ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5568/2022

Ședința publică din data de 22 noiembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj – secția a III-a de contencios administrativ și fiscal la data de 17 iunie 2020 sub nr. x/2020, reclamanta S.C. A. S.R.L, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj – Napoca și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Maramureș a solicitat anularea Deciziei nr. 676 din 12.12.2019, desființarea în totalitate a Raportului de inspecție fiscală înregistrat sub nr. x din 10.07.2010, desființarea în totalitate a Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. x/10.07.2009 emisă în baza Raportului de inspecție fiscală înregistrat sub nr. x din 10.07.2009.

Prin sentința civilă nr. 51 din 25 februarie 2021 a Curții de Apel Cluj – secția a III-a de contencios administrativ și fiscal, s-a admis în parte acțiunea; s-a anulat decizia de soluționare a contestației nr. 676/12.12.2019 emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca prin serviciul de soluționare contestații 1 Cluj; s-a respins contestația formulată de S.C. A. împotriva Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. x/10.07.2010 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x/10.07.2010; s-a respins în rest cererea de chemare în judecată formulată de S.C. A. și s-a menținut Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. x/10.07.2010 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x/10.07.2010.

Împotriva sentinței de mai sus au formulat recurs atât recurenta-reclamantă S.C. A. prin lichidator judiciar B., cât și recurentele-pârâte Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Maramureș și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Maramureș

3.1. Recursul formulat de recurenta-reclamantă S.C. A. prin lichidator judiciar B.

Reclamanta S.C. A. a formulat recurs împotriva sentinței de mai sus, prin care a solicitat în principal, admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii atacate sub aspectul modului de soluționare de către instanța de fond a raportului de drept fiscal contestat, cu consecința trimiterii cauzei spre reiudecare instanței de fond; în subsidiar, admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii atacate, sub aspectul modului de soluționare de către instanța de fond a raportului de drept fiscal contestat, cu consecința rejudecării litigiului în fond, urmând ca instanța de recurs să dispună modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.

În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

3.1.1. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Instanța de fond nu a aplicat corect și legal principiile procesului civil, în special cele prevăzute la art. 14 și art. 22 din C. proc. civ.. Astfel, din economia dispozițiilor art. 22 alin. (4) C. proc. civ. rezultă cu titlu imperativ că judecătorul are atributul de a da sau de a restabili calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății, chiar dacă părțile le-au dat o altă denumire, situație în care judecătorul este obligat să respecte principiul contradictorialității, respectiv să pună în discuția părților calificarea juridică exactă.

Din modalitatea de pronunțare și de motivare a hotărârii instanței de fond rezultă că instanța de fond a apreciat că se află în prezența unor critici de nulitate ale actelor administrativ - fiscale, în condițiile în care cererea reclamantei a vizat o cerere de desființare a actelor administrativ - fiscale, aspect care presupunea ca instanța, exercitând atributul de soluționare pe fond a raportului de drept fiscal, să se pronunțe asupra cererii de desființare a actelor administrativ fiscale atacate, fie, în totalitate, constatând inexistența datoriilor pretinse de intimată, ca urmare a pronunțării hotărârilor penale, fie să dispună restrângerea obligațiilor fiscale, în raport de aceleași hotărâri penale definitive.

Cu toate acestea, instanța de fond a analizat cauza dintr-o altă perspectivă, fără ca în prealabil să pună în discuția contradictorie a părților calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății, împrejurare care atrage nelegalitatea hotărârii prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

3.1.2. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Sentința nu cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază, instanța făcând trimitere la aspecte legate de nulitate a actelor atacate, sancțiune care privește întocmirea unui act cu nerespectarea condițiilor de validitate prevăzut de lege la momentul întocmirii sale, față de solicitarea de desființare a actelor, așa cum s-a arătat în cererea de chemare în judecată, rezultând așadar că instanța de fond nu a analizat cauza sub aspectul celor solicitate de reclamantă. Sub acest aspect, în raport de modul în care instanța de fond a pronunțat și motivat hotărârea echivalează cu o nepronuntare asupra fondului și atrage casarea hotărârii recurate cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Mai mult decât atât, motivarea sumară și confuză a unei hotărâri judecătorești echivalează cu nemotivarea hotărârii, situație pe care de altfel o regăsim și în speța de față.

Astfel, instanța fondului a reținut: pe de o parte că atâta timp cât prin decizia de impunere atacată s-au stabilit obligații suplimentare de plată în sarcina reclamantei, iar această decizie nu a fost desființată și reprezintă în continuare temeiul debitului de 333.163 RON al reclamantei, solicitarea de anulare a acesteia are obiect în continuare; prin adresele depuse la dosarul cauzei la solicitarea instanței, organul fiscal a arătat ca în prezent din obligațiile fiscale suplimentare stabilite cu titlu de TVA prin decizia de impunere atacată reclamanta figurează cu un debit de 333.163 RON, fiind recuperată suma de 642.585 RON; în măsura în care ar ajunge reclamanta să plătească această sumă benevol sau prin executare silită aceasta ar avea la dispoziție în condițiile legii posibilitate de a se îndrepta împotriva persoanelor care au determinat acest lucru în condițiile legii; este adevărat că suma de 333.163 RON nu poate să fie recuperată de ANAF atât de la societatea reclamantă, cât și de la persoanele obligate la plata acesteia prin hotărârile pronunțate în procesul penal; că atâta timp cât organul fiscal ar recupera suma de 333.163 RON de la inculpați, prejudiciul cauzat bugetului de stat fiind acoperit acesta nu ar avea posibilitatea să procedeze la executarea silită a creanței fiscale împotriva reclamantei sau la valorificarea acesteia în cadrul procedurii insolvenței.

Pe de altă parte, prima instanță a reținut că este de observat și faptul că organul fiscal a arătat că s-a demarat executare silită împotriva inculpaților, iar nu împotriva reclamantei și nici reclamanta nu a arătat că s-ar fi efectuat acte de executare împotriva sa.

Recurenta-reclamantă a apreciat că hotărârea judecătorească atacată ca fiind o motivare confuză și contradictorie, în condițiile în care prin hotărârile penale au fost tranșate în mod definitiv aspectele legate de starea de fapt, statuându-se, pe de o parte, în mod concret, cine se face vinovat de faptele pentru care au fost declanșate controalele, cu ce scop au fost formulate sesizările penale, iar pe de alta parte cine și către cine a fost obligat la plata sumelor rezultate din săvârșirea infracțiunilor; este totală eronată, contradictorie și confuză, în raport de celelalte statuări susținerea instanței de fond în sensul că Decizia de impunere ar reprezenta în continuare temeiul debitului de 333.163 |RON al recurentei-reclamante, în condițiile în care cu privire la această sumă au fost obligați la plată inculpații, aspect pe care de altfel îl reține instanța; intimata nu pretinde de la recurenta-reclamantă doar suma de 333.163 RON, ci întregul debit ce rezultă din Decizia de impunere nr. x/10.03.2009, pentru și cererea de deschidere a procedurii insolvenței, înțelegând să își mențină pretențiile la acest nivel în cadrul dosarului de insolvență nr. x/2012* și în cadrul dosarului de contestație la tabelul creditorilor nr. x/2012*/a1, ambele aflate pe rolul Tribunalului Maramureș.

Și în cadrul prezentului dosar intimata a opinat prin întâmpinare și notele de ședință depuse la dosarul cauzei că, în raport de pronunțarea hotărârilor penale, sumele stabilite în sarcina recurentei-reclamante nu au suferit modificări în sensul diminuării lor, cu toate că actele doveditoare contrazic aceste susțineri; contradictorie și confuză este și statuarea instanței de fond în sensul că reclamanta nu a arătat că s-ar fi efectuat acte de executare împotriva sa, în condițiile în care s-a arătat și dovedit, aspect de altfel necontestat de intimată, că aceasta a promovat o cerere de deschidere a procedurii insolvenței împotriva recurentei-reclamante, pentru aceleași sume rezultate din Decizia de impunere nr. x/10.03.2009; este adevărat că nu este o veritabilă executare silită, ci o formă de recuperare a creanței, insă în această procedură s-au demarat de către lichidatorul judiciar operațiuni de evaluare și vânzare a bunurilor aparținând recurentei-reclamante pentru acoperirea aceleeași creanțe rezultată din Decizia de impunere contestată.

Astfel, motivarea hotărârii este contradictorie din perspectiva faptului că, cu toate că se reține faptul că au fost obligați inculpații cu privire la plata sumelor de bani evidențiate în cuprinsul hotărârilor penale definitive, totuși instanța apreciază în continuare, în mod absolut nefiresc, că ar exista un temei al răspunderii și al recurentei-reclamante tot pentru această sumă.

3.1.3. În ceea ce privește motivul de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

Acest motiv de casare este unul nou introdus printre motivele de recurs în cuprinsul Noului C. proc. civ., fiind inexistent în cadrul Codului anterior de procedură civilă. Astfel, prin autoritate de lucru judecat, judecătorului nu i se mai permite să reia dezbaterile asupra unei chestiuni litigioase deja tranșate de către o jurisdicție anterioară și asupra căreia judecătorul a statuat. In accepțiunea art. 432 C. proc. civ., excepția autorității de lucru judecat poate fi invocată oricând, chiar înaintea instanței de recurs.

In raport de cele reținute de instanța de fond în motivarea hotărârii atacate, hotărârea a fost dată cu încălcarea autorității de lucru judecat, în sensul înlăturării în mod nejustificat a efectului pozitiv a autorității de lucru judecat, așa cum este acesta reglementat de dispozițiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., în raport de existența hotărârilor penale definitive pronunțate cu privire la raporturile dintre părți, respectiv sentința penală nr. 270/04.12.2015 și decizia penală nr. 459/A din 23.03.2017, pronunțate în dosar nr. x/2012.

Hotărârile penale definitive invocate au putere de lucru judecat și în prezenta cauză, în condițiile în care s-a pronunțat deja irevocabil cu privire la aceleași aspecte invocate în prezentul dosar.

Practic, puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești semnifică faptul că "o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată, iar hotărârea este prezumată a exprima adevărul și nu trebuie contrazisă de o altă hotărâre. Efectul pozitiv al autorității de lucru judecat are drept scop prevenirea contrazicerilor dintre considerentele hotărârilor judecătorești. Așadar în acest caz, nu este necesar să existe tripla identitate de părți, obiect și cauză, ci este suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuție o chestiune litigioasă care să aibă legătură cu ceea ce s-a soluționat anterior, așa încât aceasta să nu poată fi contrazisă, indiferent dacă această rezolvare a fost dată prin dispozitiv sau numai în considerente, prin raportare la dispozițiile art. 430 alin. (2) din C. proc. civ.. Mai mult decât atât, potrivit art. 435 alin. (2) C. proc. civ.: "Hotărârea este opozabilă oricărei terțe persoane atât timp cât aceasta din urmă nu face, în condițiile legii, dovada contrară."

Astfel, atâta vreme cât în dosarul penal a fost soluționată și latura civilă a cauzei, judecătorul fondului avea obligația a de raporta soluția pronunțată în prezenta cauză la cele statuate în mod definitiv prin hotărârile penale.

3.1.4. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Instanța de fond a apreciat că sunt justificate criticile recurentei-reclamante cu privire la modalitatea în care D.G.R.P.F. Cluj Napoca prin Serviciul Soluționare Contestații 1 Cluj a pronunțat Decizia nr. 676 din 12.12.2019 în dosarul nr. x/2019 privind soluționarea contestației administrative formulată de S.C. A. - în faliment, înregistrată sub nr. x/28.10.2019, dispunând anularea ei, în consecință procedând la judecarea fondului raportului fiscal, apreciind însă ca fiind neîntemeiate susținerile recurentei-reclamante.

Conform art. 18 din Legea 554/2004, coroborat cu art. 281 alin. (7) Codul de procedură fiscală, instanța de contencios administrativ soluționând acțiunea introductivă la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă.

Din aceste reglementări rezulta că în economia Legii nr. 554/2004, contenciosul administrativ este un contencios de plină jurisdicție în sensul că instanța este competentă să realizeze o juridicție completă, judecătorul având prerogative să se pronunțe atât cu privire la anularea sau modificarea actului administrativ nelegal, să sancționeze refuzul nejustificat sau nesoluționarea unei cereri în termenul legal dar în același timp poate lua măsuri de desființare ori de îndreptare a actelor administrativ - fiscale.

Conform jurisprudenței constante a CEDO, incertitudinea jurisprudențiala este de natura a reduce încrederea justițiabililor în justiție și contravine principiului securității raporturilor juridice ca element esențial al preeminentei dreptului. Noțiunea de proces echitabil presupune ca dezlegările irevocabile date problemelor de drept în litigii anterioare, dar identice sub aspectul problemelor de drept soluționate, au caracter obligatoriu în litigiile ulterioare, deoarece s-ar încălca principiul securității raporturilor juridice, cu consecința generării incertitudinii jurisprudențiale și a reducerii încrederii justițiabililor în sistemul judiciar.

Înalta Curte de Casație si Justiție a valorificat jurisprudenta CEDO, în mai multe hotărâri pronunțate, arătând că judecătorului național îi revine rolul de a aprecia, pe de o parte, în sensul art. 20 din Constituție cu privire la eventuala prioritate a tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte (în speță fiind vorba despre CEDO), iar pe de alta parte, in sensul art. 148 alin. (2) din Constituție cu privire la compatibilitatea și concordanta normelor din dreptul intern cu reglementările și jurisprudenta comunitară.

Judecătorul național este un prim judecător al Convenției Europene a Drepturilor Omului si are obligația de a "asigura efectul deplin al normelor acesteia, asigurandu-i preeminenta fata de orice alta prevedere contrara in legislația națională, fara sa fie nevoie sa aștepte abrogarea acesteia de către legiuitor" (hotărârea CEDO pronunțata in cauza Dumitru Popescu împotriva României).

Aceste susțineri sunt sprijinite si de Hotărârea din 06.12.2007 a Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Beian împotriva României) prin care a fost constatata încălcarea art. 6 alin. (1) din Convenția Europeana a Drepturilor Omului. Prin Hotărârea pronunțată in cauza Beian contra României, CEDO a condamnat Statul Roman pe motiv ca sistemul judiciar romanesc nu asigura stabilitatea circuitului juridic prin faptul ca permite pronunțarea in cauze identice a unor soluții contradictorii si diametral opuse.

Chiar daca divergentele de jurisprudenta constituie, prin natura lor, consecința inerenta oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competentei lor teritoriale, in măsura in care situația de fapt ramane neschimbata, interpretarea data legii trebuie sa fie aceeași.

Așadar, dezlegarea asupra unei probleme de drept date printr-o hotărâre irevocabila este de natura sa clarifice din acel moment acea problema, creând speranța legitima ca ea nu va mai fi negata de o alta instanța de judecata într-o procedura ulterioara.

In concluzie, critica față de hotărârea atacată vizează faptul că instanța fondului, cu toate că face trimitere la statuări din hotărârile penale, nu recunoaște și nu aplică pe deplin efectul pozitiv al hotărârilor definitive, apreciind în mod nelegal că există justificare pentru păstrarea în continuare a actelor fiscale emise în contra recurentei-reclamante cu referire la întreaga valoare pentru care acestea au fost emise inițial.

3.1.5. Sub aspectul petitului formulat în subsidiar

Împotriva Deciziei de impunere nr. x/10.07.2009 S.C. A. a formulat contestație administrativă, iar Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, în raport de starea de fapt descrisă mai sus, a pronunțat Decizia nr. 377/12.10.2009 prin care a dispus suspendarea soluționării contestației formulată de S.C. A., reținând în cuprinsul considerentelor deciziei de suspendare că între stabilirea obligațiilor bugetare constatate prin raportul de inspecție fiscală și stabilirea caracterului infracțional al faptelor săvârșite există o strânsă interdependentă, întrucât în speță se ridică problema realității operațiunilor economice desfășurate de societate.

Mai mult decât atât, s-a precizat că la încetarea motivului care a determinat suspendarea dosarul să fie înaintat organului competent conform legii pentru soluționarea cauzei, în funcție de soluția pe latura penală.

Aspectele învederate de DGFP Maramureș (la acel moment), au fost tranșate definitiv și irevocabil prin pronunțarea hotărâriilor penale, rămase definitive, stabilindu-se, pe de o parte, în mod concret cine se face vinovat de faptele pentru care au fost declanșate controalele (sesizările penale fiind formulate anterior întocmirii R.I.F. și a Deciziei de impunere), iar pe de altă parte cine și către cine a fost obligat la plata sumelor rezultate din săvârșirea infracțiunilor. Cu toate acestea, de la momentul pronunțării hotărârilor penale și până în prezent D.G.R.F.P. Cluj Napoca prin A.J.F.P. Maramureș nici nu implementează hotărârile penale și nici nu face corelările între sumele care au fost avute în vedere la emiterea R.I.F. și a Deciziei de impunere și hotărârile penale, dar, refuză și să se pronunțe asupra valabilității actelor fiscale care au stat la baza instrumentării dosarului penal, în condițiile în care instanța penală nu a tranșat situația actelor generatoare de obligații emise pe numele S.C. A., respectiv Raportul de inspecție fiscala nr. x/10.07.2009 și Decizia de impunere nr. x/10.07.2009 care nu au fost anulate în procedura penală.

Mai mult decât atât, D.G.F.P. Maramureș prin A.F.P. Baia Mare, actualmente D.G.R.F.P. Cluj, prin A.J.F.P. Maramureș a formulat pe rolul Tribunalului Maramureș, sub dosar nr. x/2012 cerere de deschidere a procedurii insolvenței, pentru aceeași suma cu care anterior s-a constituit parte civilă în cadrul dosarului penal, iar la momentul de față creanța este încă incertă, nefiind soluționată contestația la Tabelul definitiv al creanțelor, întrucât intimata oscilează între suma pentru care inițial a formulat cererea de deschidere a procedurii insolvenței (1.656.250 RON) și suma de 333.163 RON (sumă rezultată de altfel din dosarul penal), tara a efectua corelările ca urmare a pronunțării hotărârilor penale care au vizat același sume.

Cu toate acestea, în mod cu totul greșit se apreciază în Decizia de soluționare a contestației administrative că s-ar afla în prezența unei autorități de lucru judecat.

Ca urmare a sesizării organelor de urmărire penală și a finalizării dosarului penal prin sentința penală nr. 270/04.12.2015, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr. x/2012, modificată prin decizia penală nr. 459/A/23.03.2017, pronunțată în apel de Curtea de Apel Cluj în dosar nr. x/2012, aspectele privind faptele penale și sumele datorate au fost tranșate prin hotărârile judecătorești pronunțate, stabilindu-se care sunt sumele datorate, de cine și către cine urmează a fi acestea plătite, fiind, pe de o parte transmisă obligativitatea analizării existenței datoriilor către instanța penală, iar pe de altă parte fiind modificată astfel starea de fapt avută în vedere de organele fiscale la momentul întocmirii R.I.F. -ului și a Deciziei de impunere.

In aceste condiții sumele avute în vedere de organul fiscal o dată cu întocmirea actelor atacate, nu mai corespund cu cele stabilite în mod definitiv de către instanța penală, nefiind confirmată astfel în sarcina S.C. A. existența unei datorii de achitat către organul fiscal, astfel că se impune desființarea actelor fiscale generatoare de obligații, în condițiile în care instanța penală a tranșat sumele datorate ca urmare a activității infracționale a inculpaților. Cu toate că reține aceste aspecte, organul de soluționare a contestațiilor nu valorifică aceste constatări definitive cuprinse în hotărârile penale.

Astfel, în cuprinsul Deciziei nr. 676 din 12.12.2019 se reține de către organul de soluționare a contestației că urmare a activităților infracționale bugetul statului a fost prejudiciat cu suma de 945.748 RON, reprezentând TVA rambursat nelegal, reținându-se totodată că reclamanta a recuperat suma de 645.585 RON, repezentând TVA, conform statuărilor din cuprinsul sentinței penale nr. 270/04.12.2015, iar inculpații au fost obligați la plata sumei de 333.163 RON, respectiv diferența până la concurența sumei indicată inițial ca fiind datorie fiscală de TVA, condiții în careprejudiciul datorat bugetului statului este acoperit integral, nefiind justificată menținerea actelor fiscale generatoare de obligații în sarcina reclamantei.

Astfel, nu pot face obiectul restituirii aceleași sume, de 2 ori, respectiv atât prin plată directă, efectuată de societate, de la momentul întocmirii actelor fiscale atacate și până la soluționarea dosarului penal, cât și prin instituirea posibilității de recuperare de la inculpații condamnați a sumelor la care au fost obligați prin hotărârea penală, sume cu privire la care s-a admis constituirea de parte civilă formulată de intimată. Nu există nici posibilitatea ca organul fiscal să mențină obligativitatea achitării majorărilor de întârziere în sarcina societății, în condițiile în care s-a constatat că reclamanta nu datorează sumele cu privire la care au fost calculate majorările, în respectarea principiului la care tocmai intimata face trimitere în cuprinsul Deciziei nr. 676/12.12.2019 - accesorium sequitur principale.

Nu în ultimul rând, nu trebuie pierdută din vedere nici împrejurarea că anterior controlului inițiat în luna iulie 2009, respectiv la data de 25.06.2009 S.C. A. figura în evidențele ANAF cu zero datorii reprezentând obligații de plată către Bugetul Statului, toate obligațiile fiscale fiind rezultatul faptelor de natură penală a inculpaților pentru care de altfel aceștia au și fost condamnați definitiv.

In concluzie, instanța de fond nu a dat eficiență hotărârilor penale definitive, cum de altfel nu a dat efeciență nici organul de soluționare a contestației care, cu toate că recunoște că au fost tranșate în dosarul penal sumele datorate, în mod definitiv, nu dă eficiență deplină hotărârilor, în sensul modificării evidențelor flnanciar-fiscale.

Din toate înscrisurile anexate prezentului recurs, reprezentând poziția procesuală a intimatei în litigiile aflate pe rol rezultă că și la momentul de față pretențiile intimatei față de recurenta reclamantă se ridică la nivelul sumei de 1.988.112 RON, sumă pentru care s-a și formulat cererea de deschidere a procedurii insolvenței.

Aceeași poziție contradictorie, (infirmată de documentele care provin de la Serviciul evidență plătitori persoane juridice, prin care se arată că în ceea ce privește reclamanta ar rezulta un debit de 323.333 RON, rezultat din obligațiile fiscale stabilite prin Decizia de impunere nr. x/10.07.2009 + penalități aferente debitului în sumă de 466.975 RON) o are intimata și prin toate notele de ședință depuse în cadrul prezentului dosar, pretinzând că sumele stabilite în sarcina recurentei -reclamante nu au suferit modificări ca urmare a pronunțării hotărârilor penale.

In drept, au fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6, pct. 7 și pct. 8, art. 497, art. 14, art. 22, art. 425, art. 431 alin. (2), art. 432 C. proc. civ.

3.2. Recursul formulat de pârâtele Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice Cluj Napoca, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Maramureș si Administrația Județeană a Finanțelor Publice Maramureș

Pârâtele Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice Cluj Napoca, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Maramureș si Administrația Județeană a Finanțelor Publice Maramureș au formulat recurs împotriva aceleiași sentințe, prin care au solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate in sensul respingerii in integralitate a acțiunii introductive formulata de către S.C. A..

În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

În mod netemeinic si nelegal, prima instanță a admis in parte acțiunea reclamantei.

Prin Decizia nr. 676/12.12.2019, Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice Cluj-Napoca a constatat autoritatea de lucru judecat si ca fiind rămasa fara obiect contestația formulată de reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. x/10.07.2009, pentru suma totala de 1.315.755 RON, reprezentând impozit pe profit, impozit pe veniturile din dividende si TVA, cu majorările de întârziere aferente.

La pronunțarea acestei soluții, organul de soluționare a contestației a avut in vedere faptul ca, prin sentința penala nr. 270/04.12.2015 pronunțată de Tribunalul Sălaj, secția Penala, rămasa definitiva prin decizia penala nr. 459/A/2017 pronunțata in data de 23.03.2017 de Curtea de Apel Cluj, secția penala si de minori, instanța s-a pronunțat reținând cu caracter definitiv ca prejudiciul in suma de 642.585 RON reprezentând TVA si in suma de 34.774 RON, reprezentând impozit pe profit in suma de 1.213 RON si impozit pe veniturile din dividende in suma de 33.561 RON (obligații fiscale stabilite prin Decizia de impunere nr. x/10.07.2009) a fost recuperat la bugetul statului.

In ceea ce privește diferența de TVA in suma de 333.163 iei reprezentând TVA rambursata nelegal si nerecuperata (975.748 RON - 642.585 RON), se retine ca instanța i-a obligat in solidar pe inculpații care au făcut obiectul dosarului penal sa o achite, împreună cu accesoriile datorate pana la data intrării in insolventa a S.C. A. si neachitate.

De asemenea, instanța a admis in parte cererea formulata de S.C. A. si a dispus obligarea inculpaților la plata către societate a sumei de TVA in suma de 345.748 RON reprezentând TVA suplimentara, achitata de aceasta către ANAF.

Pentru debitele principale menționate mai sus, prin Decizia nr. 377/12.10.2009, a fost suspendata soluționarea contestației formulate de S.C. A. pana la soluționarea definitiva a laturii penale.

De asemenea, organul de soluționare a contestației a mai reținut ca, prin sentința penală nr 270/04.12.2015 pronunțată de Tribunalul Sălaj, secția Penala, rămasa definitiva prin decizia penala nr. 459/A/2017 pronunțata in data de 23.03.2017 de Curtea de Apel Cluj, secția penala si de minori, instanța s-a pronunțat in ceea ce privește relațiile comerciale derulate de S.C. A. cu S.C. C., S.C. D. S.R.L., S.C. E. S.R.L. si S.C. F., reținând ca aceasta a înregistrat in evidenta contabila facturi fiscale care nu au la baza operațiuni reale, in scopul rambursării de TVA. Mai mult, in baza art. 404 alin. (4) lit. i), raportat la art. 25 alin. (3) din C. proc. pen., instanța a declarat false si a desființat facturile fictive emise de societățile in cauza. înregistrate de S.C. A. in evidenta contabila, respectiv 5 facturi emise de S.C. C.. 4 facturi emise de S.C. F., 3 facturi emise de S.C. E. S.R.L. si 13 facturi emise de S.C. D. S.R.L..

În conformitate cu prevederile art. 277 alin. (4) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările si completările ulterioare, in situația in care pe rolul instanței penale a existat un dosar penal, hotărârea definitiva a instanței penale prin care se soluționează acțiunea civila este opozabila organelor de soluționare competente, cu privire la sumele pentru care statul s-a constituit parte civila.

Astfel, se retine ca, pentru suma totala de 1.315.755 RON, reprezentând impozit pe profit, impozit pe veniturile din dividende si TVA, cu majorările de intarziere aferente, stabilita prin Decizia de impunere nr. x/10.07.2009. s-a pronunțat definitiv instanța penala, in sensul ca aceste sume sunt datorate bugetului de stat.

Cum sentința penala nr. 270/04.12.2015 pronunțata de Tribunalul Sălaj, secția Penala a rămas definitiva, ea se bucura de putere de lucru judecat, inclusiv in ceea ce privește soluționarea laturii civile.

Totodată, se retine ca existenta unei hotărâri judecătorești poate fi invocata cu putere de lucru judecat, când se invoca obligativitatea sa. De asemenea, se retine ca practica judiciara si doctrina au fost constante in a aprecia ca puterea de lucru judecat nu este limitata la dispozitivul hotărârii, ci ea se intinde si asupra considerentelor hotărârii, care constituie susținerea necesara a dispozitivului, facand corp comun cu acesta.

Se retine ca, din moment ce aceeași problema dedusa judecații a fost soluționata irevocabil intr-un anumit sens, in speța instanța de judecata, prin conținutul si dispozitivul sentinței penala nr. 270/04.12.2015 pronunțata de Tribunalul Sălaj, secția Penala, rămasa definitiva, a stabilit ca suma totala de 1.315.755 RON, reprezentând impozit pe profit, impozit pe veniturile din dividende și TVA, cu majorările de întârziere aferente, determinata suplimentar prin Decizia de impunere nr. x/10.07.2009, este datorata bugetului de stat, a dobândit putere de lucru judecat, iar organul de soluționare a contestației este obligat sa aibă în vedere acest fapt.

In consecința, având in vedere ca, prin sentința penală nr. 270/04.12.2015. definitiva si executorie, s-a confirmat temeinicia stabilirii obligațiilor fiscaie reprezentând impozit pe profit impozit pe veniturile din dividende și TVA, cu majorările de intarziere aferente, prin Decizia de impunere nr. x/10.07.2009, în sensul menținerii ca datorate de plata către bugetul statului, contestația formulata de S.C. A. a rămas fara obiect in speța constatandu-se autoritatea de lucru judecat.

Referitor la soluția pronunțata de prima instanță, in conformitate cu prevederile 9.3 si 9.4. din Instrucțiunile pentru aplicarea Titlului VIII din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, in condițiile in care organul de soluționare a contestației a constatat existenta excepției puterii de lucru judecat, acesta nu mai putea proceda la analiza pe fond a cauzei.

Cu privire la constatarea instanței ca, întrucât decizia de impunere atacata nu a fost desființată, solicitarea de anulare a acesteia are obiect in continuare, motivul constatării ca fiind rămasa fara obiect a contestației formulate de S.C. A. a fost acela ca instanța penala a stabilit cu titlu definitiv faptul ca suma totala de 1.315.755 RON, reprezentând impozit pe profit, impozit pe veniturile din dividende și TVA, cu majorările de intarziere aferente, determinata suplimentar prin Decizia de impunere nr. x/10.07.2009, este datorata bugetului de stat.

De asemenea, in cadrul procesului penal, pentru soluționarea cauzei civile, părțile au dreptul sa propună probe, sa susțină cauza, astfel incat investirea Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Cluj-Napoca cu soluționarea pe fond a contestației, ar constitui o reluare a faptelor care au făcut obiectul judecării laturii civile din cadrul procesului penal. Așa cum constata și prima instanță, reclamanta nu a invocat alte argumente decât cele referitoare la soluționarea procesului penal și la influența acestuia asupra deciziei de stabilire a obligațiilor fiscale.

În concluzie, contestația formulata de S.C. A. a rămas fara obiect ca o consecința a constatării autorității de lucru judecat in condițiile in care sentința penala nr. 270/04.12.2015 a menținut obligațiile de plata stabilite prin Decizia de impunere nr. x/10.07.2009.

Referitor la celelalte acte administrativ fiscale a căror legalitate a fost contestata de către reclamanta prin acțiunea introductiva, instanța fondului in mod corect si temeinic prin sentința recurata a hotărât menținerea acestora.

In drept, au fost invocate prevederile art. 483 și următoarele din C. proc. civ.

Pârâtele Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice Cluj Napoca, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Maramureș si Administrația Județeană a Finanțelor Publice Maramureș au formulat întâmpinare față de recursul reclamantei, prin care au solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:

Prin recursul formulat, recurenta-reclamanta nu combate in mod argumentat considerentele instanței fondului care au stat la baza pronunțării sentinței recurate.

In mod corect instanța fondului retine in considerente faptul ca prin Decizia de impunere nr. x/2009, s-au stabilit în mod corect obligațiile fiscale, fapt confirmat prin sentința penala nr. 270/2015 pronunțată in dosar nr. x/2012; faptul ca o parte din obligațiile stabilite prin Decizia de impunere nr. x/2009, respectiv suma de 333163 RON, urmează sa fie plătite de către inculpați conform sentinței penale, nu înseamnă ca aceste obligații au fost stabilite in mod ilegal prin Decizia de impunere nr. x/2009. Dimpotrivă, obligarea inculpaților la plata sumei de 333163 RON, are ca si fundament tocmai suma stabilita in sarcina inculpaților prin sentința penala nr. 270/2015. Instanța penala nu a stabilit nelegalitatea acestei decizii cu privire la suma de 333163 RON, ci a stabilit modalitatea de stingere a acestor obligații fiscale, ele urmând a fi plătite de către inculpați.

Anularea Deciziei de impunere nr. x/2009, fie si in parte, pentru suma de 333163 RON, ar lipsi de fundament si de legalitate partea din sentința penala nr. 270/2015 in ceea ce privește obligarea inculpaților la plata acestei sume; stingerea sumelor reprezentând obligații fiscale suplimentare stabilite prin deciziile de impunere de către organele fiscale, nu are ca si efect anularea deciziei de impunere.

Referitor la susținerea recurentei reclamante cu privire la faptul ca, are si dosar de insolventa, pentru aceeași suma, acesta are posibilitatea sa formuleze apărări în cadrul dosarului de insolventa. Contestațiile împotriva creanțelor stabilite in procedura de insolvență se soluționează in cadrul procedurii de insolvență și nu pe calea contenciosului administrativ.

Astfel, organul de soluționare a contestației a luat act de soluția pronunțată de instanța penala, care a reținut cu titlu definitiv prejudiciul cauzat bugetului de stat si, in temeiul art. 279 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările si completările ulterioare, coroborat cu pct. 11.1 lit. c) din O.P.A.N.A.F. nr. 3741/2015 privind aprobarea instrucțiunilor pentru aplicarea titlului VIII din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, și a constatat ca fiind rămasa fara obiect contestația formulata de societate, pentru suma totala de 1.315.755 RON.

In drept, au fost invocate prevederile art. 205, art. 223 alin. (3) din C. proc. civ.

5.1. Aspecte de fapt și de drept relevante reținute de prima instanță

5.1.1. Procedura administrativă (i)Raportul de inspecție fiscala nr. x/10.07.2009

Prin acest raport, organele de inspecție fiscala au constatat că, drept urmare a deficientelor constatate de auditorii publici externi din cadrul Camerei de Conturi Maramureș, in baza adresei înregistrate la DGFP Maramureș sub nr. x/02.06.2009, organele de inspecție fiscala au dispus reverificarea perioadei 01.05.2007-30.09.2008, perioada in care au avut loc trei rambursări de TVA si o inspecție fiscala generala încheiata prin emiterea Raportului de inspecție fiscala nr. x/25.11.2008. In acest sens a fost întocmit Referatul pentru solicitarea reverificării in urma căruia a fost emisa Decizia de reverificare nr. 3216/04.06.2009.

In urma inspecției fiscale desfășurate la reclamantă, ca urmare a reverificării s-au constatat următoarele:

- referitor la taxa pe valoarea adăugata, in perioada mai - august 2008, S.C. A. a înregistrat in evidenta contabila facturi reprezentând "achiziții ciment", "prestări servicii construcții" si "centrale termice", emise de S.C. C., S.C. D. S.R.L., E. S.R.L. si S.C. F.. Prin Nota explicativa data, administratorul societății recunoaște ca operațiunile prezentate in facturi nu au avut loc in realitate, fiind înregistrate in contabilitate doar in vedere rambursării de TVA. Totodată s-a constatat ca societatea nu deține contracte, devize sau situații de lucrări, in ceea ce privește lucrările de construcții menționate in facturi.

În cadrul raportului de inspecție fiscală, cu privire la TVA s-a menționat că prin decontul de TVA nr. 13730/25.06.2008 agentul economic a solicitat rambursarea sumei de 318.064 RON aferentă perioadei de 01.05.2008, cerere soluționată de organele de inspecție fiscală din cadrul AIF Maramureș întocmindu-se în acest sens raportul de inspecție fiscală nr. x/02.07.2008 și decizia de nemodificare a bazei de impunere nr. x/02.07.2008 prin care s-a aprobat la rambursare toată suma solicitată. Actele menționate au fost întocmite de G. și H.. S-au expus în continuare facturile de achiziții care au fost înregistrate în evidența contabilă și formulele contabile prin care au fost înregistrate aceste facturi. S-a menționat că prin formulele contabile prezentate s-au închis contul de furnizori, contul de clienți, contul de marfă și contul de TVA colectat creându-se totodată venituri și cheltuieli la același nivel pentru a nu se influența profitul. Organul fiscal a arătat că prin înregistrările de mai sus au fost afectate doar conturile de TVA deductibil și cel reprezentând aportul asociaților (4551). În ceea ce privește TVA-ul dedus s-a menționat că prin nota explicativă dată de administratorul societății în data de 16.06.2009 acesta recunoaște că operațiunile prezentate în facturile de mai sus nu au avut loc în realitate fiind înregistrate în evidența contabilă doar în vederea rambursării TVA-ului. S-a menționat că de altfel nu există contracte recepții de marfă sau fișe de magazie care să cuprinsă mărfurile ce fac obiectul facturilor facturilor indicate.

În continuare s-au expus constatări similare cu privire la lunile iunie- august 2008, respectiv în cadrul tuturor acestor luni s-au expus facturile de achiziții înregistrate în contabilitate și formulele contabile prin care s-au înregistrat. S-a menționat că administratorul societății a recunoscut prin nota explicativă din data de 16.06.2009 că operațiunile înregistrate în facturile menționate nu au avut loc în realitate fiind înregistrate în evidența contabilă doar în vederea rambursării TVA și că nu există, de altfel contracte, recepții de marfă sau fișe de magazie care să cuprinsă mărfurile ce fac obiectul facturilor indicate.

Astfel, organele de inspecție fiscala au constatat ca nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 145 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, deoarece achizițiile menționate in facturi sunt fictive, nefiind destinate operațiunilor taxabiie, motiv pentru care nu au acordat societății drept de deducere pentru TVA în suma de 975.748 RON, pe care au stabilit-o ca TVA suplimentara si au calculat majorări de întârziere in suma de 292.293 RON.

- Referitor la impozitul pe profit, organele de inspecție fiscala au constatat ca S.C. A. a emis in data de 25.09.2008, factura de vânzare nr. 10549 in suma de 7.580 RON, fara TVA. Aceasta factura a fost evidențiata corect ca venit, insa s-a constatat ca a fost înregistrata si pe cheltuieli, fara niciun document justificativ; pentru cele constatate, in temeiul art. 21 alin. (4) din Codul fiscal, organele de inspecție fiscala au stabilit ca aceste cheltuieli In suma de 7.580 iei, inregistrate in contabilitate fara document justificativ, sunt nedeductibile fiscal, motiv pentru care au calculat un impozit pe profit suplimentar in suma de 1.213 RON si accesorii in suma de 312 RON.

- Cu privire la impozitul pe veniturile din dividente, organele de inspecție fiscala au constatat ca, potrivit modului de înregistrare a facturilor menționate la capitolul "Impozit pe profit", societatea a înregistrat sume fictive in contul 4551, influențându-i soldul. In vederea stabilirii operațiunilor reale înregistrate in contul 4551, au fost solicitate explicații scrise, prin nota explicativa, reprezentanților societății. Astfel, operațiunile ce privesc societățile menționate in facturile enumerate la capitolul "Impozit pe profit", cat si cele care au fost inregistrate prin contul 5121.7 (in suma totala de 400,000 RON - ridicați din banca cu cârdul potrivit extraselor de cont) nu sunt reale. Pornind de la soldul inițial al contului 4551, înregistrat la începutul lunii mai 2008, tinand cont doar de operațiunile reale, s-a ajuns la soldul real de 59.806 RON, mai puțin cu 339.748 RON decât cel înregistrat in contabilitate; în urma calculelor efectuate s-a stabilit ca societatea datorează un impozit pe veniturile din dividende in suma de 33.561 iei si accesorii in suma de 12.628 RON.

(ii)Decizia de impunere nr. x/10.07.2009

Raportul de inspecție fiscala nr. x/10.07.2009 a stat la baza emiterii Deciziei de impunere nr. x/10.07.2009, prin care organele de inspecție fiscala au stabilit in sarcina reclamantei obligații fiscale suplimentare in suma de 1.315.755 RON, reprezentând impozit pe profit in suma de 1.213 RON, majorări de întârziere in suma de 312 RON, taxa pe valoarea adăugata in suma de 975.748 RON, majorări de întârziere in suma de 292.293 RON, impozit pe veniturile din dividende in suma de 33.561 RON si majorări de întârziere în suma de 12.628 RON.

Împotriva deciziei de impunere menționate anterior a formulat contestație societatea reclamantă.

(iii)Decizia nr. 377/12.10.2009

Prin adresa nr. x/16.07.2009, Direcția Generala a Finanțelor Publice a județului Maramureș - Activitatea de Inspecție Fiscala a transmis Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție - Direcția Naționala Anticoruptie - Serviciul Teritorial Cluj cate un exemplar din Rapoartele de Inspecție Fiscala nr. x/10.07.2009 si nr. y/10.07.2009. Având in vedere ca din sumele stabilite suplimentar in urma controalelor efectuate, au fost virate obligații in suma totala de 172.611 RON, pentru diferența in suma de 1.186.083 RON, Direcția Generala a Finanțelor Publice s-a constituit parte civila.

Prin decizia nr. 377/12.10.2009, s-a constatat caracterul neîntemeiat al susținerilor reclamantei referitoare la comunicarea actului atacat. Totodată, Direcția Generala Regionala de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscala a decis suspendarea soluționării contestației formulate de S.C. A. împotriva Deciziei de impunere nr. x/10.07.2009 emisa de Direcția Generala a Finanțelor Publice a județului Maramureș - Activitatea de Inspecție Fiscala in baza Raportului de inspecție fiscala încheiat în data de 10.07.2009, pentru suma totala de 1.315.755 RON, pana la pronunțarea unei soluții definitive pe latura penala, potrivit prevederilor art. 214 alin. (1) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicata, cu modificările si completările ulterioare, procedura administrativa urmând a fi reluata la încetarea motivului care a determinat suspendarea, in conformitate cu prevederile art. 214 alin. (3) din același act normativ.

În motivarea deciziei de mai sus, s-a reținut că soluționarea contestației a fost suspendata, având in vedere faptul ca reverificarea s-a efectuat in baza adresei Camerei de Conturi Maramureș, aspectele constatate de aceasta constituind obiectul dosarului penal nr. x/2009, iar prioritatea de soluționare o au organele de urmărire penala.

5.1.2. Procedura penală (i)Obiectul procesului penal

Procesul penal a fost pornit împotriva inculpaților: I., J., H., K., L., M., N., N., O., G., P..

Conform Rechizitoriului nr. x al Parchetului de pe langa Înalta Curte de Casație si Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj- Biroul Teritorial Maramureș, procurorul a reținut ca inculpații si învinuiții, funcționari publici, cu intenție si-au încălcat atribuțiile stabilite prin actele normative in vigoare la acea data, cu scopul de a obține bani din rambursări ilegale de TVA. Pentru atingerea acestui scop, au fost atrase în activitatea infracțională diferite societăți comerciale, printre care si S.C. A..

Ca urmare a acestor activități infracționale, bugetul statului a fost prejudiciat cu suma de 945 748 RON, reprezentând TVA rambursata nelegal către S.C. A.. Ca urmare a reverificarii dispuse in cauza, D.G.F.P. Maramureș a constatat prejudicii in valoare de 975.740 RON, la care se adaugă majorări de întârziere in valoare de 305,233 RON. Pe parcursul urmăririi penale, pana la data de 16.07.2009, S.C. A. a achitat suma de 172.611 RON. După aceasta data, S.C. A. a mai recuperat din prejudiciu pana la acest moment fiind achitata suma de 341.690 RON.

ANAF, prin D.G.F.P. Maramureș s-a constituit parte civila cu suma de 1.186.082 RON; de asemenea, S.C. A. a precizat ca se constituie parte civila in cauza, urmând ca după finalizarea tuturor reverificarilor sa precizeze cuantumul sumei.

După sesizarea instanței, pe rolul Tribunalului Maramureș s-a înregistrat dosarul nr. x/2009.

Inculpații O., G. si P. au solicitat aplicarea dispozițiilor Legii nr. 202/2010, respectiv prevederile art. 320

1

din C. proc. pen., având in vedere ca si-au recunoscut vinovăția inca din faza de urmărire penala.

Prin sentința penala nr. 46/30.01.2012 a Tribunalului Maramureș s-a dispus condamnarea inculpaților O., G. si P., care au solicitat judecarea in procedura simplificata. Totodată, s-a dispus disjungerea cauzei cu privire la latura civila si cu privire la inculpații I., J., H., K., L.. M. si N..

Prin sentința penala nr. 39/19.03.2013 a Curții de Apel Cluj, ca urmare a admiterii declarațiilor de abținere de la soluționarea dosarului, declarații formulate de toți judecătorii secției penale a Tribunalului Maramureș, cauza a fost trimisa spre judecare Tribunalului Sălaj, fiind înregistrata pe rolul acestei instanțe sub nr. x/2012.

Având in vedere materialul probator administrat in cauza pe parcursul urmării penale si al cercetării judecătorești, instanța a reținut faptul că, în perioada 1 aprilie-21 iulie 2008, I. a deținut funcția de director executiv al D.G.F.P. Maramureș. Potrivit susținerilor inculpatului O., in acea perioada s-a hotărât ca sumele de bani care urmau sa fie obținute din rambursări ilegale de TVA sa fie mari, respectiv de aproximativ de 200.000 RON si tot in acea perioada, inculpații ce ocupau funcții de conducere s-au implicat direct in obținerea de facturi fiscale fictive.

In perioada mai- august 2008, prin amenințări repetate, inculpatul O. l-a constrâns pe Q., administrator al S.C. A. si S.C. D. S.R.L., sa introducă in evidenta contabila documente contabile ce nu au la baza operațiuni reale, iar apoi sa solicite rambursarea TVA deductibila. Astfel, Q. a acceptat sa colaboreze cu inculpații in activitatea de rambursare ilegala de TVA. Inculpatul O. a adus ia cunoștința celorlalți coinculpați si numitului R. faptul ca administratorul S.C. A. și S.C. D. S.R.L. a acceptat colaborarea.

In perioada iunie - septembrie 2008, S.C. A. a solicitat rambursări de TVA pentru lunile mai, iunie si iulie 2008, fiecare rambursare de TVA, fiind in valoare de peste 300.000 RON.

Din suma de aproximativ 900.000 RON, cu titlu de rambursare de TVA. inculpatul O. susține ca a primit suma de 600.000 RON, pe care a impartit-o cu ceilalți participanți. Instanța penală a reținut ca nu va avea in vedere, cu privire la valoarea prejudiciului cauzat de inculpați, suma de 20.000 RON reprezentând TVA dedusa nelegal pentru luna octombrie 2008 de S.C. A..

Instanța penală a apreciat ca este cert si neechivoc ca inculpații au comis faptele în participatie, sub forma autoratului si respectiv complicității ori a participatiei improprii, iar consecința imediata este aceea ca unitatea de fapta determina si solidaritatea in ceea ce privește repararea prejudiciului, din punct de vedere ai laturii civile. Astfel, coinculpatii urmează a fi obligați in solidar la plata sumei echivalând intregul prejudiciul, in raport de fiecare societate comerciala care a beneficiat de restituiri/rambursari/compensari nelegale de TVA ori de alte sume pe care nu le-au virat, in mod nelegal, la bugetul de stat, societate în legătura cu care inculpații si-au încălcat atribuțiile de serviciu.

In baza art. 25 si art. 398 alin. (1) din C. proc. pen., raportat la art. 998 și 1003 din vechiul C. civ., instanța a admis in parte acțiunea civila formulata de partea civila Statul Roman prin ANAF si va obliga pe inculpați, in solidar cu partea responsabila civilmente Direcția Generala Region