ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4350/2022

Ședința publică din data de 30 septembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin încheierea de ședință din 23 iunie 2022, a respins cererea formulată de A. privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 284 alin. (6) din Legea nr. 1/2011.

Împotriva acestei încheieri, reclamanta A. a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 8 C. proc. civ.

După prezentarea situației de fapt, în motivarea recursului se arată că prin respingerea cererii de sesizare instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 4 C. proc. civ., instanța și-a încălcat îndatorirea de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului conform art. 22 alin. 2 noul C. proc. civ., iar încheierea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază cererea, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 6 C. proc. civ.

Contrar Deciziei C. civ. nr. 397/2013, Ministerul Educației nu întocmește dosare de pensionare pentru limită de vârstă și pensionarii sunt reîncadrați ca titulari fără concurs conform art. 284 alin. (6) din Legea 1/2011 omițând "alin. (7)" găsit neconstituțional de CCR, fără de care nu ai cum să retitularizezi. Curtea Constituțională a stabilit că este neconstituțional să retitularizezi "fără concurs" dar pensionarii PCR primesc postul doar cu aprobare în Consiliul de Administrație.

În opinia sa, Guvernul este obligat să depună la dosar dovada scriptică-concretă a faptului că DCC 397/2013 se aplică în cazul său și această dovadă este chiar reîncadrarea la CN Gh. Lazăr sau Școala nr. 19,

Dispozițiile art. 284 alin. 6 din Legea nr. 1/2011 sunt neconstituționale încălcând prevederile art. 1 alin. (3) si (5) si art. 16 alin. (1) din Constituție, s-a încălcat principiul egalității de tratament, grava discriminare între profesorii activi și cei pensionari fără concurs, se acordă menținerea în funcția didactică de titular prin denaturarea regimului juridic si crearea unei modalități "paralele" de accedere la calitatea de titular în învățământ

Art. 284 alin. (6) din Legea nr. 1/2011 este neconstituțional prin denaturarea regimului juridic: Profesorii ajunși la vârsta de pensionare sunt numiți impropriu "titulari", câtă vreme au un contract de muncă pe perioadă determinată, contract care se prelungește în fiecare an - la unii timp de 8 (opt) ani prin falsificarea vârstei, deși ca titular, contractul de muncă este pe perioadă nedeterminată si contractul se obține doar prin Concurs,

ISMB a încălcat principiul egalității de tratament și dreptul la muncă, gravă discriminare între profesorii activi și cei pensionari fără concurs prin neaplicarea DCC nr. 397/01.10.2013.

La momentul intrării în vigoare a DCC nr. 397/2013, ISMB era obligat să îi scoată pe toți pensionarii fără concurs și să-i înlocuiască cu profesori activi și cu concurs.

În susținerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii și practică judiciară.

Intimatul Ministerul Educației a formulat întâmpinare prin care a solicitat în principal, anularea recursului pentru nemotivare, iar în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. (când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești)

Instanța săvârșește un "exces de putere" când, fie pronunță o hotărâre judecătorească fără nicio competență în acea problemă, fie chiar și numai când ea săvârșește orice alt act de procedură în afara prerogativelor recunoscute instanțelor prin lege.

Într-o încercare de definire a sintagmei "depășirea atribuțiilor puterii judecătorești", s-a considerat că aceasta semnifică intruziunea autorității judecătorești în sfera activității autorității executive sau legislative, așa cum a fost consacrată de Constituție sau de o lege organică, instanța judecătorească săvârșind acte care intră în atribuțiile unor organe aparținând altei autorități constituite în stat, decât cea judecătorească.

Aceasta s-ar putea produce când instanța săvârșește un act pe care numai un organ al puterii executive sau al puterii legislative îl poate face, când consfințește, cu valoare legală, texte abrogate, când contestă puterea legiuită altor texte, când critică pe legiuitor, când aplică o lege adoptată, înaintea intrării ei în vigoare, când se pronunță pe cale de dispoziții generale.

În practica instanței supreme s-a statuat că prin exces de putere nu se pot înțelege decât acele atingeri aduse de judecători principiilor constituționale care determină, în interesul general, limitele în care trebuie să se restrângă diferitele puteri, iar nu orice violare de lege sau abateri de la simple reguli de competență.

Conform doctrinei, "excesul de putere" derivă din trecerea abuzivă a "barierelor" între funcțiile ce revin autorităților publice și el este un exces față de limitele fixate prin norme constituționale.

"Necompetența" derivă din încălcarea sau ignorarea atribuțiilor de jurisdicție ce revin diferitelor categorii de instanțe, astfel cum aceste atribuții au fost stabilite prin normele de procedură, în interiorul sistemului instanțelor judecătorești.

Deci, "excesul de putere" semnifică un conflict de atribuții între instanțe și alte autorități, iar "necompetența" un conflict de atribuții între instanțele judecătorești.

Astfel spus, "excesul de putere" constă în încălcarea de către judecători a principiului separației puterilor în stat, în imixtiunea lor în atribuțiile puterii legislative sau executive.

Înalta Curte constată că, în cauza de față, nu ne aflăm în niciuna din ipotezele prezentate mai sus, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., fiind nefondat.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei")

Înalta Curte reține că potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților."

Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătorești nu se regăsesc literal toate susținerile invocate de partea reclamantă, sentința nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

Prin urmare, verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar reține că aceasta îndeplinește exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată. De asemenea, în cuprinsul hotărârii judecătorești analizate, nu se regăsesc considerente contradictorii, instanța de fond înfățișând într-o manieră clară și coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluției asupra cererii de chemare în judecată.

Aceasta deoarece, din analiza considerentelor sentinței recurate, rezultă indubitabil că, în prezenta cauză, instanța de fond a indicat ce reprezintă, în opinia sa, indicii temeinice, respectiv argumentele care au stat la baza raționamentului său logico-juridic concretizat în dispozitivul sentinței, astfel că nu se poate susține, cu suficient temei, că hotărârea atacată în prezenta cauză ar fi nemotivată, sau că, prin prisma considerentelor sale, nu ar fi posibilă exercitarea controlului judiciar prin intermediul căii de atac a recursului.

Doctrina și jurisprudența au afirmat constant că o motivare clară și cuprinzătoare a unei hotărâri judecătorești nu presupune analizarea tuturor afirmațiilor părților, ci doar a acelora cu caracter esențial, chiar și acestea din urmă putând fi tratate în mod global. Este obligatoriu ca judecătorul să analizeze, în mod real și păstrându-și echilibrul dar și obiectivitatea, susținerile ambelor părți cu interese contrare în proces, dar doar acele susțineri care au legătură cu obiectul cauzei, cu fundamentul pretențiilor deduse judecății și cu soluția ce urmează a se dispune, din perspectiva acestei soluții, urmând a fi filtrate și cenzurate respectivele susțineri, fie în sensul reținerii, fie în cel al înlăturării lor.

Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că acest motiv de recurs nu este întemeiat.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material"

Din actele și lucrările dosarului rezultă că instanța de fond a respins în mod temeinic și justificat cererea de sesizare a Curții Constituționale privind excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 284 alin. (6) din Legea educației naționale nr. 1/2011 cu modificările și completările ulterioare, formulată de reclamanți, reținând ca nu este îndeplinită condiția de admisibilitate ca textul de lege a cărui neconstituționalitate se invocă să aibă legătură cu fondul pretențiilor deduse judecății, în temeiul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale-republicate, excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă dacă este contrară prevederilor alin. (1), alin. (2) sau alin. (3) din același articol.

Potrivit alin. (1) "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia."

Astfel, din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1)-alin. (3) al Legii nr. 47/1992 rezultă că pentru sesizarea Curții constituționale cu o excepție de neconstituționalitate trebuie îndeplinite următoarele condiții, în mod cumulativ:

- excepția să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial;

- excepția să aibă ca obiect neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

- norma vizată de excepție să aibă legătură cu soluționarea cauzei și să nu fi fost constată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Prin urmare, înainte de a sesiza Curtea Constituțională, instanța trebuie să analizeze dacă excepția îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de lege, printre acestea regăsindu-se și condiția ca dispoziția din lege sau ordonanță criticată pe motiv de neconstituționalitate, să aibă legătură cu soluționarea cauzei.

În prezenta cauză obiectul dedus judecății îl reprezintă "solicitarea de informații referitoare la salariul pe care l-ar fi încasat recurenta-reclamantă, plata diferențelor salariale actualizate cu rata inflației și dobânda penalizatoare, precum și acordarea despăgubirilor morale.

Prin cererea de sesizare a Curții Constituționale recurenta-reclamantă a solicitat instanței să dispună unirea excepțiilor cu fondul în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 284 alin. (6) din Legea educației naționale nr. 1/2011 cu modificările și completările ulterioare, potrivit căruia: "Personalul didactic de predare titular din învățământul preuniversitar, cu gradul didactici sau cu titlul științific de doctor, care dovedește competență profesională deosebită, poate fi menținut ca titular în funcția didactică până la 3 ani peste vârsta standard de pensionare, anual, la cerere, conform metodologiei aprobate prin ordin al ministrului educației naționale."

Analizând dispozițiile acestui text de lege, Înalta Curte reține că acesta face referire la personalul didactic de predare titular din învățământul preuniversitar care poate fi menținut ca titular în funcția didactică până la 3 ani peste vârsta standard de pensionare.

Textul de lege invocat a fi neconstituțional nu are legătură cu soluționarea cauzei, drept urmare condiția relevanței excepției care impune ca normele criticate să aibă incidență în soluționare cauzei nu este îndeplinită.

Reglementările alin. (6) al art. 284 nu au legătură cu soluționarea cauzei, acesta nu restricționează accesul liber la justiție, nu îngrădește în nici un fel dreptul recurentei-reclamante de a se adresa instanței, respectându-se toate garanțiile specifice unui proces echitabil.

Totodată, de soluționarea excepției invocate față de acest articol nu depinde hotărârea ce va fi pronunțată pe fondul cauzei, prin urmare nu are legătură cu soluționarea acesteia, fiind contrară prevederilor art. 29 alin. (1), (2) sau (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale-republicate, cum în mod corect a reținut și instanța de fond.

În raport cu cele reținute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva încheierii din 23 iunie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2018, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 septembrie 2022.