ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2547/2022

Ședința publică din data de 10 mai 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 5.02.2018, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu: Ministerul de Finanțe ANAF, Direcția Generala de Soluționare a Contestațiilor și Ministerul de finanțe, ANAF, Direcția Regională a Finanțelor Publice Ploiești, AJFP Prahova (denumita in continuare Parata nr. 2), a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 325/21.09.2017 pronunțată de către Ministerul Finanțelor Publice - ANAF- Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor denumită în continuare "Decizia de soluționare " și a solicitat:

I. să se admită contestația și să se dispună Anularea Deciziei nr. 325/21.09.2017 și pe cale de consecință:

- Anularea -RIF nr. x/28.04.2017 comunicată la data de 03.05.2017 emisă de Direcția Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ploiești;

- Anularea Deciziei de impunere nr. x comunicată la data de 03.05.2017 emisă de Direcția Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ploiești, denumita in continuare Decizia de Impunere;

- Exonerarea de la plata sumelor stabilite suplimentar cu titlu de impozit pe profit TVA cu accesoriile aferente;

II. In subsidiar: să se admită contestația și să se dispună refacerea RIF nr. x/28.04.2017 comunicată la data de 03.05.2017 - emisă de Direcția Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ploiești, denumit în continuare RIF si a Deciziei de impunere nr. x comunicată la data de 03.05.2017 emisă de Direcția Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ploiești, denumită în continuare Decizia de Impunere, acte administrative contestate.

A mai solicitat reclamanta suspendarea provizorie a Deciziilor contestate și a RIF contestat până la soluționarea definitivă a prezentei contestații, în temeiul art. 14-15 din Lg 554/2004.

Prin sentința civilă nr. 864 din 7 martie 2019 Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a decis următoarele:

"Admite excepția inadmisibilității contestației cu privire la Decizia de impunere nr. x din 28.04.2017 și la Raportul de inspecție fiscală nr. x din 28.04.2017.

Respinge ca inadmisibilă contestația formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice, Anaf, Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, cu sediul în Sector 5, București, și Ministerul Finanțelor Publice, ANAF, Direcția Regională a Finanțelor Publice Ploiești, AJFP Prahova, cu sediul în Ploiești, județ Prahova, împotriva Deciziei de impunere nr. F-PH 125 din 28.04.2017 și Raportului de inspecție fiscală nr. x din 28.04.2017.

Admite excepția inadmisibilității cererii de suspendare a Deciziei de impunere nr. F-PH 125 din 28.04.2017.

Respinge cererea de suspendare ca inadmisibilă.

Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive.

Respinge, în rest, contestația ca neîntemeiată.".

Împotriva sentinței nr. 864 din 7 martie 2019 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta A. S.R.L. criticând-o pentru nelegalitate și în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Intimatul-pârât a depus întâmpinare în cuprinsul căreia a invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare, iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând cu prioritate, astfel cum impun dispozițiile art. 248 C. proc. civ., excepția nulității prezentei căi de atac invocată prin întâmpinare, Înalta Curte reține următoarele:

Înalta Curte arată că recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în termenul și condițiile expres prevăzute de lege.

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: … d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.", iar în conformitate cu pervederile art. 488 din același cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Această normă imperativă instituie în sarcina recurentei obligația de a indica și dezvolta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, iar neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., atrage, conform dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., sancțiunea nulității recursului.

În plus, pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus și motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca, criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres și limitativ reglementate.

În consecință, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.

Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Simpla nemulțumire a părților cu privire la hotărârea pronunțată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute expres și limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece, părțile au avut la dispoziție o judecată în fond în fața primei instanțe.

Prin motivele de recurs dezvoltate de recurentă nu se critică niciun argument astfel cum a fost reținut de către prima instanță cu privire la aspectele care au condus în mod concret la admiterea excepției inadmisibilității contestației și respingerea ca inadmisibilă a acesteia, respectiv la admiterea excepției inadmisibilității cererii de suspendare a Deciziei de impunere nr. x/2017 și respingerea ca inadmisibilă a acesteia, respectiv respingerea, în rest, a contestației ca neîntemeiat, astfel că lipsește dezvoltarea în mod real în conținutul căii de atac exercitate a unor motive de casare/nelegalitate, cu consecința nemotivării recursului, ceea ce atrage nulitatea sa.

Obligația de motivare presupune indicarea, în concret, a normei de drept material aplicabile în speță și a modului în care aceasta a fost încălcată sau greșit aplicată la situația de fapt reținută de prima instanță, or, așa cum s-a arătat mai sus, recurenta nu a indicat niciun element de natură a contura incidența vreunui motiv de casare.

Astfel, recurenta-reclamantă reiterează, pe larg, în calea extraordinară de atac, situația de fapt și acțiunea cu care a învestit instanța de judecată, fără să dezvolte motive de nelegalitate ce privesc sentința atacată și să se raporteze la considerentele acesteia.

Ceea ce critică reclamanta este aspectul că instanța de fond "nu a ținut cont de faptul că organul de soluționare a contestației, prin decizia de soluționare nu a indicat măcar despre ce posibilă infracțiune este vorba (...)" sau că,,...avea obligația de a analiza legalitatea măsurii de suspendare a procedurii de soluționare a contestației și raporatat la motivele de fapt și de drept invocate, blocarea accesului la justiție prin simpla existență a unui dosar penal aflat în faza de urmărire penală, care nu avansează, neputând fi permis de către instanțele judecătorești".

Totodată, arată că "Esențial în analiza prezentei cauze este nu doar ca infracțiunea a cărei constatare se solicită să aibă înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă, ci și ca motivele temeinice de suspendare să aibă în vedere respectarea unui just echilibru între interesul public pe care îl exprimă autoritatea fiscală și interesul legitim al contribuabilului de a clarifica situația într-un termen optim și previzibil... ".

Or, toate aceste alegații nu se pot constitui în motive de recurs care să poată fi circumscrise cazurilor de casare reglementate în materia recursului de C. proc. civ., cu atât mai mult cu cât recurentul nu a formulat nicio critică prin raportare la considerentele instanței de fond vizând admiterea excepție inadmisibilității contestației împotriva Deciziei de impunere nr. x din 28.04.2017 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x din 28.04.2017 și respingerea acesteia ca inadmisibilă sau admiterea excepției inadmisibilității cererii de suspendare a Deciziei de impunere nr. F-PH 125 din 28.04.2017 și respingerea acesteia ca inadmisibilă.

Față de criticile deduse judecății în calea de atac a recursului, cât și prin raportare la considerentele instanței de fond, Înalta Curte constată, astfel, că, printr-o preluare parțială a faptelor și motivelor invocate și dezvoltate în cererea de chemare în judecată, recurenta-reclamantă readuce spre analiză instanței de control judiciar probleme asupra cărora instanța anterioară a răspuns prin hotărârea atacată, fără a combate, însă, dezlegările punctuale cuprinse în sentință, ceea ce pune problema imposibilității încadrării susținerilor acesteia în motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., câtă vreme nu se poate cenzura, în absența unor critici împotriva dezlegărilor sentinței de fond, soluția acestei instanțe.

Pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ. se reține că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței în soluționarea cauzei, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs, ceea ce, în speță, nu se poate reține.

Recurenta reclamanta A. S.R.L. nu a adus critici punctuale, prin care să demonstreze în mod concret în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate, din perspectiva cazurilor de casare prevăzute de lege și prin raportare la prevederile legale reținute de instanță în motivarea soluției.

În consecință în cauză intervine sancțiunea nulității recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. în insolvență prin lichidator judiciar B. împotriva sentinței civile nr. 864 din 7 martie 2019 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 mai 2022.