A DOUA SECȚIUNE DE Cerere nr. 12222/04 prezentată de Luigi MANCUSO împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor L'eipe (a doua secțiune), care are loc la 18 septembrie 2007 într-o cameră compusă din F. Tulkens, președinte, dnii A.B. Baka, I. Cabral Barreto, dl Ugrekhelidze, V. Zagrebelsky, A. Mularoni, dnii D. Popović, judecători, și dnii Elens-Passos, graffière de secțiune Având în vedere cererea formulată mai sus la 18 martie 2004, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alineatul (3) din Convenție și de a examina în comun admisibilitatea și fondul cauzei, După ce a intenționat, face următoarea decizie ÎN FAVOAREA reclamantului, domnul Luigi Mancuso, este un cetățean italian, născut în 1954 și rezident în Preturo. El este reprezentat în fața Curții de către dl Luigi Mancuso. A. Gaito, avocat la Roma. Guvernul italian ( În detenție din 1999, reclamantul a fost condamnat la închisoare pe viață pentru mai multe crime și asociații de infractori de tip mafiot. Astfel cum reiese din ultimele decrete ministeriale care aplică regimul special de detenție, reclamantul este în prezent acuzat de fapte criminale legate încă de apartenența sa la o organizație de tip mafiot. Regimul special de detenție prevăzut la art. 41a din Legea privind administrația din 3 august 1999, ministrul justiției a adoptat un decret prin care impunea reclamantului considerat periculos, pentru o perioadă de șase luni, regimul de detenție specială prevăzut la art. 41a alineatul (2) din Legea privind administrația din 26 iulie 1975 ( mai exact Legea nr. 354/75). Această dispoziție, modificată prin Legea nr 356 din 7 august 1992, permitea suspendarea totală sau parțială a aplicării regimului normal de detenție în cazul în care au fost impuse motive de ordine și securitate publică. interdicția de a utiliza telefonul cu excepția unui interviu telefonic lunar cu membrii familiei, care face obiectul înregistrării, în absența unei vizite a acestora, interdicția de a primi sau de a trimite în afara teritoriului sume de bani care depășesc o anumită sumă interzisă să primească mai mult de două colete pe lună, dar posibilitatea de a primi două pe an care conțin lenjerie interdicția de a alege reprezentanți ai deținuților și de a fi ales ca reprezentant al interdicției de a exercita activități artizanale interdicția de a organiza activități culturale, ginoase și sportive. În plus, întreaga corespondență a reclamantului trebuia să fie supusă controlului la autorizarea prealabilă a autorității judiciare. Reclamantul susține că a fost supus, de asemenea, unei serii de alte limitări și restricții care, în opinia sa, ar fi încălcat demnitatea sa umană. În special, a declarat că a fost percheziționat cu un detector de metale după fiecare vizită a avocatului său, a familiei sale sau a medicului, și a fost golit după fiecare ieșire din celulă. Liquide du regim special pentru reclamant a fost prelungit pentru perioade de șase luni până în decembrie 2002, apoi un an până în decembrie 2004 cel puțin. 28 decembrie În 2002, ministrul Justiției a limitat perioada de timp în afara celulei, în grupuri de maximum cinci persoane, la patru ore pe zi, dintre care două ore în aer liber. La aceeași dată, interdicțiile de organizare a activităților culturale, recreative și sportive și de desfășurare a activităților artizanale au fost eliminate. Reclamantul a atacat anumite hotărâri ale ministrului Justiției în fața instanței de punere în aplicare a pedepselor din cadrul TAP-ului (TAP-ului) din cadrul L.Aquila. El contesta de fiecare dată aplicarea regimului special împotriva acestuia și denunța absența unor motive concrete, motivând prelungirea. Acesta este recursul la o dată care nu a fost precizată în fața TAP în ceea ce privește TAP-ul din decembrie 2002, respins la 4 martie 2003. Reclamantul s-a ocupat de casare. Cu toate acestea, el nu a informat Curtea cu privire la landul recursului. recursul la o dată nespecificată în fața TAP în ceea ce privește la mai mult de la mai puțin de decembrie 2003, respins la 10 februarie 2004. Reclamantul s-a ocupat de casare. printr-o decizie din 28 octombrie 2004, Curtea de Casație a respins recursul formulat de reclamant. Toate aceste acțiuni au fost respinse pe motiv că au fost îndeplinite condițiile de aplicare a regimului special și că aplicarea acestuia se justifică în lumina informațiilor colectate de poliție și de autoritățile judiciare în numele reclamantului. În Hotărârea Ospina Vargas, Curtea a rezumat dreptul și practica internă relevante în ceea ce privește regimul special de detenție aplicat în speță și în ceea ce privește controlul corespondenței (Ospina Vargas c. Italia, n 40550/98, §§ 23-33, 14 octombrie 2004). Având în vedere această reformă și deciziile Curții (în ultimă instanță Hotărârea Ganci c. Italia din 30 octombrie 2003, §§ 19-31), Curtea de Casație și-a retras jurisprudența și a considerat că un deținuți are interesul de a avea o decizie, chiar dacă perioada de valabilitate a l Zara GRIEFS Invouchant la: art. 3 din convenție, reclamantul susținea că regimul de detenție la care a fost supus a constituit un tratament inuman și degradant. Invocând art. 2 din convenție, reclamantul se plângea că regimul special de detenție a constituit o încălcare a dreptului său la viață. Invocând articolele 5 alineatul (4) și 5, 6 alineatul (1) și 13 din convenție, reclamantul se plângea, în esență, că nu a formulat niciun recurs intern efectiv împotriva deciziilor de prelungire a regimului special de detenție. Invocând art. 6 alin. (2) și (3) lit. (a) și (b) din Convenție, reclamantul se plângea de o încălcare a dreptului său la prezumția de nevinovăție pe motiv că regimul special de detenție fusese aplicat pe baza unor rapoarte de poliție necontestate. În acest sens, el susținea că a putut dispune de facilitățile necesare pentru pregătirea apărării sale. Invocând art. 8 din Convenție, reclamantul se plângea de încălcarea dreptului său la respectarea vieții sale de familie din cauza restricțiilor la care a fost supus și a modalităților de vizită în familie. Reclamantul se plângea, de asemenea, de o încălcare a articolului 1 din Convenție. La 3 noiembrie 2005, Curtea a comunicat cererea guvernului pârât și-a prezentat observațiile cu privire la admisibilitate și la temeinicia cauzei la 2 martie 2006. Reclamantul a fost invitat să își prezinte observațiile ca răspuns înainte de 28 aprilie 2006. Deoarece a primit un răspuns din partea sa, la 15 mai 2007, grefa ii i-a trimis o scrisoare prin care i-a recomandat să primească o confirmare de primire. La data de 28 mai 2007, avocatul reclamantului a primit această scrisoare, dar nu a fost trimis niciun răspuns Curții. În plus, din dosar reiese că reclamantul nu a adresat nicio scrisoare Curții începând cu 17 mai 2005. 37 alin. (1) lit. (a) din Convenție. În plus, Curtea consideră că nu există circumstanțe speciale privind respectarea drepturilor omului garantate prin Convenția nr. Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate, hotărăște să șteargă cererea de rol. Elens-Passos F. Tulkens Grefier Adjunct Președinte
Requête n
o
12222/04
présentée par Luigi MANCUSO
contre l’Italie
La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 18 septembre 2007 en une chambre composée de
:
M
me
présidente,
MM.
A.B. Baka,
M
me
MM.
juges,
et de M
me
F.
Elens-Passos,
greffière adjointe de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 18 mars 2004,
Vu la décision de la Cour de se prévaloir de l’article 29 § 3 de la Convention et d’examiner conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. Luigi Mancuso, est un ressortissant italien, né en 1954 et résidant à Preturo. Il est représenté devant la Cour par M
e
le Gouvernement
») est représenté par son agent, M. I.M. Braguglia, et par son coagent, M.
F.
Crisafulli, et son coagent adjoint, M. N. Lettieri.
A.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
1.
Les poursuites pénales
En détention depuis 1999, le requérant a été condamné à la peine de prison à perpétuité pour plusieurs meurtres et association de malfaiteurs de type mafieux.
Ainsi qu’il ressort des derniers arrêtés ministériels appliquant le régime spécial de détention, le requérant est actuellement poursuivi pour des faits criminels liés toujours à son appartenance à une organisation de type mafieux.
2.
Le régime spécial de détention prévu par l’article 41bis de la loi sur l’administration pénitentiaire
Le 3
août
1999, le ministre de la Justice prit un arrêté imposant au requérant considéré dangereux, pour une période de six mois, le régime de détention spécial prévu par l’article 41
bis
, alinéa 2, de la loi sur l’administration pénitentiaire - n
o
354 du 26 juillet 1975 («
la loi n
o
354/1975
»). Modifiée par la loi n
o
356 du 7 août 1992, cette disposition permettait la suspension totale ou partielle de l’application du régime normal de détention lorsque des raisons d’ordre et de sécurité publics l’exigeaient. L’arrêté imposait les restrictions suivantes
:
-
limitation des visites avec les membres de la famille (au maximum une par mois pendant une heure)
;
-
interdiction de rencontrer des tiers
;
-
interdiction d’utiliser le téléphone à l’exception d’un entretien téléphonique mensuel avec les membres de la famille, soumis à enregistrement, à défaut de visite de ceux-ci
;
-
interdiction de recevoir ou d’envoyer vers l’extérieur des sommes d’argent au-delà d’un montant déterminé
;
-
interdiction de recevoir plus de deux colis par mois mais possibilité d’en recevoir deux par an contenant du linge
;
-
interdiction d’élire des représentants de détenus et d’être élu comme représentant
;
-
interdiction d’exercer des activités artisanales
;
-
interdiction d’organiser des activités culturelles, récréatives et sportives.
En outre, toute la correspondance du requérant devait être soumise à contrôle sur autorisation préalable de l’autorité judiciaire.
Le requérant affirme avoir également été soumis à une série d’autres limitations et restrictions qui, selon lui, auraient méconnu sa dignité humaine. En particulier, il allègue avoir été fouillé avec un détecteur de métaux après chaque visite de son avocat, de sa famille ou du médecin, et avoir été dénudé après chaque sortie de sa cellule.
L’application du régime spécial au requérant fut prorogée pour des périodes de six mois jusqu’en décembre 2002, puis d’un an jusqu’en décembre 2004 au moins. Le 28
décembre
2002, le ministre de la Justice limita la période de temps hors de la cellule, en groupe de cinq personnes maximum, à quatre heures par jour dont deux heures à l’air libre. A la même date, furent supprimées les interdictions d’organiser des activités culturelles, récréatives et sportives et d’exercer des activités artisanales.
Le requérant attaqua certains arrêtés du ministre de la Justice devant le tribunal de l’application des peines («
le TAP
») de L’Aquila. Il contestait à chaque fois l’application du régime spécial à son encontre et dénonçait l’absence de raisons concrètes en justifiant la prorogation.
Il s’agit respectivement des
:
-
recours à une date non précisée devant le TAP à l’encontre de l’arrêté de décembre
2002, rejeté le 4
mars 2003. Le requérant se pourvut en cassation. Toutefois, il n’a pas informé la Cour de l’issue dudit pourvoi.
-
recours à une date non précisée devant le TAP à l’encontre de l’arrêté de décembre
2003, rejeté le 10
février 2004. Le requérant se pourvut en cassation. Par une décision du 28
octobre 2004, la Cour de cassation rejeta le pourvoi formé par le requérant.
Tous ces recours furent rejetés au motif que les conditions pour l’application du régime spécial étaient remplies et que l’application de celui
‑
ci se justifiait à la lumière des informations recueillies par la police et par les autorités judiciaires sur le compte du requérant.
B.
Le droit et la pratique internes pertinents
Dans son arrêt Ospina Vargas, la Cour a résumé le droit et la pratique internes pertinents quant au régime de détention spécial appliqué en l’espèce et quant au contrôle de la correspondance (
Ospina Vargas c. Italie
, n
o
40750/98, §§ 23-33, 14 octobre 2004). Elle a aussi fait état des modifications introduites par la loi n
o
279 du 23
décembre 2002 (
ibidem
).
Compte tenu de cette réforme et des décisions de la Cour (en dernier lieu l’arrêt
Ganci c. Italie
du 30 octobre 2003, §§ 19-31), la Cour de cassation s’est écartée de sa jurisprudence et a estimé qu’un détenu a intérêt à avoir une décision, même si la période de validité de l’arrêté attaqué a expiré, et cela en raison des effets directs de la décision sur les arrêtés postérieurs à l’arrêté attaqué (Cour de cassation, première chambre, arrêt du 26 janvier 2004, déposé le 5 février 2004, n
o
4599,
Zara
).
Invoquant l’article 3 de la Convention, le requérant alléguait que le régime de détention auquel il a été soumis a constitué un traitement inhumain et dégradant.
Invoquant l’article 2 de la Convention, le requérant se plaignait de ce que le régime de détention spécial a constitué une atteinte à son droit à la vie.
Invoquant les articles 5 §§ 4 et 5, 6 § 1 et 13 de la Convention, le requérant se plaignait en substance de n’avoir disposé d’aucun recours interne effectif contre les décisions de prorogation du régime spécial de détention. Il relevait notamment le retard mis par les juridictions à examiner ses recours contre les arrêtés du ministre de la Justice.
Invoquant les articles 6 §§ 2 et 3 a) et b) de la Convention, le requérant se plaignait d’une atteinte à son droit à la présomption d’innocence au motif que le régime spécial de détention avait été appliqué sur la base de rapports de police non contestables. A ce propos, il affirmait qu’il n’avait pu disposer des facilités nécessaires à la préparation de sa défense.
Invoquant l’article 8 de la Convention, le requérant se plaignait de la violation de son droit au respect de sa vie familiale en raison des restrictions auxquelles il a été soumis et des modalités des visites familiales.
Le requérant se plaignait également d’une violation de l’article 1 de la Convention.
Le 3 novembre 2005, la Cour a communiqué la requête au gouvernement défendeur. Ce dernier a présenté ses observations sur la recevabilité et le bien-fondé de l’affaire le 2 mars 2006.
Le requérant a été invité à présenter ses observations en réponse avant le 28 avril 2006. Aucune réponse de sa part n’étant parvenue, un courrier en recommandé avec accusé de réception lui a été envoyé par le greffe le 15
mai 2007, l’avertissant qu’en l’absence de toute réponse, la Cour pourrait estimer qu’il n’entendait plus maintenir sa requête et décider de la
rayer du rôle. L’avocat du requérant a reçu cette lettre le 28 mai 2007, mais aucune réponse n’a été envoyée à la Cour. Par ailleurs, il ressort du dossier que le requérant n’a adressé aucune lettre à la Cour depuis le 17 mai 2005.
Partant, la Cour estime que le requérant n’est pas intéressé par l’issue de sa requête, et en conclut qu’il n’entend plus la maintenir au sens de l’article
37 § 1 a) de la Convention.
La Cour considère en outre qu’aucune circonstance particulière touchant au respect des droits de l’homme garantis par la Convention n’exige la poursuite de l’examen de la requête en vertu de l’article 37 § 1
in fine
de la Convention. Par ailleurs, il convient de mettre fin à l’application de l’article 29 § 3 de la Convention et de rayer la requête du rôle.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Décide
de rayer la requête du rôle.
F.
Elens-Passos
Greffière adjointe
Présidente