ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.10.2022

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4683/2022

HOTĂRÂRE
14.10.2022
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4683/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 14 octombrie 2022

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1 Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București și declinată la Tribunalul Harghita, sub nr. x/2019, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W. în contradictoriu cu pârâta Agenția Pentru Protecția Mediului Harghita au solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună: obligarea pârâtei să recalculeze, să stabilească salariul de bază și să emită ordine/decizii în acest sens pentru reclamanți, la nivelul maxim cu cel pentru funcții similare din cadrul aceleiași familii ocupaționale și categorii profesionale (funcții, grade profesionale, gradații) aflat în plată din administrație, începând cu data de 21.12.2016 și pentru viitor; obligarea pârâtei la calcularea și plata drepturilor salariale cuvenite în integralitatea lor, reprezentând diferența dintre drepturile salariale cuvenite începând cu data de 21.12.2016, conform O.U.G. nr. 57/2015, cu modificările ulterioare și în considerarea Deciziei nr. 794/2016 a Curții Constituționale a României și drepturile salariale efectiv achitate, actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective. În subsidiar, au solicitat să se dispună obligarea pârâtei: să recalculeze, să stabilească salariul de bază și să emită ordine/decizii în acest sens pentru reclamanți, la nivelul maxim cu cel pentru funcții similare din cadrul tuturor instituțiilor aflate la același nivel de subordonare cu instituția pârâtă, (funcții, grade profesionale, gradații) aflat în plată, începând cu data de 21.12.2016 și pentru viitor; calcularea și plata drepturilor salariale cuvenite în integralitatea lor, reprezentând diferența dintre drepturile salariale cuvenite începând cu data de 21.12.2016, conform O.U.G. nr. 57/2015, cu modificările ulterioare și în considerarea Deciziei nr. 794/2016 a Curții Constituționale a României și drepturile salariale efectiv achitate, actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective: să oblige pârâta să emită pe numele reclamanților decizii prin care, începând cu data de 1 august 2016, salariul să fie stabilit la nivelul salariului personalului din cadrul Gărzilor forestiere care deține funcții echivalente cu cele ocupate de reclamanți și, ca urmare a emiterii deciziei de salarizare de la pct. 5, să oblige pârâta să calculeze și să plătească drepturile salariale cuvenite în integralitatea lor, actualizate cu dobânda legală până la data plății efective, începând cu data de 1 august 2016.

1.2. Hotărârea primei instanțe

Prin sentința nr. 1044, pronunțată de Tribunalul Harghita, în dosarul nr. x/2019, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W. toți prin Federația Națională De Mediu Ecologistul, în contradictoriu cu pârâta Agenția Pentru Protecția Mediului Harghita.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W. toți prin Federația Națională De Mediu Ecologistul au formulat cerere de recurs împotriva sentinței civile nr. 1044/04.11.2020, pronunțată de Tribunalul Harghita, în dosarul nr. x/2019, pe care au criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în temeiul art. 488 alin. (6) și (8) C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței civile recurate ca fiind nelegală și netemeinică, rejudecarea pe fond a cauzei și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

1.4. Soluția instanței de recurs.

Prin decizia nr. 606/R din 26 octombrie 2021 a Curții de Apel Târgu Mureș a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W. toți prin Federația Națională de Mediu Ecologistul împotriva sentinței civile nr. 1044/04.11.2020, pronunțată de Tribunalul Harghita, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu Agenția pentru Protecția Mediului Harghita.

1.5. Cererea de revizuire promovată în cauză

Împotriva Deciziei nr. 606/R din 26 octombrie 2021 a Curții de Apel Târgu Mureș au formulat cererea de revizuire reclamanții.

În cuprinsul cererii de revizuire, întemeiată pe art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., revizuenții A., B., C., D.,Tan, E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., toți prin Federația Națională de Mediu Ecologistul au arătat că există hotărâri judecătorești potrivnice, care evocă fondul, respectiv hotărârea judecătorească a cărei revizuire se solicită și care încalcă autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 280/R din 19 mai 2021 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019 și a Deciziei nr. 632/R din 3 noiembrie 2021 2021 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2021.

Înainte de a examina cererea de revizuire sub aspectul admisibilității sale și al faptelor pe care se întemeiază, astfel cum impun dispozițiile art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va analiza, mai întâi, excepția tardivității, invocată din oficiu, urmând a verifica dacă a fost respectat termenul legal de promovare a prezentei cereri de revizuire, potrivit dispozițiilor procedurale incidente.

Prin cererea de revizuire formulată, revizuenții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W. toți prin Federația Națională de Mediu Ecologistul au invocat motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în conformitate cu care revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Potrivit art. 511 alin. (1) din C. proc. civ.: "Termenul de revizuire este de o lună și se va socoti: (...)

Potrivit art. 181 alin. (1) pct. 3 și alin. (2) din C. proc. civ.: "Termenele, în afară de cazul în care legea dispune altfel, se calculează după cum urmează: (...)

(2) Când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungește până în prima zi lucrătoare care urmează".

Potrivit art. 182 alin. (1) din C. proc. civ.: "termenul care se socotește pe zile, săptămâni, luni sau ani se împlinește la ora 24:00 a ultimei zile în care se poate îndeplini actul de procedură".

Din interpretarea logico-juridică a acestor dispoziții rezultă că în cazul termenului de o lună, termenul se împlinește în ziua corespunzătoare celei în care termenul a început să curgă.

Așadar, în ceea ce privește momentul de la care începe să curgă termenul de revizuire pentru contrarietate de hotărâri, art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. prevede că termenul de o lună începe să curgă "de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri."

Fiind vorba de o hotărâre dată în recurs, definitivă, singura dată obiectivă ce se impune a fi avută în vedere în calcularea termenului de o lună, avută în vedere și de legiuitor în conținutul textul de lege sus enunțat, este data pronunțării deciziei instanței de recurs.

Potrivit art. 185 alin. (1) din C. proc. civ. "Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate."

În speță, Decizia nr. 606/R a fost pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019, la data de 26 octombrie 2021, așa încât formularea unei cereri de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 punctul 8 din C. proc. civ., la data de 21 februarie 2022, data e-mail-ului de înaintare, ce rezultă din raportului de expediere de la fila x atașată la dosar, s-a făcut cu depășirea termenului legal de o lună, calculat conform art. 181 din același cod.

Înalta Curte amintește că obligația părților de a-și exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil și într-un termen rezonabil, potrivit prevederilor art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiției, precum și necesității aplicării și respectării drepturilor și garanțiilor procesuale ale părților.

Așadar, instanța legal învestită cu soluționarea cererii de revizuire reține că Decizia nr. 606/R a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în recurs în dosarul nr. x/2019, este definitivă de la data pronunțării, respectiv de la data de 26 octombrie 2021, în conformitate cu dispozițiile art. 634 alin. (1) pct. 5 și art. 634 alin. (2) C. proc. civ., astfel că, ultima zi a termenului de exercitare a acestei căi extraordinare de atac, de 1 lună de la data rămânerii definitive a hotărârii, a fost la data de 26 noiembrie 2021.

Prin urmare, depunerea cererii de revizuire la data de 21 februarie 2022 (conform raportului de transmitere a e-mail-ului de la dosarului de revizuire) apare ca fiind făcută cu depășirea termenului de o lună de la data rămânerii definitive a Deciziei nr. 606/R, termen legal, imperativ și absolut, a cărui încălcare atrage sancțiunea decăderii părții din dreptul de a mai exercita calea de atac.

Cum revizuenții nu au pretins și nu au dovedit că au fost împiedicați în exercitarea în termen a căii extraordinare de atac, printr-o împrejurare mai presus de voința lor, Înalta Curte va face aplicarea dispozițiilor legale sancționatorii sus-menționate, respingând cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ., ca tardiv formulată.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, având în vedere dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., va respinge cererea de revizuire formulată de revizuenții A., B., C., D.,Tan, E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., toți prin Federația Națională de Mediu Ecologistul, ca tardivă.

Admite excepția tardivității invocată din oficiu.

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenții A., B., C., D.,Tan, E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., toți prin Federația Națională de Mediu Ecologistul împotriva Deciziei nr. 606/R din 26 octombrie 2021 și a încheierilor de ședință din dosarul nr. x/2019 pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca tardivă.

Cu recurs la Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Recursul se va depune la secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 octombrie 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-10-05
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4414/2022
Ședința publică din data de 5 octombrie 2022 Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înr
ÎCCJ 2022-10-05
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4415/2022
Ședința publică din data de 5 octombrie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înreg
ÎCCJ 2022-10-14
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4665/2022
reclamanții A., K., B., C., D., E., G., H., I. și J., împotriva pârâtei Inspecția Judiciară. Obligă pârâta Inspecția Judiciară să emită un nou ordin prin care să recalculeze drepturile salariale ale reclamanților, retroactiv, cu începere di
ÎCCJ 2025-03-20
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1596/2025
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a VIII-a contenci
ÎCCJ 2022-05-19
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2825/2022
Ședința publică din data de 19 mai 2022 Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată. Primul ciclu procesual 1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe
Sursă