ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5726/2022

Ședința publică din data de 25 noiembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 23 aprilie 2021 pe rolul Curții de Apel Oradea – secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. Satu Mare a solicitat, în contradictoriu cu pârâta ANAF - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu Mare, anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 40.402 din data de 24.03.2021 și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Hotărârea primei instanțe

Prin sentința nr. 81/CA/2021 din 29 iunie 2021, Curtea de Apel Oradea – secția contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. Satu Mare, în contradictoriu cu pârâta ANAF - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu Mare;

A anulat Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr. x/24.03.2021:

A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinței nr. 81/CA/2021 din 29 iunie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Oradea – secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu Mare, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate, reținerea cauzei spre rejudecare și respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată, precum și exonerarea sa de plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului, arată că hotărârea instanței de fond este în contradicție cu starea factuală, constatată de către organele de Inspecție fiscală, în sensul că instanța de fond a considerat că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 213 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, deși reclamanta a demarat procedura radierii societății, conform Legii nr. 31/1990, ceea ce face ca în baza art. 235 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, asociații să poată hotărî, odată cu dizolvarea, și asupra modului de lichidare a societății, atunci când sunt de acord cu privire la repartizarea și lichidarea patrimoniului societății și când asigură stingerea pasivului sau regularizarea lui în acord cu creditorii.

Sub acest aspect, susține că instanța de fond a considerat că pârâta nu a argumentat necesitatea emiterii deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii, limitându-se la invocarea unui pericol ca debitorul să se radieze prin dizolvare voluntară, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea creanțelor.

Consideră că, date fiind prevederile art. 251 alin. (1) din C. proc. civ., instanța de fond nu a ținut cont de efectele radierii societății, în condițiile în care potrivit corespondenței purtate cu Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, societatea reclamantă a emis, la data de 15.02.2021, decizia asociatului unic nr. 1/15.02.2021, prin care s-a hotărât dizolvarea voluntară a societății.

Recurenta-pârâtă susține că pericolul îngreunării executării creanței derivă din efectele radierii societății comerciale și încetării existenței persoanei juridice.

Mai arată că prin procesul-verbal nr. x/24.03.2021 s-a constatat că suma de 16.994.579 RON reprezintă impozit pe venit din salarii și contribuții sociale, astfel că menținerea măsurilor asigurătorii din speță se justifică, acestea fiind dispuse în baza unor acte ale căror efecte nu au fost înlăturate.

Totodată solicită să se rețină că societatea a solicitat dizolvarea, existând pericolul radierii societății prin dizolvare voluntară, ceea ce, coroborat cu nepunerea la dispoziția echipei de inspecție fiscală a tuturor documentelor solicitate, neprezentarea conform invitației transmise și solicitarea unui termen de o lună pentru a se prezenta, conduc la concluzia existenței pericolului ca debitorul să se radieze prin dizolvare voluntară, să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.

1.4 Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a formulat note scrise, prin care a invocat excepție lipsei de interes în promovarea recursului, având în vedere că prin Legea nr. 72/2022, intrată în vigoare la data de 03.04.2022, au fost anulate anumite obligații fiscale, între care se regăsesc și obligațiile fiscale ce au stat la baza emiterii deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii, contestate în cauză.

În subsidiar, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate, ca temeinică și legală, apreciind că prima instanță a reținut în mod corect starea de fapt și dispozițiile legale aplicabile, în condițiile în care simpla cerere de deschidere a procedurii de dizolvare voluntară a societății nu este de natură să justifice aplicarea măsurilor asiguratorii.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată și reține cele de succed.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamanta S.C. A. S.R.L. Satu Mare a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâta ANAF - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu Mare, anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 40.402 din data de 24.03.2021, prin care s-a dispus instituirea măsurii popririi asigurătorii asupra a două conturi ale societății, până la concurența a 150 % din suma estimată prin procesul-verbal nr. x/24.03.2021, întocmit de organele de inspecție fiscală, în cuantum de 16.994.579 RON.

Cu titlu preliminar, se constată că la termenul de judecată din data de 25 noiembrie 2022, Înalta Curte s-a pronunțat în ședință publică cu privire la excepția lipsei de interes în promovarea recursului, invocată de intimata-reclamantă A. S.R.L. prin notele scrise, în sensul respingerii acesteia.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că la termenul de judecată din data de 25 noiembrie 2022 a invocat, din oficiu, excepția nulității recursului în privința acestui motiv de casare, excepție pe care o apreciază ca fiind întemeiată.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.:

"(1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (...)

Examinând cererea de recurs prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aspectele invocate de către recurentă nu se circumscriu acestui motiv de nelegalitate, în condițiile în care nu s-a susținut că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Este adevărat că prin cererea de recurs, recurenta-pârâtă a susținut că hotărârea instanței de fond este în contradicție cu starea factuală, constatată de către organele de Inspecție fiscală, în sensul că instanța de fond a considerat că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 213 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, deși reclamanta a demarat procedura radierii societății, conform Legii nr. 31/1990, însă acest aspect nu este de natură să se circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în condițiile în care acest text de lege vizează existența unor elemente contradictorii în considerentele sentinței recurate ori între considerente și dispozitiv, ceea ce nu este cazul în speță.

Faptul că recurenta-pârâtă este nemulțumită de cele reținute de către instanța de fond nu poate conduce la reținerea acestui motiv de casare, câtă vreme argumentele invocate prin cererea de recurs nu se subsumează acestui motiv de casare.

Cu alte cuvinte, cererea de recurs nu conține critici de nelegalitate aduse hotărârii recurate, care să poată fi subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., astfel că prezenta cerere de recurs nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., întrucât nu conține argumente care să poată fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Or, această neregularitate este sancționată cu nulitatea, Înalta Curte urmând a admite excepția nulității recursului, invocată din oficiu, și a constata nulitatea parțială a recursului declarat de recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu Mare, în ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 6 din C. proc. civ.

Referitor la motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că prin Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr. . 40.402 din data de 24.03.2021, emisă de Activitatea de Inspecție Fiscală - Serviciul de Inspecție Fiscală PJ1 din cadrul D.G.R.F.P. Cluj-Napoca - Administrației Județene a Finanțelor Publice Satu Mare, prin care s-a dispus instituirea măsurii popririi asigurătorii asupra a două conturi ale societății, până la concurența a 150 % din suma estimată prin procesul-verbal nr. x/24.03.2021, întocmit de organele de inspecție fiscală, în cuantum de 16.994.579 RON.

Potrivit art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015: "se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii și sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și/sau imobile proprietate a debitorului, precum și asupra veniturilor acestuia, în cazuri excepționale, respectiv atunci când există pericolul ca acesta să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea. Dispozițiile art. 231 rămân aplicabile", iar conform alin. (5) al aceluiași articol: "decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie motivată și semnată de către conducătorul organului fiscal competent."

Din analiza textului de lege de mai sus rezultă că măsurile asiguratorii sunt măsuri excepționale, iar luarea acestora trebuie raportată la o anumită atitudine de rea-credință a persoanei vizate, care poate consta, de exemplu, în golirea conturilor societății sau vânzarea activelor cu scopul de a se sustrage de la plata obligațiilor fiscale care îi incumbă.

De asemenea, dispunerea unor asemenea măsuri trebuie motivată, în considerarea aceluiași caracter de excepție al acestora.

Examinând Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii ce face obiectul prezentei cauze, Înalta Curte constată, în acord cu instanța de fond, că organul fiscal nu a motivat și nici nu a dovedit existența cazului excepțional, în sensul art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015, ceea ce face ca decizia atacată în cauză să nu fie motivată sub aspectul pericolului.

Astfel, se constată că prin decizia ce face obiectul cauzei de față, organul fiscal a menționat că s-a constatat existența pericolului ca debitorul să se sustragă de la urmărire, să ascundă ori să-și risipească patrimoniul, fără a arăta în concret argumentele pentru care a concluzionat în acest mod.

Prima instanță a reținut în mod corect că actul administrativ contestat este nelegal, în lipsa unei motivări corespunzătoare a măsurii cu caracter de excepție adoptate, nefiind indicate aspecte concrete care să probeze că societatea reclamantă ar intenționa să își ascundă sau risipească în mod fraudulos patrimoniul în scopul de a zădărnici executarea, astfel că aspectele evidențiate în decizia atacată reprezintă doar o motivare generică.

Instanța de control judiciar constată că aprecierea pericolului nu este subiectivă și că se impune justificarea acestuia în situația instituirii măsurilor asigurătorii prin raportare la conținutul declarațiilor fiscale și a situației financiare a debitorului, la istoria comportamentului fiscal al contribuabilului, al reprezentanților legali și al asociaților/acționarilor majoritari.

Pericolul despre care se face vorbire în art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 nu este prezumat, ci trebuie să rezulte din anumite elemente menționate expres de organul de control, astfel că, în mod nefondat, a susținut recurenta-pârâtă că sunt îndeplinite condițiile pentru instituirea măsurilor asiguratorii, câtă vreme societatea a depus la Registrul Comerțului o cerere de dizolvare voluntară.

În acest sens, Înalta Curte apreciază că argumentele recurentei-pârâte din motivele de recurs, referitoare la dizolvarea societății nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, în condițiile în care decizia de instituire a măsurilor asigurătorii este condiționată de îndeplinirea cerinței privind motivarea măsurilor dispuse, condiție de formă ce nu a fost îndeplinită de către organul fiscal.

Dincolo de acest aspect, Înalta Curte constată că necesitatea instituirii unor asemenea măsuri trebuia motivată prin chiar Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii, astfel cum prevăd în mod expres dispozițiile art. 213 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, conform cărora: "(5) Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie motivată și semnată de către conducătorul organului fiscal competent."

Pe de altă parte, instanța de recurs constată că art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015, care prevede condițiile în care se instituie măsurile asigurătorii nu face nicio referire la cuantumul creanței bugetare ori la alte aspecte, ci doar la existența pericolului ca debitorul să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.

Or, recurenta-pârâtă nu a motivat decizia de instituire a măsurilor asigurătorii, respectiv nu a arătat în concret în ce constă pericolul la care face referire textul de lege de mai sus, motiv pentru care actul atacat este nelegal.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurenta-pârâtă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 496 din C. proc. civ. și la art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția nulității recursului, invocată din oficiu, și va constata nulitatea parțială a recursului declarat de recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu Mare, în ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 6 din C. proc. civ.

În baza acelorași temeiuri de drept, Înalta Curte va respinge, în rest, recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu Mare împotriva sentinței nr. 81/CA/2021 din 29 iunie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Oradea – secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității recursului invocată din oficiu.

Constată nulitatea parțială a recursului declarat de recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu Mare, în ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 6 din C. proc. civ.

Respinge, în rest, recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu Mare împotriva sentinței nr. 81/CA/2021 din 29 iunie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Oradea – secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 noiembrie 2022.