ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3742/2022

Ședința publică din data de 23 iunie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 10.02.2022 pe rolul Curții de Apel Cluj – secția a III-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Ministerul Afacerilor Interne:

- anularea H.G. nr. 171 din 3 februarie 2022 de prelungire a stării de alertă, iar în subsidiar, anularea art. 1 din Anexa 2 privind purtarea măștii FFP 2 în aer liber, anularea art. 4 din Anexa 2 privind condiționarea participării la activități prevăzute de anexa 3;

- suspendarea efectelor H.G. nr. 171/2022 sau, în subsidiar, suspendarea efectelor art. 2 și 4 din anexa 2, pe timpul judecării acțiunii.

Prin ordonanța președințială nr. 57/2022 din 21 februarie 2022, Curtea de Apel Cluj – secția a III-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității, invocată de pârâții Guvernul României și Ministerul Afacerilor Interne și a respins cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Ministerul Afacerilor Interne, ca inadmisibilă.

Împotriva ordonanței președințiale nr. 57/2022 din 21 februarie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Cluj – secția a III-a contencios administrativ și fiscal au declarat apel reclamanții A., E., I., C., G., D., H., B., F. și J., recalificat în recurs de către Înalta Curte la termenul din data de 23.06.2022, solicitând admiterea căii de atac, schimbarea sentinței atacate și respingerea excepției inadmisibilității cererii de chemare în judecată și, pe fond, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

În motivarea căii de atac arată că cererea de ordonanță președințială este admisibilă, întrucât actul atacat are caracter vremelnic și provizoriu, iar pe de altă parte, nu există o cale eficientă de atac prevăzută de Legea nr. 55/2020, sens în care invocă Decizia Curții Constituționale nr. 392/2021.

Pe fond, arată că prelungirea repetată a stării de alertă de aproape doi ani este nelegală, fiind un abuz de putere, întrucât permanentizează o stare care trebuia să fie temporară.

Arată că starea de alertă a fost determinată de pandemie, iar art. 2 al Legii nr. 55/2020 stabilește că starea de alertă este răspunsul la o situație de urgență, care nu mai poate fi justificată după 2 ani, întrucât premisele imprevizibilității situației de pandemie nu mai subxistă, astfel că nu este îndeplinită cerința legală a urgenței pentru prelungirea stării de alertă.

Cu privire la petitele subsidiare, arată că purtarea măștii în exterior nu se impune, în condițiile în care nu există nici un studiu care să demonstreze eficacitatea acesteia.

În ceea ce privește condiționarea participării la diferite activități, arată că această măsură este discriminatorie și încalcă dispozițiile Constituției României și ale O.U.G. nr. 137/2000.

Susține că prin Legea nr. 55/2020 nu se prevede posibilitatea introducerii vreunei diferențieri în raport cu vaccinarea sau testarea persoanelor și că restrângerea drepturilor fundamentale se poate face exclusiv prin lege, conform Deciziei Curții Constituționale nr. 157/2020; că cele două acte atacate plasează persoanele nevaccinate/netrecute oficial prin boală/netestate într-o categorie diferită, acestora nefiindu-le permis accesul în anumite locuri. Consideră că în acest mod persoanele nevaccinate sunt forțate în mod indirect să se vaccineze.

În ceea ce privește interesul, arată că acesta este atât personal, cât și public, în condițiile în care recurenții-reclamanți sunt împiedicați să desfășoare o activitate socială normală în lipsa prezentării unui cod QR, acesta fiind cerut inclusiv în fața autorităților publice, sens în care invocă art. 1 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene și art. 1 din Constituția României, apreciind că în acest mod se aduce atingere demnității umane.

Consideră că măsurile derogatorii nu pot și nu trebuie să afecteze drepturile omului, democrația și statul de drept și că obligația de a prezenta un cod QR, care conține date medicale, este umilitor și degradant.

4.1. Intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne a formulat întâmpinare, prin care invocă excepția nulității căii de atac și excepția lipsei de interes a recurenților-reclamanți în susținerea recursului.

În ceea ce privește excepția nulității recursului, arată că recurenții-reclamanți nu au formulat critici de nelegalitate cu privire la hotărârea recurată, aspectele invocate în calea de atac neputând fi încadrate în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Cu privire la excepția lipsei de interes, arată că între timp actul atacat și-a epuizat efectele avute în vedere de către autoritatea emitentă, acestea fiind supuse limitei temporale precizate expres chiar în cuprinsul actului. Consideră că recurenții nu justifică un interes în susținerea recursului, fiind vorba de un act administrativ normativ ale cărui efecte au încetat.

Pe fondul cauzei, solicită respingerea căii de atac, ca neîntemeiate.

4.2. Intimatul-pârât Guvernul României a formulat întâmpinare, prin care invocă excepția nulității căii de atac și excepția lipsei de interes în susținerea emersului judiciar.

În ceea ce privește excepția nulității recursului, arată că recurenții-reclamanți nu au indicat niciunul dintre motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și nici nu au formulat critici care să poată fi subsumate acestora.

Referitor la excepția lipsei de interes, arată că actul atacat nu mai este în vigoare, astfel că interesul nu poate fi justificat.

Pe fond, solicită respingerea căii de atac, ca neîntemeiate.

II. Soluția instanței de recurs

2.1. În ceea ce privește excepția nulității recursului, invocată de către intimații-pârâți Ministerul Afacerilor Interne și Guvernul României prin întâmpinări, Înalta Curte constată că este neîntemeiată.

Înalta Curte constată că prin cererea de recurs recurenții-reclamanți au invocat critici ce pot fi circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., arătând textele de lege pe care le apreciază a fi fost încălcate de către instanța de fond, precum și argumentele aduse în sprijinul acestui punct de vedere.

De asemenea, au prezentat starea de fapt și au arătat motivele pentru care apreciază că, în raport cu circumstanțele cauzei, instanța de fond a făcut o aplicare greșită a normelor de drept material.

În consecință, în temeiul art. 248 C. proc. civ. raportat la art. 486 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului.

2.2. Cu privire la excepția lipsei de interes în susținerea căii de atac, Înalta Curte constată că aceasta a fost invocată de către intimații-pârâți Ministerul Afacerilor Interne și Guvernul României prin întâmpinări, argumentul invocat fiind acela că Hotărârea de Guvern contestată nu mai este în vigoare, aceasta producându-și efectele timp de 30 de zile de la data emiterii, astfel încât recurenții nu ar obține niciun beneficiu ca urmare a unei eventuale soluții de admitere a recursului.

Contrar susținerilor intimatului-pârât, Înalta Curte constată că recurenții-reclamanți justifică interes în susținerea prezentului recurs.

Astfel, în condițiile în care reclamanții au formulat cerere de ordonanță președințială, în calitate de persoane vătămate, arătând că nu sunt persoane vaccinate și că în acest context au restricții în ceea ce privește libertatea de circulație și acces la activități și locuri publice, fără a avea o altă alternativă, deși vaccinarea nu este obligatorie, fiindu-le astfel afectate drepturile și interesele legitime, iar cererea le-a fost respinsă ca inadmisibilă, este evident că recurenții-reclamanți au îndreptățirea de a iniția prezentul demers judiciar, justificat, în principal, ca urmare a efectelor juridice pe care le-a produs actul normativ atacat, în perioada în care a fost în vigoare, asupra drepturilor lor fundamentale.

Pe de altă parte, este de observat că legalitatea unui act administrativ cu caracter normativ poate fi cercetată de instanța judecătorească și după abrogarea acestuia sau ajungerea la termen, în condițiile justificării interesului constatării nelegalității sale, în acest sens statuându-se și în jurisprudența instanței de contencios constituțional, precum și în jurisprudența instanței europene.

În atare situație, reținând că, deși Hotărârea de Guvern contestată în cauză nu mai este în vigoare, acest aspect nu este de natură a determina respingerea cererii de recurs pe temeiul lipsei de interes a recurenților, întrucât actul normativ a produs efecte juridice în perioada în care a fost în vigoare, cu posibile consecințe vătămătoare în drepturile sau în interesele părții ce ar îndreptăți-o să solicite despăgubiri.

Prin urmare, Înalta Curte va respinge, ca neîntemeiată, excepția lipsei de interes în susținerea recursului, invocată de intimații-pârâți Ministerul Afacerilor Interne și Guvernul României.

2.3. Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu criticile formulate în cererea de recurs, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Argumentele de fapt și de drept relevante.

Recurenții-reclamanți A., B., C., D., E., F., G., H., I., J. au învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere de ordonanță președințială prin care au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Ministerul Afacerilor Interne: anularea H.G. nr. 171 din 3 februarie 2022 de prelungire a stării de alertă, iar în subsidiar, anularea art. 1 din Anexa 2 privind purtarea măștii FFP 2 în aer liber, anularea art. 4 din Anexa 2 privind condiționarea participării la activități prevăzute de anexa 3; suspendarea efectelor H.G. nr. 171/2022 sau, în subsidiar, suspendarea efectelor art. 2 și 4 din anexa 2, pe timpul judecării acțiunii.

Instanța de fond a respins ca inadmisibilă cererea privind anularea H.G. nr. 171/2022, reținând că, pentru admiterea unei cereri pe cale de ordonanță președințială, se impune ca aceasta să aibă un caracter vremelnic și să nu prejudece fondul cauzei, condiții care în speță nu sunt îndeplinite.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că prin cererea de recurs recurenții-reclamanți au criticat doar soluția dată de către instanța de fond asupra cererii de anulare, nefiind recurată și soluția cu privire la suspendarea efectelor actului atacat, care a intrat în puterea de lucru judecat.

În cauză, cererea de chemare în judecată a fost formulată pe cale de ordonanță președințială.

În ceea ce privește admisibilitatea cererii de ordonanță președințială, Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanță a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile caracterului vremelnic și a neprejudecării fondului prin admiterea cererii întemeiate pe dispozițiile art. 997 alin. (1) C. proc. civ.

Referitor la condițiile de fond ale ordonanței președințiale, se constată că potrivit dispozițiilor art. 997 din C. proc. civ.:

"(1) Instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări. (...)

(4) Ordonanța va putea fi dată chiar și atunci când este în curs judecata asupra fondului.

(5) Pe cale de ordonanță președințială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond și nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situației de fapt."

Astfel, din textul de lege anterior enunțat, se constată că admiterea unei cereri de ordonanță președințială este condiționată de îndeplinirea cumulativă a următoarelor cerințe: caracterul urgent și vremelnic al măsurii ce se solicită a fi luată, precum și neprejudecarea fondului cauzei.

Prin acțiunea formulată, recurenții-reclamanți au solicitat anularea H.G. nr. 171 din 3 februarie 2022 de prelungire a stării de alertă, iar în subsidiar, anularea art. 1 din Anexa 2 privind purtarea măștii FFP 2 în aer liber, anularea art. 4 din Anexa 2 privind condiționarea participării la activități prevăzute de anexa 3.

În ceea ce privește caracterul provizoriu sau vremelnic al măsurii solicitate pe calea ordonanței președințiale, Înalta Curte constată că acesta presupune o durată limitată în timp, dar și reversibilitatea măsurii adoptate.

Or, în speță, recurenții-reclamanți au solicitat anularea Hotărârii de Guvern, cerere ce nu îndeplinește cerința vremelniciei, respectiv a caracterului provizoriu, având în vedere că anularea unui act ține de fondul pretențiilor, impunându-se ca o asemenea cerere să fie formulată printr-o acțiune în anulare, și nu pe cale unei ordonanțe președințiale.

Cu alte cuvinte, actiunea în anularea unei Hotărâri de Guvern, pe calea ordonanței președințiale, este inadmisibilă, întrucât aceasta nu este o măsură cu caracter vremelnic, provizoriu, care să poată fi solicitată în cadrul procedurii speciale a ordonanței președințiale, aspect reținut în mod corect de către instanța de fond.

Înalta Curte constată că solicitarea formulată de către reclamanți prin acțiunea introductivă nu vizează măsuri care să poată fi luate cu caracter vremelnic, deoarece vremelnicia presupune că măsurile încuviințate sunt limitate în timp doar până la soluționarea în fond a litigiului.

Acesta este motivul pentru care legiuitorul a prevăzut că procedura reglementată de art. 997 C. proc. civ. poate fi dispusă pentru luarea unor măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

Pe de altă parte, cererea de anulare a actului din speță nu îndeplinește nici condiția neprejudecării fondului, având în vedere că anularea unui anumit act se poate solicita doar în cadrul unei acțiuni în anulare, în procedura de drept comun a contenciosului administrativ, cu administrarea unui probatoriu adecvat, care să permită părților să formuleze apărări.

Astfel, în procedura ordonanței președințiale pot fi luate doar măsuri care nu sunt de natură să conducă la rezolvarea fondului, or, în speță, cererea de anulare a H.G. nr. 171 din 3 februarie 2022 de prelungire a stării de alertă este o măsură ce ține de fondul pretențiilor, neputând fi dispusă pe calea procedurii simplificate a ordonanței președințiale.

Ca urmare, este evident că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile vremelniciei și neprejudecării fondului și, cum art. 997 C. proc. civ. prevede îndeplinirea cumulativă a celor patru condiții de către cererea de ordonanță președințială, nu se mai impune analizarea celorlalte cerințe și nici a celorlalte aspecte invocate prin cererea de recurs.

Prin urmare, se constată că aspectele invocate în recurs de către recurenții-reclamanți nu sunt de natură a contura o altă soluție decât cea pronunțată de către prima instanță, din perspectiva pretențiilor formulate în cadrul procedurii speciale a ordonanței președințiale, prima instanță reținând în mod corect că un asemenea demers judiciar este inadmisibil.

2.4. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A., E., I., C., G., D., H., B., F. și J. împotriva ordonanței președințiale nr. 57/2022 din 21 februarie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Cluj – secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepțiile nulității recursului și lipsei de interes în susținerea recursului, invocate de intimații-pârâți.

Respinge recursul declarat de A., E., I., C., G., D., H., B., F. și J. împotriva ordonanței președințiale nr. 57/2022 din 21 februarie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Cluj – secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 23 iunie 2022.