Decizia nr. 5966/2022 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 68/2021 a Curții de Apel Constanța

Cadrul pocesual Prin cererea adresată Curții de Apel Constanța la data de 17.09.2020 și înregistrată sub nr. x/2020, reclamantul, A. în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu a formulat cerere de admitere a contestației din 15.06.2019 solicitând ca, prin hotărâre judecătorească să se dispună: - obligarea pârâtului A.F.M. la admiterea contestației (anexa nr. 9 din proba cu înscrisuri); - obligarea pârâtului A.F.M. la acordarea cererii de finanțare în valoare de 20.000 RON, așa cum este prevăzută în contractul de vânzare de echipamente și servicii nr. x/12.09.2019.

Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 68/2021 pronunțată la data de 01 aprilie 2021, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, a anulat decizia de respingere a contestației nr. x nr. crt. 468 din 07.08.2020, a obligat pârâta la finanțarea cererii formulată de către reclamant, prin Programul Național Casa Verde Fotovoltaice înregistrată sub nr. x/10.09.2019. Totodată, a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 100 RON reprezentând taxă judiciară de timbru.

Cererea de recurs Împotriva sentinței nr. 68/2021 pronunțată la data de 01 aprilie 2021 de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva unor critici circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3, pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ. În dezvoltarea recursului promovat, subsumat motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., recurenta pârâtă a susținut că excepția necompetenței materiale în mod greșit a fost soluționată de judecătorul fondului întrucât reclamantul prin cererea de finanțare a solicitat obligarea recurentei să acorde finanțare în cuantum de 20.000 RON, iar competența instanței de contencios administrativ este determinată potrivit criteriului valoric, situație în care instanța competentă a soluționa prezenra cauză este Tribunalul Constanța. Din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. susține recurenta că instanța de fond a interpretat și aplicat în mod greșit dispozițiile Ghidului de finanțare aprobat prin Ordinul ministrului mediului nr. 1287/2018. Concret, recurenta-pârâtă a criticat sentința de fond în ceea ce privește modalitatea de interpretare dată de prima instanță prevederilor Ghidului de finanțare aprobat prin Ordinul Ministrului Mediului nr. 1278/2018, referitoare la data înscrierii în aplicația informatică a cererilor de finanțare și a documentelor anexate, în opinia sa confuzia fiind evidentă atât cu privire la aplicabilitatea unor prevederi legale în speță, dar și cu privire la semnificația unor termeni. Astfel, a arătat că prima instanță a asimilat noțiunea de "suspendare" a procedurii de înscriere cu noțiunea de "indisponibilitate" a aplicației informatice la care face trimitere art. 33 alin. (7) din Ghidul de finanțare. În contextul redării argumentelor reținute de prima instanță cu privire la susținerile sale, recurenta-pârâtă a subliniat că, așa cum rezultă din prevederile art. 21 lit. e) din Ghidul de finanțare, legiuitorul a stabilit în mod expres care sunt documentele necesare solicitantului în vederea înscrierii, precizând în acest sens că "Documentele pe care le depune solicitantul la instalatorul cu care Autoritatea a încheiat contract de participare sunt: (… ); e) extras de carte funciară, nu mai vechi de 30 de zile de la data înscrierii, din care să rezulte dreptul de proprietate asupra imobilului construcție pe care se va implementa proiectul, în original; (...)". În același sens a invocat și art. 18 alin. (3) din Ghidul de finanțare, pe care le-a redat în cuprinsul cererii de recurs și a opinat că norma citată este cea care stabilește, în economia prevederilor Ghidului, data la care se realizează înscrierea solicitantului în program, spre deosebire de norma cuprinsă la art. 18 alin. (1) din același Ghid, care statuează că "Înscrierea solicitantului se face la unul dintre instalatorii validați care au încheiat contract de participare cu Autoritatea, în limita fondurilor alocate regiunii în care se află imobilul pe care se implementează proiectul", indicând astfel doar locul unde se face înscrierea în program, nu și data când se face înscrierea, această dată rezultând din prevederile art. 18 alin. (3) și se identifică cu momentul introducerii în aplicația informatică a documentelor depuse în dosarul de finanțare, prevăzute la art. 21 din Ghid. Or, a afirmat recurenta-pârâtă, la data de 06.11.2019, când dosarul intimatului-reclamant a fost introdus în aplicația informatică de către instalatorul validat, extrasul de carte funciară eliberat la data de 06.09.2019 și certificatul de atestare fiscală privind obligațiile de plată către bugetul local eliberat la data de 06.09.2019 aveau o vechime mai mare de 30 de zile, fiind astfel justificată soluția de respingere a cererii de finanțare. În continuare, recurenta-pârâtă a criticat argumentele instanței de fond potrivit cărora valabilitatea documentelor din dosarul de finanțare ar trebui analizată la momentul depunerii acestora la instalatorul validat, față de prevederile exprese ale art. 21 lit. e) din Ghid, care stabilesc termenul de 30 de zile de valabilitate a extrasului de carte funciară prin raportare la momentul înscrierii solicitantului în program, identificat de legiuitor ca fiind data introducerii în aplicația informatică a cererii de finanțare și a actelor anexe. În opinia recurentei-pârâte, împrejurarea că art. 18 din Ghid stabilește în sarcina instalatorului validat obligația de a analiza conformitatea documentelor prezentate cu condițiile impuse de Ghid nu poate conduce la concluzia susținută de prima instanță, în sensul că analiza valabilității actelor ar trebui făcută exclusiv prin raportare la momentul depunerii dosarului de finanțare la instalator, deoarece în această ipoteză nu s-ar mai justifica dispoziția normativă potrivit căreia, după verificarea conformității documentelor, instalatorul validat are obligația de a le introduce scanate, în aplicația informatică, conform art. 18 alin. (3) lit. c) din Ghid, o atare măsură fiind reglementată tocmai pentru a permite verificarea de către Comisia de analiză a criteriilor de eligibilitate, astfel cum rezultă acestea din documente. Cu alte cuvinte, recurenta a arătat că legiuitorul a prevăzut atribuții distincte în sarcina instalatorului validat și a Comisiei de analiză, stabilind în privința acesteia din urmă obligația de a analiza criteriile de eligibilitate, fără a exclude însă dreptul acesteia de a analiza și conformitatea documentelor, în aplicarea principiului qui potius major, potius minor. Contrar raționamentului primei instanțe, recurenta-pârâtă a mai susținut că nici comunicatul de presă formulat de aceasta la data de 30.10.2019, adus la cunoștință publică anterior reluării sesiunii de înscriere în aplicația informatică a solicitanților persoane fizice, și anume la data de 06.11.2019, nu ar permite o interpretare contrară argumentelor expuse anterior, din moment ce în paragraful al doilea al respectivului comunicat s-a precizat că: "Toate documentele înregistrate cu succes în aplicația informatică, precum și cele înregistrate în registrul instalatorilor care nu au fost încărcate în aplicație până la momentul suspendării accesului în aplicația informatică, sunt acceptate de Administrația Fondului pentru Mediu ca fiind depuse în termen, în vederea analizării". Astfel cum rezultă din precizările comunicatului de presă amintit, recurenta nu a menționat că documentele înregistrate în aplicația informatică și-ar putea păstra valabilitatea peste durata expres prevăzută în Ghid, ci, doar a indicat faptul că, dată fiind suspendarea sesiunii de înscriere, sunt în mod egal considerate ca fiind depuse în termen cererile de finanțare, indiferent dacă acestea au fost introduse în aplicație anterior ori subsecvent suspendării. De altfel, comunicarea citată face referire expresă la atribuția pe care Administrația Fondului pentru Mediu urmează să o exercite, și anume aceea de analizare a cererilor, putându-se astfel deduce că aceasta a avertizat asupra obligației prevăzute de lege, aceea de a analiza, pe baza documentelor din dosarele de finanțare, criteriile de eligibilitate pentru fiecare solicitant în parte. În plus, a redat conținutul paragrafului următor din comunicatul sus-menționat, conform căruia: "Persoanele fizice care nu au depus și nu au înregistrat documente la instalatorii validați până la data de 10 septembrie, vor avea posibilitatea de a depune la instalatori documentele solicitate, cu condiția ca acestea să fie valabile la data înregistrării în aplicația informatică". Concluzionând, a considerat că și-a îndeplinit obligația de a avertiza solicitanții cu privire la necesitatea îndeplinirii cerințelor de conformitate la data înregistrării lor în aplicația informatică, fiind evident că documentele care nu mai erau valabile la data de 06.11.2019 trebuiau să fie înlocuite, demers pe care intimatul-reclamant nu l-a realizat, precizarea din comunicat neputând fi interpretată în sensul că solicitanții care au depus documentele doveditoare la instalatorul validat, anterior suspendării sesiunii de înscriere în program, ar fi absolviți de obligația de a prezenta documente conforme la data înscrierii în aplicația informatică. În cadrul aceluiași motiv de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta pârâta critică hotărârea recurată și din perspectiva obligării recurentei la acordarea finanțării în valoare de 20.000 RON având în vedere că instanța de judecată a analizat pe fond cererea de finanțare. Arată recurenta că evaluarea unui proiect depus în cadrul acestui program se realizează din punct de vedere juridic și tehnico-economic prin verificarea conformității și eligibilității actelor încărcate în program, astfel că cererea nu poate fi finanțată direct, fără o analiză a tuturor condițiilor de conformitate și eligibilitate a actelor încărcate în sistem. Din acest punct de vedere afirmă recurenta că instanța de fond era competentă să se pronunțe doar cu privire la depunerea/nedepunerea în termen a cererii de finanțare, respectiv la conformitatea dosarelor de finanțare. Din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. susține recurenta că hotărârea instanței de fond nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, sens în care afirmă că instanța de judecată nu a arătat care sunt motivele pentru care a înlăturat probele administrate în cauză, respectiv înscrisurile aflate la dosar și nu a arătat de ce a înlăturat apărările formulate, iar sentința atacată cuprinde o motivare excesiv de succintă sau necorespunzătoare în raport cu complexitatea cauzei, fapt care echivalează cu inexistența motivării.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată de către intimatul-reclamant A. s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond, susținând, în esență, că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică prin prisma reținerii în mod corect a situației de fapt, dând eficiență normelor de drept aplicabile. II. Soluția instanței de recurs 1. Argumente de fapt și de drept relevante Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și raportat la prevederile legale, Înalta Curte reține că recursul este fondat, în limitele și în considerarea celor în continuare arătate. În cauză, sub aspectul contextului factual se reține că, la data de 06.09.2019, prin Dispozitia Președintelui Administrației Fondului pentru Mediu nr. 562 din 06.09.2019 a fost deschisă sesiunea de înscriere a solicitanților persoane fizice în cadrul Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum și livrării surplusului în rețeaua națională, începând cu 10.09.2019, ora

La data anunțată, Administrația Fondului pentru Mediu a suspendat înscrierile persoanelor fizice în programul denumit generic "Casa Verde Fotovoltaice" în vederea efectuării unei analize a modului de funcționare a acestui proces. Prin comunicatul de presă din 30.10.2019, Administrația Fondului pentru Mediu a venit cu clarificări în sensul că toate documentele depuse și înregistrate la instalatorii validați până la momentul suspendării accesului în aplicația informatică sunt acceptate de AFM ca fiind depuse în termen la data redeschiderii accesului în aplicație, în vederea analizării. Prin același comunicat s-a arătat că programul va fi reluat începând cu data de 6 noiembrie 2019, ora 10:00, dată la care instalatorii validați vor putea să continue înscrierea persoanelor fizice în aplicația informatică, făcând unele precizări referitoare la documentele înregistrate anterior suspendării înscrierilor. La 10.09.2019, data începerii înscrierilor în program, intimatul-reclamant prin cererea înregistrată la instalatorul validat/autorizat a solicitat finanțarea pentru achiziționarea de panouri fotovoltaice dosarul fiind constituit potrivit Ghidului, iar printre documentele atașate cererii fiind depus și extrasul de carte funciară pentru informare nr. x/06.09.2019 și certificatul de atestare fiscală nr. x/06.09.2019. Odată cu reluarea programului de către recurenta pârâtă, cererea intimatului reclamant a fost respinsă cu motivarea că certificatul de atestare fiscală și extrasul de carte funciară nu erau în termenul de valabilitate la data depunerii dosarului astfel că nu s-a putu stabili eligibilitatea solicitantului, fiind invocate de către recurentă dispozițiile art. 21 lit. e) și h) din Ghid. Contestația administrativă împotriva soluției de respingere a cererii de finanțare, formulată de intimatul-reclamant în temeiul art. 23 alin. (1) din Ghidul de finanțare, a fost respinsă în ședința Comitetului Director al Administrației Fondului pentru Mediu prin Decizia nr. 801 x. Considerând că motivul de fapt și de drept ce a stat la baza respingerii cererii sale de finanțare este neîntemeiat și nelegal, fiind rezultatul unei erori de drept, intimatul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat obligarea recurentei pârâte Administrația Fondului pentru Mediu la admiterea contestației (anexa nr. 9 din proba cu înscrisuri) și obligarea acestuia la acordarea cererii de finanțare în valoare de 20.000 RON așa cum este prevăzută în contractul de vânzare de echipamente și servicii nr. x/12.09.2019. Soluționând acțiunea, instanța de fond a găsit întemeiate susținerile reclamantului privind nelegalitatea măsurii luate de către pârâtă, în sensul respingerii cererii de finanțare și a contestației administrative formulate de acesta, astfel că a admis acțiunea, a anulat decizia de respingere a contestației nr. x nr. crt. 468 din 07.08.2020 și a obligat pârâta la finanțarea cererii formulată de reclamantul A. prin Programul Național Casa Verde Fotovoltaice înregistrată sub nr. x/10.09.2019. Din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., se critică hotărârea atacată pe considerentul că instanța competentă să soluționeze prezenta cauză este tribunalul în raport de criteriul valoric stabilit prin art. 10 din Legea nr. 554/2004. Conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența materială în contenciosul administrativ este partajată între secțiile având această specializare ale tribunalelor și curților de apel, în funcție de două criterii, cel valoric, aplicabil doar în cauzele referitoare la taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora, și cel privind rangul autărității publice chemate în judecată. În cauză interesează criteriul privind rangul autorității publice chemate în judecată, întrucât suma de bani pretinsă de reclamant nu are natura de taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora, iar potrivit criteriului incident, secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel judecă, în primă instanță, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale. Și motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. (hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei), Înalta Curte îl găsește nefondat. Art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. vizează, astfel cum rezultă din lectura sa, nemotivarea unei hotărâri judecătorești. În concepția legiuitorului, nemotivarea constituie motiv de casare atunci când, nu se arată motivele pe care se sprijină hotărârea judecătorului, ori când cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura pricinii. Judecătorul fondului a analizat, în mod efectiv, atât argumentele recurentei pârâte, cât și pe cele ale intimatului reclamant, și a prezentat, în concret, în raport de natura cauzei, motivele de fapt și de drept, care au format convingerea sa. Nu în ultimul rând, în jurisprudența sa constantă, Înalta Curte de Casație și Justiție a precizat că, motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esență, de conținut, aceasta trebuind să fie clară, concisă, concretă, în concordanță cu probele și actele de la dosar. Ca principiu, instanța de judecată nu este obligată să răspundă tuturor argumentelor de fapt și de drept care susțin cererea de chemare în judecată, ci poate să le analizeze global, printr-un raționament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur aspect considerat esențial. Sub acest aspect, din analiza considerentelor de fapt și de drept cuprinse de sentința recurată, se reține că, prima instanță a respectat întrutotul exigențele motivării acestora, conform art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., recurenta având posibilitatea de a evalua conținutul concret al sentinței, de a-și formula și structura criticile de nelegalitate împotriva acestor considerente. Așa fiind, Înalta Curte reține că, soluția recurată cuprinde motivele pe care se întemeiază și nu cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei, de natură că conducă la reformarea sentinței sub acest aspect. Pe calea recursului de față, supus analizei instanței de control judiciar, pârâta a atacat sentința de fond și din perspectiva a două critici de nelegalitate subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Potrivit textului de lege invocat: "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material", hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. Sub un prim aspect, criticile formulate au vizat modalitatea de interpretare dată de prima instanță prevederilor Ghidului de finanțare aprobat prin Ordinul Ministrului Mediului nr. 1278/2018, referitoare la data înscrierii în aplicația informatică a cererilor de finanțare și a documentelor anexate, în opinia sa confuzia fiind evidentă atât cu privire la aplicabilitatea unor prevederi legale în speță, dar și cu privire la semnificația unor termeni. Recurenta-pârâtă a criticat argumentele instanței de fond potrivit cărora valabilitatea documentelor din dosarul de finanțare ar trebui analizată la momentul depunerii acestora la instalatorul validat, față de prevederile exprese ale art. 21 lit. e) din Ghid, care stabilesc termenul de 30 de zile de valabilitate a extrasului de carte funciară prin raportare la momentul înscrierii solicitantului în program, identificat de legiuitor ca fiind data introducerii în aplicația informatică a cererii de finanțare și a actelor anexe. Contrar susținerilor recurentei-pârâte, Înalta Curte constată că, raportat la situația de fapt stabilită în cauză prin probatoriul administrat, instanța de fond a interpretat și a aplicat în mod corect dispozițiile legale incidente situației deduse judecății, soluția primei instanțe fiind pronunțată în conformitate cu legea aplicabilă în cauză. În esență, chestiunea supusă analizei și asupra căreia părțile au opinii contrare, vizează data înscrierii în aplicația informatică a cererilor de finanțare și a documentelor anexate. Potrivit art. 8 din Ghidul de finanțare a Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum și livrării surplusului în rețeaua națională, aprobat prin Ordinul nr. 1287/2018, etapele programului sunt următoarele: a) publicarea pe pagina de internet a Autorității a informațiilor necesare demarării programului; b) validarea, încheierea contractelor cu instalatorii și publicarea listei acestora; c) înscrierea solicitanților, rezervarea sumelor aferente finanțării și aprobarea solicitanților; d) obținerea ATR (n.r. aviz tehnic de racordare) și încheierea contractelor de finanțare nerambursabilă; e) implementarea proiectului; f) decontarea și plata sumelor solicitate de către instalatorii validați; g) monitorizarea beneficiarilor final. Art. 18 din același Ghid prevede că: (1) Înscrierea solicitantului se face la unul dintre instalatorii validați care au încheiat contract de participare cu Autoritatea, în limita fondurilor alocate regiunii în care se află imobilul pe care se implementează proiectul. (2) Instalatorul validat care a încheiat contractul de participare efectuează înscrierea solicitantului cu condiția depunerii de către acesta a tuturor documentelor prevăzute în ghid. (3) Înscrierea solicitantului în cadrul programului constă în: a) identificarea solicitantului și analiza conformității documentelor prezentate cu condițiile impuse prin ghid; b) introducerea în aplicația informatică a următoarelor date...; c) scanarea de către instalator a documentelor prevăzute la art. 21 și introducerea lor în aplicația informatică în format pdf, ulterior stabilirii conformității acestora; d) rezervarea sumelor aferente finanțării fiecărui solicitant care întrunește condițiile referitoare la conformitatea documentelor. Reclamantul a respectat pașii procedurali impuși de normele legale incidente, acesta depunând cererea de finanțare la instalatorul validat Enel Energie S.A. chiar în ziua în care procedura a fost declanșată, și anume 10.09.2019, cererea sa fiind înregistrată la instalatorul validat, urmând ca procedura de înscriere în sistem să fie realizată, potrivit art. 18 alin. (1) și alin. (2) anterior citate, de către instalatorul autorizat. Însă, procedura concretă de înscriere nu a putut fi finalizată prin introducerea de către instalator a datelor în aplicația informatică potrivit art. 18 alin. (3) pct. c, întrucât, chiar din prima zi de utilizare, platforma informatică nu a mai putut fi accesată, fiind suspendate înscrierile și reluate la data de 06.11.2019, care este și data finalizării înscrierii cererii reclamantului în sistem, aspecte necontestate în cauză. Cum intimatul-reclamant a înregistrat la instalatorul validat cererea sa de finanțare, împreună cu documentele aferente solicitate de Ghidul de finanțare, chiar în ziua demarării Programului, respectiv la data de 10.09.2019, astfel cum rezultă din probele administrate în cauză, nu se poate susține cu suficient temei că nu au fost respectate termenele privind valabilitatea documentelor, împrejurările de fapt și de drept invocate de reclamant susținând conformitatea procedurii urmate în concret și lipsa oricărei culpe în depunerea documentației în condițiile date. Art. 7 alin. (1) lit. c) din Ghidul de finanțare din data de 05.12.2018, aprobat prin Ordinul nr. 1287 din 05.12.2018 emis de Ministerul Mediului, definește "aplicația informatică" ca fiind un "software administrat și pus la dispoziție gratuit de către Autoritate, având dublu rol, de gestionare a bugetului alocat programului și de stocare și verificare a informațiilor privind beneficiarii finali înscriși". Așa cum rezultă din aceste prevederi, aplicația informatică în care trebuie încărcate cererile de finanțare și documentele aferente, de către instalatorul validat, este pusă la dispoziție gratuit, fiind administrată de către Autoritate, în speță Administrația Fondului pentru Mediu, astfel că deficiențele de funcționalitate a acestei aplicații și imposibilitatea accesării ca urmare a suspendării înscrierilor în Programul în discuție, care au generat, implicit, imposibilitatea încărcării efective a documentelor în sistem, nu-i pot fi imputate intimatului-reclamant, care și-a îndeplinit obligația de a depune cererea de finanțare și documentele aferente cu respectarea termenului legal. În acest sens Înalta Curte reține dispozițiile art. 39 din Ghid, potrivit cărora: "Dacă din motive legate strict de Autoritate (de exemplu, dar fără a se limita, la disfuncționalități ale aplicației informatice) terții se află în imposibilitatea obiectivă de a-și respecta termenele impuse prin prezentul ghid, atunci respectivele termene se vor prelungi cu perioada aferentă întârzierii. Aceste decalări nu exonerează AFM de îndeplinirea obligațiilor asumate față de terți prin alte acte de natură juridică." În consecință, nu pot fi primite susținerile recurentei-pârâte în sensul că valabilitatea documentelor din dosarul de finanțare ar trebui analizată la momentul înscrierii solicitantului în program, respectiv data introducerii în aplicația informatică a cererii de finanțare și a actelor anexe, câtă vreme din cuprinsul prevederilor legale incidente nu rezultă în mod neîndoielnic că aceasta este voința legiuitorului. Dimpotrivă, prevederile legale citate anterior reflectă fără putință de tăgadă faptul că legiuitorul a prevăzut obligativitatea prelungirii termenelor impuse prin Ghid, tocmai pentru a reglementa situația imposibilității obiective de respectare a acestora, enunțând cu caracter exemplificativ ipoteza disfuncționalității aplicației informatice. Așadar, instanța de control judiciar nu poate valida alegația recurentei-pârâte potrivit căreia data înscrierii în program se identifică cu momentul introducerii în aplicația informatică a documentelor depuse în dosarul de finanțare și că, în raport de data reluării procedurii de înscriere din 06.11.2019, când dosarul intimatului-reclamant a fost introdus în aplicația informatică de către instalatorul validat, extrasul de carte funciară eliberat la 06.09.2019 și certificatul de atestare fiscală privind obligațiile de plată către bugetul local eliberat la data de 06.09.2019, nu mai erau în termenul de valabilitate de 30 de zile, deoarece reflectă propriul demers interpretativ al cadrului normativ aplicabil în speță, în vederea obținerii soluției favorabile pretinse, fără a susține însă motivul de nelegalitate invocat. Cât privește criticile recurentei-reclamante referitoare la greșita interpretare a precizărilor comunicatului emis la data de 30.10.2019, instanța de control judiciar reține, de asemenea, că sunt nefondate și nu pot fi primite. Sub acest aspect este de observat, raportat la prevederile legale amintite în precedent, că în perioada 10.09.2019 - 05.11.2019, așadar pe durata suspendării procedurii admise de pârâtă, se poate vorbi de o veritabilă prelungire a termenelor. De altfel, prin comunicatul de presă din data de 04.10.2019, chiar Administrația Fondului pentru Mediu a anunțat că "data reluării înscrierilor în Program va fi anunțată din timp pe site-ul instituției astfel încât persoanele fizice care nu au depus și nu au înregistrat documentele la instalatorii validați până în data de 10 septembrie, să aibă timpul necesar constituirii dosarului în vederea înscrierii în Program", iar potrivit comunicatului de presă emis de aceeași autoritate, la data reluării programului din 06.11.2019, "toate documentele înregistrate cu succes în aplicația informatică, precum și cele înregistrate în registrul instalatorilor care nu au fost încărcate în aplicație până la momentul suspendării accesului în aplicația informatică, sunt acceptate de Administrația Fondului pentru Mediu ca fiind depuse în termen, în vederea analizării". Relativ la importanța acestor comunicate, sunt de reținut dispozițiile art. 38 din Ghid, conform cărora: "(1) Toate datele, informațiile, instrucțiunile, comunicatele și alte documente relevante în legătură cu programul se publică pe pagina de internet a Autorității, www.x.ro, la secțiunea Programe de finanțare. (2) Singurele date, informații și instrucțiuni valabile prezentate în mass-media referitoare la program sunt cele transmise sub forma comunicatelor de presă de către Autoritate și/sau autoritatea publică centrală pentru protecția mediului." Or, în cauza de față, pârâta nu a dat eficiență acestor dispoziții legale, ci, dimpotrivă, a procedat la analiza documentelor dosarului de finanțare întocmai ca și cum reclamantul s-ar fi adresat cu o nouă cerere, fără a ține cont de faptul că procedura era suspendată în perioada respectivă și că valabilitatea documentației anterioare a fost antamată chiar de către autoritate prin comunicatul emis în aplicarea art. 39 din Ghid. Prin urmare, nu se confirmă criticile recurentei-pârâte subsumate motivului de casare constând în încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, prima instanță stabilind în mod corect că pârâta nu putea aprecia ca nefiind valabile cele două înscrisuri menționate, respectiv: extrasul de carte funciară și certificatul de atestare fiscală privind obligațiile de plată către bugetul local, înregistrate de reclamant cu respectarea termenelor legale, în contextul acțiunii de suspendare a înscrierilor, dispusă de pârâtă, și al mențiunilor făcute de aceasta în comunicatul de presă din data de 04.10.2019, enunțat supra. În aceste condiții, Înalta Curte va respinge și aceste susțineri ale recurentei-pârâte și va constata că sentința de fond este la adăpost de orice critică ce vizează interpretarea și aplicarea greșită a normelor legale incidente în cauză, demersul părții fiind, prin urmare, nefondat. În ce privește, însă, ultima critică ce vizează obligarea recurentei pârâte la acordarea finanțării în valoare de 20.000 RON, Înalta Curte apreciază că admiterea acestei cereri cu eludarea verificării administrative de către recurenta Administrația Fondului pentru Mediu nu este corectă. Înalta Curte reține că legiuitorul a instituit o procedură firească administrativă de analiză a cererilor atât din punct de vedere al conținutului lor obligatoriu, cât și a cererii pe fond. În acest sens, prin dispozițiile art. 8 din Ordinul nr. 1287/2018 au fost stabilite etapele progamului, și anume: a) publicarea pe pagina de internet a AFM a informațiilor necesare demarării programului; b)validarea, încheierea contractelor cu instalatorii și publicarea listei acestora; c)înscrierea solicitanților, rezervarea sumelor aferente finanțării și aprobarea solicitanților; d)încheierea contractelor de finanțare nerambursabilă; e)implementarea proiectului; f)decontarea și plata sumelor solicitate de către instalatorii validați; g)monitorizarea beneficiarilor finali. Față de toate aceste considrente, se apreciază că în mod corect instanța de fond a anulat decizia prin care s-a respins contestația privind cererea de finanțare nerambursabilă x, nefiind însă posibilă admiterea în mod direct și a capătului de cerere privind obligarea la acordarea finanțării nerambursabile în cuantum de 20.000 RON, urmând ca autoritatea publică să efectueze verificările documentației depuse în conformitate cu prevederile legale de la data depunerii cererii de finanțare. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Față de considerentele expuse, Înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 497 C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va admite recursul, va casa în parte hotărârea recurată în sensul că va înlătura obligația pârâtei Administrația Fondului pentru Mediu la finanțarea cererii formulată de reclamantul A. prin Programul Național Casa Verde Fotovoltaice înregistrată sub nr. x/10.09.2019.