ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5225/2022

Ședința publică din data de 8 noiembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții au formulat CONTESTAȚIE împotriva Deciziei nr. 21134/11.00.2019. avand nr. de ieșire 16555/12.00.2010. pronunțata de Fondul de Garantare a Asiguraților. în dosarul de dauna nr. x constituite ca urmare a depunerii cererilor de plată nr. 2053. 2060 si 2064/10.01.2018, prin care solicita, în temeiul dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 544/2004 privind contenciosul administrativ, să se dispună:

- anularea art. 1 din Decizia nr. 21134/11.09.2019 a F.G.A., admiterea cererilor de plata și obligarea F.G.A. la plata către reclamanți a sumei de 3.000.000 Euro (câte 1.000.000 Euro fiecare), cu titlu de despăgubire pentru daunele morale suferite și 150.000 RON, cu titlu de daune materiale pentru A., cheltuieli făcute în timpul vieții victimei cu examinările medicale, plățile informale către medici, medicație, transport etc.;

- în subsidiar, obligarea Fondului de Garantare a Asiguraților la emiterea altei decizii, prin care să se stabilească cuantumul despăgubirilor morale către reclamanți în raport de: gravitatea leziunilor și consecințele acestora asupra persoanei vătămate, ulterior decedate, raportat la practica judecătorească din prezent, culpa exclusivă a persoanei care a cauzat prejudiciul, precum și nivelul salariului mediu pe economie pe anul 2019 și să se țină cont de durerea soțului și copiilor victimei, cărora viața le-a fost schimbată în mod dureros și care au rămas marcați pe viață de pierderea mamei/soției;

- obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată efectuate cu prezentul proces.

Prin sentința civilă nr. 951 din 6 octombrie 2020, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea formulată de reclamanții B. și A., în nume propriu și ca reprezentant legal al minorului C., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților; a dispus anularea Deciziei FGA nr. 21134/11.09.2019 și obligarea pârâtei să resoluționeze cererea de plată formulată de reclamanți; a respins, în rest, cererea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, rejudecând, respingerea cererii de chemare în judecată.

În susținerea recursului, recurentul – pârât a susținut, în esență, că instanța de fond a pronunțat sentința recurată cu încălcarea dispozițiilor art. 1391 alin. (4) C. civ. și ale art. 45 din Norma ASF 23/2014, cu aplicarea greșită a prevederilor art. 1391 alin. (2) C. civ. și cu încălcarea prevederilor art. 22 C. proc. civ.

A arătat recurentul că intimații nu au afirmat un drept propriu la despăgubire atunci când au formulat cererea de plată, aceștia insistând asupra suferințelor provocate victimei accidentului rutier petrecut la data de 30.03.2014.

Abia în contestație, intimații au susținut că au solicitat despăgubirile atât în calitate de moștenitori ai defunctei D., cât și ca titulari ai unui drept propriu la despăgubire, însă aceste susțineri sunt tardive față de conținutul cererii de plată, legalitatea deciziei trebuind să fie verificată în raport cu înscrisurile aflate la dispoziția FGA la momentul analizării cererii de plată.

De asemenea, recurentul – pârât a susținut că motivarea sentinței instanței de fond sub aspectul calificării accidentului rutier ca și condiție favorizanta este lipsită de orice dovadă științifică, iar dovezile științifice administrate în cauză infirmă existența accidentului reclamat ca și cauză/condiție a morții defunctei D..

Intimații-reclamanți au depus la dosar note scrise, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică.

II. Soluția și considerentele instanței de recurs

Analizând sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate precum și de dispozițiile legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte constată că potrivit motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

Înalta Curte constată că argumentele de ordin critic circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu pot fi primite, împărtășind soluția primei instanțe.

Din perspectiva acestor dispoziții legale, recurentul-pârât a invocat încălcarea dispozițiilor art. 1391 alin. (4) C. civ. și ale art. 45 din Norma ASF 23/2014, cu aplicarea greșita a prevederilor art. 1391 alin. (2) C. civ. și cu încălcarea prevederilor art. 22 C. proc. civ.

Instanța de control judiciar nu poate primi susținerea recurentului referitoare la faptul că intimații-reclamanți nu au afirmat un drept propriu la despăgubire atunci când au formulat cererile de plată.

În mod evident, prin cererea adresată recurentului, reclamanții au urmărit valorificarea unui drept propriu la despăgubiri, pentru durerea încercată prin moartea victimei D., mama reclamanților C. și B. și, respectiv, soția reclamantului A., fiind aplicabile prevederile art. 1391 alin. (2) din C. civ., potrivit cărora "Instanța judecătorească va putea, de asemenea, să acorde despăgubiri ascendenților, descendenților, fraților, surorilor și soțului, pentru durerea încercată prin moartea victimei, precum și oricărei alte persoane care, la rândul ei, ar putea dovedi existența unui asemenea prejudiciu.", și nu dispozițiile art. 1391 alin. (2) din C. civ., cum greșit susține recurentul.

Cu privire la motivarea din decizia atacată în sensul că reclamanții nu probează legătura de cauzalitate între evenimentul rutier din data de 30.03.2014, în urma căruia a fost vătămată numita D. și decesul acesteia, intervenit la clinica Acibadem din Turcia, în data de 17.06.2015, în mod corect prima instanță a apreciat că pârâtul, făcând aplicarea sistemului cauzei proxime, a exclus în mod nelegal din câmpul cauzal al decesului numitei D. vătămările corporale suferite de către aceasta ca urmare a accidentul de circulație din data de 30.03.2014.

Sistemul cauzei proxime avut în vedere de pârâtă la respingerea cererilor de plată, prin emiterea deciziei atacate, pornește de la premisa greșită a unui tip de cauzalitate directă și univocă.

Ori, în acord cu opinia judecătorului fondului, instanța de control judiciar apreciază că intervenția chirurgicală la care numita D. a fost supusă la clinica Acibadem din Turcia s-a realizat pentru înlăturarea vătămărilor corporale suferite de către defunctă ca urmare a accidentului de circulație din data de 30.03.2014, respectiv pentru reconstrucția de țesuturi moi, astfel cum rezultă și din certificatul medico-legal nr. 295/25.04.2014 emis de către SML Argeș.

Astfel, intervenția chirurgicală la care numita D. a fost supusă la clinica Acibadem din Turcia nu trebuie să fie privită în mod izolat, cu excluderea evenimentelor și a faptelor care au avut rol cauzal și care au precedat această intervenție chirurgicală, accidentul de circulație din data de 30.03.2014 constituind cauza efectuării intervenției chirurgicale pentru înlăturarea vătămărilor corporale suferite de către defunctă ca urmare a accidentului de circulație din data de 30.03.2014.

De asemenea, împărtășind raționamentul instanței de fond, Înalta Curte arată că, deși prin raportul de expertiza medico-legala nr. 286/A13, efectuat de către SML Argeș, dispus în baza Ordonanței din data de 15.01.2016 a organelor de cercetare penală în cadrul IPJ Argeș, s-a stabilit faptul că nu se poate stabili o legătură de cauzalitate între leziunile traumatice prezentate în urma accidentului din data de 30.03.2014 și decesul numitei D., intervenit în data de 17.06.2015, acesta prezintă relevanță juridică doar în materie penală, unde standardul probatoriu pentru antrenarea răspunderii penale pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, prevăzute de art. 192 alin. (2) C. pen. și art. 196 alin. (2) și (3) din C. pen., este mult mai ridicat decât în materia răspunderii civile delictuale, unde, potrivit art. 1357 alin. (2) din C. civ., autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă.

În concluzie, Înalta Curte constată că argumentele expuse de recurentul-pârât în calea de atac a recursului nu sunt apte să determine reformarea hotărârii de fond, care, astfel cum s-a reținut, a fost dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept material incidente în cauză.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 951 din 6 octombrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 8 noiembrie 2022.