ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2879/2022

Ședința publică din data de 20 mai 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea depusă la Tribunalul Ilfov, reclamanta A. în contradictoriu cu Consiliul Național pentru Combatarea Discriminării a solicitat, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dipsună anularea Hotărârii Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) nr. 426/10.07.2019, precum și a măsurilor legale ce se impun în acest caz.

Prin sentința civilă nr. 3973/20.11.2019 dosarul a fost declinat de la Tirbunalul Ilfov în favoarea Curții de Apel București.

Prin sentința civilă nr. 534 pronunțată la data de 03 iulie 2020, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată, a anulat actul administrativ atacat, a aplicat o amendă contravențională în cuantum de 1.000 RON pârâtului B. pentru fapta de discriminare de gen față de reclamantă, și a obligat pârâtul B. să plătească reclamantei suma de 1.000 RON daune morale și să șteargă de pe rețeaua de socializare Facebook postările discriminatorii.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 și 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și în rejudecare, respingerea acțiunii formulate.

Din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., criticile formulate vizează capătul de cerere al acordării de despăgubiri ca urmare a prejudiciului produs prin postările de pe Facebook, în sensul că soluționarea acestui petit este de competența materială a tribunalului.

În acest sens susține că prin petitul doi al cererii de chemare în judecată, reclamanta a urmărit să investească prima instanță cu o acțiune de natură civilă derivând din materia discriminării, iar O.G. nr. 137/2000 prevede competențe materiale diferite în ceea ce privește instanța de judecată care soluționează contestația îndreptată împotriva Hotărârii CNCD și cea care soluționează acțiunea pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației creată prin discriminare.

Subsumat motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile formulate vizează faptul că reclamanta, prin petiția care a stat la baza actului administrativ-jurisdicțional anulat de instanța de fond nu a avut ca obiect mesajele postate de pârâtul B., ci o enumerare de fapte apreciate ca fiind atitudini discriminatorii, nedemne la adresa reclamantei, așa cum a reținut și instanța de fond în practicaua sentinței recurate.

Întrucât reclamanta nu a sesizat fapta pârâtului B. de a posta mesaje neadecvate pe rețeaua de socializare Facebook, recurentul CNCD nu a analizat-o, astfel că hotărârea pronunțată este nelegală fiind dată cu interpretarea și aplicarea eronată a normelor de drept material.

Recurentul invocă și Decizia nr. 1/2016 din 18 ianuarie 2016 pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, și arată că pentru existența discriminării trebuie îndeplinite cumulativ anumite condiții, iar în prezenta cauză aceste condiții nu sunt îndeplinite.

Astfel, susține recurentul că nu se poate stabili o legătură de cauzalitate între fapta constând în postarea mesajelor pe rețeaua de socializare Facebook și criteriul genului feminin al petentei, în sensul în care nu este cert faptul că pârâtul B. ar fi postat mesajul potențial denigrator din cauza faptului că petenta este femeie.

Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, reiterând faptul că înscrisurile aflate la dosarul cauzei atestă fapta de discriminare.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

Obiectul cererii de chemare în judecată este reprezentat de anularea Hotărârii nr. 426/10.07.2019 prin care emitentul acesteia, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, a respins cererea reclamantei și a apreciat că nu s-a probat nicio discriminare în sensul O.G. nr. 137/2000.

S-a reținut în Hotărârea CNCD nr. 426/10.07.2019 că prevederile O.G. nr. 137/2000 nu sunt incidente privind analiza Dispoziției nr. 102/04.06.2018 a primului reclamat, sub semnătura celui de-al doilea reclamat, prin care petenta a fost destituită din funcție, având în vedere că asupra legalității acestui act se poate pronunța doar instanța de judecată; nu a fost probată conform art. 20 alin. (6) din O.G. nr. 137/2000 izolarea petentei, utilizarea unui limbaj inadecvat, respectiv trimiterea ei singură pe teren; existența proceselor-verbale semnate doar de petentă nu reprezintă discriminare conform art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000; neinvitarea petentei la evenimente și petreceri nu reprezintă discriminare conform art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000.

Prima instanță a admis acțiunea formulată și a anulat actul administrativ atacat reținând în esență că pârâtul B. a postat pe profilul său de Facebook mesaje denigratoare și fotografii cu asocieri vulgare sau jocuri de cuvinte necuviincioase la adresa reclamantei, iar dintre cei care au reacționat cu "like" la aceste postări sunt cadrele de poliție locală din comuna Brănești; mesajele pe Facebook se repetă și atestă o animozitate a pârâtului B. fașă de reclamantă".

În ce privește motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestuia.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. "Casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: "când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii".

Din analiza dispozițiilor anterior menționate, Înalta Curte reține că, pentru ca motivul în discuție să fie fondat, pe lângă nerespectarea regulilor de competență de ordine publică de către prima instanță, trebuie să mai fie îndeplinită o cerință, anume ca necompetența să fi fost invocată în fața primei instanțe, cu respectarea regulilor procedurale prevăzute în Titlul al III-lea, Cartea I a C. proc. civ.

În acest sens, Înalta Curte reamintește că potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ. necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanței.

Astfel, motivul de casare privind necompetenta teritorială absolută sau materială a instanței de fond, care a pronunțat hotărârea recurată este condiționată, pe de o parte de invocarea excepției în fața instanței de fond, în termenul de decădere prevăzut, iar pe de altă parte, de respingerea excepției astfel invocate sau de omiterea soluționării acesteia de către instanța de fond.

În cauză, Înalta Curte constată că prin sentința nr. 3973/20.11.2019 Tribunalul Ilfov a admis excepția necompetenței materiale a sa invocată prin întâmpinare de pârâtul Consiliul Național pentru Combatarea Discriminării și a declinat cauza în favoarea Curții de Apel București.

Curtea de Apel București, prin încheierea de ședință din data de 19 iunie 2020, analizând susținerile pârâtului Consiliul Național pentru Combatarea Discriminării, se declară competentă să judece cauza sub toate formele – general, material și teritorial.

S-a susținut prin recurs că prin petitul doi al cererii de chemare în judecată, reclamanta a urmărit să investească prima instanță cu o acțiune de natură civilă derivând din materia discriminării, iar O.G. nr. 137/2000 prevede competențe materiale diferite în ceea ce privește instanța de judecată care soluționează contestația îndreptată împotriva Hotărârii CNCD și cea care soluționează acțiunea pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației creată prin discriminare.

Cu referire la acest aspect reține că în mod corect a respins Curtea de Apel București excepția invocată prin raportare la prevederile art. 18 din Legea nr. 554/2004 întrucât instanța, soluționând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă; instanța este competentă să se pronunțe, în afara situațiilor prevăzute la art. 1 alin. (6), și asupra legalității operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecății; în cazul soluționării cererii, instanța va hotărî și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale și morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru.

Din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile recurentului Consiliul Național pentru Combatarea Discriminării referitoare la greșita reținere a unei atitudini discriminatoare, sunt întemeiate, urmând a fi admis recursul, casată sentința recurată, cu consecința respingerii cererii formulată de reclamanta A..

Potrivit art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 prin discriminare se înțelege "orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice."

Sunt discriminatorii, potrivit alin. (3) al normei mai sus menționate "prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare."

În ceea ce privește examinarea condițiilor necesare identificării unei posibile discriminări, din economia dispozițiilor ordonanței rezultă că, pentru a fi în prezența unei discriminări, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: existența unui tratament diferențiat a unor situații analoage (sau omisiunea de a trata în mod diferit situații diferite, necomparabile); existența unui criteriu de discriminare - care poate fi unul dintre cele enumerate în mod expres de art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 (rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată) sau poate fi un alt criteriu care are drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a unui drept recunoscut de lege; tratamentul diferențiat să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop să nu fie adecvate și necesare.

Prin urmare, este necesar ca deosebirea, excluderea, restricția sau preferința să aibă la bază unul dintre criteriile de discriminare prevăzute de către art. 2 alin. (1) și trebuie să se refere la persoane aflate în situații comparabile, dar care sunt tratate în mod diferit datorită apartenenței lor la una dintre categoriile prevăzute de lege.

Aceste condiții trebuie întrunite cumulativ, neîndeplinirea uneia dintre ele, făcând imposibilă angajarea răspunderii administrative pentru discriminare.

În prezenta cauză, contrar aserțiunilor instanței de fond, nu se poate reține existența unui tratament diferențiat al intimatei reclamante A. în raport de celelalte persoane aflate în situații similare.

Raportul de discriminare presupune existența a cel puțin două persoane care sunt titularii unui drept subiectiv identic, însă uneia îi este restrâns, înlăturat exercițiul lui în baza unuia dintre criteriile prevăzute de lege.

Reține Înalta Curte că petiția care a stat la baza actului administrativ jurisdicțional nu a avut ca obiect mesajele postate de pârâtul B., această faptă nefiind menționată de intimata reclamantă în plângerea adresată recurentului Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, astfel că aceasta nu a fost analizată de către recurent.

Prin urmare nu poate fi reținută o faptă de discriminare nefiind stabilită legătura de cauzalitate între fapta constând în postarea mesajelor pe rețeaua de socializare Facebook și criteriul genului feminin al petentei în sensul în care nu este cert faptul că pârâtul B. ar fi postat mesajul potențial denigrator din cauza faptul că intimata este femeie.

Împrejurarea că intimatul pârât B. nu ar fi postat mesaje similare și la adresa altor colegi nu este de natură a proba că motivul postării îl reprezintă criteriul sexului, ci mai degrabă că motivul are la bază convingeri subiective ale acestui pârât în legătură cu persoana și conduita intimatei reclamante.

Or, o atare faptă, deși fiind percepută ca având potențial denigrator nu se confundă cu o faptă de discriminare pe criteriul genului feminin, în absența dovezii legăturii de cauzalitate între faptă și criteriul relevat, putând reprezenta, în ultimă instanță, un comportament abuziv care poate atrage răspunderea civil delictuală pentru prejudiciul de imagine avut.

Prin urmare, Înalta Curte constată că motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este întemeiat.

Pentru considerentele expuse, în raport de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și rejudecând cauza va respinge acțiunea formulată de reclamanta A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării împotriva sentinței civile nr. 534 din 03 iulie 2020 a Curții de Apel București– secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează în tot sentința recurată și, rejudecând cauza, respinge acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții C., D., E., F., G., H. și B. și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 mai 2022.