ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2673/2022

Ședința publică din data de 12 mai 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Cluj – secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale, reclamanta Asociația Composesorală Măguri a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apelor și Pădurilor: 1. anularea răspunsului la plângerea prealabilă nr. x/13.06.2019 și y/13.06.2019 emis de Ministerul Apelor și Pădurilor; 2. să se constate că actele de control nr. w nu reprezintă acte administrative; 3. să fie obligat pârâtul la emiterea actului administrativ urmare a actelor de control nr. x; 4. obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 53/2020 din 14.01.2020, pronunțată de Tribunalul Cluj – secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale, s-a admis excepția necompetenței materiale și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Cluj – secția contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința civilă nr. 21/2020 din 20 februarie 2020, Curtea de Apel Cluj – secția a III-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității petitului 1 din cererea de chemare în judecată, invocată de pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor;

A admis excepția inadmisibilității petitului 2 din cererea de chemare în judecată, invocată de instanță din oficiu;

A respins petitele 1 și 2 din cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Asociația Composesorală Măguri, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, ca inadmisibile;

A admis excepția lipsei de interes a petitului 3 din cererea de chemare în judecată, invocată de instanță din oficiu și a respins petitul 3 din cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Asociația Composesorală Măguri, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, ca lipsit de interes.

Împotriva sentinței civile nr. 21/2020 din 20 februarie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Cluj – secția a III-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta Asociația Composesorală Măguri, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea recursului arată că excepția inadmisibilității nu este de ordine publică și, prin urmare, în mod nelegal instanța a admis această excepție față de petitul 2 al cererii de chemare în judecată, în condițiile în care pârâtul nu a invocat-o prin întâmpinare, excepția neputând fi invocată din oficiu.

Susține că motivarea hotărârii recurate este contradictorie, având în vedere că, pe de o parte, instanța a reținut că petitul 2 al cererii de chemare în judecată este inadmisibil, iar pe de altă parte, prin aceeași hotărâre, a analizat dacă actele de control enumerate reprezintă sau nu acte administrative.

Arată că instanța de fond nu a analizat deloc susținerea sa în sensul că actele de control nu reprezintă acte administrative, motiv de casare prevăzut expres de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Precizează că actele de control nu reprezintă acte administrative, întrucât actele constatatoare nu au fost emise în vederea stabilirii răspunderii unui funcționar public și nu au caracteristicile unui act administrativ, conform art. 1 din Legea nr. 554/2004, întrucât acestea nu dau naștere, modifică sau sting raporturi juridice, ci reprezintă acte premergătoare emise de autoritățile competente, pentru constatarea situației de fapt existente în teren, respectiv volumul de lemn care lipsește din cantonul pădurarului unde s-a făcut inspecția.

Astfel, arată că actele în discuție nu reprezintă acte administrative, în sensul art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004. Mai mult, arată că în cuprinsul actului de control se face mențiunea că s-a efectuat o operațiune de control în urma căreia s-a stabilit modul de respectare a atribuțiilor de către persoana verificată; că din Decizia nr. 3/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție reiese că actele de control întocmite de reprezentanții Gărzii Forestiere sunt acte prin care se verifică îndeplinirea atribuțiilor de serviciu de către personalul silvic, dar acestea nu sunt acte administrative în sensul art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, deoarece nu sunt date în executarea legii și nu modifică sau sting raporturi juridice.

Mai mult, aspectele reținute în actul de control nu stabilesc nici cuantumul prejudiciului, nici cine ar trebuie să suporte acest prejudiciu și nici vreo sancțiune în sarcina cuiva, acesta fiind emis pentru constatarea unei stări de fapt.

Recurenta-reclamantă precizează că prima instanță a reținut în mod nelegal că actele de control au avut ca situație premisă neasigurarea de către reclamantă a serviciilor de pază prin ocoale silvice, iar după expirarea termenului de 15 zile de la comunicare, în care acestea puteau fi contestate, au devenit titluri executorii, astfel că prejudiciul reținut se suportă în cuantum de 50% de către proprietarii pădurilor private care nu asigură administrarea pădurii/serviciile silvice, sumele astfel realizate făcându-se venit la bugetul de stat, respectiv fondul de ameliorare a fondului funciar, constituit în conformitate cu Legea nr. 18/1991.

În acest sens, susține că actul de control nu stabilește premisa neasigurării pazei, cum nelegal a reținut prima instanță, actele de control enumerate stabilind doar o simplă stare de fapt, fără a stabili cine se face răspunzător de tăierea arborilor ori dacă avea sau nu avea paza pădurii.

Tot în mod nelegal consideră că prima instanță a reținut că prin actele de control s-ar fi stabilit în sarcina sa achitarea a 50% din prejudiciu, respectiv din suma menționată în actele de control.

Subliniază faptul că actele de control reprezintă acte preparatorii, pregătitoare și reprezintă puncte de vedere în vederea emiterii actului administrativ, astfel că acestea urmează calea dreptului comun, putând fi atacate la judecătorie, și nu în fața instanței de contencios.

Mai arată că prin Decizia nr. 3/2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii în data de 12 mai 2014 în dosarul nr. x/2014, s-a stabilit că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 85/2006 privind stabilirea modalităților de evaluare a pagubelor produse vegetației forestiere din păduri și din afara acestora, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 84/2007, coroborate cu dispozițiile art. 254 și art. 266 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prin raportare la prevederile art. 58 alin. (1) din O.U.G. nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 427/2001, cu modificările ulterioare, acțiunile în răspundere patrimonială formulate împotriva personalului silvic cu atribuții de pază a pădurilor pentru pagubele produse pe suprafețele de pădure pe care le are în pază, în condițiile art. 1 lit. a) din O.U.G. nr. 85/2006, sunt de competența materială a instanțelor de conflicte de muncă.

Precizează că actul de control nu a fost emis în vederea stabilirii răspunderii unui funcționar public și nu are caracteristicile unui act administrativ, astfel cum este reglementat de dispozițiile Legii nr. 554/2004, motiv pentru care contestarea acestuia nu atrage competența instanței de contencios administrativ, aspect asupra căruia instanța a omis să se pronunțe.

Consideră că prima instanță a reținut în mod nelegal că Decizia nr. 3/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii nu ar fi aplicabilă în prezentul dosar.

În plus, arată că prin plângerea prealabilă a solicitat emiterea actului administrativ urmare a actelor de control nr. x. Or, solicitarea din plângerea prealabilă în sensul emiterii actului de control nu se poate raporta la datele de 20.12.2018 și 21.12.2018, ca termen de la care ar începe să curgă termenul de 30 de zile pentru formularea plângerii prealabile, astfel că în mod nelegal a apreciat prima instanța că și în situația acestei solicitări ar opera tardivitatea formulării plângerii prealabile.

Susține că prin sentința recurată nu se arată motivele pentru care instanța ar considera că actele de control sunt acte administrative, ceea ce face imposibil un control judiciar efectiv.

De asemenea, consideră că în mod nelegal a fost respins și petitul 3 al cererii de chemare în judecată, câtă vreme se impune a fi obligat pârâtul la emiterea actelor administrative urmare a actelor de control. Precizează că are interes în emiterea actelor administrative pentru a se stabili prejudiciul cauzat proprietății sale, persoana care se face răspunzătoare și măsurile care urmează să fie luate.

Precizează că, în realitate, a invocat refuzul nelegal de a soluționa cererea sa de emitere a actului administrativ.

Intimatul – pârât Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca temeinică și legală, arătând că în mod corect prima instanță a admis exceptia inadmisibilității capătului de cerere referitor la anularea răspunsului la plângerile prealabile nr. x/13.06.2019 și nr. y/13.06.2019, având în vedere că nu reprezintă un act administrativ și tot în mod corect instanța de fond a admis exceptia inadmisibilității capătului de cerere referitor la anularea actelor de control.

Astfel, arată că obligația de plată a recurentei-reclamante rezultată din dispozițiile art. 8 alin. (4) și (5) din O.U.G. nr. 85/2006 este corelativă unei creanțe fiscale, care se supune reglementărilor Codului de procedură fiscală.

Susține că în ceea ce privește capătul 3 al cererii de chemare în judecată, prima instanță în mod corect l-a respins ca lipsit de interes, în temeiul art. 8 și art. 18 din Legea nr. 554/2004, având în vedere că actele administrative emise de Garda forestieră nu au fost anulate, producând efecte juridice în continuare.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de casare invocate de către reclamantă, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare, cu substituirea parțială a motivării primei instanțe, în virtutea atribuțiilor conferite instanței de control judiciar, care poate înlătura argumentele ce nu corespund, în contextul raționamentului logico-juridic aplicabil speței.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamanta Asociația Composesorală Măguri a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apelor și Pădurilor:

În ceea ce privește primul capăt al cererii de chemare în judecată, privind anularea răspunsului la plângerile prealabile nr. x/13.06.2019 și y/13.06.2019 emis de Ministerul Apelor și Pădurilor, Înalta Curte constată că în mod corect a reținut instanța de fond că Adresa nr. x/10.07.2019, emisă de pârâtă, nu are trăsăturile caracteristice unui act administrativ.

Astfel, examinând adresa de mai sus, Înalta Curte constată că prin aceasta nu sunt stabilite, stinse ori modificate obligații fiscale, astfel că ea nu poate forma obiect al contestării în cadrul unei proceduri prealabile în contencios administrativ și nici al contestării în instanță, acțiunea promovată în acest sens fiind inadmisibilă.

Prin plângerile prealabile formulate, recurenta-reclamantă a contestat actele de control nr. x, prin care s-a constatat de către inspectorii silvici din cadrul Gărzii Forestiere Cluj că în perioada octombrie – decembrie 2018, pentru fondul forestier proprietatea Composesoratului Măguri nu erau asigurate servicii silvice de pază prin ocoale silvice, pădurea urmând a fi preluată în pază de către Ocolul silvic A. S.R.L., neasigurarea serviciilor silvice de pază încălcând prevederile art. 17 alin. (2) lit. b) și art. 51 din Legea nr. 46/2008.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, prin act administrativ se înțelege "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ".

Prin urmare, pentru a fi considerat act administrativ, condițiile prevăzute de lege trebuie îndeplinite cumulativ, respectiv să fie vorba de un act unilateral emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, în scopul de a da naștere, a modifica sau a stinge drepturi și obligații.

Înalta Curte constată că, în cauză, prin conținutul concret al răspunsului la plângerile prealabile nr. x/13.06.2019 și y/13.06.2019 emis de Ministerul Apelor și Pădurilor, nu s-a dat naștere la niciun drept și la nicio obligație din sfera dreptului administrativ, fiind vorba despre un simplu răspuns la sesizările formulate de către recurenta-reclamantă.

Cu privire la petitul 2 al cererii de chemare în judecată, Înalta Curte constată că în mod corect a reținut prima instanță că și acest capăt de cerere este inadmisibil, instanța de recurs apreciind că se impune substituirea motivării primei instanțe, în virtutea atribuțiilor conferite instanței de control judiciar.

Înalta Curte constată că cererea formulată cu privire la actele de control nu se încadrează în art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale.

Solicitarea reclamantei de a se constata că actele de control nu sunt acte administrative nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele de acest text de lege, fiind deci inadmisibilă.

În ceea ce privește capătul 3 al cererii de chemare în judecată, privind obligarea pârâtului la emiterea actului administrativ urmare a actelor de control nr. x, Înalta Curte constată că în mod corect prima instanță a reținut că acesta este lipsit de interes, având în vedere că actele de control emise de Garda Forestieră Cluj nr. x, nu au fost anulate, astfel că produc efecte juridice în continuare.

De asemenea, actele mai sus arătate, în temeiul cărora solicită recurenta-reclamantă emiterea actului administrativ reprezintă acte emise într-o altă procedură.

După cum s-a arătat mai sus, actele de control nr. x au fost emise ca urmare a încălcării prevederilor art. 17 alin. (2) lit. b) și art. 51 din Legea nr. 46/2008, în urma constatării de către inspectorii silvici din cadrul Gărzii Forestiere Cluj că recurenta-reclamantă nu a asigurat servicii silvice de pază pentru pădurea pe care o deținea.

Înalta Curte constată că actele de control din speță sunt reglementate la art. 105 alin. (3) din Legea nr. 46/2008 și au caracter executoriu în cazul necontestării lor în termenul legal, fără a fi necesare alte formalități ulterioare, astfel că nu presupun emiterea unui act administrativ ulterior, pentru ca recurentul-reclamant să justifice un interes în emiterea unui asemenea act.

În ceea ce privește critica referitoare la competența instanței de contencios administrativ, Înalta Curte constată că prin încheierea de amânare a pronunțării din data de 13.02.2020, reprezentantul reclamantei, avocat B., având cuvântul cu privire la competență, a arătat că "această instanță este competentă să judece prezenta cauză", respectiv Curtea de Apel Cluj – secția a III-a contencios administrativ și fiscal.

Examinând înscrisurile din dosarul Curții de Apel Cluj – secția a III-a contencios administrativ și fiscal, se constată că recurenta-reclamantă nu a invocat excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, astfel că este nefondată susținerea recurentei în senstul că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției de necompetență, câtă vreme aceasta nici nu a fost invocată.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurentul-reclamant prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, din perspectiva motivelor de casare invocate.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Asociația Composesorală Măguri împotriva sentinței civile nr. 21/2020 din 20 februarie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Cluj – secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Asociația Composesorală Măguri împotriva sentinței civile nr. 21/2020 din 20 februarie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Cluj – secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 12 mai 2022.