ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3993/2022

Ședința publică din data de 16 septembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1 Cererea de revizuire

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a la data de 01.02.2022, sub nr. x/2022, revizuentul A. a solicitat revizuirea sentinței civile nr. 3058 din data de 14.10.2013, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a în dosarul nr. x/2012, în contradictoriu cu intimatul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, sentință care a fost menținută în tot prin Decizia nr. 873 din 26.02.2015 pronunțată de ICCJ – secția de contencios administrativ și fiscal.

A susținut că motivul de revizuire incident este cel prevăzut de art. 509 alin. (1) punctul 3 C. proc. civ., ulterior precizând că, față de normele de drept aplicabile în timp, temeiul de drept este cel prevăzut de art. 322 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. de la 1865, în condițiile în care hotărârea judecătorească a cărei revizuire o solicită s-a întemeiat exclusiv pe opinia expertului B., care a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă. A mai arătat că tragerea la răspundere penală a expertului nu mai poate avea loc în cadrul procesului penal, astfel încât constatarea existenței infracțiunii și a celui vinovat de săvârșirea acesteia urmează a avea loc în cadrul prezentei proceduri.

În continuare, revizuentul a explicat, pe larg, motivele pentru care consideră că expertul a săvârșit infracțiunea amintită.

1.2. Hotărârea instanței de revizuire

Prin sentința civilă nr. 675 din 5 aprilie 2022, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția de inadmisibilitate.

A respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A., împotriva sentinței civile nr. 3058 din data de 14.10.2013, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a în dosarul nr. x/2012, în contradictoriu cu intimații Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității și B., ca inadmisibilă.

A reținut curtea de apel că motivul de revizuire invocat, are în vedere situația în care tragerea la răspundere penală a celui pretins vinovat de săvârșirea infracțiunii nu mai poate avea loc printr-o hotărâre penală, adică atunci când revizuentul s-a adresat organelor de urmărire penală, dar acestea, au reținut că există o cauză de stingere a procesului penal (spre exemplu, amnistia, prescripția sau decesul suspectului/inculpatului).

Or, a constatat instanța de revizuire că nu aceasta este situația în speță, având în vedere că, atragerea răspunderii penale nu a avut loc, nu pentru că procesul penal nu putea fi declanșat sau a încetat din cauze exterioare, ci pentru că se stabilise anterior că nu există temeiuri substanțiale în acest sens. Prin urmare, câtă vreme s-a constatat inexistența infracțiunii și, ulterior, autoritatea de lucru judecat cu privire la aceasta împrejurare, nu se poate relua cercetarea acestei chestiuni prin intermediul cererii de revizuire. Soluția contrară (cea propusă de revizuent) ar înfrânge autoritatea de lucru judecat a deciziilor luate în procesul penal cu privire la inexistența infracțiunilor vizate de plângerile penale, ceea ce depășește cadrul legal prevăzut de art. 322 pct. 4 C. proc. civ..de la 1865.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinței civile nr. 675 din 5 aprilie 2022 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a formulat recurs revizuentul C., invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 punctul 9 din C. proc. civ. din 1865.

Susține recurentul că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 322 pct. 4 din C. proc. civ., având în vedere că a făcut dovada că expertul B. a comis fapta de mărturie mincinoasă (nu a analizat nimic din documentele din anii 1980-1990).

Mai arată recurentul că textul de lege cere numai constatarea infracțiunii de mărturie mincinoasă și nu neapărat condamnarea expertului, astfel că afirmația instanței de revizuire în sensul că nu se mai poate constata infracțiunea printr-o hotărâre penală, nu are relevanță în speță.

Afirmă recurentul că raportul de expertiză întocmit de expert B. a fost declarat necorespunzător realității, astfel cum s-a stabilit prin încheiere definitivă pronunțată în dosarul nr. x/2020: "un prim aspect de nelegalitate (...) constă în aceea că experta nu a analizat nimic în legătură cu înscrisurile din perioada 1980-1990 când au fost scrise notele informative și angajamentul"- pag. 11, paragraf 4 din hotărârea judecătorească rămasă definitivă.

De asemenea, același expert a susținut că nu poate întocmi expertiza în sensul că nu poate stabili dacă semnătura și scrisul aparțin lui C., fără documente scrise cu certitudine de acesta, provenind din perioada 1980-1990, iar prin raportul de expertiză grafologică întocmit de expert D. s-a constatat că semnătura nu îi aparține.

1.4 Apărările formulate în cauză

Intimații B. și Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând cererea de recurs, prin prisma criticilor formulate, a ansamblului probatoriu administrat în cauză, precum și a dispozițiilor legale incidente speței, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele arătate în continuare.

Recurentul-revizuent a invocat în susținerea căii de atac extraordinare, motivul de revizuire prevăzut de art. 322 alin. (1) punctul 4 din C. proc. civ.

Potrivit textului de lege invocat: "Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: 4. dacă un judecător, martor sau expert care a luat parte la judecată, a fost condamnat definitiv pentru o infracțiune privitoare la pricină sau dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecății ori dacă un magistrat a fost sancționat disciplinar pentru exercitarea funcției cu rea-credintă sau gravă neglijență în acea cauză."

Înalta Curte reține că relevant în speță este faptul că, revizuentul nu a făcut dovada că s-a pronunțat vreo hotărâre de condamnare a expertului B. pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă săvârșită cu ocazia întocmirii raportului de expertiză criminalistică grafoscopică nr. 207 din 17 iunie 2013 în dosarul nr. x/2012 al Curții de Apel București, având ca obiect constatarea calității pârâtului C. de colaborator al organelor securității.

De asemenea, raportul de expertiză întocmit de acest expert nu a fost declarat fals în timpul sau ulterior judecății.

În acest context, Înalta Curte reține, dincolo de orice îndoială, că situația învederată de revizuent nu se circumscrie în sfera dispozițiilor legale ce condiționează admisibilitatea revizuirii pentru motivul prevăzut de art. 322 alin. (1) punctul 4 C. proc. civ. de la 1865.

Afirmațiile recurentului în sensul că instanța de revizuire este chemată să constate existența infracțiunii și nu să pronunțe condamnarea expertului, nu pot fi primite de instanța de recurs, în condițiile în care prezenta cauză este guvernată de dispozițiile vechiul C. proc. civ., iar cererea de revizuire nu poate fi analizată decât din perspectiva textului art. 322 punctul 4 din același cod, neputând lua în considerare prevederile art. 509 alin. (1) pct. 3 din actualul C. proc. civ.

Mai reține Înalta Curte că, în acord cu dispozițiile art. 326 din C. proc. civ., instanța de revizuire nu putea, aprioric judecării admisibilității revizuirii, să se pronunțe, pe cale incidentală, asupra săvârșirii infracțiunii de fals de către expert, deoarece în speță nu a fost nicidecum incidentă o cauză de stingere a procesului penal, care să împiedice constatarea infracțiunii printr-o hotărâre penală.

Astfel cum, în mod judicios a reținut curtea de apel, atragerea răspunderii penale a expertului nu a avut loc pentru că s-a stabilit anterior că nu există temeiuri substantiale în acest sens, iar nu pentru că procesul penal nu ar fi putut fi declanșat sau ar fi încetat din cauze exterioare.

Astfel, deși revizuentul a formulat un denunț împotriva expertului B., Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București a dispus clasarea cauzei sub aspectul infracțiunilor de mărturie mincinoasă și abuz în serviciu, pentru că faptele nu au fost săvârșite cu vinovăția cerută de lege pentru a constitui infracțiuni, solutie împotriva căreia petentul C. nu a formulat plângere. Nefiind formulată plângere împotriva acesteia, soluția de clasare dispusă prin ordonanța a dobândit autoritate de lucru judecat, acesta fiind motivul pentru care o nouă plângere formulată subsecvent de către domnul E. a fost clasată prin ordonanță de către procuror, soluție menținută prin ordonanța prim-procurorului și prin încheierea judecătorului de cameră preliminară.

Susținerile revizuentului din cererea de revizuire, privind constatarea unei infracțiuni prin hotărâre penală definitivă, sunt incompatibile cu realitatea obiectivă. În dosarul indicat de către revizuent, având nr. x/2020, nu s-a pronunțat o hotărâre cu putere de lucru judecat privind conținutul infracțional al pretinsei fapte, ci doar o încheiere a judecătorului de cameră preliminară, prin care s-a dispus trimiterea cauzei la procuror în vederea completării cercetărilor, deoarece se dispusese clasarea doar pentru infracțiunea de abuz în serviciu și nu se cercetase și infracțiunea de mărturie mincinoasă.

Ulterior, Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 5 București a dispus clasarea plângerii penale și sub aspectul săvârșirii infracțiunii de mărturie mincinoasă, soluție confirmată definitiv prin Încheierea Judecătoriei sectorului 5 București, secția penală din 16 noiembrie 2021 (dosar revizuire).

În acest context, Înalta Curte constată că instanța de revizuire a făcut o corectă interpretare a art. 322 pct. 4 C. proc. civ. de la 1865, constatând, în mod judicios că cercetarea eventualei infracțiuni a expertului care a luat parte la judecata principală nu se poate relua prin intermediul cererii de revizuire.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentința instanței de revizuire este apărată de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivului de recurs prevăzut de art. 304 alin. (1) punctul 9 din C. proc. civ., soluția pronunțată fiind legală și temeinică.

Pentru considerentele prezentate, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul – revizuent A. împotriva sentinței civile nr. 675 din 5 aprilie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 septembrie 2022.