ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3880/2022

Ședința publică din data de 13 septembrie 2022

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2017 la data de 8 august 2017, reclamanta U.M.T. S.A., în insolvență, reprezentată legal prin administrator special A. și prin administrator judiciar B.., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională De Administrare Fiscală - Direcția Generală De Soluționare A Contestațiilor Și Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională De Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională A Finanțelor Publice Timișoara - Administrația Pentru Contribuabili Mijlocii Constituită La Nivelul Regiunii Timișoara a solicitat:

I.1. În principal:

- Anularea în parte a Deciziei nr. 63/24.02.2017 privind soluționarea contestațiilor depuse de UMT S.A. emisă de Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, cu privire la următoarele soluții:

a) respingerea ca neîntemeiată a contestației împotriva Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale principale aferente diferențelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecției fiscale la persoane juridice nr. x/20.07.2016 emisă de Administrația pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul regiunii Timișoara în baza Raportului de inspecție fiscală nr. x/20.07.2016, în ceea ce privește taxa pe valoarea adăugată în sumă de 1.501.477 RON;

b)respingerea ca neîntemeiată a contestației împotriva Deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. x/21.07.2016 emisă de Administrația pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul regiunii Timișoara, în ceea ce privește accesoriile în sumă de 429.122 RON aferente taxei pe valoarea adăugată;

c)suspendarea soluționării contestației împotriva Deciziei de impunere nr. x/20.07.2016 până la finalizarea procesului penal, pentru suma de 8.132.252 RON;

d)suspendarea soluționării contestației formulate de UMT S.A. împotriva Deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. x/21.07.2016 în ceea ce privește accesoriile în sumă de 5.156.196 RON;

e)suspendarea soluționării contestației împotriva Deciziei referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând penalități de nedeclarare nr. 1078/21.07.2016 în ceea ce privește accesoriile suma de 66 RON;

I.2. Anularea în parte a Deciziei de impunere nr. x din data de 20.07.2016, a Raportului de inspecție fiscală nr. x din data de 20.07.2016 și exonerarea UMT S.A. de plata următoarelor obligații fiscale principale determinate suplimentar prin Decizia de impunere privind obligațiile fiscale principale aferente diferențelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecției fiscale la persoane juridice nr. x din data de 20.07.2016:

- impozit pe profit suplimentar, determinat prin majorarea bazei de calcul a profitului impozabil, în anul fiscal 2012, cu suma de 5.180.844 RON, facturată UMT S.A. de către C. S.A. pentru lucrările efectuate în baza contractului de prestări servicii nr. x/17.11.2011,

- impozit pe profit suplimentar, determinat prin majorarea bazei de calcul a profitului impozabil, aferentă anului 2014, cu suma de 6.970.229,91 RON, reprezentând contravaloarea lucrărilor de amenajare efectuate de C. S.A. în baza contractului nr. x/09.05.2014,

- TVA suplimentară în cuantum de 1.501.477 RON, determinată prin ajustarea TVA deductibilă aferentă operațiunilor legate de lucrări de amenajare asupra imobilului hala Mecanica 1 si Mecanică 2, efectuate în favoarea UMT S.A. de C. S.A. în baza contractelor nr. x/17.11.2011 și nr. y/10.01.2014,

- impozit pe veniturile din salarii, în cuantum de 819.769 RON, contribuții sociale obligatorii datorate de angajat, în cuantum de 1.012.416 RON, și contribuții sociale obligatorii datorate de angajator, în cuantum de 1.587.014 RON, determinate de către organul de inspecție fiscală, în mod nelegal, prin procedeul sutei micșorate;

I.3. Obligarea pârâtelor la recalcularea profitului impozabil aferent perioadei 01.01.2011-30.03.3016, prin diminuarea bazei impozabile cu cheltuielile deductibile, reprezentând sume acordate de UMT S.A. în această perioadă salariaților cu titlul de ajutoare sociale, precum și contribuții sociale obligatorii determinate în mod suplimentar în sarcina reclamantei, în calitate de angajator, asupra acestor sume;

I.4. Anularea în parte a Deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. x din 21.07.2016 și exonerarea UMT S.A. de la plata obligațiilor fiscale accesorii, reprezentând dobânzi și penalități de întârziere,

I.8. Anularea în parte a Deciziei referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând penalități de nedeclarare nr. 1078 din data de 21.07.2016 emisă de Administrația pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Timișoara, respectiv a penalităților de nedeclarare menționate la pct. I.9.;

I.9. Exonerarea UMT S.A. de la plata penalităților de nedeclarare în cuantum de 66 RON, calculate prin Decizia referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând penalități de nedeclarare nr. 1078 din data de 21.07.2016.

II. 1. În subsidiar, a solicitat anularea în parte a Deciziei nr. 63/24.02.2017, a Deciziei de impunere nr. x din data de 20.07.2016, a Raportului de inspecție fiscală nr. x din data de 20.07.2016 și exonerarea UMT S.A. de la plata TVA suplimentară în cuantum de 1.501.477 RON, determinată prin ajustarea TVA deductibilă aferentă operațiunilor legate de lucrări de amenajare asupra imobilului hala Mecanica 1 și Mecanică 2, efectuate în favoarea UMT S.A. de C. S.A. în baza contractelor nr. x/17.11.2011 și nr. y/10.01.2014;

II.2. Anularea în parte a Deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. x din 21.07.2016 și exonerarea UMT S.A. de la plata obligațiilor fiscale accesorii, în cuantum de 429.122 RON, astfel cum au fost calculate de ANAF - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, reprezentând dobânzi și penalități de întârziere, calculate asupra TVA suplimentară în cuantum de 1.501.477 RON, determinată prin ajustarea TVA deductibilă aferentă operațiunilor legate de lucrări de amenajare asupra imobilului hala Mecanica 1 si Mecanică 2, efectuate în favoarea UMT S.A. de C. S.A. în baza contractelor nr. x/17.11.2011 și nr. y/10.01.2014;

II.3. Obligarea pârâtei Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor să soluționeze, pe fond, contestația formulată împotriva Deciziei de impunere nr. x din data de 20.07.2016 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x din data de 20.07.2016, cu privire la următoarele sume:

- impozit pe profit suplimentar, determinat prin majorarea bazei de calcul a profitului impozabil, în anul fiscal 2012, cu suma de 5.180.844 RON, facturată UMT S.A. de către C. S.A. pentru lucrările efectuate în baza contractului de prestări servicii nr. x/17.11.2011,

- impozit pe profit suplimentar, determinat prin majorarea bazei de calcul a profitului impozabil, aferentă anului 2014, cu suma de 6.970.229,91 RON, reprezentând contravaloarea lucrărilor de amenajare efectuate de C. S.A. în baza contractului nr. x/09.05.2014,

- impozit pe veniturile din salarii, în cuantum de 819.769 RON, contribuții sociale obligatorii datorate de angajat, în cuantum de 1.012.416 RON, și contribuții sociale obligatorii datorate de angajator, în cuantum de 1.587.014, determinate de către organul de inspecție fiscală, în mod nelegal, prin procedeul sutei micșorate,

- impozit pe profit suplimentar, determinat urmare a nediminuării bazei de calcul, aferente perioadei 01.01.2011-30.03.3016, cu cheltuielile deductibile, reprezentând sume acordate de UMT S.A. în această perioadă salariaților noștri cu titlul de ajutoare sociale, precum și contribuții sociale obligatorii determinate în mod suplimentar în sarcina reclamantei, în calitate de angajator, asupra acestor sume;

II.4. Obligarea aceleiași pârâte să soluționeze pe fond contestația împotriva Deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. x din 21.07.2016, cu privire la obligațiile fiscale accesorii, reprezentând dobânzi și penalități de întârziere, calculate asupra obligațiilor fiscale principale determinate suplimentar prin Decizia de impunere nr. x/20.07.2016;

II.5. Obligarea aceleiași pârâte să soluționeze pe fond contestația împotriva Deciziei referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând penalități de nedeclarare nr. 1078 din data de 21.07.2016, cu privire la penalitățile de nedeclarare în cuantum de 66 RON;

III. Obligarea pârâtelor la suportarea cheltuielilor de judecată generate de prezentul litigiu.

La data de 23.10.2019, reclamanta U.M.T. S.A., în insolvență, in insolvency, en procedure coilective, reprezentată legal prin administrator special A. și prin administrator judiciar B..,a formulat o cerere de precizare a acțiunii, respectiv de micșorare a cuantumului obiectului cererii de chemare în judecată, reducând pretențiile la solicitarea de anulare a Deciziei nr. 63/24.02.2017 privind soluționarea contestațiilor în ceea ce privește pct. 1 și 2 din dispozitiv, respectiv prin care s-a respins ca neîntemeiată contestația formulată împotriva Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale principale aferente diferențelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecției fiscale la persoane juridice nr. x/20.07.2016 emisă de Administrația pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul regiunii Timișoara în baza Raportului de inspecție fiscală nr. x/20.07.2016, în ceea ce privește taxa pe valoarea adăugată în sumă de 1.501.477 RON și s-a respins ca neîntemeiată contestația împotriva Deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. x/21.07.2016 emisă de Administrația pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul regiunii Timișoara, în ceea ce privește accesoriile în sumă de 429.122 RON aferente taxei pe valoarea adăugată.

Această precizare de acțiune este urmare a emiterii Deciziei nr. 267/03.07.2019, prin care organele fiscale au soluționat contestațiile reclamantei cu privire la celelalte obligații fiscale contestate, reclamanta precizând că își rezervă dreptul de a contesta separat această decizie și, implicit, obligațiile fiscale la care se referă.

Prin sentința civilă nr. 138 din 17 iunie 2020, Curtea de Apel Timișoara – secția contencios administrativ și fiscal a respins excepția prematurității; a admis în parte acțiunea precizată; a dispus anularea în parte a Deciziei nr. 63/24.02.2017 privind soluționarea contestației emisă de ANAF - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, respectiv doar pct. 1 și 2 din dispozitivul deciziei; a dispus anularea în parte a Deciziei de impunere nr. x/20.07.2016 emisă de Administrația pentru Contribuabilii Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Timișoara, respectiv în ceea ce privește TVA în sumă de 1.501.477 RON, în sensul că TVA suplimentară datorată de către reclamantă este în sumă de 1.151.779 RON și a exonerat reclamanta de la plata sumei de 349.698 RON reprezentând TVA nedatorată; a dispus anularea în parte a Deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. x/21.07.2016 emisă de Administrația pentru Contribuabilii Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Timișoara, respectiv în ceea ce privește accesoriile în sumă de 429.122 RON aferente TVA, în sensul că accesoriile aferente TVA datorate de către reclamantă sunt în sumă de 329.178 RON și a exonerat reclamanta de la plata sumei de 99.944 RON reprezentând accesorii aferente TVA nedatorate; a respins în rest acțiunea; a obligat pârâții să-i plătească reclamantei suma de 22.000 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței de mai sus, au exercitat calea de atac a recursului ambele pârâte chemate în proces, respectiv Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara în reprezentarea Administrației pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Timișoara.

3.1. Recursul formulat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală

Pârâta Agenția Naționala de Administrare Fiscala a formulat recurs împotriva sentinței de mai sus, prin care a solicitat admiterea recursului si casarea in parte a sentinței civile recurate in sensul respingerii in totalitate a acțiunii ca neîntemeiata.

În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

In ceea ce privește TVA in suma de 1.501.477 RON si accesoriile in suma de 429.122 RON, instanța de fond și-a insușit întocmai concluziile celor doua rapoarte de expertiza administrate in cauza si a retinut ca lucrările executate in baza contractului nr. x/17.11.2011 si a contractului nr. x/10.01.2014 au fost atât de reparație, cat si de modernizare si ca analiza acestora din punct de vedere fiscal trebuie făcuta separat pe categorii de cheltuieli. Astfel, instanța a conchis in sensul ca, întrucât prin expertiza in construcții s-a stabilit ca doar o parte din lucrări au fost de modernizare, doar acestea fiind incluse in categoria bunuri de capital, intimata avea obligația de a efectua ajustarea TVA deductibila aferenta lucrărilor de modernizare in suma de 1.151.779 RON, accesoriile aferente TVA fiind in suma de 329.178 RON, obligațiile stabilite in plus fiind nelegale.

Recurenta-pârâtă a arătat că nu este de acord cu raționamentul instanței de fond care este in vădita contradicție cu prevederile legale aplicabile; instanța de fond si-a argumentat hotărârea pronunțata prin însușirea in întregime a susținerilor intimatei si a concluziilor experților, fara a tine cont de apărările si obiectiunile formulate in acest sens si fara a arata motivele pentru care acestea au fost înlăturate.

Astfel, instanța de fond a pronunțat hotărârea atacata cu încălcarea dispozițiilor art. 149 din Legea nr. 571/2003, explicitate prin pct. 54 alin. (2) si alin. (5) din H.G. nr. 44/2004, precum si a pct. 107 alin. (1) și alin. (2) din OMFP 3055/2009 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, precum si cele ale pct. 7 lit. d) din Hotărârea Guvernului nr. 909/1997 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale și necorporale.

In susținere, au fost avute in vedere dispozițiile art. 149 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal care au fost explicitate prin pct. 54 alin. (2) si alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 44/2004.

Prevederile legale invocate instituie obligația ajustării taxei deductibile aferentă unui bun de capital, în situația în care acesta este folosit de persoana impozabilă integral sau parțial pentru realizarea de operațiuni care nu dau drept de deducere a taxei, bun de capital reprezentând inclusiv operațiunile de transformare sau modernizare a bunurilor imobile.

Sunt luate în considerare operațiunile de transformare sau modernizare care conduc la majorarea valorii bunului imobil în scopul calculării acestei depășiri se vor avea în vedere valorile reevaluate ale bunurilor respective, așa cum sunt înregistrate in contabilitate.

De asemenea, dacă bunul de capital este utilizat total sau parțial pentru realizarea de operațiuni care nu dau drept de deducere a taxei, ajustarea deducerii se face o singură dată pentru întreaga perioadă de ajustare rămasă, incluzând anul în care apare modificarea destinației de utilizare și proporțional cu partea din bunul de capital utilizată în aceste scopuri.

Astfel, potrivit acestor prevederi legale, taxa deductibilă aferentă bunurilor de capital, în condițiile în care nu se aplică regulile privind livrarea către sine sau prestarea către sine, se ajustează, pe o perioadă de 20 de ani, pentru transformarea sau modernizarea unui bun imobil, dacă valoarea fiecărei transformări sau modernizări este de cel puțin 20 % din valoarea totală a bunului imobil astfel transformat sau modernizat, perioada de ajustare începând de la data de 1 ianuarie a anului în care bunurile sunt folosite prima dată, după transformare sau modernizare, și se efectuează pentru suma taxei deductibile aferente transformării sau modernizării.

În cauza sunt aplicabile si prevederile pct. 107 alin. (1) și alin. (2) din OMFP 3055/2009 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, precum si cele ale pct. 7 lit. d) din Hotărârea Guvernului nr. 909/1997 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale și necorporale.

Din coroborarea prevederilor legale invocate, reiese că investițiile efectuate la mijloacele fixe pentru îmbunătățirea parametrilor tehnici inițiali sunt investiții de modernizare, dacă aceste investiții au ca scop și îmbunătățirea performanțelor mijloacelor fixe față de parametrii funcționali inițiali și asigură obținerea de venituri suplimentare față de cele realizate cu mijloacele fixe inițiale.

În același sens este și punctul de vedere al direcției de specialitate - Direcția generală de legislație și reglementare în domeniul activelor statului din Ministerul Finanțelor Publice, exprimat într-o speța asemănătoare, prin adresa nr. x/15.02.2009.

Astfel, în categoria reparațiilor efectuate se încadrează lucrările de genul zugrăveli, tencuieli, precum și orice altă lucrare în care au fost înlocuite materiale, piese etc, existente (uzate) cu altele noi. Dacă s-a adăugat ceva ce nu a existat anterior (hidroizolația plafonului, tâmplărie termopan, instalație de încălzire nouă, o nouă compartimentare a încăperilor), acestea reprezintă lucrări de modernizare.

Astfel, în mod eronat intimata a considerat că lucrările efectuate de C. S.R.L. în baza contractelor nr. x/17.11.2011 și nr. y/10.01.2014 reprezintă reparații/întreținere, întrucât aceste lucrări au fost realizate în scopul îmbunătățirii parametrilor tehnici inițiali având ca efect sporirea gradului de confort și ambient și reabilitarea și modernizarea termică a clădirilor în cauză (zidire ferestre fațadă, tâmplărie PVC, demolări etc), încadrându-se în categoria lucărilor de modernizare.

Prin urmare, aceste lucrări de modernizare efectuate la bunurile imobile în cauză reprezintă bunuri de capital, a căror valoare, așa cum au constatat organele de inspecție fiscală, depășește 20% din valoarea totală a bunurilor imobile astfel modernizate.

În consecință, potrivit art. 149 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, intimata avea obligația de a efectua ajustarea TVA deductibilă aferentă lucrărilor de modernizare, având în vedere că imobilele menționate au fost vândute de aceasta în regim de scutire fără drept de deducere a TVA, în baza contractului de vânzare autentificat sub nr. x/30.06.2014.

Având în vedere situația de fapt expusa raportata la dispozițiile legale aplicabile, in mod corect si legal organele de inspecție fiscală au constatat că pentru lucrările de modernizare recepționate în anul 2012, perioada de ajustare începe cu data de 1 ianuarie 2012, iar pentru TVA în sumă de 1.243.401 RON aferentă acestor lucrărilor perioada rămasă din perioada de ajustare este de 18 ani, rezultând TVA deductibilă de ajustat în sumă de 1,119.061 RON; pentru lucrările de modernizare recepționate în anul 2014, perioada de ajustare începe cu data de 1 ianuarie 2014, iar pentru TVA în sumă de 382.416 RON aferentă acestor lucrărilor, perioada rămasă din perioada de ajustare este de 20 de ani, rezultând TVA deductibilă de ajustat în sumă de 382.416 RON.

Instanța de fond a retinut in mod eronat ca o parte din sumele aferente contractelor nr. x/17.11.2011 si nr. y/10.01.2014 sunt cheltuieli efectuate cu modernizarea; in anexa 10, intimata a prezentat la modul general, pe fiecare tip de activitate menționată în devizele de lucrări anexate celor două contracte, considerentele pentru care contravaloarea lucrărilor efectuate a fost înregistrată ca o cheltuială cu reparațiile și întreținerea, fără însă ca societatea să prezinte o analiză necesară în stabilirea criteriilor de separare a lucrărilor de reparații de cele de modernizare, în condițiile în care în contractele în baza cărora au fost efectuate aceste lucrări și devizele aferente nu sunt detaliate din punct de vedere al valorii, lucrările de reparații de cele de modernizare, contractul nr. x/17.11.2011 având ca obiect chiar "Modernizare hala Mec 1 si Mec 2".

Având în vedere aceste aspecte, în soluționarea contestației nu au fost avute in vedere documentele depuse de intimata, respectiv "înscrisuri" în completarea Anexei nr. 4 la contestație, reprezentând conform susținerilor societății "documente justificative din care rezultă natura lucrărilor prestate de către C. SA" pentru UMT S.A., în baza contractului nr. x/10.01.2014", întrucât documentele respective reprezintă facturi care au ca obiect contravaloarea unor bunuri și servicii, emise de diverși furnizori către C. S.A., însă intimata nu prezintă alte argumente cu privire la acestea, din care să rezulte cele susținute, respectiv faptul că lucrările executate în baza contractului nr. x/10.01.2014 reprezintă reparații și întreținere și fără să prezinte legătura dintre aceste facturi și Anexa nr. 4 la contestație, cu atât mai mult cu cât din analiza facturilor rezultă realizarea lucrărilor de modernizare (spre exemplificare: în facturile nr. x/29.10.2014, nr. y/13.09.2011, nr. 9833/26.03.2014 la rubrica privind denumirea produselor sau a serviciilor se menționează "execuție și montaj tâmplărie PVC", "servicii proiectare instalații electrice curenți tari și slabi" respectiv "lucrare deviere țevi".)

Intimata a susținut ca ajustarea taxei deduse aferentă lucrărilor facturate de către C. S.A. în baza contractului nr. x/17.11.2011 nu se justifică întrucât ulterior recepționării acestor lucrări, în anul 2012, UMT S.A. a procedat la închirierea imobilului în cauză, închirierea construcției fiind supusă TVA.

Or, susținerea este nefondata întrucât, așa cum rezultă din Raportul de inspecție fiscală nr. x/20.07.2016, la stabilirea TVA de ajustat organele de inspecție fiscală au ținut cont de perioada în care societatea a realizat operațiuni pentru care avea dreptul de deducere a taxei (închiriere), constatându-se că "pentru TVA dedusă în sumă de 1.243.401 RON aferentă lucrărilor de modernizare recepționate în anul 2012, perioada rămasă din perioada de ajustare este de 18 ani, rezultând TVA deductibilă de ajustat în sumă de 1.119.061 RON (1.243.401 RON/18 ani)".

In ceea ce privește accesoriile aferente TVA, prin Decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. x/21.07.2016, organele fiscale au calculat și stabilit în sarcina intimatei, în temeiul art. 88 lit. c) și art. 119 din O.G. nr. 92/2003, accesorii în sumă de 429.122 RON aferente taxei pe valoarea adăugată în sumă de 1.501.477 RON.

Recurenta-pârâtă a mai criticat hotărârea instanței de fond si cu privire la obligarea pârâților la plata către reclamantă a sumei de 22.000 RON reprezentând cheltuieli de judecata, întrucât in cauza nu sunt 'îndeplinite condițiile impuse de art. 451 - 453 C. proc. civ.

Pornind de la prevederile legale menționate, condiția cuantumului rezonabil al cheltuielilor de judecata nu este îndeplinita in aceasta cauza; prezenta cauza nu prezintă o complexitate deosebita astfel încât să se impună obligarea instituției la plata cheltuielilor într-un cuantum atât de mare. Mai mult decât atât, in condițiile in care speța dedusa judecații nu prezintă un fenomen social nou in realitatea romaneasca, iar actele administrative atacate prezintă un grad de complexitate mediu, în mod greșit instanța de fond a acordat cheltuielile de judecată în cuantum asa de mare. Se mai solicită să se aibă în vedere si faptul ca acțiunea a fost admisa in parte, astfel incat in acest context nu se poate susține ca experții sau avocatul si-au justificat onorariul foarte mare prin activitatea depusa.

In drept, au fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

3.2. Recursul formulat de pârâta Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice Timișoara in reprezentarea Administrației pentru Contribuabili Mijlocii constituita la nivelul Regiunii Timișoara

Pârâta Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice Timișoara in reprezentarea Administrației pentru Contribuabili Mijlocii constituita la nivelul Regiunii Timișoara a formulat recurs împotriva sentinței de mai sus, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și rejudecând cauza, respingerea in tot a acțiunii ca neîntemeiată.

În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

Sentința a fost dată cu încălcarea si aplicarea greșita a legii. Contrar celor susținute de reclamantă, precum si contrar celor susținute de experții tehnici judiciari si reținute in mod greșit de instanța de fond, din analiza contractelor nr. x/17.11.2011 si nr. y/10.01.2014, reiese că acestea au avut ca obiect: "Modernizare hala Mec 1 si Mec 2 UMT", respectiv "Amenajare vestiare si birouri D.".

De asemenea, devizele anexate contractelor nr. x/17.11.2011 si nr. y/10.01.2014 prezintă detalierea lucrărilor realizate, acestea fiind efectuate în scopul îmbunătățirii parametrilor tehnici inițiali având ca efect sporirea gradului de confort si ambient si reabilitarea si modernizarea termică a clădirilor în cauză, fără să fie delimitate de aceste lucrări cele de reparații si întreținere, nefiind efectuate simple zugrăveli, tencuieli, vopsitorie, refacerea hidroizolatiei, sau înlocuirea unor materiale existente cu altele de aceeași natură, ci lucrări ample de construire, modificare, demolări (pereți exteriori si interiori, pardoseală industrială + umpluturi, rampe andocare, instalații climatizare, etc).

Potrivit prevederilor Normativului GE 032-97 aprobat de MLPAT prin Ordinul 116/N/1997, act normativ la care s-a raportat si expertul tehnic judiciar E., lucrările de întreținere si reparații reprezintă doar acele intervenții care se executa în timp asupra contructiilor. în condiții de exploatare normală si în mod independent având doar acest obiectiv, iar lucrările de modernizare si îmbunătățire a ambientului reprezintă: "lucrări cere urmăresc aducerea construcției la parametri superiori celor inițiali si includ înlocuirea structurilor sau a elementelor depășite cu altele corespunzătoare nivelului tehnic actual".

Asfel, lucrările de întreținere si reparații nu sunt lucrări care pot fi asociate cu alte lucrări ample având ca obiectiv modernizarea unei clădiri, creșterea parametrilor ințiali pentru obținerea de venituri suplimentare fata de cele realizate cu mijloacele fixe inițiale.

Pe de alta parte, o lucrare de modernizare a unei clădiri, care implica și schimbarea destinației acesteia sau utilizarea ei în alt scop, are ca și obiectiv final predarea imobilului "la cheie" și implică toate lucrările necesare realizării obiectivului inclusiv partea finală de finisaje, zugrăveli, etc. (cum e si in speța de fata, in folosința UMT S.A. spre închirierea imobilelor către F. si D.).

Concluzia descrisa de expertul tehnic judiciar este pusa la îndoiala și din prisma întrebării cum poate fi recepționată o lucrare de modernizare a unui imobil și pus ulterior în funcțiune sau predată unui beneficiar fara a fi executate lucrările de finisaj, zugrăveli, reparații pardoseala sau, imediat recepției unei lucrări de modernizare imobilul sa fie supus unei lucrări de întrețineri si reparații. Lucrările identificate de expert ca fiind de întreținere și reparații intr-adevar pot fi de natura respectiva numai în condițiile în care imobilul era supus doar acestor lucrări ca urmare a uzurii survenite în condiții de exploatare normala.

Totodată, recurenta a apreciat ca fiind eronata concluzia expertului tehnic judiciar, potrivit cu care valoarea de piața a imobilului este de 10.475.227 RON (a adăugat la 4.731.466 RON fara TVA -valoarea justa a imobilului la data de 31.12.2011 doar valoarea modernizărilor determinate de 1.298.113 euro, adică 5.743.761 RON) in condițiile în care, la valoarea de 4.731.466 RON fara TVA trebuia sa adauge întreaga valoare a lucrărilor, indiferent daca acesta considera ca sunt de reparații sau de modernizare, respectiv suma de 6.970.229 RON. In consecința, a consdierat ca valoarea imobilului in discuție este de 11.701.695 RON fara TVA (4.731.466 RON + 6.970.229 RON) si nu de 10.475.227 RON.

Un alt aspect invocat este faptul ca expertul contabil judiciar concluzionează că se supun ajustării conform art. 149 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal doar o parte din lucrări, respectiv acele lucrări considerate de expertul tehnic judiciar ca fiind modernizări.

Din analiza dispozițiilor art. 148 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal reiese faptul ca si celelate lucrări, respectiv reparațiile, sunt supuse ajustării taxei pe valoare adăugate deductibile. Prin urmare, in mod eronat, instanța de fond a reținut concluziile expertului contabil potrivit cu care cheltuielile cu reparațiile nu reprezintă la momentul efectuării acestora servicii neutilizate care ar trebui utilizate sau care se amortizează într-o anumita perioada de timp si tot in mod eronat, nu a dispus aplicarea prevederilor legale mai sus citate, cu toate implicațiile fiscale ce decurg din acestea.

Referitor la accesoriile stabilite prin Decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. x/21.07.2016, se reține că stabilirea acestora reprezintă măsură accesorie în raport cu debitul, conform principiul de drept accessorim sequitur principale, potrivit căruia accesoriul urmează principalul. Calcularea dobânzilor si penalităților de întârziere pentru neplata la termen a obligațiilor fiscale către bugetul de stat reprezintă o măsura de sancționare, instituita prin legea fiscala, a contribuabililor care nu isi achita la termenele de scadenta obligațiile fiscale, prin urmare accesorii în sumă de 429.122 RON aferente taxei pe valoarea adăugată în sumă de 1.501.477 RON au fost calculate in mod legal de organul fiscal. Pe cale de consecința, a solicitat respingerea capătului de cerere privind exonerarea reclamantei de la plata obligații fiscale in cuantum de 349.698 RON - TVA si 99.944 RON -accesorii aferente TVA, raportat la cele antementionate.

In ceea ce privește capătul de cerere a reclamantei de obligare a paratei Administrația pentru Contribuabili Mijlocii constituita la nivelul Regiunii Timișoara la plata cheltuielilor de judecata, a solicitat respingerea acestuia ca neîntemeiat, având in vedere cele de mai sus.

În drept, au fost invocate prev. art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Împotriva recursurilor promovate de pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara în reprezentarea Administrației pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Timișoara, a formulat întâmpinare intimata-reclamantă U.M.T. S.A., solicitând, în principal, admiterea excepției nulității recursurilor, iar, în subsidiar respingerea acestora ca nefondate și menținerea ca temeinică și legală a sentinței atacate.

În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:

Cu privire la excepția nulității recursurilor, a arătat că, deși cererile de recurs sunt întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., motivele de casare susținute nu se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.. Astfel recursul formulat de ANAF este o reluare a conținutului deciziei de soluționare a contestației și a întâmpinării depuse la prima instanță.

De asemenea, recursul formulat de DGRFP Timișoara, în reprezentarea Administrației pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Timișoara este o reluare a conținutului Obiecțiunilor la Raportul de expertiză tehnică judiciară în construcții și la Raportul de expertiză contabilă judiciară, această recurentă preluând și afirmații din cuprinsul Raportului de inspecție fiscală și din cuprinsul întâmpinării formulate în cauză.

Pe de altă parte, recurenta ANAF critică în cuprinsul recursului său cuantumul cheltuielilor de judecată la care aceasta a fost obligată, susținând că speța dedusă judecății nu prezintă un fenomen social nou în realitatea românească, actele administrative fiscale prezintă un grad de complexitate mediu, apreciind că nu se poate susține că experții sau avocatul și-au justificat onorariul prin activitatea depusă.

Cu privire la acest aspect, s-a pronunțat ICCJ în cuprinsul Deciziei nr. 3/2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 181 din 5 martie 2020, pronunțată într-un recurs în interesul legii.

În ceea ce privește fondul recursurilor, contrar criticilor pârâtei, instanța de fond a reținut concluziile expertului contabil în sensul că cheltuielile cu reparații nu se încadrează în prevederile art. 148 alin. (1) lit. c) din Codul fiscal, invocate și în cuprinsul recursului formulat de DGRFP Timișoara, deoarece nu reprezintă Ia momentul efectuării acestora servicii neutilizate care ar trebui utilizate sau care se amortizează într-o anumită perioadă de timp. Cheltuielile cu reparații reprezintă cheltuieli care se includ în costurile unei entități la momentul efectuării acestora și nu se supun ajustării din punct de vedere al TVA, conform art. 145 Codul fiscal.

Expertul contabil a ținut cont și de prevederile pct. 53 din OMFP 1802/2014 și de pct. 78 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a Noului Codul fiscal, constatând că reclamanta avea obligația potrivit art. 149 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, de a efectua ajustarea TVA deductibilă aferentă lucrărilor de modernizare în sumă de 1.151.779 RON, accesoriile aferente TVA fiind în sumă de 329.178 RON, obligațiile fiscale stabilite în plus fiind nelegale.

Deși pârâtele invocă aspecte privind natura lucrărilor, astfel cum rezultă din devize și din contracte, în prezenta cauză a fost administrate proba cu expertiza tehnică în specialitate construcții și evaluări imobiliare. Expertul tehnic are competența de a analiza natura fiecărei lucrări și de a stabili ce lucrare reprezintă o lucrare de reparație și ce lucrare reprezintă una de modernizare. Organele fiscale nu au competente în materie tehnică pentru a face o astfel de analiză.

Faptul că la obiectul contractelor se utilizează noțiunea de "modernizare", nu înseamnă neapărat că lucrările efectuate în temeiul acestui contract au avut ca rezultat modernizarea, în sens tehnic și fiscal, a construcției în discuție.

Regula de baza în materia interpretării contractului, astfel cum este enunțată de prevederile art. 1266 alin. (1) C. civ., consacră prioritatea voinței reale concordante a părților: "Contractele se interpretează după voința concordantă a părților, iar nu după sensul literal al termenilor". Prin urmare, interpretarea contractului presupune stabilirea voinței reale a părților, indiferent de cuvintele folosite în formularea dauzelor acestuia.

Referitor la susținerile recurentei DGRFP Timișoara în sensul că, potrivit Normativului GE 032-97 aprobat de MLPAT prin Ordinul 116/N71997, lucrările de întreținere și reparații ar reprezenta doar acele intervenții care se execută în timp asupra unor construcții, în condiții de exploatare normală și în mod indepenedent având doar acest obiectiv, recurenta interpretează trunchiat aceste relementări tehnice. Astfel, conform acestui normativ, lucrările de întreținere sunt cele care presupun refacerea periodică a unor elemente de suprafață cu durata scurtă de existență și înlocuirea unor piese cu uzură rapidă din instalații și echipamente, în timp ce lucrările de instalații sunt definite ca fiind cele de refacere sau înlocuire a unor elemente, detalii sau părți de construcții sau instalații ieșite din uz, ca urmare a exploatării normale sau acțiunii agenților de mediu.

Așadar, din acest normative nu reiese că lucrările de întreținere și reparații pot fi de această natură doar în condițiile în care imobilul era supus doar acestor lucrări, cum susține recurenta DGRFP Timișoara. De altfel, în cauză a fost administrată proba cu expertiza tehnică, efectuată de către un expert cu competențe tehnice și care a analizat natura lucrărilor având în vedere și acest normativ și definițiile date de acest normativ lucrărilor de întreținere, reparație sau modernizări (a se vedea pagina 12 din Raportul de expertiză tehnică judiciară). Organele fiscale, care nu au pregătire tehnică, contestă competența unui expert tehnic, fără să fi solicitat efectuarea în cauză a unei alte expertize, în temeiul art. 338 din C. proc. civ.

Cu privire la aspectul privind valoarea de piață a imobilului, pe de o parte instanța a stabilit că valoarea lucrărilor de modernizare depășește 20 % din valoarea totală a bunurilor imobile modernizate, așadar nu prezintă relevanță modul de calcul al valorii de piață a imobilului, câtă vreme instanța a stabilit obligatiia de ajustare a TVA în sarcina noastră. Pe de altă parte, valoarea totală a imobilelor modernizate nu include lucrările de reparații, ci doar a celor de modernizare, lucrările de reparații având drept scop aducerea bunului la situația anterioară.

În ceea ce privește temeinicia soluției instanței de fond privind cheltuielile de judecată, în temeiul art. 453 C. proc. civ., în raport de admiterea în parte a acțiunii, instanța a acordat reclamantei cheltuieli de judecată parțiale din totalul cheltuielilor de judecată solicitate reprezentând taxă de timbru, onorarii experți și onorariu avocat, proporțional cu valoarea creanței fiscale nelegal stabilită, astfel că a obligat pârâții să plătească suma de 22.000 RON cheltuieli de judecată.

Referitor la condiția cuantumului rezonabil al cheltuielilor de judecată, acestea sunt proporționale cu valoarea și complexitatea cauzei (care presupune atât analiza unor aspecte tehnice, cat și fiscale) ori cu activitatea desfășurată de avocat (care presupune redactarea acțiunii în contencios administrativ, a răspunsului la întâmpinare, a obiectivelor expertizelor, a obiecțiunilor la expertiză, cât și reprezentarea la peste 20 de termene de judecată).

În drept, au fost invocate prevederile art. 205 alin. (2), art. 490 alin. (1) coroborat cu art. 471

1

alin. (3) din C. proc. civ., precum și textele legale mai sus menționate.

Recurenta-pârâtă Agenția Națională de Administrare a formulat răspuns la întâmpinarea depusă de intimata-reclamantă U.M.T. S.A., prin care a solicitat respingerea excepției invocate și admiterea recursului său.

Referitor la excepția nulității recursului prin care se susține ca motivele nu se circumscriu niciunuia din motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., a arătat că recursul este motivat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., care se refera la încălcarea sau aplicarea greșita a normelor de drept material in speța și că a indicat care sunt normele legale pe care instanța de fond le-a incalcat in soluționarea cauzei.

In ceea ce privește sutinerile arătate prin întâmpinare pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acestora ca neîntemeiate, pentru motivele arătate pe larg prin cererea de recurs formulata.

In drept, au fost invocate prevederile art. 490 alin. (2) din C. proc. civ.

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererilor de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispozițiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului din data de 16 decembrie 2020, a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 13 septembrie 2022, în ședință publică, cu citarea părților, când, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise și a reținut dosarul spre soluționare pe fondul recursurilor ce fac obiectul pricinii deduse judecății.

Prin practicaua prezentei decizii și pentru motivele arătate în cuprinsul acesteia, la termenul de azi, 13.09.2022, Înalta Curte a respins ca nefondată excepția nulității recursurilor, invocată de intimata-reclamantă prin întâmpinare.

Totodată, Înalta Curte a respins cererea de introducere în cauză a Ministerului Finanțelor formulată de recurenta-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală, întemeiată pe dispozițiile art. 272 din Legea nr. 207/2015, pentru motivele arătate în cuprinsul practicalei prezentei decizii.

7.1. Situația de fapt astfel cum a fost reținută de prima instanță

Societatea reclamantă a făcut, în perioada 06.07.2016 - 15.07.2016, obiectul unei inspecții fiscale privind modul de calcul, evidențiere, declarare și plată a impozitului pe profit în perioada 01.01.2010 - 31.03.2016 și a TVA, a contribuțiilor sociale obligatorii și a impozitului pe veniturile din salarii și asimilate salariilor în perioada 01.01.2011 - 30.04.2016.

În urma inspecției fiscale, organele de control au întocmit Raportul de inspecție fiscală x/20.07.2016 ce a stat la baza emiterii Deciziei de impunere nr. x/20.07.2016, prin care au stabilit în sarcina societății UMT S.A. obligații fiscale principale suplimentare în cuantum total de 14.825.578 RON.

Împotriva Deciziei de impunere nr. x/20.07.2016 reclamanta a formulat contestația, înregistrată sub nr. x/02.09.2016 la pârâta Administrația pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Timișoara.

Totodată, reclamanta a formulat contestație înregistrată sub nr. x/09.09.2016 împotriva Deciziei referitoare la obligațiile fiscale accesorii nr. 1080/21.07.2016 prin intermediul căreia au fost determinate obligații fiscale accesorii, reprezentând dobânzi și penalități de întârziere, aferente obligațiilor fiscale principale suplimentare calculate prin Decizia de impunere nr. x/20.07.2016.

Contestațiile formulate de către reclamantă au fost soluționate de către ANAF – Direcția Generală de soluționare a contestațiilor, prin Decizia nr. 63/24.02.2017, prin care s-au dispus următoarele:

- Respingerea ca neîntemeiată a contestației împotriva Deciziei de impunere nr. x/20.07.2016 în ceea ce privește taxa pe valoarea adăugată în sumă de 1.501.477 RON;

- Respingerea ca neîntemeiată a contestației împotriva Deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. x/21.07.2016, în ceea ce privește accesoriile în sumă de 429.122 RON aferente taxei pe valoarea adăugată;

- Desființarea parțială a Deciziei de impunere nr. x/20.07.2016 în ceea ce privește taxa pe valoarea adăugată în sumă de 4.782.679 RON;

- Desființarea parțială a Deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. x/21.07.2016, în ceea ce privește accesoriile în sumă de 1.000.662 RON aferente taxei pe valoarea adăugată;

- Suspendarea soluționării contestației împotriva Deciziei de impunere, până la finalizarea laturii penale, pentru suma de 8.132.252 RON;

- Suspendarea soluționării contestației împotriva Deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. x/21.07.2016, în ceea ce privește accesoriile în sumă de 5.156.196 RON;

- Suspendarea soluționării contestației împotriva Deciziei referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând penalități de nedeclarare nr. 1078/21.07.2016, în ceea ce privește accesoriile suma de 66 RON.

Împotriva Deciziei de soluționare a contestației nr. 63/24.02.2017 reclamanta a formulat prezenta acțiune solicitând, în urma precizării acțiunii, anularea acestei decizii, a Deciziei de impunere nr. x/20.07.2016 și a Raportului de inspecție fiscală x/20.07.2016 în ceea ce privește taxa pe valoarea adăugată în sumă de 1.501.477 RON și anularea Deciziei referitoare la obligațiile fiscale accesorii nr. 1080/21.07.2016 în privința sumei de 429.122 RON aferente taxei pe valoarea adăugată.

În ceea ce privește strict aspectele ce au determinat admiterea parțială a acțiunii de către prima instanță, s-a reținut, în fapt, că organele de inspecție fiscală au constatat următoarele:

Între reclamantă în calitate de beneficiar și C. S.A. în calitate de antreprenor, a fost încheiat contractul nr. x/17.11.2011, care a avut ca obiect: "Modernizare hala Mec 1 și Mec 2 UMT", valoarea totală a lucrărilor fiind de 1.445.501,12 euro, fără TVA.

În baza acestui contract, C. S.A. a emis către reclamantă următoarele facturi: factura nr. x/30.01.2012 având valoarea de 694.304 RON și TVA în sumă de 166.132 RON, reprezentând avans lucrări; factura nr. x/31.08.2012 având valoarea de 2.536.272 RON și TVA în sumă de 608.705 RON reprezentând lucrări prestate și valoarea de - 694.304 RON și TVA-166.632 RON; factura nr. x/28.12.2012 având valoarea de 1.707.616 RON și TVA în sumă de 409.828 RON reprezentând lucrări prestate.

În evidența contabilă, reclamanta a înregistrat aceste facturi astfel: contravaloarea lucrărilor în sumă de 5.180.844 RON în contul 601 "Cheltuieli de întreținere și reparații", suma de 1.243.401 RON în contul 4426 "TVA deductibilă".

De asemenea, între reclamantă în calitate de beneficiar și C. S.A., în calitate de antreprenor, a fost încheiat contractul nr. x/10.01.2014 care a avut ca obiect: "Amenajare vestiare și birouri D.", valoarea totală a lucrărilor fiind de 355.582,41 euro, fără TVA.

În baza acestui contract, C. S.A. a emis către reclamantă facturi reprezentând contravaloarea lucrărilor prestate, astfel: factura nr. x/28.02.2014 în valoare de 1.035.782 RON și TVA în sumă de 248.588 RON și factura nr. x/30.04.2014 în valoare de 557.623 RON și TVA în sumă de 133.829 RON.

Aceste facturi au fost înregistrate de reclamantă în evidența contabilă astfel: contravaloarea lucrărilor în sumă de 1.593.405 RON în contul 601 "Cheltuieli de întreținere și reparații", iar suma de 382.416 RON în contul 4426 "TVA deductibilă".

Ulterior, între reclamantă în calitate de "unic proprietar tabular" și C. S.R.L., în calitate de cumpărător, a fost încheiat contractul de vânzare autentificat sub nr. x/30.06.2014, care a avut ca obiect vânzarea de către UMT S.A. către C. S.R.L. a întregului drept de proprietate a imobilului înscris în CF nr. x Timișoara, constând în teren intravilan categoria de folosință curți construcții, în suprafață totală de 23.207 mp, cu construcțiile având toate destinația construcții industriale și edilitare, respectiv: "Hală prelucrări mecanice având identificator cadastral x, cu suprafață măsurată de 12973 mp", "Hală prelucrări mecanice având identificator cadastral x, cu suprafață măsurată de 5750 mp", "Clădire anexa P+2E având identificator cadastral x cu suprafață măsurată de 506 mp" și "Clădire anexa P+2E având identificator cadastral x cu suprafață măsurată de 1147 mp.

În baza acestui contract, reclamanta a emis următoarele facturi: factura nr. x/27.06.2014 reprezentând avans contract vânzare hală prelucrări mecanice în valoare de 5.152.851 RON și factura nr. x/07.07.2014 reprezentând contravaloare clădire mecanică și clădire administrativă număr inventar 110000 și 110038, conform contractului de vânzare autentificat sub nr. x/30.06.2014, în valoare de 10.692.829 RON, teren aferent clădire mecanică și clădire administrativă în valoare de 6.398.858 RON și stornare avans factura nr. x/27.06.2014 în valoare de 5.152.851 RON. Această factură a fost emisă de reclamantă aplicând scutirea de TVA fără drept de deducere, conform art. 141 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

Vânzarea imobilului care a făcut obiectul contractului de vânzare autentificat sub nr. x/30.06.2014, s-a realizat la valoarea de 3.905.189 euro, valoare înscrisă și în Raportul de evaluare prin care s-a realizat, la data de 02.04.2014, evaluarea imobilului vândut, respectiv "teren curți construcții 23.207 mp cu două hale prelucrări mecanice și 2 clădiri anexe P+2E".

Prin acest raport de evaluare au fost înscrise următoarele valori: teren în suprafață de 23.207 mp evaluat la valoarea de 1.160.350 euro, hala prelucrări mecanice C1 - 715.213 euro, hala prelucrări mecanice C2 - 1.111.960 euro, clădire anexa P+2E C3 - 293.222 euro, clădire anexa P+2E C4 - 624.444 euro, menționându-se și faptul că hala prelucrări mecanice C1 și C2 a fost renovată în anul 2012, iar clădirile anexă C3 și C4 sunt în curs de amenajare interioară, valoarea terenului fiind de 1.160.350 euro, iar cea a clădirilor de 2.744.839 euro.

Ca urmare a verificărilor efectuate, organele de inspecție fiscală au constatat că atât din contractul nr. x/17.11.2011, care a avut ca obiect:"Modernizare hala Mec 1 și Mec 2 UMT", cât și din devizul de lucrări anexat la acesta, a avut loc modernizarea respectivului imobil, având ca efect îmbunătățirea parametrilor tehnici inițiali, care conduc la obținerea de beneficii economice viitoare, suplimentare față de cele estimate.

Astfel, s-a constatat că în cursul anului 2012 reclamanta a recepționat lucrări de modernizare Hala mecanică C1 și C2, număr inventar 110000, în sumă de 5.180.844 RON fără să efectueze o creștere de valoare a activului respectiv, acesta fiind înregistrat în contabilitate la valoarea de 2.785.579 RON, valoare reevaluată în luna decembrie 2011.

În acest caz, având în vedere prevederile art. 141 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, organele de inspecție fiscală au constatat că în ceea ce privește costul transformării, acesta depășește 50 % din valoarea de piață, astfel că livrarea unei construcții noi înseamnă livrarea efectuată cel târziu până la data de 31 decembrie a anului următor anului primei ocupări ori utilizări a construcției sau a unei părți a acesteia, după caz, în urma transformării.

De asemenea, întrucât halele C1 și C2 au făcut obiectul unor contracte de închiriere cu F. S.R.L., predarea spațiului fiind efectuată în anul 2012, livrarea ar fi fost considerată construcție nouă și n