ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1329/2022

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată la data de pe rolul Curții de Apel București, secția a -IX - a contencios administrativ și fiscal reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a formulat contestație împotriva deciziei nr. 20.061/29.05.2019, pronunțate de către Fondul de Garantare a Asiguraților, în dosrul constituit ca urmare a depunerii cererii de plată nr. x din data de 14.06.2017, comunicată la data de 07.06.2019, prin care a solicitat anularea art. 2 din decizia nr. 20.061/29.05.2019 a FGA și obligarea pârâtului -Fondul de Garantare a Asiguraților la plata către subsemnata a sumei de 30.000 (treizeci mii) RON cu titlu de diferență despăgubire pentru daune morale. În subsidiar s-a solicitat anularea în parte a deciziei nr. 20.061/29.05.2019 emisă de FGA și obligarea Fondului de Garantare a Asiguraților la emitere unei alte decizii prin care să se stabilească cuantumul despăgubirilor morale către reclamantă în raport de: gravitatea leziunilor și consecințele acestora, practica judecătorească din prezent, culpa exclusivă a persoanei care a cauzat prejudiciul, precum și nivelul salariului mediu pe economie pe anul 2019 și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată efectuate cu prezentul proces.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 626 din 18 octombrie 2019 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a admis acțiunea privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților. S-a dispus anularea în parte a deciziei nr. 20061 din 29.05.2019 și obligarea pârâtului la plata diferenței de 30.000 RON reprezentând daune morale. A fost obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 350 RON reprezentând taxa de timbru.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs pârâtul invocând cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 8 din C. proc. civ. A invocat pârâtul incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., instanța depășind atribuțiile puterii judecătorești prin majorarea sumei acordate cu titlu de daune morale. În condițiile în care se exercită un control de legalitate si nu de oportunitate a actului administrativ, a apreciat pârâtul că prin cuantificarea sume instanța si-a atribuit competențe care erau date de legiuitor în competenta autorității administrative, respectiv a Comisiei Speciale din cadrul Fondului de Garantare a Asiguraților. Chiar dacă dispozițiile art. 18 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ consacră caracterul de plină jurisdicție pentru instanța de contencios administrativ, conferindu-i posibilitatea să reformeze decizia administrativă, aceasta poate avea loc doar în măsura în care eventuala obligare a pârâtului la reevaluarea situației ar prezenta caracter exclusiv formal. Sentința atacată este netemeinică și nelegală, fiind rezultatul unei greșite interpretări și aplicări a legii de către instanța de fond, fiind incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. Instanța de fond a refuzat să verifice legalitatea si temeinicia susținerilor pârâtului în raport de incidența procedurii adoptate prin Decizia FGA nr. 74/2.08.2018 privind recurgerea la o procedură standardizată. Prin urmare, nu s-ar putea susține că FGA ar fi stabilit în mod arbitrar si netransparent cuantumul daunelor morale, ci s-a raportat la valorile menționate în Anexa 3 a Deciziei nr. 74/02.08.2018, care reprezintă o procedura internă validată de lichidatorul judiciar al asigurătorului în faliment în analiza cererilor de creanță formulate de creditori pentru înscrierea la masa credală. Nu se poate retine un eventual refuz nejustificat de acordare integrală a daunelor morale solicitate de reclamantă, având în vedere că dreptul de apreciere conferit de legiuitor în sarcina Comisiei Speciale din cadrul FGA (in lipsa criteriilor și limitelor legale de stabilire a cuantumului daunelor morale) nu a fost exercitat discreționar sau prin abuz/exces de putere, ci în baza unor reguli concrete, cu aplicabilitate generală, ce asigură respectarea unui tratament egal si nediscriminator față de orice victimă a unui accident rutier. Astfel, prin decizia atacată s-a reținut că reclamanta a necesitat spre vindecare 40 de zile de îngrijiri medicale conform certificatului medico-legal, că leziunile suferite, prin ele însele, nu au pus în pericol viața victimei, că reclamanta nu a fost încadrata în grad de handicap, că nu prezintă infirmitate fizică și nu a fost afectată capacitatea de muncă a acesteia. Din perspectiva criticilor întemeiate pe cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., a arătat pârâtul că sunt contradictorii considerentele instanței câtă vreme retine că în cauza a fost avut în vedere certificatul medico legal, procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, precum si studiul realizat de Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, ca apoi sa retina ca nu exista un algoritm obiectiv de calcul. De asemenea, deși instanța a decis că va avea în vedere salariul mediu net lunar, a stabilit despăgubirea în funcțe de salariul brut din anul 2019. Pentru toate aceste motive, s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, reținând cauza spre soluționare, respingerea în tot a contestației formulate de intimata-reclamanta și menținerea în tot a deciziei nr. 20061 din 29.05.2019 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților.

Apărările formulate în cauză Intimata – reclamantă A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. A arătat că sunt neîntemeiate motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., întrucât art. 18 din Legea nr. 554/2004 consacră caracterul de plină jurisdicție pentru instanța de contencios administrativ, iar, pe de altă parte, pârâtul nu face parte din puterea executivă sau legislativă, pentru a se putea vorbi de depășirea atribuțiilor puterii judecătorești. În condițiile în care pârâtul nu indică normele de drept material pretins a fi încălcate, a solicitat intimata – reclamantă respingerea criticilor întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., ca fiind străine de situația de fapt. În mod corect curtea de apel a rețiut că procedura internă invocată de pârât este de natură să încalce dreptul persoanelor prejudiciate la despăgubiri, prin stabilirea unor sume extrem de mici, comparativ cu cele la care se raportează Ghidul stabilit de Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, care sunt de natură a realiza o justă acoperire a prejudiciului moral suferit de reclamantă. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., s-a arătat că nu există nicio contradicție dintre considerentele hotărârii și dispozitiv, solicitând respingerea și a acestor critici. Pe cale de excepție, s-a invocat netimbrarea recursului.

Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este întemeiat în limitele și pentru următoarele considerente: Argumente de fapt și de drept relevante La data de 15.01.2016 reclamanta a fost victima unui accident rutier produs din culpa conducătorului autovehiculului cu nr. de înmatriculare x. La data producerii accidentului autoturismul menționat era asigurat la S.C. B. S.A.. Prin certificatul medico-legal nr. 209/A2/50/18.01.2016 s-a stabilit că leziunile produse reclamantei au necesitat pentru vindecare 35-40 zile de îngrijiri medicale. Urmare a deschiderii procedurii falimentului cu privire la S.C. B. S.A., reclamanta s-a adresat Fondului de Garantare a Asiguraților solicitând, prin cererea de plata înregistrată sub nr. x/14.06.2017 să fie despăgubită din disponibilitățile F.G.A. cu suma de 20.000,00 euro daune morale și 300,00 RON cu titlu de daune materiale, reprezentând prejudiciul suferit în urma evenimentului rutier din data de 15.01.2016. Prin Decizia nr. 20061/29.05.2019, raportat la actele medicale depuseprecum și la celelalte înscrisuri aflate la dosar, F.G.A. prin Comisia Specială a stabilit acordarea sumei de 10.000,00 RON cu titlu de daune morale și respingerea diferenței de până la 20.000,00 euro, precum și acordarea sumei de 300 de RON cu titlu de daune materiale, acestea din urmă fiind achitate în integralitate astfel cum au fost solicitate. Pronunțând sentința recurată, prin care s-a dispus obligarea pârâtului la plata diferenței de 30.000 RON reprezentând daune morale, curtea de apel a avut în vedere prevederile Ghidului întocmit de Fondul de Protecție a Victimelor Străzii prin care s-a stabilit că în cazul vătămărilor corporale cu recuperarea integrală a funcționalității sunt stabilite două puncte iar valoarea unui punct reprezintă o zecime din cea a câștigului salarial mediu net lunar determinat de Institutul Național de Statistică. La data stabilirii despăgubirilor această valoare era de 1015,6 RON (10% x 5078 RON x 2 puncte) reieșind astfel pentru 40 zile de îngrijiri medicale suma de 40624 RON. S-a reținut că pârâtul, stabilind despăgubirile acordate reclamantei într-un cuantum inferior acestui nivel, și-a exercitat dreptul de apreciere într-o modalitate care încalcă dreptul la despăgubiri. În ceea ce privește modul de calcul al despăgubirilor stabilit de pârât prin procedura internă privind soluționarea amiabilă a pretențiilor pecuniare formulate de persoanele prejudiciate izvorând din cazuri de vătămări corporale sau decese, instanța de fond a reținut că acesta nu este de natură a realiza o justă acoperire a prejudiciului moral suferit de reclamantă. Motivul de casare referitor la depășirea atribuțiilor puterii judecătorești (art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.) privește nerespectarea unor competențe jurisdicționale în cadrul organizării statale, potrivit principiului separației și echilibrului puterilor, respectiv săvârșirea, de către instanța de judecată, a unor acte aflate în sfera de competență a organelor puterii executive sau legislative, situație care nu se regăsește în speță. În fapt, recurentul-pârât a expus critici referitoare la încălcarea prevederilor art. 18 din Legea nr. 554/2004, din perspectiva reaprecierii cuantumului despăgubirilor morale, argumente care se circumscriu cazului de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sub care vor fi analizate. Apreciind asupra recursului întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., vizând încălcarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) pct. b din C. proc. civ., constată Înalta Curte că motivarea primei instanțe răspunde la argumentele prezentate de părți, fiind examinate în mod efectiv motivele de fapt și de drept, nefiind identificate nici contradicții în raționamentul instanței de fond și nici considerente străine de natura cauzei. Considerentele instanței de fond sunt apte de a susține dispozitivul, iar împrejurarea că instanța nu a valorificat argumentele pârâtului din decizia atacată este consecința logică a soluției pronunțate, fiind de subliniat în acest context că, întotdeauna, considerentele instanței vor fi în opoziție cu argumentele unei părți, atunci când, urmare hotărârii pronunțate, partea va fi căzută în pretenții. Totodată, criticile recurentului-pârât vizând existența unor motive contradictorii sunt pur formale, argumentele privind algoritmul de calcul, reprezentând aprecieri de fond asupra considerentelor hotărârii Hotărârea este însă întemeiată în raport de modalitatea de aplicare a normelor de drept material, caz de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. De principiu, cuantumul despăgubirilor morale stabilit de prima instanță, conform circumstanțelor particulare, reprezintă o chestiune ce ține de temeinicia hotărârii și nu de nelegalitate și este necenzurabilă pe calea de atac a recursului. Cu toate acestea, analizând recursul din perspectiva normelor de drept apreciate a fi fost încălcate, Înalta Curte reține că rolul Fondului, în conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, este acela de protejare a creditorilor de asigurări de consecințele insolvenței unui asigurător, acesta garantând, potrivit art. 2 alin. (3) din lege, plata de indemnizații/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii, încheiate în condițiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în lege și în limita resurselor financiare disponibile la momentul plății, potrivit art. 5 din lege. În raport de soluția primei instanțe, privind exercitarea cu exces de putere a dreptului de apreciere, reține Înalta Curte că în cazul stabilirii daunelor morale pentru vătămări corporale, F.G.A. a aprobat Decizia nr. 74/02.08.2018 privind Procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămare corporală sau deces, în timp ce instanța de fond a considerat ca fiind corect cuantumul daunelor morale calculate conform Ghidului întocmit de Fondul de Protecție a Victimelor Străzii. Înalta Curte reține că, în prezenta cauză, daunele materiale și morale suferite de o persoană păgubită printr-un accident de circulație, cum este situația intimatei - reclamante, se raportează la dispozițiile Legii nr. 213/2015, lege specială în domeniul plății despăgubirilor ca urmare a falimentului unui asigurător, precum și la dispozițiile din Norma ASF nr. 23/2014, privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule. În caz de vătămare corporală, potrivit dispozițiilor art. 50 alin. (1) lit. e) din Norma ASF nr. 23/2014, daunele morale se acordă în conformitate cu legislația și jurisprudența din România. Înalta Curte reține că în legislația internă nu a fost elaborat niciun act normativ care să prevadă, în concret, criterii legale de determinare a despăgubirilor morale, astfel că reperul pentru stabilirea acestora este jurisprudența instanțelor judecătorești și principiile care s-au degajat pe această cale. În acest mod, daunele morale se stabilesc, prin apreciere, în urma aplicării criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cei în cauză în plan fizic, psihic și afectiv, importanța valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, etc. Toate aceste criterii se subordonează conotației aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs. Din acest punct de vedere, stabilirea unor asemenea despăgubiri implică, fără îndoială, și o doză de aproximare, însă instanțele trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit și despăgubirile acordate. Făcând aplicarea în cauză a celor mai sus expuse, Înalta Curte reține că pârâtul FGA s-a raportat la un criteriu obiectiv (zilele de îngrijiri medicale), respectiv 40 de zile de îngrijiri medicale. Astfel, plecând de la particularitatea că Fondul de garantare a asiguraților nu preia funcțiile unui asigurător, ci are menirea de a acoperi despăgubirile pentru creditorii societăților de asigurare aflate în faliment, Înalta Curte reține că pârâtul nu a stabilit arbitrar cuantumul daunelor morale, ci s-a raportat la Procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare (morale și materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale și decese. Procedura folosită de recurentul-pârât trebuie corelată cu principiul reparării integrale a prejudiciului, consacrat de art. 1349 alin. (2) și art. 1385 alin. (1) C. civ., care poate justifica neaplicarea criteriilor stabilite prin proceduri interne adoptate de FGA sau cele stabilite de Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, la care s-a raportat prima instanță. În cauza de față, are în vedere Înalta Curte concluziile certificatului medico-legal nr. 209/A2/50/18.01.2016 prin care s-a stabilit că leziunile produse reclamantei (traumatism cranio cerebral cu plagă contuză frontală, fractură col chirurgical humerus stâng, contuzie coapsă dreapta, contuzie genunchi bilateral, traumatism toraco-abdominal) au necesitat pentru vindecare 35-40 zile de îngrijiri medicale aspect care, în mod evident implică existența unor suferințe fizice dar și psihice determinate de modul de afectare al vieții obișnuite a persoanei. Principiul ce se degajă din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia daunelor morale (Hotărârea din 13 iulie 1995, pronunțată în Cauza Tolstoy Miloslovsky împotriva Regatului Unit al Marii Britanii), pe care instanțele naționale sunt obligate să îl aplice, este acela al statuării în echitate asupra despăgubirii acordate victimei, în raport de circumstanțele particulare ale fiecărui caz în parte. De asemenea, conform aceleiași jurisprudențe, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu dauna suferită, sens în care a fost consacrat principiul proporționalității daunei cu despăgubirea acordată. Suma de bani acordată cu titlu de daune morale nu trebuie să devină o sursă de îmbogățire pentru victimă, dar nici să aibă numai un caracter pur simbolic, ci ea trebuie să reprezinte doar atât cât este necesar pentru a-i ușura ori compensa, în măsura posibilă, suferințele pe care le-a îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure. Despăgubirea bănească pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însăși destinația ei – aceea de a ușura situația persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacție – o categorie juridică cu caracter special, ea trebuie să fie rezultatul unei analize a împrejurărilor concrete ale cauzei (intensitatea și durata suferințelor psihice încercate de persoana păgubită și altele asemenea), deci a unor elemente obiective, care înlătură posibilitatea ca despăgubirea bănească acordată să constituie un mijloc de îmbogățire a victimei. În acest context, Înalta Curte apreciază că pentru prejudiciul moral suferit de recurenta-reclamantă, din perspectiva criteriului echității și principiul proporționalității cu dauna suferită, pentru o reparație echitabilă din punct de vedere legal, se impune acordarea unor daune morale corespunzătoare Pragului 2, anexă la Procedură, la care s-a raportat pârâtul, însă orientat spre cuantumul maxim de 500 de RON/zi de îngrijire medicală. Astfel, se impune admiterea recursului și modificarea cuantumului daunelor morale acordate de prima instanță în plus față de decizia atacată, de la diferența de 30.000 RON, la cea de 10.000 de RON. Referitor la cheltuielile de judecată solicitate de către recurentul – pârât, reprezentând taxa judiciară de timbru, Înalta Curte reține, față de dispozițiile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. potrivit cu care: "Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată", caracterul întemeiat al cererii, urmând a o încuviința.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că în cauză este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârât, va casa în parte sentința recurată și, în rejudecare, va modifica cuantumul daunelor morale acordate în plus față de decizia atacată la suma de 10.000 RON,