ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4677/2022

Ședința publică din data de 14 octombrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 31.03.2021, reclamanții A., B., C., D., în contradictoriu cu pârâții: Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție; Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării au solicitat:

- emiterea de către Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a unui nou ordin de încadrare, în care indemnizația de încadrare să fie stabilită conform Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu 29.03.2016 și în continuare, și după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017, luând în considerare coeficientul de multiplicare 19,000 (diferențe de drepturi salariale în raport de indemnizațiile procurorilor DNA și DIICOT-O.U.G. nr. 27/2006);

- luarea de către cei trei pârâți a măsurilor ce se impun pentru a asigura repararea prejudiciului creat reclamanților prin neaplicarea dispozițiilor legale și plata diferenței dintre veniturile efectiv plătite și cele recalculate conform hotărârii, creanță ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflație și cu dobânda legală, de la scadență până la plata efectivă.

Prin sentința civilă nr. 172/F-CONT din 24 septembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Pitești – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-au dispus următoarele:

S-a respins excepția tardivității cererii.

S-a admis excepția prescripției și respinge ca fiind prescrise pretențiile aferente perioadei 30.03.2018-29.03.2016.

S-a admis excepția lipsei de interes în formularea celui de-al doilea capăt de cerere.

S-a respins ca lipsit de interes capătul de cerere privind luarea de către pârâți a măsurilor ce se impun pentru repararea prejudiciului creat reclamanților și plata diferențelor de venit.

S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții C., D., B., A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj și Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți.

A obligat Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la emiterea de noi ordine de încadrare, în care indemnizația de încadrare să fie stabilită prin luarea în considerare a unui coeficient de multiplicare 19, începând cu data 31.03.2018.

Împotriva sentinței civile nr. 172/F-CONT din 24 septembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Pitești – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a formulat cerere de recurs pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea în tot a sentinței recurate și respingerea acțiunii ca neîntemeiată, considerând că instanța a interpretat și aplicat în mod greșit prevederile art. 1 alin. (1), art. 2, art. 3 alin. (1) și art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 27/2006 precum și punctele 13-14 lit. a) din anexa la această ordonanță, art. 1 alin. (1), art. 12 alin. (1) și (3) și art. 30 alin. (1) și (5) din Legea nr. 303/2009, art. 10 alin. (1) și (2) și art. 11 alin. (1) din Legea nr. 284/2010, art. 1 alin. (1) și (2) și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 285/2010, art. 2 și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 283/2011, art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 19/2012, art. 1 și art. 2 din O.U.G. nr. 84/2012, art. 1 din O.U.G. nr. 103/2013, art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, art. 1 alin. (1) și art. 3

1

alin. (1)

1

– 1

4

din O.U.G. nr. 57/2015, art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 9/2017, art. 12 și art. 38 din Legea nr. 153/2017, ale Legii nr. 71/2015, ale O.U.G. nr. 20/2016, ale deciziilor Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 23/2016 și nr. 36/2018, precum și ale deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016.

În opinia sa, cum sentința nr. 1289 din 23.10.2019 a Tribunaluluzi Vâlcea și decizia nr. 204/21.01.2021 a Curții de Apel Pitești a fost pronunțată într-un litigiu de muncă aceasta nu instituia în sarcina Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție obligația de a emite ordine de salarizare.

Redistribuirea creditelor bugetare de către ordonatorul principal de credite se poate face doar dacă este prevăzută de lege iar ordonatorul principal de credite poate utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor și destinațiilor aprobate, or, în acest context, consideră că în mod greșit ordonatorul principal de credite a fost obligat la emiterea ordinelor de salarizare.

A mai arătat recurentul că începând cu 01.01.2010 legiuitorul a instituit un nou sistem de salarizare care a înlocuit reglementările anterioare, din analiza prevederilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 330/2009 rezultând că noile indemnizații de încadrare din sistemul justiției nu puteau fi decât cele prevăzute în Legea nr. 330/2009, iar la acestea nu puteau fi adăugate decât sporurile, majorările și adaosurile acordate prin aceeași lege.

Principiile avute în vedere la elaborarea Legii nr. 330/2009 au fost menținute și în Legea nr. 284/2010, în vigoare de la 01.01.2011, prin urmare, consideră că dreptul acordat de prima instanță nu se regăsește printre cele prevăzute de actele normative incidente în materia salarizării magistraților în perioada 01.01.2010 la zi, cu atât mai mult, respectivul drept nu poate fi acordat după intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017.

De asemenea, a mai precizat acesta că reclamanții nu dețin gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și că în mod greșit instanța de fond a dispus recalcularea indemnizațiilor de încadrare ale acestora prin raportare la coeficientul de multiplicare 19, aferent gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Intimații-reclamanți nu au depus întâmpinare la cererea de recurs.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 11 octombrie 202, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererilor de recurs la data de 20 mai 2022, în ședință publică, cu citarea părților, cauza fiind ulterior amânată pentru 14 noiembrie 2022.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs și a dispozițiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Prin cererea înregistrată la data de 31.03.2021, reclamanții A., B., C., D. au solicitat pârâtului Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ordonator principal de credite, emiterea a unui nou ordin de încadrare, în care indemnizația de încadrare să fie stabilită conform Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu 29.03.2016 și în continuare, și după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017, luând în considerare coeficientul de multiplicare 19,000 (diferențe de drepturi salariale în raport de indemnizațiile procurorilor DNA și DIICOT-O.U.G. nr. 27/2006)

În susținerea cererii de chemare în judecată intimații-reclamanți au precizat că prin sentința nr. 1289/23.10.2019 pronunțată de către Tribunalul Vâlcea, secția I-a civilă. în dosarul nr. x/2019, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 204/21.01.2021 pronunțată de către Curtea de Apel Pitești prin care au fost obligați pârâții Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, la recalcularea indemnizațiilor de încadrare ale reclamanților, luând în considerare coeficientul de multiplicare 19,00 precum și la repararea prejudiciului reprezentând diferență salarială dintre noua indemnizație de încadrare calculată potrivit prezentei sentințe și indemnizația de încadrare actuală, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare.

Au mai susținut aceștia că, în motivarea deciziei civile nr. 204/21.01.2021, atribuția de calculare a indemnizațiilor de încadrare pentru fiecare dintre reclamanți, este în mod necontestat a Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Î.C.C.J., în vreme ce, plata diferențelor salariale rezultate din compararea acestor indemnizații, astfel calculate cu cele efectiv plătite, prin prisma elementelor distincte ale desfășurării contractului de muncă pentru fiecare perioadă în parte, de către fiecare dintre reclamanți, revine ordonatorului secundar de credite și respectiv celui terțiar care face plata acestor indemnizații.

Acțiunea reclamanților a fost admisă în parte, refuzul pârâtului fiind apreciat de prima instanță ca nejustificat.

Recurentul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a formulat critici de nelegalitate împotriva sentinței instanței de fond, susținând în esență că hotărârea recurată a fost dată cu greșita interpretare și aplicare a legislației incidente în materia salarizării magistraților, critici pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate, urmând să le analizeze în mod unitar având în vedere similitudinea argumentelor și să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

Prin sentința nr. 1289/23.10.2019 pronunțată de către Tribunalul Vâlcea, secția I-a civilă. în dosarul nr. x/2019, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 204/21.01.2021 pronunțată de către Curtea de Apel Pitești, s-a recunoscut cu autoritate de lucru judecat îndreptățirea reclamanților la reclalcularea cuantumului indemnizației de bază brute lunare cuvenită, ținând seama de perioada în care aceștia și-au desfășurat activitatea în cadrul pârâților, conform Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, cu luarea în considerare a coeficientului de multiplicare 19,00, prin egalizare cu indemnizațiile procurorilor DNA-DIICOT calculate potrivit O.U.G. nr. 27/2006, începând cu data de 29.03.2016 și în continuare, egalizare care operează și după intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017.

În acest context, pe fondul recursului, Înalta Curte constată că în mod judicios a constatat prima instanță caracterul nejustificat al refuzului pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție de a emite noi ordine de salarizare pentru reclamanți.

S-a invocat greșita interpretare și aplicare a legislației incidente în materia salarizării magistraților prin raportare la faptul că procurorii care funcționează în cadrul parchetelor de pe lângă judecătorii nu participă la judecarea cauzelor privind infracțiunile la care se referă art. 36 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., iar acestora nu li se poate acorda coeficientul de multiplicare 19,00.

Înalta Curte constată că acest motiv de recurs ignoră motivația esențială ce a stat la baza admiterii acțiunii de către prima instanță, care nu a analizat fondul dreptului dedus judecății, ci a avut în vedere efectul pozitiv al puterii de lucru judecat al hotărârii judecătorești definitive prin care Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj și Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți au fost obligați să recalculeze cuantumul indemnizației de bază brute lunare, conform Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2006, cu luarea în considerare a coeficientului de multiplicare 19,00, prin egalizare cu indemnizația procurorilor DNA-DIICOT calculate potrivit O.U.G. nr. 27/2006 începând cu data de 31.03.2018 și în continuare, egalizare care operează și după intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017.

Exclusiv în raport de aceste considerente, prima instanță a constatat că apărările formulate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în prezenta cauză se bucură de autoritate de lucru judecat, prin sentința nr. 1289/23.10.2019 pronunțată de către Tribunalul Vâlcea, secția I-a civilă. în dosarul nr. x/2019, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 204/21.01.2021 pronunțată de către Curtea de Apel Pitești, analizând în ce măsură acțiunea formulată de reclamanți este fondată, devenind aplicabile prevederile art. 430 și ale art. 431 alin. (2) din C. proc. civ.

Astfel, în raport de aceste dispoziții legale, prima instanță a recunoscut autoritatea de lucru judecat din perspectiva efectului pozitiv al motivelor cu valoare decizională, adică a acelor motive care conțin soluții asupra unor puncte litigioase ale procesului de așa maniera încât doar felul în care au fost aduse în fata judecății (pe cale de apărare ori ca aspecte prealabile cercetării fondului), face ca astfel de soluții să nu se regăsească în dispozitiv. Așadar, trebuie recunoscut că intră în autoritate de lucru judecat, alături de dispozitivul care tranșează litigiul, și motivele care susțin soluția, precum și motivele care conțin ele însele soluții pe aspectele litigioase invocate de părți și supuse dezbaterii acestora.

Ca urmare a acestui argument, prima instanță a reținut ca fiind nejustificat refuzul de emitere a ordinelor de salarizare pentru reclamanți, motivele invocate de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin întâmpinare trebuind să fie înlăturate ca efect al autorității de lucru judecat.

Or, în recursul de față recurentul-pârât reiterează aceste argumente de fond, argumente în mod legal înlăturate de prima instanță ca efect al prevederilor art. 430 și 431 C. proc. civ.

Față de recunoașterea prin hotărâre judecătorească definitivă a drepturilor salariale la nivelul coeficientul de multiplicare 19,000 existent la nivelul stabilit pentru procurorii DNA/DIICOT, în mod corect prima instanță a obligat pârâtul la emiterea unor noi ordine de încadrare, în care indemnizația de încadrare să fie stabilită prin luarea în considerare a unui coeficient de multiplicare 19, începând cu data 31.03.2018,

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor invocate de recurent, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casatie și Justiție împotriva sentinței nr. 87/2021 din 24 martie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Craiova – secția contencios administrativ și fiscal ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul – pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casatie și Justiție împotriva sentinței nr. 87/2021 din 24 martie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Craiova – secția contencios administrativ și fiscal ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 octombrie 2022.