Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
Data
8 decembrie 2022

Decizia nr. 5919/2022 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — contestație în anulare

Ședința publică din data de 8 decembrie 2022 Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea ce face obiectul prezentei căi de atac Prin Decizia nr. 1557 din 16 martie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul formulat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 155 din 4 septembrie 2020 a Curții de Apel Craiova – secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. 2. Contestația în anulare Împotriva acestei decizii, recurenta A. S.R.L. a formulat contestație în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 și 3 C. proc. civ., solicitând anularea hotărârii atacate și, pe fond, admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată, și obligarea pârâtului Ministerul Sănătății la emiterea autorizației de funcționare, pentru motivele invocate atât la fond, cât și în recurs.

3. Apărările formulate Intimatul Ministerul Sănătății a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației în anulare, ca inadmisibilă. 4. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra căii de atac Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., excepția netimbrării prezentei contestații în anulare. Potrivit art. 26 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, pentru formularea contestației în anulare se datorează taxa de 100 de RON. Conform art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, taxele de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege. De asemenea, potrivit art. 197 C. proc. civ. "În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii.

Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii." Or, deși a fost legal citată cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON, prin adresa instanței din 06.09.2022, primită la data de 12.09.2022 (conform procesului-verbal de înmânare aflat la dosar recurs), contestatoarea nu și-a îndeplinit această obligație, astfel că, în temeiul textelor procedurale menționate, urmează a fi anulată contestația în anulare, ca netimbrată.

DECIDE Anulează contestația în anulare formulată de contestatoarea A. S.R.L. Craiova împotriva Deciziei nr. 1557 din 16 martie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal, ca netimbrată. Definitivă. Pronunțată astăzi, 8 decembrie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.