De Antonis împotriva Italiei

A DOUA SECȚIUNE DE Cerere nr. 12057/05 prezentată de Antonio DE ANTONIS împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor L'lape (secțiunea a doua), care are loc la 4 decembrie 2007 într-o cameră compusă din F. Tulkens, președinte, dnii I. Cabral Barreto, R. Türmen, domnul Ugrekhelidze, V. Zagrebelsky, A. Mularoni, D. Popović, judecători, și dlui Elens-Passos, asistent adjunct al secțiunii Având în vedere cererea formulată anterior la 17 martie 2005, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alin. (3) din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și fondul cauzei, După ce a luat o hotărâre, face următoarea decizie ÎN FAȚĂ Reclamantul, domnul Antonio de Antonis, este un resortisant italian, născut în 1962 și rezident în Viterbo.

El este reprezentat în fața Curții de către domnul A. Gaito, avocat la Roma. Guvernul italian ( Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează: urmărirea penală în detenție din 2001, reclamantul a fost condamnat în 2003 la 16 ani de condamnare pentru asociere de răufăcători. Astfel cum reiese din ultimele decrete ministeriale care aplică regimul special de detenție, reclamantul este în prezent acuzat de fapte criminale legate încă de apartenența sa la o organizație de tip mafiot. Aplicarea regimului special de detenție prevăzut la art. 41a din Legea privind administrația în 4 iulie În 2001, având în vedere pericolul pe care îl prezintă reclamantul, ministrul de justiție a luat un ordin prin care i se impune, pe o perioadă de un an, regimul special de detenție prevăzut la art. 41a alineatul (2) din Legea privind administrația.

August 1992, această dispoziție permitea suspendarea totală sau parțială a aplicării regimului normal de detenție în cazul în care au fost impuse motive de ordine și siguranță publică. Acest decret impunea restricții cum ar fi limitarea vizitelor cu membrii familiei (maxim o dată pe lună timp de o oră). În plus, întreaga corespondență a reclamantului trebuia să fie supusă controlului la autorizarea prealabilă a autorității judiciare. Reclamantul susține că a fost, de asemenea, supus unei serii de alte limitări și restricții care, în opinia sa, au încălcat demnitatea sa umană. Reclamantul a atacat fără succes hotărârile ministrului justiției. Prin ordonanța din 10 ianuarie 2005, Curtea de Casație a respins recursul formulat de solicitant.

GRIEF Invocând art. 3 din Convenție, reclamantul susținea că regimul de detenție la care a fost supus de mult timp constituie un tratament inuman și degradant. Reclamantul se plângea, de asemenea, că regimul special de detenție constituia o încălcare a articolelor 1, 5, 6, 8 și 13 din Convenție. La 13 septembrie 2007, Curtea a primit scrisoarea trimisă de către avocatul reclamantului care indică faptul că acesta a renunțat la continuarea cererii sale. Prin urmare, Curtea ia act de faptul că reclamantul nu este interesat de landul cererii sale și concluzionează că nu mai dorește să o mențină în sensul articolului 37 alineatul (1) litera (a) din convenție. În plus, Curtea consideră că nu există nicio circumstanță specială în ceea ce privește respectarea drepturilor omului garantate prin Convenția nr… Decide să șteargă cererea de rol.

Elens-Passos F. Tulkens Grefier Adjunct Președinte

DEUXIÈME SECTION

DÉCISION Requête n o 12057/05 présentée par Antonio DE ANTONIS contre l’Italie La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 4 décembre 2007 en une chambre composée de : M me F. Tulkens, présidente, MM. I. Cabral Barreto, R. Türmen, M. Ugrekhelidze, V. Zagrebelsky, M me A. Mularoni, M. D. Popović, juges, et de M me F. Elens-Passos, greffière adjointe de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 17 mars 2005, Vu la décision de la Cour de se prévaloir de l’article 29 § 3 de la Convention et d’examiner conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant, M. Antonio de Antonis, est un ressortissant italien, né en 1962 et résidant à Viterbo.

Il est représenté devant la Cour par M e A. Gaito, avocat à Rome. Le gouvernement italien (« le Gouvernement ») est représenté par son agent, M. I.M. Braguglia, et par son coagent, M. F. Crisafulli. A. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit. 1. Les poursuites pénales En détention depuis 2001, le requérant a été condamné en 2003 à la peine de seize ans de réclusion pour association de malfaiteurs. Ainsi qu’il ressort des derniers arrêtés ministériels appliquant le régime spécial de détention, le requérant est actuellement poursuivi pour des faits criminels liés toujours à son appartenance à une organisation de type mafieux.

2. L’application du régime spécial de détention prévu par l’article 41bis de la loi sur l’administration pénitentiaire Le 4 juillet 2001, compte tenu de la dangerosité du requérant, le ministre de la Justice prit un arrêté lui imposant, pour une période d’une année le régime de détention spécial prévu par l’article 41 bis , alinéa 2, de la loi sur l’administration pénitentiaire - n o 354 du 26 juillet 1975 (« la loi n o 354/1975 »). Modifiée par la loi n o 356 du 7 août 1992, cette disposition permettait la suspension totale ou partielle de l’application du régime normal de détention lorsque des raisons d’ordre et de sécurité publics l’exigeaient. Ledit arrêté imposait des restrictions telles que la limitation des visites avec les membres de la famille (au maximum une par mois pendant une heure).

En outre, toute la correspondance du requérant devait être soumise à contrôle sur autorisation préalable de l’autorité judiciaire. Le requérant affirme avoir également été soumis à une série d’autres limitations et restrictions qui, selon lui, ont méconnu sa dignité humaine. Le requérant attaqua sans succès les arrêtés du ministre de la Justice. Par une ordonnance du 10 janvier 2005, la Cour de cassation rejeta le pourvoi formé par le requérant. GRIEFS Invoquant l’article 3 de la Convention, le requérant allèguait que le régime de détention auquel il était soumis depuis longtemps constituait un traitement inhumain et dégradant. Le requérant se plaignait également de ce que le régime de détention spécial constituait une violation des articles 1, 5, 6, 8 et 13 de la Convention.

EN DROIT Le 13 septembre 2007, la Cour a reçu la lettre envoyée par l’avocat du requérant indiquant que celui-ci a renoncé à la poursuite de sa requête. Partant, la Cour prend acte que le requérant n’est pas intéressé par l’issue de sa requête, et en conclut qu’il n’entend plus la maintenir au sens de l’article 37 § 1 a) de la Convention. La Cour considère en outre qu’aucune circonstance particulière touchant au respect des droits de l’homme garantis par la Convention n’exige la poursuite de l’examen de la requête en vertu de l’article 37 § 1 in fine de la Convention. Par ailleurs, il convient de mettre fin à l’application de l’article 29 § 3 de la Convention et de rayer la requête du rôle. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Décide de rayer la requête du rôle.

F. Elens-Passos F. Tulkens Greffière adjointe Présidente