ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3705/2021

Ședința publică din data de 17 iunie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, la data de 03.01.2019, reclamanta A. S.R.L., în insolvență, prin administrator judiciar provizoriu CII B. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca în nume propriu și pentru Administrația pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Cluj- Activitatea de Inspecție Fiscală Contribuabili Mijlocii și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, anularea Deciziei de impunere nr. x din data de 13.12.2017 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală, a Raportului de inspecție fiscală nr. x din data de 13.12.2017 și a Deciziei nr. 337/03.07.2018, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată contestația formulată, respectiv ca nemotivată, și anularea Deciziei nr. 337/03.07.2018 privind soluționarea contestațiilor formulate, înregistrată la Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală sub nr. A_SLP 505/19.02.2018, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată contestația formulată împotriva primelor două decizii, respectiv ca nemotivată împotriva ultimei decizii, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 82 din 20 martie 2019, Curtea a respins, ca nefondată, excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta DGRFP Cluj-Napoca-Administrația pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Cluj-Activitatea de Inspecție Fiscală Contribuabili Mijlocii.

A respins, ca nefondată, acțiunea reclamantei și cererea reclamantei de obligarea a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta A. S.R.L., în insolvență, a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în întregime a hotărârii recurate și, rejudecând, admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.

Cu privire la impozitul pe profit în sumă de 7.531.911 RON, recurenta-reclamantă susține că instanța de fond nu a verificat dacă împrejurarea conform căreia netransmiterea către asociații secunzi din cadrul contractului de asociere în participațiune și a cotei de cheltuieli aferentă cotei de participare a acestora, a condus la o afectare sau o prejudiciere a bugetului de stat.

Asocierea în participațiune s-a realizat între persoane juridice române, plătitoare de impozit pe profit către bugetul de stat al României, fiind aplicabile prevederile art. 13 și 14 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

În cazul asocierilor în participațiune între persoane juridice române, indiferent de modalitatea în care sunt împărțite beneficiile și pierderile asocierii, între asociați, bugetul de stat nu este prejudiciat.

În speță, deși recurenta-reclamantă nu a transmis 39% din cheltuielile asocierii către asociații secunzi, a dedus cheltuielile în proporție de 100%.

Prin urmare, recurenta-reclamantă a achitat un impozit pe profit mai mic, iar asociații au achitat un impozit pe profit mai mare, prin urmare, ar trebui să se restituie suma achitată în plus.

Soluția instanței de fond contravine principiului libertății contractuale și al consensualismului care guvernează asocierea în participațiune.

Cu privire la suma de 875.207 RON, recurenta-reclamantă susține că prima instanță nu a realizat o corectă aplicare a normelor legale incidente și nu a înțeles modalitatea de funcționare a prețurilor de transfer, deoarece acest mecanism se utilizează în ipoteza în care există raporturi comerciale între persoane afiliate situate în jurisdicții diferite, scopul fiind transferul prețului dintr-o jurisdicție cu o fiscalitate mai ridicată înspre o zonă cu fiscalitate mai redusă.

Societății recurente i se impută faptul că nu a perceput dobânzi pentru împrumuturile intra-grup acordate, în condițiile în care, la nivel internațional, discuțiile se concentrează pe modalitatea în care poate fi limitată deductibilitatea dobânzilor intra-grup.

Recurenta-reclamantă indică Directiva 2016/1164/UE, transpusă în actuala reglementare fiscală din România cu începere din data de 01.01.2018, art. 40

1

- art. 40

6

din actualul Codul fiscal, prin care se urmărește limitarea deductibilității dobânzilor intra-grup.

O altă critică formulată are în vedere încălcarea de către prima instanță a principiului rolului activ al judecătorului, acesta fiind obligat să administreze proba cu expertiză fiscală pentru a verifica modalitatea de întocmire a dosarului prețurilor de transfer al recurentei, dar și dacă metoda aleasă de către echipa de inspecție fiscală pentru determinarea nivelului dobânzii, metoda comparării prețurilor, este cea mai adecvată în raport de activitatea grupului.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Înalta Curte va respinge excepția, având în vedere că motivele prezentate în cererea de recurs se încadrează în cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut aplicarea greșită a dispozițiilor art. 13, art. 14 și art. 28 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, pentru prima critică, precum și cele ale art. 11 alin. (2), art. 19 alin. (5) din același act normativ, în privința celei de-a doua critici.

Referitor la suma în cuantum de 7.531.911 RON, reprezentând impozit pe profit suplimentar, Înalta Curte reține că, potrivit disp. art. 28 alin. (1) din Legea nr. 571/2004 privind Codul fiscal, în cazul unei asocieri fără personalitate juridică, veniturile și cheltuielile înregistrate se atribuie fiecărui asociat, corespunzător cotei de participare în asociere.

Recurenta-reclamantă recunoaște faptul că nu a respectat aceste prevederi legale, dar susține că modalitatea de realizare a contractului de asociere în participațiune nu a prejudiciat bugetului statului.

Critica este nefondată, avându-se în vedere că recurenta-reclamantă și-a diminuat profitul impozabil, în mod nelegal, astfel că a înregistrat pierderi fiscale în anii 2013, 2016, 2018, or, tocmai prin nerespectarea prevederilor legale a fost prejudiciat bugetul statului.

Este nefondată și critica referitoare la nerespectarea principiului libertății contractuale și al consensualismului, aceste principii fiind subsumate prevederilor legale, în speță art. 28 alin. (1) sus-menționat, care obligă orice asociere în participațiune, română sau străină, să împartă atât veniturile, cât și cheltuielile, în funcție de cota de participare a fiecărui asociat.

Din această perspectivă, sentința de fond a aplicat în mod corect prevederile art. 13 și 14 din Legea nr-571/2003 privind Codul fiscal, care menționează categoria contribuabililor, precum și sfera de cuprindere a impozitului pe profit.

Cu privire la suma în cuantum de 874.207 RON, ce reprezintă impozitul pe profit aferent dobânzilor care ar fi trebuit să fie percepute pentru contractele de împrumut, recurenta-reclamantă critică soluția instanței de fond pentru faptul că prețurile de transfer se utilizează numai în situația în care există raporturi comerciale între persoane afiliate aflate în jurisdicții diferite; la nivel internațional se discută despre limitarea deductibilității dobânzilor intra-grup; era necesară efectuarea unei expertize fiscale care să determine corectitudinea metodei alese de organul fiscal pentru determinarea nivelului dobânzii.

Înalta Curte reține că recurenta-reclamantă a derulat împrumuturi cu părțile afiliate, conform art. 7 pct. 26 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, fără a percepe dobânzi și a solicitat organului fiscal prezentarea dosarului prețurilor de transfer, de unde rezultă că sunt nefondate criticile ce privesc neincidența utilizării prețurilor de transfer sau discuțiile la nivel internațional în legătură cu limitarea de deductibilități dobânzilor.

Cu privire la necesitatea efectuării unei expertize fiscale se constată că în fața primei instanțe, reclamanta nu a solicitat administrarea probei cu expertiză fiscală cu obiectul arătat în cuprinsul cererii de recurs, iar în cuprinsul cererii introductive nu se contestă metoda aleasă de organul fiscal, ci doar s-a susținut că împrumuturile au fost acordate doar ca ajutor între persoanele afiliate.

Față de acestea, în temeiul disp. art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursul reclamantei va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca-Administrația pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Cluj.

Respinge recursul formulat de A. S.R.L. - în insolvență prin lichidator provizoriu C. împotriva sentinței nr. 82 din 20 martie 2019 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 17 iunie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.