ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2213/2022

Ședința publică din data de 15 noiembrie 2022

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bistrița, la data de 18.04.2018, sub nr. x/2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B., C. și D., a solicitat instanței să declare inopozabile față de reclamant: actul de partaj autentificat sub nr. x din data de 10.10.2017 având ca obiect imobilele înscrise în CF x Bistrița, cad. 4006 și CF x Bistrița, cad. x și contractul de înstrăinare-dobândire a unui mijloc de transport din data de 19 aprilie 2017 și, totodată, să dispună indisponibilizarea bunurilor obiecte ale contractelor până la încetarea executării silite a creanței pe care se întemeiază prezenta acțiune; cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate art. 193 și urm. C. proc. civ. și art. 1562 și urm. C. civ.

Hotărârea pronunțată în primă instanță

Prin sentința civilă nr. 534/7.03.2019, Judecătoria Bistrița a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bistrița-Năsăud.

Prin sentința civilă nr. 519/F/21.12.2019, Tribunalul Bistrița-Năsăud, secția I civilă a respins acțiunea, cu cheltuieli de judecată.

Hotărârea pronunțată în apel

Prin încheierea de ședință din data de 3 iunie 2021, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a încuviințat doar în parte cererile formulate în probațiune, respectiv a încuviințat înscrisurile depuse în susținerea apelului și cererea în probațiune de efectuare a unei adrese către Direcția Regim Permise de Conducere și înmatriculări a Vehiculelor Bistrița-Năsăud pentru a se comunica dacă vehiculului BMW tipul X5, nr. de identificare x a fost înstrăinat de pârâta C. și în caz afirmativ să se comunice o copie a contractului de vânzare-cumpărare.

A pus în vedere reprezentatului intimaților să depună o copie a contractului de vânzare-cumpărare având în vedere relația de rudenie dintre intimatul B. și intimate C., mama acestuia, pe care îi reprezintă, conform delegației de substituire.

În ceea ce privește celelalte cereri în probațiune, respectiv expertiza de evaluare a casei și a terenului și emiterea adresei în vederea comunicării dacă numita C. avea permis de conducere la data de 19 aprilie 2017, acestea au fost respinse, deoarece s-a apreciat că nu sunt pertinente și utile soluționării cauzei.

Totodată, Curtea, în ceea ce privește audierea martorilor, a respins această cerere ca urmare a faptului că în apel nu s-a indicat teza probatorie pentru care sunt propuși acești martori, indicarea tezei probatorii facându-se doar la acest termen de v judecată, însă această precizare este tardivă față de împrejurarea că cererile în probațiune și teza probatorie pentru care se solicită încuviințarea se impun a fi făcute prin declarația de apel, în termenul de promovarea a apelului.

Prin decizia nr. 214/A din 9 septembrie 2021, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței menționate, cu cheltuieli de judecată.

II. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva încheierii de ședință din data de 3 iunie 2021 și a deciziei civile nr. 214/A din data de 9 septembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, a declarat recurs reclamantul A., după cum urmează:

În ceea ce privește încheierea atacată:

Invocând incidența motivului de recurs prevăzut art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în esență, a susținut următoarele:

- încheierea este nelegală, fiind încălcate dispozițiile legale privitoare la administrarea probelor și propunerea probelor în apel;

- în cererea de apel a arătat motivele căii de atac și probele prin care se dorește dovedirea acestora, explicitate, conform principiului oralității, în fața instanței de apel, ceea ce nu poate determina respingerea probei ca tardivă;

- singurul motiv pentru care instanța de apel ar fi putut să respingă proba ar fi fost inutilitatea acesteia, însă instanța nu a făcut această analiză;

- în prezenta cauză era esențial a se dovedi atât influențarea martorilor de către pârâți, cât și împrejurarea că actul de partaj a fost încheiat în vederea prejudicierii creditorilor, cât timp părțile au continuat să locuiască în imobile ce a au făcut obiectul partajului;

- art. 470 C. proc. civ. nu prevede că teza probatorie trebuie să fie indicată în mod expres, alin. (1) pct. c) prevăzând doar obligativitatea indicării probelor.

În ceea ce privește decizia recurată:

În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în esență, recurentul-reclamant a arătat următoarele:

- instanța de apel nu s-a aplecat și nu a argumentat respingerea criticilor formulate prin cererea de apel, cu privire la care a susținut că, din coroborarea acestora, rezultă dovada conivenței frauduloase (partajul a fost efectuat cu încălcarea art. 679 C. civ. actul de partaj a fost unul efectiv încheiat în scopul de a sustrage de la urmărire bunurile aflate în patrimoniul debitorului și fără posibilitatea creditorilor de a interveni, iar sulta compensatorie nici nu a fost primită; nu s-a achitat vreo sultă, partajul fiind simulat, iar prestațiile - neechilibrate, împrejurări care pot reieși și dintr-o expertiză de evaluare; ulterior vânzării vehiculului și partajului, debitorul B. a folosit vehiculul vândut mamei, iar vânzarea către mama acestuia s-a realizat pentru o sumă în neconcordanță cu piața; practica și doctrina judiciară s-a pronunțat în sensul că înlocuirea unor bunuri corporale, urmăribile, cu sume de bani presupus remise cash constituie acte efectuate în frauda creditorilor, în scopul de a ascunde aceste bunuri de la urmărire de către creditori, ca și prestațiile neechilibrate);

- aceste motive de apel erau în strânsă legătură cu condiția existenței prejudiciului, iar neanalizarea lor de către instanța de apel este în măsură să aducă atingere dreptului la un proces echitabil;

- motivarea în sensul că nu a existat un prejudiciu pentru că B. a primit un alt teren și sulta compensatorie, fără să răspundă la apărările privitoare la opoziția la partaj, neprimirea în mod real a sultei, înlocuirea unor bunuri corporale cu bani cash nu corespunde exigențelor legale privitoare la motivarea hotărârii;

- în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a reținut încălcarea dreptului la un proces echitabil prin nemotivarea hotărârilor (cauzele Pellegrini împotriva Italiei, Albina împotriva României, Iordache împotriva României, Luka împotriva României, Marariu împotriva României).

Invocând incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susținut următoarele:

- Raportat și la motivele întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din cod, constatarea instanței de apel în sensul că au intrat alte bunuri în patrimoniul debitorului (fără a motiva respingerea argumentelor referitoare la neintrarea efectivă a sumelor de bani în patrimoniul debitorului și fără a încuviința expertiza de evaluare a construcției pentru a se observa că, în mod real, valoarea acestuia este mult mai mare de 100.000 RON, așadar prestații neechilibrate) constituie o greșită interpretare a art. 1562 C. civ. ce reglementează condițiile acțiunii revocatorii, cu observația că tabloul complet al condițiilor este format prin includerea dispozițiilor art. 1563 C. civ.

- 80% din părțile sociale de 200 RON la E. S.R.L. valorează 160 RON și nu s-a făcut dovada contrară;

- în ceea ce privește alte bunuri ale pârâtului B., a depus la dosar adresa efectuată de către executorul judecătoresc la oficiul de cartea funciară de unde rezultă că acesta nu deține niciun bun imobil;

- potrivit extrasului CF nr. x, eliberat la data de 18.04.2018, debitorul B. nu mai are vreun drept de proprietate.

III. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă D., precum și intimații-pârâți B. și C., au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, în principal, ca inadmisibil, iar, în subsidiar, ca nefondat, cu obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată.

IV. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 14 iunie 2022, completul de filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată la data de 01 noiembrie 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

IV. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, precum și actele și lucrările dosarului, pe baza criticilor formulate prin motivele de recurs și prin raportare la dispozițiile legale aplicabile în cauză, se constată următoarele:

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul - reclamant A. a reproșat instanței de apel, cu referire la încheierea de ședință din data de 3 iunie 2021 a Curții de Apel Cluj, încălcarea dispozițiilor legale privitoare la administrarea probelor și propunerea probelor în apel, în ceea ce privește soluția de respingere a probei testimoniale.

Se impune a se preciza faptul că, deși s-a referit și la dispozițiile legale privind administrarea probelor, din cuprinsul criticilor formulate, reiese că, în realitate, recurentul - reclamant a avut în vedere normele referitoare la încuviințarea probelor în apel, respectiv prevederile art. 258 alin. (1) cu trimitere la art. 255 C. proc. civ., aplicabile și în apel, în conformitate cu dispozițiile art. 494 C. proc. civ.

Înalta Curte constată caracterul fondat al criticilor formulate.

Prin încheierea recurată, instanța de apel a respins solicitarea apelantului - reclamant de administrare a probei testimoniale, cu motivarea că în apel nu s-a indicat teza probatorie pentru care acești martori sunt propuși, iar indicarea tezei probatorii abia la acest termen de judecată este tardivă, față de împrejurarea că cererile în probațiune și teza probatorie pentru care se solicită încuviințarea se impun a fi făcute prin declarația de apel, în termenul de promovare a apelului.

Așadar, instanța de apel a aplicat sancțiunea decăderii apelantului-reclamant din dreptul de a propune proba testimonială.

Art. 470 alin. (3) C. proc. civ., care reglementează elementele cererii de apel, prevede, într-adevăr, sancțiunea decăderii, atașată nerespectării cerinței de la alin. (1) lit. d). Această cerință, însă, constă exclusiv în indicarea probelor pe care se sprijină motivele de apel, fără ca legiuitorul să facă vreo referire, astfel cum, în mod corect, a arătat recurentul, la teza probatorie pentru care dovezile sunt propuse.

Nici din conținutul alin. (4) al aceluiași art. 470 nu reiese impunerea, sub sancțiunea decăderii, a precizării tezei probatorii pentru care se solicită administrarea probei testimoniale în apel.

Singura cerință pe care acest text o prevede, pentru ipoteza în care este propusă în apel proba testimonială, cu trimitere expresă la dispozițiile art. 194 lit. e) din cod, este aceea a indicării numelui, prenumele și adresa martorilor (și eventual de alte date de contact ale acestora, dată fiind trimiterea din art. 194 lit. e) la dispozițiile art. 148 alin. (1) teza a II -a din cod).

Or, din acest punct de vedere, nu este justificată aplicarea în cauză a sancțiunii decăderii din dreptul de a propune proba testimonială, în absența unei obligații de indicare a tezei probatorii prin cererea de apel, astfel cum, în mod greșit, a considerat instanța de apel, cu atât mai mult cu cât reclamantul din cauză s-a conformat exigențelor prescrise de art. 470 alin. (4) și art. 194 lit. e), arătând prin motivele de apel numele, prenumele și adresa martorilor.

Pe de altă parte, potrivit art. 258 alin. (1) C. proc. civ. - aplicabil și în apel, în considerarea art. 498 din cod -, probele solicitate pot fi încuviințate numai în măsura în care sunt îndeplinite cerințele din art. 255, respectiv dacă sunt admisibile, în sensul că sunt pertinente, concludente și utile soluționării cauzei.

Aplicarea corespunzătoare în apel a acestor dispoziții presupune ca probele solicitate spre administrare să fie admisibile, în sensul art. 255 din cod, iar admisibilitatea se verifică în legătură cu motivele de apel, dat fiind că, în aplicarea art. 479 alin. (1) C. proc. civ., instanța de apel trebuie să verifice în limitele cererii de apel stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, iar limitele devoluțiunii în apel sunt determinate de ceea ce s-a apelat, conform art. 477 din cod.

Prin urmare, teza probatorie indicată în legătură cu o probă propusă spre administrare poate fi cenzurată de către instanță doar în contextul admisibilității probei, fără a avea relevanță dacă indicarea tezei probatorii s-a făcut în mod explicit prin cererea de apel ori abia la momentul discutării în contradictoriu a probelor.

Față de cele expuse, Înalta Curte constată că instanța de apel a respins în mod greșit proba testimonială propusă spre administrare de către apelant - reclamant, ca fiind tardivă, fără a se pronunța asupra admisibilității probei, astfel încât va admite motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Recurentul - reclamant a formulat în continuare critici întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., iar față de conținutul lor, se impune, în ceea ce privește decizia prin care instanța de apel s-a dezînvestit de soluționarea cauzei, ca susținerile părții referitoare la prejudiciu să fie analizate prioritar în contextul aplicării de către instanța de apel a prevederilor art. 1562 C. civ., din perspectiva condiției prejudiciului, deoarece modul de abordare a acestei condiții a făcut inutilă cercetarea unora dintre susținerile la care se face referire în motivele de recurs.

Într-o asemenea situație, eventuala omisiune a instanței de a răspunde unor motive de apel reflectă, în realitate, aplicarea greșită a legii, prin nestatuarea corespunzătoare în fapt și în drept.

În același timp, se observă că recurentul reproșează instanței de apel și neîncuviințarea expertizei de evaluare a construcției, probă care ar fi permis stabilirea dezechilibrului între prestațiile părților din actul juridic atacat în cauză, aspect ce nici nu a fost analizat, în pofida învestirii instanței prin motivele de apel.

Această critică vizează, de fapt, soluția instanței de apel de respingere ca inadmisibilă, prin încheierea de ședință din data de 3 iunie 2021 - vizată de motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., deja admis prin prezenta decizie -, a probei cu expertiză imobiliară, solicitate în vederea evaluării imobilului înscris în CF nr. x Bistrița și atribuit, prin actul de partaj voluntar atacat în prezenta cauză, pârâtei D..

Prin urmare, chiar dacă recurentul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. doar ca motiv de nelegalitate a deciziei, o asemenea încadrare juridică se impune și în privința criticii referitoare la încheierea de ședință din data de 3 iunie 2021, în raport de argumentele dezvoltate pe acest aspect în motivarea căii de atac.

În acest context, Înalta Curte constată caracterul fondat al criticilor recurentului.

În conformitate cu prevederile art. 1562 C. civ., "(1) Dacă dovedește un prejudiciu, creditorul poate cere să fie declarate inopozabile față de el actele juridice încheiate de debitor în frauda drepturilor sale, cum sunt cele prin care debitorul își creează sau își mărește o stare de insolvabilitate. (2) Un contract cu titlu oneros sau o plată făcută în executarea unui asemenea contract poate fi declarată inopozabilă numai atunci când terțul contractant ori cel care a primit plata cunoștea faptul că debitorul își creează sau își mărește starea de insolvabilitate."

Condițiile esențiale ale acțiunii revocatorii deschise unui creditor, rezultate din norma citată și care trebuie întrunite în mod cumulativ (alături de condiția creanței, prevăzută de art. 1563 C. civ., care nu a fost contestată în cauză), rezidă în prejudiciul suferit de creditor ca urmare a încheierii unui act juridic de către debitorul său, frauda debitorului, precum și complicitatea terțului la frauda debitorului.

În ceea ce privește condiția prejudiciului, după cum, în mod corect, s-a arătat prin motivele de recurs, instanța de apel a reținut inexistența prejudiciului suferit de creditor prin actul de partaj încheiat de debitor cu fosta soție exclusiv prin raportare la clauzele actului juridic a cărui revocare se solicită prin care s-a menționat că anumite bunuri revin pârâtului debitor, cu titlu de sultă.

Fără a se minimaliza relevanța conținutului raportului juridic obligațional stabilit prin actul juridic în discuție, trebuie constatat că o asemenea verificare nu poate epuiza analiza prejudiciului. Art. 1562 C. civ. face referire, în corelație cu prejudiciul creditorului, la insolvabilitatea debitorului, creată ori mărită prin încheierea acelui act juridic. Or, statutul deficitar al patrimoniului debitorului, cauzat de actul juridic, reprezintă, din perspectiva creditorului, o stare de fapt, apreciabilă valoric și care are drept consecință imposibilitatea pentru creditor a realizării creanței sale, prin executare voluntară ori silită.

Într-un asemenea cadru, instanța de judecată este chemată să stabilească situația de fapt concretă vizând starea patrimoniului debitorului ulterior încheierii actului juridic, ținând cont de elementele indicate de către reclamantul creditor ca relevând prejudiciul pe care l-a suferit prin încheierea actului.

Din acest punct de vedere, se reține că reclamantul a invocat existența prejudiciului creat printr-un act fraudulos prin raportare, printre altele, la elemente precum dezechilibrul valoric al prestațiilor părților, neremiterea efectivă a sumei de bani menționate cu titlu de sultă, fiind vorba despre un partaj simulat și, nu în ultimul rând, inexistența vreunui bun în patrimoniul debitorului la data formulării cererii de executare silită (5.01.2018, adică după mai puțin de o lună de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești ce reprezintă titlul executoriu - 13.12.2017). Reclamantul s-a raportat și la art. 679 C. civ., pentru a extrage din cuprinsul normei prezumția legală a caracterului fraudulos al împărțelii făcute cu încălcarea dreptului la opoziție al creditorului.

Or, instanța de apel nu a analizat niciunul dintre aspectele invocate de către reclamantul apelant, dând relevanță doar clauzelor actului de partaj, iar o asemenea modalitate de analiză a pretențiilor reclamantului relevă aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1562 C. civ., din moment ce, pe temeiul acestora, în circumstanțele particulare ale speței, ar fi trebuit stabilit dacă situația financiară concretă a debitorului - ținându-se cont și de pasivul patrimonial, inclusiv de creanța reclamantului - relevă o stare de insolvabilitate, creată ori accentuată prin încheierea actului juridic.

În mod similar a procedat instanța de apel și în ceea ce privește contractul de vânzare - cumpărare al autovehiculului - încheiat de către debitorul B. cu pârâta C. chiar în cursul judecății în primă instanță în cauza finalizată prin obținerea titlului executoriu -, reținând doar că pârâtul a încasat prețul vânzării, fără a analiza aspectele de fapt invocate de către reclamant în legătură cu cerința prejudiciului.

Se constată, în aceste condiții, că este fondat motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., impunându-se, cu ocazia rejudecării apelului, stabilirea certă și neechivocă a situației de fapt presupuse de aplicarea corespunzătoare a dispozițiilor legale incidente.

De asemenea, este fondat și motivul de recurs fundamentat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., cu referire la soluția de respingere ca inadmisibilă, prin încheierea de ședință din data de 3 iunie 2021 a probei cu expertiză imobiliară, solicitate în vederea evaluării imobilului înscris în CF nr. x Bistrița și atribuit, prin actul de partaj voluntar atacat în prezenta cauză, pârâtei D. (probă relevantă, în viziunea reclamantului apelant, pentru dovedirea prestațiilor neechilibrate).

Încheierea de ședință trebuie să conțină toate elementele pe care art. 425 alin. (1) C. proc. civ. le prevede ca fiind obligatorii în cazul oricărei hotărâri judecătorești, din moment ce face parte din categoria acestor acte jurisdicționale, potrivit art. 424 alin. (5) din cod și în absența unei excluderi exprese operate în cuprinsul art. 425 pe acest aspect.

Așadar, încheierea de ședință prin care instanța de apel a respins probele solicitate spre administrare trebuie să arate și motivele pentru care a fost înlăturată cererea părții, în conformitate cu art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în caz contrar fiind incident motivul de casare descris de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., ce vizează tocmai absența din cuprinsul hotărârii a motivelor pe care se întemeiază.

Or, după cum rezultă din încheierea de ședință recurată, instanța de apel a arătat doar că probele solicitate nu sunt pertinente și utile soluționării cauzei, fără a arăta argumentele ce au fundamentat această concluzie.

Față de toate considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursul și, pe temeiul art. 497 C. proc. civ., va casa încheierea și decizia recurate și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii de ședință din 03 iunie 2021 și a deciziei civile nr. 214/A din 09 septembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă.

Casează încheierea și decizia recurate și trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 noiembrie 2022.