ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3433/2022

Ședința publică din data de 14 iunie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

I.1. Obiectul acțiunii deduse judecății

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 03.12.2019, reclamanta U.M.T. S.A., prin administrator judiciar A.., în contradictoriu cu pârâtele Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și - Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Administrația pentru Contribuabili Mijlocii Constituită la nivelul Regiunii Timișoara, a solicitat a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună:

- Anularea în parte a Deciziei nr. 267/03.07.2019 emise de Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, cu privire la soluțiile de:

a) Respingere ca neîntemeiată a contestației formulate de UMT S.A. împotriva Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale principale aferente diferențelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecției fiscale la persoane juridice nr. x/20.07.2016 emisă de Administrația pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul regiunii Timișoara în ce privește suma de 3.419.199 RON reprezentând: impozit pe veniturile din salarii și asimilate salariilor în sumă de 819.769 RON; contribuția de asigurări sociale datorată de angajator în sumă de 1.145.232 RON; contribuția individuală de asigurări sociale reținută de la asigurați în sumă de 644.265 RON; contribuția de asigurări pentru șomaj datorată de angajator în sumă de 30.679 RON; contribuția individuală de asigurări pentru șomaj reținută de la asigurați în sumă de 30.679 RON; contribuția angajatorilor pentru fondul de garantare pentru plata creanțelor sociale în sumă de 15.340 RON; contribuția pentru asigurări de sănătate datorată de angajator în sumă de 319.065 RON; contribuția pentru asigurări de sănătate reținută de la asigurați în sumă de 337.472 RON; contribuția pentru concedii și indemnizații de la persoane juridice sau fizice în sumă de 52.155 RON; contribuția de asigurări sociale de sănătate datorată de angajator pentru persoanele care se află în concediu medical pentru incapacitate de muncă, urmare unui accident de muncă sau boală profesională suportată din B., conform Legii nr. 95/2006, cu modificările și completările ulterioare în sumă de 24.543 RON;

b) Respingere ca neîntemeiată a contestației formulate de UMT S.A. împotriva Deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. x/21.07.2016 emisă de Administrația pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Timișoara, în ceea ce privește accesoriile în sumă 1.329.722 RON, reprezentând: accesorii în sumă de 311.824 RON aferente impozitului pe veniturile din salarii; accesorii în sumă de 464.074 RON aferente contribuției de asigurări sociale datorată de angajator; accesorii în sumă de 245.703 RON aferente contribuției individuale de asigurări sociale reținută de la asigurați; accesorii în sumă de 11.664 RON aferente contribuției de asigurări pentru șomaj datorată de angajator; accesorii în sumă de 11.662 RON aferente contribuției individuale de asigurări pentru șomaj reținută de la asigurați; accesorii în sumă de 5.839 RON aferente contribuției angajatorilor pentru fondul de garantare pentru plata creanțelor sociale; accesorii în sumă de 121.361 RON aferente contribuției pentru asigurări de sănătate datorată de angajator; accesorii în sumă de 128.351 RON aferente contribuției pentru asigurări de sănătate reținută de la asigurați; accesorii în sumă de 19.834 RON aferente contribuției pentru concedii și indemnizații de la persoane juridice sau fizice; accesorii în sumă de 9.410 Iei aferente contribuției de asigurări sociale de sănătate datorată de angajator pentru persoanele care se află în concediu medical pentru incapacitate de muncă, urmare unui accident de muncă sau boală profesională suportată din B., conform Legii nr. 95/2006, cu modificările și completările ulterioare;

c) Respingere ca neîntemeiată a contestației formulate de UMT S.A. împotriva Deciziei referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând penalități de nedeclarare nr. 1078/21.07.2016 emisă de Administrația pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Timișoara, în ceea ce privește accesoriile suma de 66 RON reprezentând: penalități de nedeclarare în sumă de 32 RON aferente contribuției de asigurări sociale datorată de angajator; penalități de nedeclarare în sumă de 1 leu aferente contribuției de asigurări pentru șomaj datorată de angajator; penalități de nedeclarare în sumă de 2 RON aferente contribuției pentru concedii și indemnizații de la persoane juridice sau fizice; penalități de nedeclarare în sumă de 20 RON aferente contribuției individuale de asigurări sociale reținută de la asigurați; penalități de nedeclarare în sumă de 10 RON aferente contribuției pentru asigurări de sănătate reținută de la asigurați; penalități de nedeclarare în sumă de 1 leu aferente contribuției de asigurări sociale de sănătate datorată de angajator pentru persoanele care se află în concediu medical pentru incapacitate de muncă, urmare unui accident de muncă sau boală profesională suportată din B., conform Legii nr. 95/2006, cu modificările și completările ulterioare,

- Anularea în parte, ca netemeinică și nelegală (i) a Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale principale aferente diferențelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecției fiscale la persoane juridice nr. x din data de 20.07.2016 emisă de Administrația pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Timișoara, pentru obligațiile fiscale menționate la pct. 1 lit. a), (ii) a Deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. x din 21.07.2016 emisă de Administrația pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Timișoara pentru obligațiile fiscale menționate la pct. 1. lit. b) și (iii) a Deciziei referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând penalități de nedeclarare nr. 1078 din data de 21.07.2016 emisă de Administrația pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Timișoara, pentru obligațiile fiscale menționate la pct. 1 lit. c);

- constatarea nelegalității în parte a Raportului de inspecție fiscală nr. x din data de 20.07.2016 întocmit de Administrația pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul regiunii Timișoara, respectiv pentru obligațiile fiscale menționate la pct. 1 lit. a);

- exonerarea UMT S.A. de plata obligații fiscale principale și accesorii menționate la pct. 1.

I.2. Hotărârea primei instanțe

Prin sentința civilă nr. 133 din 11 iunie 2020 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2019 s-a respins acțiunea formulată de reclamanta U.M.T. S.A., prin administrator judiciar A.. în contradictoriu cu pârâtele Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Administrația pentru Contribuabili Mijlocii Constituită la nivelul Regiunii Timișoara, ca neîntemeiată.

I.3. Calea de atac exercitată în cauză

Reclamanta U.M.T. S.A a formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 133/11.06.2020 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019, solicitând:

În principal, în temeiul art. 496 alin. (2) coroborat cu art. 497 din C. proc. civ., art. 20 alin. (3) teza a doua din Legea nr. 554/2004, admiterea recursului pentru motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) punctele 5, 6 și 8 din C. proc. civ., casarea în tot a hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal;

În subsidiar, în temeiul art. 496 alin. (2) din C. proc. civ., art. 20 alin. (3) teza întâi din Legea nr. 554/2004, admiterea recursului pentru motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) punctele 5, 6 și 8 din C. proc. civ., casarea hotărârii recurate și, rejudecând litigiul în fond, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, respectiv să se dispună:

- Anularea în parte a Deciziei nr. 267/03.07.2019 privind soluționarea contestațiilor depuse de UMT S.A. - în insolvență, înregistrate la Direcția generală de soluționare a contestațiilor din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală sub nr. A-SLP 1793/26.09.2016, nr. A-SLP 1897/11.10.2016 și nr. A-SLP 2186/29.11.2016, emisă de Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, cu privire la soluțiile de:

a) Respingere ca neîntemeiată a contestației formulate de UMT S.A. împotriva Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale principale aferente diferențelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecției fiscale la persoane juridice nr. x/20.07.2016 emisă de Administrația pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul regiunii Timișoara în ce privește suma de 3.419.199 RON;

b) Respingere ca neîntemeiată a contestației formulate de UMT S.A. împotriva Deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. x/21.07.2016 emisă de Administrația pentru Contribuabili Mijlocii constituită Ia nivelul Regiunii Timișoara, în ceea ce privește accesoriile în sumă 1.329.722 RON;

c) Respingerea ca neîntemeiată a contestației formulate de UMT S.A. împotriva Deciziei referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând penalități de nedeclarare nr. 1078/21.07.2016 emisă de Administrația pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Timișoara, în ceea ce privește accesoriile suma de 66 RON.

- Anularea în parte, ca netemeinică și nelegală, (i) a Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale principale aferente diferențelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecției fiscale la persoane juridice nr. x din data de 20.07.2016 emisă de Administrația pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Timișoara, pentru obligațiile fiscale menționate la pct. 1 lit. a), (ii) a Deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. x din 21.07.2016 emisă de Administrația pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Timișoara pentru obligațiile fiscale menționate la pct. 1 lit. b) și (iii) a Deciziei referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând penalități de .nedeclarare nr. 1078 din data de 21.07.2016 emisă de Administrația pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Timișoara, pentru obligațiile fiscale menționate la pct. 1 lit. c).

- Constatarea nelegalității în parte a Raportului de inspecție fiscală nr. x din data de 20.07.2016 întocmit de Administrația pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul regiunii Timișoara, respectiv pentru obligațiile fiscale menționate la pct. 1 lit. a).

- Exonerarea UMT S.A. de plata obligații fiscale principale și accesorii menționate la pct. 1.

- Obligarea intimatelor-pârâte la suportarea cheltuielilor de judecată generate de prezentul litigiu.

În motivare, recurenta a indicat următoarele motive de nelegalitate a hotărârii recurate:

I.3.1. Prin hotărârea dată, instanța de fond a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității (art. 488 alin. (1) punctul 5 din C. proc. civ.)

a) încălcarea art. 255 alin. (1), art. 258 alin. (1) și art. 330 alin. (1) din C. proc. civ.

Instanța de fond a susținut implicit că prin această probă nu s-ar ajunge la lămurirea unor aspecte de fapt de un expert desemnat în cauză. Cu privire la identificarea naturii contabile și fiscale a sumelor acordate de societate salariaților și care au fost înscrise în rulajul contului 6588.01 "Alte cheltuieli de exploatare", din analiza documentelor deținute de societate expertul ar fi putut să se pronunțe dacă sumele reprezintă o contraprestație pentru munca depusă, au legătură cu activitatea desfășurată de salariați în baza contractului individual de muncă, condițiile în care au fost acordate, dacă au fost acordate având în vedere numărul de ore lucrate etc. sau nu au legătură cu munca depusă de salariat, nefiind venituri de natură salarială. Susține recurenta că a urmărit să dovedească tocmai prin această expertiză existența sumelor acordate de angajaților, în perioada 1 ianuarie 2012 - 30 iunie 2015, care sunt inferioare salariului brut minim. Prin afirmațiile sale, însăși instanța de fond recunoaște indirect utilitatea probei cu expertiza în această situație.

b) Încălcarea rolului activ al judecătorului prevăzut de art. 22 alin. (2) C. proc. civ.

În virtutea roiului său activ, chiar și în ipoteza în care instanța ar fi apreciat că anumite obiective ale expertizei propuse nu vizează lămurirea unor stări de fapt, ar fi putut, în virtutea rolului său activ, să le reformuleze sau chiar să le înlăture parțial, respectiv pe acelea care în viziunea instanței nu vizau lămurirea unor stări de fapt, și nu să respingă proba cu expertiza în integralitatea ei, cu vătămarea sa.

c) încălcarea dreptului la apărare al recurentei

Susține recurenta că instanța de fond a încălcat dreptul la apărare, deoarece i-a respins proba cu expertiza financiar-contabilă cu componentă fiscală, fiind pusă în situația de a nu putea proba afirmațiile.

I.3.2. Hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii (art. 488 alin. (1) punctul 6 C. proc. civ.)

Susține recurenta că instanța de fond nu a analizat efectiv afirmațiile sale în sensul că pentru prime concediu de odihnă, prime, recompense pensionare, concediu neefectuat și/sau drepturi salariale au fost reținute impozitele și contribuțiile datorate și că doar în cazul sumelor acordate cu titlul de ajutoare sociale, potrivit art. 48 din Contractul colectiv de muncă, nu au fost reținute impozit și contribuții sociale. De asemenea, nu a analizat efectiv nici afirmația subscrisei că sumele reprezentând ajutoare sociale au fost acordate salariaților în perioade în care activitatea economică era redusă din lipsă de comenzi, ca efect al crizei economice, nefiind impozabile.

Arată recurenta că a invocat lipsa temeiului legal pentru determinarea impozitului pe venitul din salarii și a contribuțiilor sociale obligatorii, datorate de angajat și angajator, prin procedeul sutei micșorate. Instanța de fond a înlăturat argumentele sale, neoferind însă un temei legai pentru procedeul sutei micșorate.

Or, această motivare este în contradicție cu cea care a justificat respingerea probei cu expertiza financiar-contabilă cu componentă fiscală

I.3.3. Hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material (art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ.)

a) Hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea si aplicarea greșită a dispozițiilor art. 48 din Contractul colectiv de muncă încheiat între recurentă și Sindicatul Liber din S.C. U.M.T. S.A. Instanța de fond în mod netemeinic și nelegal nu a reținut că pentru prime concediu de odihnă, prime, recompense pensionare, concediu neefectuat și/sau drepturi salariate au fost reținute impozitele și contribuțiile datorate. Doar în cazul sumelor acordate cu titlul de ajutoare sociale, potrivit art. 48 din Contractul colectiv de muncă, nu au fost reținute impozit si contribuții sociale.

b) Hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea si aplicarea greșită a dispozițiilor art. 55 alin, fit, (2) si (3), art. 57 alin. (1) din Codul fiscal (2003), pct. 68 din Normele de aplicare ale art. 55, pct. 106, pct. 108 si pct. 111 din Hotărârea Guvernului nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, art. 21 alin. (4) lit. I) din Codul fiscal (2003), art. 76 alin. (1) si alin. (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, art. 78 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, pct. 14 alin. (1) alin. (2) si alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 1/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, pct. 12 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, art. 159 alin, (1) si (2), art. 160 și art. 166 alin. (1) din Codul muncii. Instanța de fond în mod netemeinic și nelegal nu a reținut că sumele reprezentând ajutoare sociale au fost acordate salariaților în perioade în care activitatea economică era redusă din lipsă de comenzi, ca efect al crizei economice, nefiind impozabile.

Prin urmare, pentru a se califica ca și venituri din salarii, una din condiții este ca sumele obținute de o persoană să fie primite pentru munca prestată.

Or, în cazul UMT ajutoarele sociale în cauză au fost acordate doar pe perioada de inactivitate.

Ajutoarele sociale de natura celor acordate de UMT nu sunt specific menționate în aceste prevederi și, prin urmare, nu sunt subiect de impozitare cu impozit pe venit.

Instanța de fond nu citează în integralitate prevederile art. 55 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, care reglementează anterior lit. k) al alin. (2) al art. 55 anumite situații în care veniturile sunt asimilate salariilor și în cazul cărora veniturile au legătură cu activitatea depusă de beneficiarii acelor sume, acesta fiind și sensul lit. k) al alin. (2) al art. 55.

Instanța de fond nu citează în integralitate prevederile art. 76 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, care reglementează anterior lit. s) al alin. (2) al art. 76 anumite situații în care veniturile sunt asimilate salariilor și în cazul cărora veniturile au legătură cu activitatea depusă de beneficiarii acelor sume, acesta fiind și sensul lit. s) al alin. (2) al art. 76.

Instanța de fond invocă incidența, începând cu data de 01.01.2016, a prevederilor pct. 12 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, în care au fost preluate prevederile pct. 68 din Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, cu modificările și completările ulterioare, mai sus menționate, a prevederilor art. 57 alin. (1) din Codul fiscal în vigoare începând cu data de 01.01.2011 și a prevederilor similare care se regăsesc și la art. 78 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, respectiv la pct. 14 alin. (1), alin. (2) și alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 1/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

Aceste din urmă dispoziții fac trimitere în cazul definirii venitului brut din salarii la prevederile Codul fiscal de la art. 55 alin. (1)-(3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal și la prevederile art. 76 alin. (1)-(3) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, care prevăd o legătură între activitatea desfășurată și plata veniturilor din salarii sau asimilate salariilor.

Instanța de fond în mod netemeinic și nelegal susține că orice sume acordate salariaților ar reprezenta venit asimilat salariului. Din ansamblul dispozițiilor mai sus prezentate reiese că trebuie să existe o legătură între activitatea desfășurată în baza contractului individual de muncă și plata sumelor respective, or în prezenta cauză nu există nici o legătură, ajutoarele fiind acordate doar în considerarea situației deosebite/grave din punct de vedere social sau medical.

Așadar, și dispozițiile Codului muncii, care reglementează domeniul raporturilor de muncă între recurentă și angajații săi, prevăd existența unei legături între activitatea desfășurată în baza unui contract individual de muncă și plata sumelor respective pentru a fi apreciate ca fiind venituri din salarii.

Prin respingerea probei cu expertiza financiar-contabilă cu componentă fiscală, instanța de fond a soluționat cauza fără a lămuri natura sumelor înregistrate în contul 6588 "Alte cheltuieli de exploatare", respectiv dacă acestea reprezintă într-adevăr venituri asimilate salariilor sau nu.

Art. 21 alin. (4) lit. I) din Codul fiscal (2003) menționează că nu sunt deductibile la calculul profitului impozabil "I) alte cheltuieli salariale și/sau asimilate acestora, care nu sunt impozitate la angajat (...)".

Având în vedere această prevedere, se poate interpreta că dacă avantajele acordate salariaților unei societăți (unde ar putea fi încadrate și ajutoarele sociale acordate de UMT) nu sunt impozabile la nivelul angajatului (i.e. cu impozit pe venit asupra veniturilor din salarii), cheltuielile aferente sunt cheltuieli nedeductibile la calculul rezultatului fiscal al societății. Or, ajutoarele sociale acordate de societate au fost considerate ca și cheltuieli nedeductibile.

c) Hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea si aplicarea greșită a dispozițiilor art. 57 alin, (1) din Codul fiscal în vigoare începând cu data de 01.01.2011 si art. 78 alin. (1) din Codul fiscal în vigoare începând cu data de 01.01.2016, respectiv ale art. 58 si art. 296

18

din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, art. 137, art. 139, art. 140, art. 146, art. 155, art. 157. art. 158. art. 168, art. 185. art. 187, art. 188. art. 190, art. 193. art. 195, art. 196. art. 199, art. 209. art. 212. art. 214 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, art. 296 indice 3 lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, art. 136 lit. a), art. 153 alin, (1) lit. al), art. 184 lit. al) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal.

Instanța de fond în mod netemeinic și nelegal nu a reținut nelegalitatea obligării UMT la plata impozitelor și a contribuțiilor sociale datorate de către angajați și care nu au fost reținute de la aceștia.

Instanța de fond a încălcat și aplicat greșit dispozițiile menționate anterior. Art. 57 alin. (1) din Codul fiscal în vigoare începând cu data de 01.01.2011 și art. 78 alin. (1) din Codul fiscal în vigoare începând cu data de 01.01.2016 prevăd că impozitul pe veniturile din salarii si asimilate salariilor este datorat de către beneficiarii veniturilor. Art. 296 indice 3 lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, art. 136 lit. a), art. 153 alin. (1) lit. a), art. 184 lit. a) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal prevăd calitatea de contribuabil a salariaților, aceștia fiind și beneficiarii veniturilor și cei cărora le revine obligația de a suporta în cele din urmă obligațiile fiscale aferente veniturilor încasate.

d) Hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea si aplicarea greșită a dispozițiilor art. 57 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, pct. 106 din Normele de aplicare a acestui articol, art. 78 alin. (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, respectiv pct. 14 alin. (1) din Normele Metodologice, aprobate prin H.G. nr. 1/2016, art. 296

18

alin. (5) si (8) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, art. 296

4

, art. 296

5

din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, art. 139. art. 140, art. 157, art. 158, art. 187, art. 188. art. 195, art. 204 și art. 212 din Codul fiscal (2015). Instanța de fond în mod netemeinic și nelegal nu a reținut lipsa temeiului legal pentru determinarea impozitului pe venitul din salarii și a contribuțiilor sociale obligatorii, datorate de angajat și angajator, prin procedeul sutei micșorate.

În condițiile în care a acordat sumele în discuție cu titlu de ajutoare sociale, considerate a nu fi supuse impozitului pe veniturile din salarii și contribuțiilor sociale obligatorii, în mod categoric, aceste sume au fost acordate în suma brută. În cazul în care ar fi apreciat că se impunea prelevarea acestor obligații fiscale, suma efectivă (netă) acordată salariaților ar fi fost determinată prin diminuarea din suma brută, astfel acordată, a prelevărilor fiscale.

În opinia recurentei, organul de inspecție fiscală ar fi fost îndreptățit să aplice procedeul sutei micșorate, numai în situația în care, prin acte adiționale la contractul individual de muncă al salariaților, prin contractul colectiv de muncă, prin orice alte acte care reglementează raporturile de muncă s-ar fi determinat/reglementat, în mod expres, sumele efective pe care salariații le vor primi cu titlu de ajutoare sociale, iar obligația reținerii/plății prelevărilor fiscale asupra acestor sume ar fi fost stabilită în sarcina angajatorului.

Solicită să se constate că organele de inspecție fiscală nu au identificat existența unor asemenea acte, astfel încât aplicarea procedeului sutei micșorate nu este justificată.

Dimpotrivă, determinarea impozitului pe veniturile din salarii și a contribuțiilor sociale aferente ar fi trebuit efectuată, dacă se impunea, prin procedeul sutei mărite, pornind de la sumele efectiv încasate de salariați cu titlu de ajutoare sociale, neexistând niciun acord între subscrisa și salariați din care să rezulte că ne obligăm să suportăm (achităm) orice prelevări fiscale care ar fi incidente (peste suma efectiv achitată salariaților).

Hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor menționate anterior, impozitul pe venitul din salarii și contribuțiile datorate de angajați asupra acestor sume sunt datorate de persoanele care au primit aceste sume, întrucât atât potrivit prevederilor Codul fiscal (2003), cât și ale Codul fiscal (2015), contribuabilii la bugetul de stat și bugetul asigurărilor de stat pentru aceste venituri sunt persoanele cărora le sunt plătite aceste sume.

Argumentele instanței sunt lipsite de temei legal, fiind bazate pe principii de echitate, preocuparea instanței fiind ca angajații să nu suporte impozitul pe veniturile din salarii și contribuțiile sociale aferente.

Or, în prezenta cauză există norme de drept în temeiul cărora pricina se impune a fi soluționată, judecarea în baza principiilor generale ale dreptului putând avea loc doar în subsidiar, nefiind și cazul nostru. Pe de altă parte, ca urmare a faptului că aceste obligații au fost stabilite în sarcina sa de către organul fiscal, nu angajații sunt cei care suportă impozitul pe veniturile din salarii și contribuțiile sociale aferente, ci recurenta.

Recurenta susține că procedeul utilizat de către organul fiscal pentru determinarea impozitului pe venitul din salarii și a contribuțiilor sociale obligatorii, datorate de angajat și angajator, este nelegal.

e) Hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea si aplicarea greșită a dispozițiilor art. 11 alin. (1) din Codul fiscal (2003), în forma în vigoare până la data de 10 iulie 2015, art. 2 din Codul fiscal (2003), art. 139 alin. (1) din Constituție. Instanța de fond în mod netemeinic și nelegal nu a reținut că dispozițiile art. 11 alin. (1) din Codul fiscal (2003) nu sunt aplicabile pentru stabilirea suplimentară a contribuțiilor sociale obligatorii pentru perioade anterioare datei de 10 iulie 2015.

Contribuțiile sociale au fost introduse în Codul fiscal cu începere de la 1 ianuarie 2011 prin O.U.G. nr. 117 din 23 decembrie 2010.

Anterior acestei date, dispozițiile art. 11, situat în Titlul I "Dispoziții generale" puteau fi aplicate asupra tuturor impozitelor și taxelor prevăzute în Codul fiscal, de la Titlul II la Titlul IX. În nici un caz nu pot fi invocate, anterior datei de 01.01.2011, ca bază legală pentru recalificarea unor sume plătite angajaților în vederea supunerii lor la contribuții sociale.

Aceste dispoziții putea fi utilizate numai pentru supunerea acestor sume la impozit pe salarii, impozit reglementat în "Partea specială" a Codul fiscal, la Titlul III.

În opinia recurentei, nici după introducerea contribuțiilor sociale în Codul fiscal, începând cu data de 1 ianuarie 2011, dispozițiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal nu permit recalificarea în scopul stabilirii de contribuții sociale, întrucât textul se referă expressis verbis doar la impozite și taxe, nu și la contribuții. În aceste context, invocarea dispozițiilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal pentru impunerea unor sume cu contribuții sociale, care nu erau cuprinse în Codul fiscal, conduce la încălcarea principiului legalității impozitelor, taxelor și contribuțiilor, enunțat la art. 139 alin. (1) din Constituție.

Dacă legiuitorul ar fi intenționat să includă în sfera de aplicare a prevederilor speciale prevăzute la alin. (1) al art. 11 și contribuțiile sociale datorate în temeiul raporturilor de muncă, ar fi inserat această posibilitate în chiar conținutul normei respective, iar nefiind permisă extinderea textului ia altă categorie de prelevări obligatorii, care nu sunt nici impozite, și nici taxe.

În acest sens, sunt relevante prevederile art. 13 alin. (1) din Codul de procedură fiscală (2015), privind interpretarea legii, care stipulează că "Interpretarea reglementărilor fiscale trebuie să respecte voința legiuitorului așa cum este exprimată în lege."

Argumentele instanței de fond sunt neîntemeiate, deoarece organul fiscal a prevăzut ca temei de drept al stabilirii în sarcina sa a tuturor contribuțiilor dispozițiile art. 11 alin. (1) din Codul fiscal (2003), în forma în vigoare până la data de 10 iulie 2015.

f) Hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea si aplicarea greșită a dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 209/2015 privind anularea unor obligații fiscale.

În ce privește contribuția de asigurări sociale de sănătate, în subsidiar, recurenta consideră că organele de inspecție fiscală ar fi trebuit să țină cont de prevederile Legii nr. 209/2015 privind anularea unor obligații fiscale

Având în vedere prevederile acestui act normativ, consideră recurenta că organul de inspecție fiscală, în virtutea rolului său activ, dar și a obligației de aplicarea a legislației fiscale în mod unitar, trebuia să procedeze la identificarea sumelor, acordate cu titlu de ajutoare sociale, in perioada 1 ianuarie 2012 - 30 iunie 2015, care sunt inferioare salariului brut minim și să anuleze contribuția de asigurări sociale de sănătate aferentă, care s-ar fi impus a fi achitată în perioada menționată. Instanța de fond nu neagă temeinicia afirmațiilor sale, însă susține că nu a probat că salariile de bază ale salariaților UMT S.A. ar fi mai mici decât salariul de bază minim brut pe țară.

Unul dintre obiectivele expertizei financiar-contabile cu componentă fiscală propus de recurentă prin Nota de probe depusă la dosar în ședința publică din data de 11.06.2020, respectiv cel de la lit. g), a) constat tocmai în identificarea sumelor, acordate de subscrisa angajaților, în perioada 1 ianuarie 2012 - 30 iunie 2015, care sunt inferioare salariului brut minim. Recurenta a urmărit să dovedească prin această expertiză existența sumelor acordate angajaților, în perioada 1 ianuarie 2012 - 30 iunie 2015, care sunt inferioare salariului brut minim. Prin respingerea probei cu expertiza instanța de fond i-a îngrădit dreptul la apărare și a privat-o pe recurentă de posibilitatea de a dovedi temeinicia argumentelor sale.

g) Referitor la obligațiile fiscale accesorii, hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea si aplicarea greșită a dispozițiilor art. 50 alin. (2) din Codul de procedură fiscală (2015).

Cu privire accesoriile aferente impozitului pe venitul din salarii și contribuțiile sociale obligatorii calculate în mod suplimentar în baza art. 50 alin. (2) din Codul de procedură fiscală (2015), în temeiul principiului accesorium sequitur principale, se impune și anularea Deciziilor nr. 1080/21.07.2016 și nr. 1078/2016 prin care s-au calculate aceste accesorii ca urmare a anulării deciziilor prin care s-au stabilit obligațiile fiscale principale.

I.4. Apărările formulate în cauză

Intimatele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Administrația pentru Contribuabili Mijlocii Constituită la nivelul Regiunii Timișoara au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

I.4.1. Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, în întâmpinarea formulată, arată următoarele:

Cu privire la motivul de recurs prin care se invocă faptul că instanța de fond a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, arată că acesta este neîntemeiat.

Referitor la susținerile recurentei-reclamante conform cărora instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 255 alin. (1), art. 258 alin. (1) si art. 330 alin. (1) din C. proc. civ., solicită respingerea acestora, ca neîntemeiate.

Referitor la susținerea recurentei-reclamante potrivit căreia critica soluția instanței de fond întrucât instanța a respins proba cu expertiza contabila, solicită respingerea ca neîntemeiată, întrucât, în mod corect, instanța de fond a considerat că această probă nu este utilă, concludentă si pertinentă soluționării cauzei.

Astfel, instanța de fond pentru a pronunța soluția în cauză a uzat de toate actele depuse la dosarul cauzei, reținând în mod corect atât situația de fapt cât și dispozițiile legale aplicabile speței.

De asemenea, este neîntemeiată și susținerea recurentei-reclamante potrivit căreia i-a fost încălcat dreptul la apărare numai pentru faptul că nu a fost admisă proba cu expertiza financiar-contabilă.

În mod corect, instanța de fond a respins proba cu expertiza financiar-contabilă având în vedere actele depuse la dosarul cauzei precum și dispozițiile legale exprese în materie fiscală aplicabile speței.

Astfel, în această situație proba cu expertiza financiar-contabilă nu era utilă și pertinentă în soluționarea cauzei.

Referitor la motivul de recurs prin care se susține faptul ca hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii solicită respingerea ca neîntemeiat.

În acest sens, arată că instanța de fond la paginile 09-13 din sentința criticată și-a motivat atât în fapt cât și în drept convingerile sale pe care le-a avut în vedere la pronunțarea soluției.

Simpla nemulțumire a recurentei-reclamante cu privire la soluția pronunțată de instanța de fond, nu implică nemotivarea hotărârii, așa, cum în mod greșit susține societatea.

În ceea ce privește motivul de recurs prin care se invocă încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material de către instanța de fond, solicită respingerea ca neîntemeiat.

Menționează că, în ceea ce privește impozitul pe veniturile din salarii și asimilate salariilor, sunt aplicabile prevederile art. 55 alin. (1) și alin. (2) lit. k) din Legea nr. 571/2003 în vigoare în vigoare până la data de 31.12.2015, coroborate cu cele ale pct. 68 din H.G. nr. 44/2004.

Începând cu data de 01.01.2016, sunt incidente prevederile art. 76 alin. (1) și alin. (2) lit. din) Legea nr. 227/2015, coroborate cu cele ale pct. 12 alin. (1) din H.G. nr. 1/2016, în care au fost preluate prevederile pct. 68 din H.G. nr. 44/2004.

Totodată, au fost avute în vedere și prevederile art. 57 alin. (1) din Codul fiscal în vigoare începând cu data de 01.01.2011, coroborate cu cele ale pct. 106, pct. 108 și pct. 111 din H.G. nr. 44/2004.

Prevederi similare se regăsesc și la art. 78 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 și pct. 14 alin. (1), alin. (2) și alin. (6) din H.G. nr. 1/2016.

Totodată, obligația calculării si reținerii la sursă a impozitului datorat de beneficiarii veniturilor, revine plătitorului de venituri, în speță UMT S.A..

Așa cum rezultă din Anexa nr. 15 la raportul de inspecție fiscală (fișele contului 6588.01 "Alte cheltuieli de exploatare") sumele acordate de UMT S.A. salariaților constau în ajutoare sociale, ajutor deces, ajutoare umanitare, ajutoare naștere copil, prime concediu sărbători, drepturi salariale, ajutor social cu mențiunea concediu odihnă neefectuat, recompensă pensionare, concediu odihnă neefectuat parțial, salarii compensatorii, lichidare, salariu pensionare.

Referitor la aceste sume acordate salariaților, societatea nu a depus nici la momentul inspecției fiscale și nici ulterior în susținerea contestației documente reprezentând solicitări ale persoanelor în cauză cu privire la acordarea de ajutoare sociale, aprobări ale conducerii sau alte înscrisuri care să demonstreze că respectivele plăți reprezintă acordarea de ajutoare sociale.

Astfel, întrucât recurenta-reclamanta nu a prezentat documente justificative cu privire la sumele acordate salariaților, pe care UMT S.A. le-a înregistrat drept ajutoare sociale, aceasta nu face dovada faptului că respectivele sume s-ar putea include în categoria veniturile salariale care nu sunt impozabile.

Față de aceste constatări în raport de prevederile legale invocate, precum și față de faptul că recurenta-reclamantă a acordat salariaților diverse sume de bani reprezentând venituri asimilate salariilor, fără să procedeze la impozitarea acestora din punct de vedere al impozitului pe veniturile din salarii, în mod legal organele de inspecție fiscală au stabilit în sarcina UMT S.A. impozit pe veniturile din salarii și asimilate salariilor în sumă de 819.769 RON și contribuții sociale aferente în sumă totală de 2.599.430 RON.

În ceea ce privește contribuția individuală de asigurări sociale reținută de la asigurați, contribuția individuală de asigurări pentru șomaj reținută de la asigurați, contribuția pentru asigurări de sănătate reținută de la asigurați, sunt incidente prevederile art. 296

4

alin. (1) din Legea nr. 571/2003, în vigoare până la data de 31.12.2015.

Atât în ceea ce privește contribuțiile sociale datorate de angajați, cât și cele datorate de angajator, anterior menționate, prevederi similare se regăsesc și la art. 137, art. 139, art. 140, art. 146, art. 155, art. 157, art. 158, art. 168, art. 185, art. 187, art. 188, art. 190, art. 193, art. 195, art. 196, art. 199, art. 209, art. 212, art. 214 din Legea nr. 227/2015, în vigoare începând cu data de 01.01.2016.

Întrucât potrivit acestor prevederi legale baza de calcul a contribuțiilor mai sus menționate este constituită din suma veniturilor din salarii sau asimilate salariilor, iar sumele plătite, sub denumirea de ajutoare sociale, prime concediu de odihnă, prime, recompense pensionare, concediu neefectuat, salariaților recurentei-reclamante, se includ în categoria veniturilor asimilate salariilor, rezulta ca în mod legal organele de inspecție fiscală au constatat că reclamanta avea obligația calculării, reținerii și virării contribuțiilor sociale în sumă totală de 2.599.430 RON.

În ceea ce privește argumentele societății referitoare la faptul că toate sumele acordate având natura celor menționate de organele de inspecție fiscală au fost impozitate, sunt eronate întrucât echipa de inspecție fiscală a procedat la impozitarea sumelor înregistrate de societate în perioada 01.01.2011 - 30.04.2016 în contul 6588 "Alte cheltuieli de exploatare" și neimpozitate de aceasta.

De asemenea, chiar dacă societatea precizează că sumele acordate cu titlu de ajutoare sociale nu au fost acordate niciodată și cu titlu de prime concediu de odihnă, prime, recompense pensionare, concediu neefectuat, drepturi salariale, aceste sume au fost înregistrate în contul 6588.01 "Alte cheltuieli de exploatare" și neimpozitate.

Faptul că sumele reprezentând ajutoare sociale au fost acordate salariaților în perioade în care activitatea societății era redusă din lipsă de comenzi, așa cum susține societatea, nu are relevanță întrucât potrivit legislației fiscale aplicabilă în cauza, aceste sume reprezintă venituri asimilate salariilor și se impozitează conform prevederilor legale invocate anterior.

De asemenea, solicită respingerea susținerilor recurentei-reclamante cu privire la faptul că organele de inspecție fiscală au determinat în mod nelegal impozitul pe veniturile din salarii și contribuțiile sociale aferente, datorat de angajat și angajator, prin procedeul sutei micșorate, pornind de la cuantumul sumelor în cauză acordate salariaților.

În acest sens arată că sumele acordate salariaților reprezintă sume nete, la care organele de inspecție fiscală, în mod legal, au calculat sume brute asupra cărora au fost reținute impozitul pe salarii și contribuțiile sociale aferente.

Având în vedere că potrivit prevederilor legale anterior menționate angajatorul este cel care are obligația de a calcula, reține și vira impozitul pe veniturile din salarii și contribuțiile sociale aferente, nu este necesar ca între societate și UMT S.A. să existe vreun acord din care să rezulte că UMT S.A. se obligă să suporte orice prelevări fiscale care ar fi incidente, peste suma efectiv achitată salariaților, așa cum susține reclamanta.

Recurenta-reclamanta susține, în mod eronat, că în ceea ce privește asigurările sociale de sănătate, organele de inspecție fiscală ar fi trebuit să țină cont de prevederile art. 4 din Legea nr. 209/2015.

Aceste prevederi legale nu sunt aplicabile în cauza întrucât baza lunară de calcul a acestei contribuții este constituită din veniturile din salarii, în bani și/sau în natură, obținute în baza unui contract individual de muncă, iar așa cum rezultă din documentele anexate la dosarul cauzei, salariile de bază ale salariaților UMT S.A. nu sunt mai mici decât salariul de bază minim brut pe țară.

În ceea ce privește Decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. x/21.07.2016, arată că aceste sume au fost stabilite ca măsură accesorie în raport cu debitul, conform principiului de drept "accesorium sequitur principale" și în temeiul Codului de procedură fiscală.

De asemenea, în ceea ce privește și Decizia referitoare la obligațiile, fiscale accesorii reprezentând penalități de nedeclarare nr. 1078/21.07.2016, suma totală de 66 RON a fost stabilita ca măsură accesorie în raport cu debitul, conform principiului de drept "accesorium sequitur principale" și în temeiul Codului de procedură fiscală.

I.4.2. Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara- Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș, în întâmpinarea formulată, arată următoarele:

Referitor la suma de 3.419.199 RON (impozit pe veniturile din salarii și asimilate salariilor în sumă de 819.769 RON și contribuții sociale aferente în sumă totală de 2.599.430 RON)

În ceea ce privește impozitul pe veniturile din salarii și asimilate salariilor, invocă prevederile art. 55 alin. (1) și alin. (2) lit. k) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare în vigoare în vigoare până la data de 31.12.2015 și pct. 68 din Hotărârea Guvernului nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare

De asemenea, începând cu data de 01.01.2016, arată că sunt incidente prevederile pct. 12 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, în care au fost preluate prevederile pct. 68 din Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, cu modificările și completările ulterioare. Prevederi similare se regăsesc și la art. 78 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare și pct. 14 alin. (1), alin. (2) și alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 1/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

Susține intimata că, având în vedere textele de lege mai sus citate, sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în bani și/sau în natură obținute de o persoană fizică ce desfășoară o activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acordă. La stabilirea veniturilor impozabile din salarii se au în vedere și sumele încasate ca urmare a unei relații contractuale de muncă, precum și orice alte sume de natura salarială, cum ar fi compensațiile bănești individuale, acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, din fondul de salarii. Totodată, obligația calculării si reținerii la sursă a impozitului datorat de beneficiarii veniturilor revine plătitorului de venituri, în speță UMT S.A..

Așa cum rezultă din Anexa nr. 15 la raportul de inspecție fiscală (fișele contului 6588.01 "Alte cheltuieli de exploatare") sumele acordate de UMT S.A. salariaților constau în ajutoare sociale, ajutor deces, ajutoare umanitare, ajutoare naștere copil, prime concediu sărbători, drepturi salariale, ajutor social cu mențiunea concediu odihnă neefectuat, recompensă pensionare, concediu odihnă neefectuat parțial, salarii compensatorii, lichidare, salariu pensionare. Referitor la aceste sume acordate salariaților, societatea nu a depus nici la momentul inspecției fiscale și nici ulterior în susținerea contestației documente reprezentând solicitări ale persoanelor în cauză cu privire la acordarea de ajutoare sociale, aprobări ale conducerii sau alte înscrisuri care să demonstreze că respectivele plăți reprezintă acordarea de ajutoare sociale, astfel încât societatea nu face dovada faptului că aceste sume s-ar putea include în categoria veniturile salariale care nu sunt impozabile.

În ceea ce privește contribuția, individuală de asigurări sociale reținută de la asigurați, contribuția individuală de asigurări pentru șomaj reținută de la asigurați, contribuția pentru asigurări de sănătate reținută de la asigurați, intimata arată că sunt incidente prevederile art. 296

4

alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, în vigoare până la data de 31.12.2015.

În ceea ce privește contribuția de asigurări sociale datorată de angajator, contribuția pentru asigurări de sănătate datorată de angajator, contribuția, pentru concedii și indemnizații de la persoane juridice sau fizice, contribuția de asigurări pentru șomaj datorată de angajator, contribuția angajatorilor la fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale, contribuția de asigurări sociale de sănătate datorată de angajator pentru, persoanele care se află în concediu medical pentru incapacitate de muncă, urmare unui accident de muncă sau boală, profesională suportată din B., conform Legii nr. 95/2006, cu modificările și completările ulterioare, sunt incidente prevederile art. 296

5

și art. 296

18

.

Atât în ceea ce privește contribuțiile sociale datorate de angajați, cât și cele datorate de angajator, prevederi similare se regăsesc și la art. 137, art. 139, art. 140, art. 146, art. 155, art. 157, art. 158, art. 168, art. 185, art. 187, art. 188, art. 190, art. 193, art. 195, art. 196, art. 199, art. 209, art. 212, art. 214 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, în vigoare începând cu data de 01.01.2016.

Susține intimata că, întrucât potrivit acestor prevederi legale baza de calcul a contribuțiilor mai sus menționate este constituită din suma veniturilor din salarii sau asimilate salariilor, iar așa cum s-a reținut anterior în cuprinsul prezentei decizii sumele plătite, sub denumirea de ajutoare sociale, prime concediu de odihnă, prime, recompense pensionare, concediu neefectuat, salariaților UMT S.A., se includ în categoria veniturilor asimilate salariilor, în mod legal organele de inspecție fiscală au constatat că societatea contestatară avea obligația calculării, reținerii și virării contribuțiilor sociale mai sus menționate, în sumă totală de 2.599.430 RON.

În ceea ce privește argumentele societății referitoare la faptul că toate sumele acordate având natura celor menționate de organele de inspecție fiscală au fost impozitate, intimata susține că acestea nu pot fi reținute întrucât așa cum rezultă din raportul de inspecție fiscală echipa de inspecție fiscală a procedat la impozitarea sumelor, astfel cum au fost menționate anterior, înregistrate de societate în perioada 01.01.2011 - 30.04.2016 în contul 6588 "Alte cheltuieli de exploatare" și neimpozitate de aceasta.

Prin contestația formulată, societatea precizează că "sumele înscrise în rulajul contului 6588.01 "Alte cheltuieli de exploatare", pentru care, având în vedere condițiile și scopul în care au fost acordate, a considerat că nu se impune reținerea impozitului pe veniturile din salarii și contribuțiilor sociale obligatorii, însă așa cum rezultă din Anexa nr. 15 la raportul de inspecție fiscală chiar societatea a înscris, în unele cazuri, mențiunea potrivit căreia ajutoarele sociale acordate reprezintă concediu odihnă neefectuat. De asemenea, chiar dacă societatea precizează că sumele acordate cu titlu de ajutoare sociale nu au fost acordate niciodată și cu titlu de prime concediu de odihnă, prime, recompense pensionare, concediu neefectuat, drepturi salariale, aceste sume au fost înregistrate în contul 6588.01 "Alte cheltuieli de exploatare" și neimpozitate.

Faptul că sumele reprezentând ajutoare sociale au fost acordate salariaților în perioade în care activitatea societății era redusă din lipsă de comenzi, așa cum susține societatea, nu are relevanță întrucât potrivit legislației fiscale aplicabilă în speță, aceste sume reprezintă venituri asimilate salariilor și se impozitează conform prevederilor legale invocate anterior prin prezenta decizie.

Totodată, argumentele societății referitoare la faptul că organele de inspecție fiscală au procedat în mod nelegal la stabilirea impozitului pe veniturile din salarii și contribuțiilor sociale datorate de angajați asupra acestor sume în sarcina UMT S.A.. întrucât impozitul pe salarii și contribuțiile datorate de angajați sunt datorate de persoanele care au primit aceste sume, nu pot fi reținute deoarece, potrivit prevederilor art. 57 alin. (1) din Codul fiscal în vigoare începând c