ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1459/2022

Ședința publică din data de 11 martie 2022

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1 Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2018, la data de 12.06.2018, reclamanta A. S.A. a formulat contestație, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, împotriva Deciziei nr. 108/21.05.2018 a Președintelui Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, solicitând, în principal, anularea in tot a deciziei, iar în subsidiar, anularea parțială a deciziei, în ceea ce privește dispunerea nelegală a măsurilor ștergerii/distrugerii a datelor cu caracter personal privind codul numeric personal și a altor date cu caracter personal având o funcție de identificare de aplicabilitate generală, deja colectate fără consimțământul persoanelor vizate, temei legal sau avizul ANSPDCP. De asemenea, reclamanta a solicitat suspendarea executării deciziei contestate, pana la soluționarea definitivă a prezentei acțiuni.

1.2. Hotărârea primei instanțe

Prin sentința civilă nr. 4986 de la data de 3 decembrie 2018 Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. A anulat, în parte, Decizia nr. 108/21.05.2018, emisă de pârâtă, numai în ceea ce privește obligația de ștergere/distrugere a datelor cu caracter personal privind codul numeric personal și a altor date cu caracter personal având o funcție de identificare de aplicabilitate generală, stocate și colectate altfel decât prin reținerea copiilor de pe actele de identitate.

A suspendat executarea deciziei în ceea ce privește obligația de ștergere/distrugere a datelor cu caracter personal privind codul numeric personal și a altor date cu caracter personal având o funcție de identificare de aplicabilitate generală, stocate și colectate altfel decât prin reținerea copiilor de pe actele de identitate, până la soluționarea definitivă a cauzei.

Totodată, a menținut, în rest, decizia nr. 108/21.05.2018.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentințe au formulat recurs, reclamanta A. S.A. și pârâta Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

1.3.1. Recursurile declarate de reclamanta A. S.A.

Recurenta-reclamantă a formulat cereri de recurs distincte, prima vizând soluția de suspendare parțială a executării Deciziei nr. 108 din data de 21.05.2018 emisă de autoritatea pârâtă, iar a doua vizând soluția pronunțată asupra fondului cauzei, în susținerea cererilor de recurs, fiind invocate motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctele 6 și 8 din C. proc. civ.

Prin cererile de recurs se solicită casarea în parte a sentinței civile atacate, iar, în urma rejudecării, să se dispună suspendarea în tot a executării Deciziei nr. 108/21.05.2018 emisă de ANSPCP, precum și anularea în tot a aceleiași decizii.

În esență, în motivare, a arătat că, în prezent nu mai există un cadru legal care să reglementeze situația de față câtă vreme Decizia nr. 132/2011 a fost abrogată la data 22.05.2018 prin decizia nr. 99/2018.

A precizat recurenta -reclamantă că în momentul de față nu există un temei de drept care să stea la baza măsurilor dispuse de către intimată iar actul administrativ contestat cuprinde dispoziții generale, fără a fi stabilite limitele necesare punerii în aplicare a acestuia.

Prin urmare, soluția de suspendarea parțială a actului administrativ contestat dispusă de către prima instanță s-a efectuat cu încălcarea dispozițiilor legale aplicabile în materie, având în vedere faptul că autoritatea jurisdicțională chemată să decidă o asemenea măsură trebuie să aprecieze ansamblul circumstanțelor și intereselor prezente.

A mai susținut că hotărârea instanței de fond nu are un tremei de fapt și de drept cu privire la dispunerea suspendării parțiale întrucât odată cu intrarea în vigoare a Regulamentului UE nr. 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, respectiv data de 25 mai 2018, cadrul legislativ național s-a schimbat prin dispunerea abrogării Deciziei nr. 132/2011.

A mai invocat recurenta disp. art. 15 alin. (2) din Constituție și prin raportare la acest text de lege precum și la actele normative care au fost abrogate în această perioadă, decizia de suspendare parțială a actului administrativ contestat apare ca fiind nelegală.

A arătat că prin ștergerea/distrugerea copiilor actelor care conțin datele personale ale clienților echivalează cu ștergerea unei părți importante a bazei de date aferente clienților, care determină imposibilitatea de a asigura acuratețea datelor personale colectate, de a furniza informații veridice autorităților îndreptățite să le solicite și față de care există obligația furnizării acestor date, dar și de a-l proteja pe abonat de posibile acțiuni frauduloase.

1.3.2. Recursul exercitat de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal

Cerere de recurs formulată de pârâta Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal este întemeiată pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitându-se casarea, în parte, a sentinței civile recurate și, în rejudecare, respingerea în tot a acțiunii reclamantei, în sensul înlăturării obligației de ștergere/distrugere a datelor cu caracter personal privind codul numeric personal și al altor date cu caracter personal având o funcție de identificare de aplicabilitate generală, stocate și colectate altfel decât prin reținerea copiilor de pe actele de identitate.

A susținut recurenta-pârâtă că prima instanță a aplicat greșit normele de drept material și a raportat măsurile dispuse prin decizia nr. 108/21.05.2018 la conținutul procesului – verbal de constatare a contravenției care cuprindea o anumită recomandare. Astfel, s-a constatat că măsurile dispuse prin decizia contestată în cauză exced neregulilor constatate și sancționate prin procesul – verbal nr. x/12.04.2018 pentru că recurenta – pârâtă a dispus mai mult decât recomandarea formulată în urma controlului efectuat.

Recurenta – pârâtă a arătat faptul că procesul – verbal de constatare a contravenției și decizia atacată în prezenta cauză au temeiuri diferite și că nicio dispoziție legală nu îi impune Președintelui Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal să limiteze măsurile dispuse la faptele pentru care s-a aplicat sancțiunea contravențională.

Se prevalează aceeași autoritate de disp. art. 4 alin. (1) din Legea nr. 190/2018 privind măsurile de punere în aplicare a Regulamentului UE 2016/679, lege care a fost adoptată în temeiul art. 84 și art. 87 din Regulamentul general privind protecția datelor care statuează că statele membre pot detalia în continuare condițiile specifice de prelucrare a unui număr de identificare național sau a oricărui alt identificator cu aplicabilitate generală, acestea fiind garanții pentru protecția drepturilor și libertăților persoanei vizate.

Se pretinde că nu pot fi reținute cele statuate de instanța de fond, care a anulat în parte Decizia nr. 108/21.05.2018 deoarece aceasta ar excede neregulilor constatate și sancționate prin procesul-verbal nr. x/12.43.2018, întrucât prin decizia contestată pârâta a dispus mai mult decât recomandarea formulată în urma controlului efectuat la data de 12.04.2018.

Astfel, instanța de fond nu a ținut cont de faptul Legea nr. 677/2001 este aceea care conferă, cu precădere, protecție codului numeric personal sau altor date cu caracter personal având o funcție de identificare de aplicabilitate generală.

De asemenea, instanța de fond nu a observat dispozițiile legale diferite pe baza cărora au fost întocmite cele două acte administrative, procesul-verbal și decizia, respectiv dispozițiile art. 35 din Legea nr. 677/2001 și cele ale art. 26 alin (1) coroborat cu art. 21 alin. (3) lit. d) din aceeași lege, aspect ce justifică conținuturi diferite ale celor două acte.

Totodată, instanța de fond nu a observat dispozițiile art. 25 alin. (10) din Legea nr. 677/2001 care stipulează că "prevederile alin. (4)-(9) se aplică în mod corespunzător și în situația în care autoritatea de supraveghere află pe orice cale despre săvârșirea unei încălcări a drepturilor recunoscute de prezenta lege".

Din economia textului de lege sus-menționat rezultă că în situația în care președintele Autorității de Supraveghere află de încălcări ale drepturilor persoanelor fizice, pe orice cale, incluzând și efectuarea unei investigații din oficiu, așa cum a fost și cazul în speță, poate dispune măsuri obligatorii prin intermediul unei decizii.

De asemenea, instanța nu a ținut cont de faptul că în cadrul investigației au fost verificate doar un număr limitat de contracte încheiate cu clienții - persoane fizice, pentru scopul "servicii de comunicații electronice" furnizate de intimată, iar verificarea s-a efectuat doar la un singur punct de lucru.

Prin urmare, dispozitivul deciziei este circumstanțiat, în sensul că dispune măsuri numai în privința prelucrărilor neconforme nu și în privința datelor prelucrate în conformitate cu legea și, în plus, acordă libertate intimatei de a verifica, în prealabil, în evidențele sale, care sunt aceste prelucrări neconforme și de a decide ea însăși care anume date se impun a fi șterse și care nu, astfel că nu este în imposibilitate de a o executa.

Cu alte cuvinte, așa cum s-a argumentat și la fondul cauzei, dar instanța nu a ținut cont de aceasta, decizia stabilește ca intimata, în calitate de operator de date cu caracter personal, să își efectueze, practic, o evaluare internă a activității de prelucrare a datelor pentru a identifica ce date și categorii de date prelucrează, în ce scopuri și ce temeiuri legale, iar în măsura în care constată faptul că nu respectă condițiile de legitimitate a prelucrării datelor, cum sunt, în speță, consimțământul valabil obținut, o prevedere legală expresă sau avizul Autorității de Supraveghere să procedeze la ștergerea/distrugerea acestor date protejate de art. 8 din Legea nr. 677/2001.

Or, așa cum s-a arătat, în investigația de la data de 12.04.2018, s-a verificat doar o mică parte și nu întreaga activitate a intimatei de prelucrare a datelor protejate de art. 8 din Legea nr. 677/2001 pentru furnizarea serviciilor de comunicații electronice.

1.4 Apărările formulate în cauză

În cauză a formulat întâmpinare recurenta – pârâtă Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal solicitând, pe cale de excepție respingerea recursului reclamantei formulat împotriva soluției de admitere în parte a cererii de suspendare a executării, ca tardiv formulat, și respingerea, ca nefondat a recursului formulat asupra soluției de anulare parțială a deciziei ANSPC.

A depus la dosar întâmpinare și recurenta- reclamantă A. S.A. cu solicitarea respingerii, ca nefondat, a recursului părții adverse și menținerea soluției Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal cu privire la anularea în parte a Deciziei nr. 108/2018.

Prin încheierea de ședință din 23 aprilie 2021, Înalta Curte a respins excepția tardivității recursului declarat de reclamantă, constatând că acesta este formulat în termenul legal de 5 zile de la comunicarea sentinței.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Cu titlu prealabil, Înalta Curte, învederează că, pentru o bună logică a redactării, va analiza cu întâietate recursurile declarate de reclamanta A. și pârâta Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, care vizează soluția pronunțată asupra fondului dreptului litigios, ulterior, urmând a fi analizat recursul reclamantei exercitat, exclusiv din perspectiva soluției pronunțate asupra cererii de suspendare a executării actului administrativ contestat.

De asemenea, Înalta Curte va examina mai întâi motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 6 Cod procedură civilă invocat în susținerea recursului de reclamanta A. S.A., iar în ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ., invocat de ambele recurente, Înalta Curte îl va analiza, răspunzând prin argumente comune criticilor de nelegalitate invocate prin cererile de recurs.

Examinând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 6 C. proc. civ., invocat de recurenta-reclamantă, Înalta Curte constată că se invocă lipsa motivelor de fapt și de drept pe care se sprijină soluția pronunțată.

În realitate, din argumentele aduse în sprijinul acestei critici de nelegalitate, rezultă că recurenta este nemulțumită de modul în care instanța și-a expus raționamentul juridic, fără a lua în considerare apărarea reclamantei în sensul lipsei temeiului juridic al deciziei nr. 108/21.05.2018, ca urmare a abrogării Legii nr. 677/2001 prin Legea nr. 129/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 102/2005 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal.

În acest context, Înalta Curte constată că nu poate fi reținută nemotivarea hotărârii judecătorești, prin raportare la exigențele impuse de art. 425 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., sentința recurată oferind o argumentație clară, logică și laborioasă și suficientă în a exprima convingerea intimă și neîndoielnică a judecătorului că soluția pronunțată este una corectă și temeinică.

Prin urmare, motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) punctul 6 C. proc. civ. nu poate fi primit de instanța de control judiciar, în vederea reformării soluției pronunțate de instanța de fond.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ., invocat de ambele recurente și susținut prin critici de nelegalitate corelative, Înalta Curte constată că nici acesta nu e dovedit în cauză pentru argumentele în continuare arătate.

Problema de drept ce necesită dezlegare în speță are ca situație premisă faptul că în exercitarea atribuțiilor de control stabilite conform art. 27 din Legea nr. 677/2001 raportat la prevederile art. 14 din Legea nr. 102/2005, coroborat art. 35 alin. (1) din Legea nr. 677/2001, pârâta a efectuat o investigație la operatorul de date cu caracter personal S.C. A. S.A., având ca obiect verificarea modului de respectare a prevederilor Legii nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date și a măsurilor de securitate, precum și a dispozițiilor Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal și protecția vieții private în sectorul comunicațiilor electronice.

În urma controlului efectuat la data de 12.04.2018 de Autoritatea de Supraveghere la punctul de lucru al contestatoarei A. situat în Calea x s-a constatat săvârșirea de către aceasta a contravenției constând în prelucrarea nelegală a datelor cu caracter personal, prevăzută de art. 32 din Legea nr. 677/2001, cu încălcarea art. 4 alin. (1) lit. c) și art. 8 din Legea 677/2001, coroborat cu art. 3 și 6 din Decizia Președintelui ANSPDCP nr. 132/2001, întrucât A. S.A., pentru magazinul din Calea x, prin colectarea și stocarea copiilor de pe actele de identitate, solicitate în mod obligatoriu prin contractele încheiate cu abonații, prelucrează în mod excesiv datele cu caracter personal ce intră sub incidența art. 8 din legea 677/2001, în cazurile în care nu există prevederi legale exprese, consimțământul expres al persoanelor vizate sau avizul ANSPDCP.

Sunt 3 aspecte invocate în cererea de recurs a reclamantei ca motive de nelegalitate ale Deciziei nr. 108/21.05.2018, contestată în cauză: extinderea nelegală a sferei de aplicare a măsurilor de ștergere cu privire la documentele cu funcție de identificare cu aplicabilitate generală, lipsa temeiului ca urmare a abrogării deciziei nr. 132/2011 și caracterul general al dispozițiilor deciziei contestate, care nu oferă limite ale punerii în aplicare.

Cu privire la susținerea recurentei – reclamante că nu ar mai exista un temei legal care să stea la baza emiterii actului administrativ contestat ca urmare a abrogării Deciziei nr. 132/2011, se impune a fi precizat că, făcând aplicarea principiului tempus regit actum, situația juridică relevată în speță este guvernată de dispozițiile Legii nr. 677/2001 și de Decizia nr. 132/2011, prevederi legale neabrogate în perioada de referință.

Apărările în sensul că Decizia emisă în data de 22.05.2018 a fost comunicată reclamantei în data de 25.05.2018 când a fost abrogată Decizia nr. 132/2011 care a stat la baza emiterii actului administrativ nu pot fi primite întrucât la data întocmirii și emiterii actului Decizia era în ființă și producea efecte.

Relevant sub acest aspect este procesul-verbal nr. x/12.04.2018, necontestat, prin care s-a recomandat reclamantei: realizarea procedurilor interne de distrugere și de arhivare a documentelor într-un termen rezonabil și informarea clară a persoanelor vizate cu privire la scopul colectării datelor și a documentelor care conțin date cu caracter personal cu funcție de identificare(CNP), raportat la contractele ridicate – permanent.

Or, constatarea pentru care de altfel reclamanta a fost și amendată constă în prelucrarea nelegală a datelor cu caracter personal", prevăzută de art. 32 din Legea nr. 677/2001, cu încălcarea art. 4 alin. (1) lit. c) și art. 8 din Legea nr. 677/2001, coroborat cu art. 3 și 6 din Decizia Președintelui ANSPDCP nr. 132/2011, întrucât A. S.A. pentru magazinul A. din Calea x, cu datele de identificare de pe prima pagină a procesului-verbal, prin colectarea si stocarea copiilor de pe actele de identitate, solicitate în mod obligatoriu prin contractele de servicii de telefonie 'încheiate cu persoanele care solicită acest serviciu, prelucrează în mod excesiv, date cu caracter personal ce intră sub incidența art. 8 din Legea nr. 677/2001, în cazurile în care nu există prevederi legale exprese, consimțământul expres al persoanelor vizate sau avizul ANSPDCP.

Pentru aceste motive s-a dispus (recomandat) realizarea procedurilor interne de distrugere și de arhivare a documentelor, obligație ce incumbă atâta timp cât procesul-verbal nu a fost contestat/anulat.

Așa fiind, celelalte apărări bazate în principal pe dispoziții normative ulterioare actului administrativ contestat nu pot fi primite.

În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte constată că soluția emisă în cauză este corectă, fiind pronunțată fără încălcarea dispozițiilor legale incidente în materie și cu respectarea principiului de drept " tempus regit actum" care are în vedere faptul că un act juridic este guvernat de dispoziția legală în vigoare la data emiterii sale. În cazul de față, aplicabile speței sunt dispozițiile legale existente la data de 12.04.2018, dată la care a fost emis procesul-verbal sancționator al faptelor contravenționale.

Cu privire la caracterul prea general al Deciziei nr. 108/2018, critică susținută de recurenta-reclamantă, reține instanța de control judiciar faptul că norma legală care ce trebuie avută în vedere este art. 6 din Decizia ANSPDCP nr. 132/2011 (în vigoare la data emiterii actului administrativ contestat) care prevedea următoarele: "Colectarea și prelucrarea datelor prevăzute la art. 1, inclusiv dezvăluirea acestora, prin efectuarea și reținerea de copii de pe cartea de identitate sau de pe documente care le conțin, sunt interzise, cu excepția situațiilor prevăzute la art. 2". Totodată, urmează fi reținut de Înalta Curte și faptul că prin procesul-verbal de sancționare s-a prevăzut recomandarea de ștergere/distrugere a copiilor cărților de identitate ale persoanelor fizice cu care a încheiat contracte de furnizare servicii, colectate și stocate fără a avea consimțământul expres al persoanelor vizate, fără ca prelucrarea să fie prevăzută de o dispoziție legală sau fără avizul ANSPDCP.

Prin urmare, coroborând textul legal cu recomandarea din procesul-verbal sancționator precum și cu considerentele actului administrativ atacat, în speță Decizia nr. 108/2018, rezultă că prin actul contestat recurenta – pârâtă a dispus mai mult decât recomandarea formulată în urma controlului efectuat la data de 12.04.2018, respectiv ștergerea/distrugerea datelor cu caracter personal privind codul numeric personal și a altor date cu caracter personal având o funcție de identificare de aplicabilitate generală, inclusiv a copiilor de pe actele care le conțin, deja colectate, fără consimțământul expres al persoanelor vizate, fără ca prelucrarea sa fie prevăzută de o dispoziție legala sau fără avizul ANSPDCP.

Ca atare, concluzia finală la care se ajunge este că recurenta – pârâtă, cu încălcarea limitelor legale (trasate de documentul care a consfințit activitatea de control – procesul –verbal sancționator), a emis o decizie prin care a obligat la ștergerea/distrugerea, în mod generic, a datelor cu caracter personal privind codul numeric personal și a altor date cu caracter personal având o funcție de identificare de aplicabilitate generală, inclusiv a copiilor de pe actele care le conțin, deja colectate, fără consimțământul expres al persoanelor vizate, fără ca prelucrarea sa fie prevăzută de o dispoziție legala sau fără avizul ANSPDCP.

Analizând criticile recurentei – pârâte subsumate aceluiași motiv de casare, Înalta Curte reține caracterul nefondat al acestora având în vedere faptul că, în mod legal și temeinic, prima instanță a reținut că prin extinderea măsurilor dispuse în decizia nr. 108/2018, autoritatea a nesocotit toate constatările cu caracter definitiv consfințite de procesul-verbal sancționator.

Nu poate fi luată în considerare critica recurentei – pârâte care susține că nu există un text de lege care să limiteze măsurile ce pot fi dispuse de președintele autorității la nivelul recomandărilor din procesul-verbal de constatare. Astfel, ca urmare a activității de control la care a fost suspusă recurenta – reclamantă s-a constatat săvârșirea anumitor fapte neconforme cu legea, care au fost reținute și în privința cărora s-a aplicat o sancțiune, fiind dispuse măsuri de remediere. Or, dacă s-ar valida raționamentul recurentei – pârâte s-ar ajunge la ideea că, independent de faptele pe care recurenta – reclamantă le-a comis, acestea i se pot da prin decizia autorității îndrumări generale de reevaluare a întregii activități de prelucrare a datelor cu caracter personal.

Mai mult, din chiar susținerile recurentei-pârâte mai sus citate rezultă că aceasta indică faptul că "dispozitivul deciziei este circumstanțiat numai în privința prelucrărilor neconforme", dar acest lucru nu se poate realiza în legătură cu un act administrativ.

Este evident că emitentul actului a impus o obligație ce nu rezultă dintr-o neregulă identificată în sarcina reclamantei prin procesul-verbal de contravenție nr. x/12.04.2018.

De altfel, cum corect a reținut și instanța de fond, Decizia nr. 132/2011 realiza o diferențiere în ceea ce privește modalitatea de colectare a datelor cu caracter personal și prevedea, cu privire la efectuarea și reținerea copiilor de pe cartea de identitate, o condiție suplimentară constând în acordul expres al persoanelor pentru efectuarea și reținerea unei copii a cărții de identitate și nu doar un acord pentru prelucrarea datelor. În contextul acestei reglementări, recomandarea dispusă prin actele care au stat la baza emiterii deciziei contestate (proces-verbal și raport) a vizat exclusiv reținerea copiilor de pe cărțile de identitate, întrucât investigația a relevat faptul că reclamanta solicita un acord general al clienților cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal, însă nu solicita și un acord expres pentru colectarea și stocarea copiilor cărților de identitate.

În consecință, este nelegală măsura prin care a dispus obligația de ștergere/distrugere a datelor cu caracter personal privind codul numeric personal și a altor date cu caracter personal având o funcție de identificare de aplicabilitate generală, stocate și colectate altfel decât prin reținerea copiilor de pe actele de identitate, din moment ce în cursul investigației din data de 12.04.2018 nu au fost identificate alte nereguli în colectarea și stocarea datelor cu caracter personal, ci doar prelucrarea lor excesivă prin reținerea copiilor de pe cărțile de identitate, fără a exista un acord expres în acest sens al persoanelor vizate.

În ceea ce privește recursul declarat de reclamanta A. S.A. asupra soluției vizând suspendarea executării Deciziei nr. 108/21.05.2018 în raport de faptul că prezenta decizie soluționează definitiv fondul litigiului, luând în considerare și dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora, suspendarea executării se poate solicita până la soluționarea definitivă a fondului cauzei, Înalta Curte constată că nu se mai impune analizarea legalității sentinței instanței de fond din perspectiva îndeplinirii condițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentința instanței de fond este apărată de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. 1punctele 6 și 8 din C. proc. civ., soluția pronunțată fiind legală și temeinică.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) Cod procedură civilă, raportate la dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurenta-reclamantă A. S.A. și de recurenta-pârâtă Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal împotriva sentinței civile nr. 4986 din 03 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 martie 2022.