651 din 16 noiembrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, a admis apelul formulat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 2061 din data de 07.09.2021, pronunțate de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-pârât Colegiul Național "Mihai Viteazul" și, în temeiul dispozițiilor art. 406 alin. (5) C. proc. civ., a luat act de renunțarea reclamantului la judecata cererii de chemare în judecată, dispunând anularea în tot a sentinței civile nr. 2061/07.09.2021 a Tribunalului Prahova. Totodată, apelantul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.000 RON, reprezentând onorariu avocat din apel, redus conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Împotriva acestei decizii pârâtul Colegiul Național "Mihai Viteazul" a declarat recurs.

Motivele de recurs, deși încadrate formal în cele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în realitate se subsumează pct. 5 al aceluiași articol, punând în discuție respectarea de către instanța de apel a regulilor de procedură stipulate de art. 406 alin. (5) C. proc. civ., coroborat cu art. 453 C. proc. civ., sub aspectul acordării cheltuielilor de judecată de la fond, în raport de momentul procedural la care a fost formulată cererea de renunțare la judecata cererii de chemare în judecată.

Criticile de recurs urmează a fi primite, constatându-se a fi fondate.

Astfel, recurentul-pârât a criticat nemenținerea obligației de plată a cheltuielilor de judecată efectuate în fața instanței de fond, considerând că instanța de apel trebuia să anuleze numai în parte sentința atacată, în ceea ce privește soluția pe fond, și să mențină în rest dispozițiile sentinței în ceea ce privește obligarea la plata cheltuielilor de judecată, în condițiile în care prin decizia atacată s-a luat act de renunțarea la judecata cererii introductive.

Art. 406 C. proc. civ.. stipulează, la alin. (1), în sensul că reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședința de judecată, fie prin cerere scrisă, iar la alin. (3) se prevede că dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanța, la cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care pârâtul le-a făcut, alin. (5) al art. 406 reglementând posibilitatea renunțării la judecată și în apel sau în căile extraordinare de atac.

În speță, urmare comunicării cererii de renunțare, prin întâmpinarea depusă la apelul reclamantului, pârâtul Colegiul Național "Mihai Viteazul" a formulat punct de vedere cu privire la cererea de renunțare la judecată și, în situația în care se va formula o cerere de renunțare în condițiile legii, a solicitat să se ia act de ea, reiterând cererea de obligare a apelantului la plata cheltuielilor de judecată.

Ca atare, în raport de dispozițiile art. 406 alin. (3) C. proc. civ.. și, cum, în cauză, cererea de renunțare la judecata cererii de chemare în judecată s-a făcut după comunicarea apelului părții adverse, în mod nelegal și cu încălcarea acestor norme de procedură, prin decizia recurată, s-a dispus anularea în tot a sentinței civile nr. 2061/07.09.2021 a Tribunalului Prahova, instanța de apel înlăturând în mod greșit dispoziția instanței de fond, care obligase reclamantul la plata către pârât a sumei de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.

Soluția instanței de apel este una nelegală, aceasta încălcând regulile de procedură cuprinse în art. 453 C. proc. civ.., cât și art. 406 C. proc. civ.., mai sus redate.

Temeiul acordării cheltuielilor de judecată îl reprezintă culpa procesuală a părții.

Or, cum renunțarea reprezintă consecința firească a actului de dispoziție al părții, în mod nelegal instanța de apel nu a respectat norma de procedură cuprinsă în art. 406 alin. (3) C. proc. civ.., ce are ca fundament culpa reclamantului când renunță la judecata acțiunii, în condițiile în care, în speță, așa cum s-a arătat mai sus, această culpă există, desistarea având loc după comunicarea cererii de chemare în judecată către pârât.

Există culpă procesuală și atunci când se renunță la judecată, față de situația că temeiul obligării la plata cheltuielilor de judecată îl reprezintă culpa procesuală, respectiv, o prezumție de răspundere obiectivă a părții ce are culpă procesuală.

Fundamentul obligării părții "căzută în pretenții" la plata cheltuielilor de judecată constă în culpa sa în declanșarea procesului, culpă care aparține indubitabil intimatului-reclamant.

Prin urmare, față de momentul procesual în care a intervenit renunțarea la judecată, Înalta Curte reține că instanța de control judiciar a aplicat în mod greșit dispozițiile de procedură cuprinse în art. 406 alin. (5) C. proc. civ.., în speță, o atare situație impunând menținerea dispoziției instanței de fond de acordare a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.000 RON, reprezentând onorariu avocațial suportat de partea intimată în faza procesuală de la fond.

Ca atare, sunt fondate criticile recurentului- pârât sub aspectul aplicării greșite de către instanța de apel a dispozițiilor procedurale care reglementează renunțarea la judecată, prin raportare la cele privitoare la acordarea cheltuielilor de judecată și, constatând întemeiat motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.., în temeiul art. 497, raportat la art. 496 din același cod, va admite recursul declarat de această parte, va casa decizia recurată și va dispune trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel.

Recurentul- pârât, în finalul cererii de recurs a mai criticat decizia recurată și sub aspectul cenzurării onorariului de avocat din apel și al diminuării acestuia la jumătate, mai ales, având în vedere că la data formulării întâmpinării nu avea cunoștință de o cerere legală de renunțare la judecată, împrejurare ce nu îi permitea să nu depună toată diligența în a formula apărări, care, nefiind făcute în termen, puteau fi sancționate cu decăderea.

Însă, Înalta Curte găsește că această critică este o critică de netemeinicie, ce nu poate fi încadrată în motivele de recurs, astfel cum s-a decis prin Decizia nr. 3 din 20 ianuarie 2020 pronunțată de Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 181/5. III.2020: "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.."

Relevante sunt în acest sens considerentele reținute la următoarele paragrafe:

"36. Este vorba, așadar, de o evaluare care se sprijină pe analiza unor aspecte de fapt, nu pe o interpretare a normei juridice.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) și (2) și art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia recurată și va trimite cauza aceleiași instanțe de apel, spre o nouă judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-pârât COLEGIUL NAȚIONAL "MIHAI VITEAZUL" împotriva deciziei civile nr. 2651 din 16 noiembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești – secția I civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre o nouă judecată instanței de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 mai 2022.