ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5352/2022

Ședința publică din data de 11 noiembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Integritate, a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x din 13 octombrie 2020 și să se constate inexistența situației de incompatibilitate reținută, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Curtea de Apel Timișoara – secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 134 din 11 martie 2021, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, a anulat Raportul de evaluare nr. x/13.10.2010 întocmit de pârâtă și a respins în rest acțiunea, fără cheltuieli de judecată.

Împotriva hotărârii instanței de fond pârâta Agenția Națională de Integritate a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului se arată că actul de sesizare, în baza cărui a fost demarată activitatea de evaluare a situației de incompatibilitate, prin Raportul de evaluare nr. x/13.10.2020, constituie o avertizare în interes public conform art. 5 lit. d) din Legea nr. 571/2004 privind protecția personalului din autoritățile publice, instituțiile publice și din alte unități care semnalează încălcări ale legii, cu modificările și completările ulterioare, prin aceasta fiind semnalată încălcarea legii de către intimatul-reclamant.

Persoana care a formulat avertizarea în interes public a solicitat protecția, prin ascunderea identității conform art. 7 alin. (2) din Legea nr. 571/2004.

Sub acest aspect, având în vedere că există sesizarea formulată de o persoană fizică, rezultă că activitatea de evaluare a regimului incompatibilităților s-a efectuat în mod legal cu respectarea procedurii prevăzute de art. 20 și următoarele, pe cale de consecință sesizarea nu lipsește, raportul de evaluare fiind în mod temeinic și legal încheiat.

Definiția funcției publică de autoritate este reglementată de art. 81 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, iar regimul juridic al incompatibilităților funcției de deputat sau de senator este reglementat prin art. 81 alin. (1) și art. 82 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, cu modificările si completările ulterioare, care sunt norme juridice diferite.

Faptul că funcția de deputat sau de senator este incompatibilă cu o funcție publică de autoritate, nu exclude ca același regim al incompatibilităților să fie aplicabil și funcției de ministru, membru al Guvernului, în sensul în care și această funcție este incompatibilă cu o funcție publică de autoritate, conform art. 84 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003, cu modificările și completările ulterioare.

În susținerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii și practică judiciară.

Intimatul A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, susținând că recurenta-pârâtă a refuzat să se conformeze dispozițiilor stabilite de instanța fondului de a depune la dosarul cauzei actul de sesizare, în aplicarea prevederilor art. 295 din C. proc. civ. potrivit cărora: "dacă partea nu se conformează ordinului dat de instanța de a înfățișa un înscris pe care îl deține, instanța va putea socoti ca dovedite afirmațiile făcute cu privire la conținutul acelui înscris de partea care a cerut înfățișarea".

Instanța de fond a reținut că, prin raportare la conduita procesuală a A.N.I., a operat o recunoaștere a faptului că nu a existat o sesizare legală.

În opinia intimatului, prin considerentele sentinței atacate, instanța de fond a prezentat în mod exhaustiv argumentele pentru care raportul de serviciu derulat, în temeiul unui contract individual de muncă, nu poate fi asimilat unui raport de serviciu specific funcționarilor publici, având în vedere prevederile art. 6 alin. (1) lit. a) din Legea 188/1999 privind statutul funcționarilor publici1, precum și prevederile art. 4 alin. (1) și (2) din Legea 7/2006 privind statutul funcționarului public2 și prevederile art. 5 din același act normativ.

Prima instanță a procedat legal și temeinic atunci când, după ce recurenta-intimată a refuzat să depună înscrisul solicitat, a făcut aplicarea normei de drept procesual civil din art. 295 din C. proc. civ. și a constatat că nu a fost dovedită existența unei sesizări legale, cu consecința nulității raportului de evaluare.

Intimatul consideră că în mod legal a reținut prima instanță că nu există o situație de incompatibilitate în raport cu art. 84 alin. (1) lit. a) din Legea 161/2003, prin care se instituie interdicția unui membru al Guvernului de a exercita orice altă funcție publică de autoritate, cu excepția celei de deputat sau de senator, ori a altor situații prevăzute de Constituție

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin raportul de evaluare atacat, recurenta a reținut că intimatul a încălcat regimul juridic al incompatibilităților, deoarece în perioadele 28.03.2018 - 03.09.2018, 13.09.2018 - 04.02.2019 și 06.02.2019- 01.07.2019 a deținut și exercitat simultan calitatea de membru titular în Consiliul de administrație al Societății Române de Televiziune și funcția de consilier (personal contractual) la Departamentul secretariatului tehnic - Direcția secretariate tehnice, registratură și arhivă - Grupul parlamentar al B., fiind incidente prevederile art. 99 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare, coroborate, cu dispozițiile art. 81 alin. (2), art. 84 alin. (1) lit. a) din aceiași lege.

Înalta Curte constată că regimul juridic al incompatibilităților aplicabil persoanelor care au calitatea de membri în consiliul de administrație al Societății Române de Radiodifuziune este prevăzut la art. art. 84 alin. (1) Legea nr. 161/2003, cu modificările și completările ulterioare.

Calitatea de membru în consiliul de administrație al Societăți Române de Radiodifuziune este incompatibilă cu o funcție publică de autoritate, iar funcția de consilier (personal contractual) la Departamentul secretariatului tehnic - Direcția secretariate tehnice, registratură și arhivă - Grupul parlamentar al B., este o funcție din aparatul de lucru al Parlamentului (...) conform art. 81 alin. (2) din Legea nr. 161/2003, cu modificările și completările ulterioare, făcând parte din categoria funcțiilor public autoritate.

În conformitate cu prevederile art. 84 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003, care stabilesc existența incompatibilității între funcția de membru al Guvernului și orice altă funcție publică de autoritate, nu se face distincție între modalitatea de angajare în aparatul de lucru al Parlamentului, în baza unui contract individual de muncă sau a unui act administrativ de numire într-o funcție publică.

Instanța de control judiciar apreciază că soluția pronunțată de instanța de fond s-a bazat pe o interpretare eronată a normelor de drept material.

Astfel, în mod greșit s-a apreciat că pentru dovedirea faptului că funcția exercitată de intimatul-reclamant este o funcție de autoritate publică trebuie să existe un act administrativ de numire a acestuia în funcție publică, iar în lipsa acestui act administrativ funcția este lipsită de exercițiul unor prerogative de putere publică.

Pentru existența stării de incompatibilitate, nu se impune ca funcția publică de autoritate să fie deținută în baza unui act de administrativ de numire într-o funcție publică, situația de incompatibilitate rezultând din deținerea simultană a două funcții incompatibile, cea de membru în Consiliul administrație al Societății Române de Televiziune și salariat în cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, indiferent de modalitatea de angajare, contractul individual de muncă fiind actul care atestă calitatea de angajat pe o funcție în apăratul de lucru al Parlamentului (Camera Deputaților).

De asemenea, Înalta Curte reține faptul că durata pentru care o persoană este angajată într-o funcție, nu constituie o condiție pentru existența sau inexistența stării de incompatibilitate, singura condiție prevăzută de lege pentru existența stării de incompatibilitate fiind exercitarea simultană a două funcții, fapt ce implică ca persoana să ocupe respectiva funcție, în baza unui document prevăzut de legislația în vigoare, care să facă dovada existenței raportului de muncă.

Din actele dosarului rezultă că intimatul a demisionat, în data de 17.08.2020, din funcția de membru în consiliul de administrație al Societății Române de Radiodifuziune, cunoscând faptul că se află într-o situație de incompatibilitate.

Înalta Curte are în vedere prevederile art. 99 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea, demnităților publice și în mediul de afaceri prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora persoanelor care exercită următoarele demnități publice și funcții publice de autoritate (...) lit. k) membrii consiliilor de administrație (...) ale Societății Romane de Radiodifuziune (...) li se aplică (...) regimul incompatibilităților prevăzut în prezentul titlu pentru miniștri și, respectiv, secretari de stat, precum și incompatibililățile prevăzute în legi speciale coroborat cu prevederile art. 84 alin. (1) lit. a) din actul normativ mai sus menționat prin care: "Funcția de membru al Guvernului este incompatibilă cu exercitarea următoarelor funcții sau calității: a)orice altă funcție publică de autoritate, cu excepția celei de deputat sau de senator ori a altor situații prevăzute de Constituție;" și art. 84 alin. (2) din același act normativ, anterior menționat, potrivit căruia: "Prin funcție publică de autoritate se înțelege (...), funcțiile din Administrația Prezidențială, din aparatul de lucru al Parlamentului și al Guvernului (...)", astfel că funcția contractuală de consilier la Departamentul secretariatului tehnic- Direcția secretariate tehnice, registratură și arhivă - Grupul parlamentar al B., face parte din categoria funcțiilor de autoritate publică prevăzută de lege.

Pentru existența stării de incompatibilitate nu se impune ca funcția de publică de autoritate să fie deținută în baza unui act de administrativ de numire într-o funcție publică, situația de incompatibilitate rezultând din deținerea simultană a două funcții incompatibile, cea de membru în Consiliul de administrație al Societății Române de Televiziune și salariat în cadrul aparatului de lucru al Parlamentului (respectiv Camera Deputaților) indiferent de modalitatea de angajare.

Legiuitorul, la stabilirea funcțiilor publice de autoritate, nu face distincție între regimul juridic al modului de angajare, personal contractual sau funcționar public, stabilind categoriile de funcții publice de autoritate în baza responsabilităților acordate de lege și a locului unde se desfășoară activitatea (autorități și instituții publice).

Înalta Curte constată că recurenta în mod temeinic și legal a reținut în raportul de evaluare că regimul juridic al incompatibilității prevăzut la art. 84 alin. (1) lit. a) de Legea nr. 161/2003 cu modificările și completările ulterioare se aplică reclamantului datorită faptului că în perioada 28.03.2018 - 01.07.2019 a deținut simultan două funcții, cea de membru în Consiliul de administrație al Societății Române de Televiziune și salariat în cadrul Camerei Deputaților, care constituie o funcție publică de autoritate din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, generând o situație de incompatibilitate.

De altfel, prin contestația formulată împotriva raportului de evaluare reclamantul nu aduce nici o critică stării de incompatibilitatea în care s-a aflat în perioada deținerii simultane a funcției de membru în Consiliul de administrație al Societății Române de Televiziune și cea de salariat în cadrul Camerei Deputaților.

Scopul esențial al Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative este acela de a asigura transparența privind averea persoanelor care ocupă anumite funcții prevăzute de lege, precum și evitarea conflictelor de interese, elemente menite să asigure prevenirea și combaterea corupției, precum și refacerea încrederii publice în instituțiile statului.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentei sunt întemeiate, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală.

În temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta va obliga intimatul la plata sumei de 100 RON, reprezentând taxa de timbru către recurenta-pârâtă.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și, rejudecând, va respinge acțiunea formulată de reclamant, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta – pârâtă Agenția Națională de Integritate împotriva sentinței civile nr. 134 din 11 martie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – secția contencios administrativ și fiscal .

Casează sentința atacată și, rejudecând, respinge acțiunea formulată de reclamantul A., ca neîntemeiată.

Obligă intimatul – pârât la plata sumei de 100 RON, reprezentând taxa de timbru către recurenta – pârâtă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 noiembrie 2022.