ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1325/2022

Ședința publică din data de 8 martie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 12.12.2017 pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a Civilă sub nr. x/2017, contestatoarea A. a solicitat în contradictoriu cu intimata Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au Aparținut Cultelor Religioase din România, ca prin hotărârea pe care o va pronunța, instanța să dispună anularea Deciziei nr. 7356/29.09.2017, emisă de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase comunicată în data de 09.11.2017, în dosarul nr. x/24.01.2006; efectuarea unui raport de expertiză prin care să se identifice suprafața de 5520 m.p. de teren din București, Splaiul Unirii, fără număr, amplasat între următoarele vecinătăți: Centrala electrică de termoficare București sud; Bd. x, fostul splai Dudescu și str. x și să se determine valoarea unui metru pătrat de teren conform grilei notariale din anul 2013; obligarea intimatei la emiterea unei decizii de restituire în natură, dacă terenul este liber sau o parte din acesta, și/sau decizie de compensare prin puncte, în care valoarea terenului să fie stabilită într-un număr de puncte corespunzător valorii ce va fi calculată prin expertiză pe metru pătrat, dacă terenul nu este liber, sau pentru o parte din acesta, în măsura în care este ocupat, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1996 din 12 iunie 2019 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a respins cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au Aparținut Cultelor Religioase din România.

Reclamanta Așezămintele Brâncovenești Biserica Domnița Bălașa a formulat apel împotriva sentinței de mai sus, prin care a solicitat admiterea acestuia, schimbarea în tot a sentinței, cu admiterea contestației.

În motivarea cererii de exercitare a căii de atac, s-au arătat următoarele:

În mod greșit instanța de fond a respins contestația, deoarece reclamanta este continuatoarea Așezămintelor Brâncovenești — B.. În timpul regimului comunist, au funcționat sub regim de Biserică Fundațională Parohială, în baza art. 175 din Statutul pentru organizarea și funcționarea B.O.R., aprobat prin Decretul nr. 233/1949, iar în prezent Fundația este persoană juridică de utilitate publică, figurând în Schema de funcții și personal a Arhiepiscopiei Bucureștilor, la pg. 10, poz. 23 -31, înregistrat la Secretariatul de Stat pentru Culte - conform art. 8 alin. (1) din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, cu precizarea că Arhiepiscopia Bucureștilor este parte componentă a Bisericii Ortodoxe Române.

În ceea ce privește în ce privește critica instanței de fond, că nu există la dosar dovezi din care are să rezulte că reclamanta era membră a unui cult religios, s-a arătat că B. înființată din necesitatea la acele vremuri de a fi independentă, dar în același timp să poată desfășura activitățile specifice Religiei Creștin Ortodoxe, pe care o promova, respectiv: întrajutorarea oamenilor nevoiași, școala, azilul de bătrâni, etc.

Instanța nu ia în calcul și nici nu analizează precizarea formulată și probele depuse o dată cu aceasta, din care rezultă în mod clar că dreptul de proprietate al Bisericii Domnița Bălașa datează din anul 1745, iar aceasta pornește dezbaterile despre Așezăminte, în mod greșit din anul 1835, când sunt reconfirmate Așezămintele Brâcovenesti ce vizează Biserica, ocazie cu care iau ființă Asociația testamentară care privește spitalul, ci nu și Biserica, aceasta fiind înființată anterior așa cum am arătat în anul 1745.

Așa cum menționează și în actul de danie din 1745 - depus la dosar - Moșia C., este lăsată în proprietatea Bisericii Domnița Bălașa, iar toate celelalte forme de administrare a moșiei sunt doar în scopul unei mai bune funcționări, dar și utilizări a acesteia, pentru ca proprietarul de drept, respectiv Biserica Domnița Bălașa, să beneficieze pe deplin de acestea, în sensul de a beneficia de cele necesare pentru a menține existența, dar și pentru a promova riturile și ideologiile creștin ortodoxe.

S-a arătat că terenul de 5520 mp. cerut, reprezintă o parte din fosta moșie C., așa cum a fost formulată contestația, respectiv capetele de cerere, împotriva deciziei nr. 7356/29.09.2017, emisa de C.N.C.I., coroborat cu probele depuse, începând cu dovacff dreptului de proprietate, înscrisurile eliberate de către arhivele naționale cartea de hotărnicie și pe suport electronic, fac pe deplin dovada că Moșia C., a fost proprietatea subsemnatei, și nu în ultimul rând raportul de expertiză și suplimentul la acesta.

Față de faptul că parte din probe nu au existat în dosarul administrativ, nu poate reprezenta o rea voință din partea sa, cât timp actul de danie și testamentul din 1745, după căutări minuțioase, au fost găsite în inventarul Muzeul Municipiului București și la Muzeul George Severeanu, cu precizarea că nici personalul Muzeului nu cunoștea existența acestora.

Statutul pentru Organizarea și Funcționarea B.O.R. a fost aprobat în 23.02.1949, iar Biserica Domnița Bălașa și Așezămintele acesteia au fost înființate cu 200 de ani înainte, fiind ilogic să se pună în discuție apartenența Bisericii Domnița Bălașa și a așezămintelor la o organizație religioasă, cât timp aceasta a funcționat și promovat Religia Creștin Ortodoxă, dinainte să se scrie în limba română cu caractere latine, iar prin aceasta se promova cultura și învățătura în Țara Românească.

Cu privire la critica adusă că nu ar exista dovezi în sensul că Epitropia Așezămintelor Brâncovenești este una și aceeași entitate juridică cu B., Epitropia este o formă de administrare, o funcție creată pentru a avea grijă de un bun, în speță bunurile unei biserici, în esență epitropia este incompatibilă cu dreptul de proprietate în integralitatea sa, această funcție ocupându-se doar de administrare a bunurilor - dezmembrămintele dreptului de proprietate. Reclamanta a mai arătat că au fost formulate cereri de retrocedare care au fost semnate și de către domnul D., în calitate de epitrop al Așezămintelor Brâncovenești " Biserica Domnita Bălasa". Totodată, este de notorietate legătura indisolubilă dintre aceste nume și formele de organizare enumerate: Așezămintele Brâncovenești, Domnița Bălașa, Biserica, Fundația, - reprezentând însuși începuturile religiei creștine în România, dar și rolul important pe care 1-a avut în promovarea acesteia.

Instanța de fond nu a avut în vedere Decizia nr. 439, emisă de Ministerul Agriculturii și Domeniilor, publicată în Monitorul Oficial nr. 67/20.03.1948, care face dovada pe deplin că A. au continuat să existe, iar bunurile (terenurile) agricole ale acesteia au fost excluse de la de la trecerea în patrimoniul Statului, "acestea urmând a fi conduse conform actelor sale de fundațiune". Din anul 1957, prin Decizia nr. 33, se decide de Arhiepiscopia Bucureștilor, că se aplică Bisericii Funcționale Biserica "Domnița Bălașa" dispozițiile art. 175 din statutul de Organizare și funcționare a B.O.R., iar pe data de 1.01.1958 se instituie Epitropia Așezământului "Domnița Bălașa".

A., ca entitate de sine stătătoare au fost înființate prin Testamentul lăsat de Domnița Bălașa și soțul acesteia C. din data de 01 aprilie 1745.

În anul 1838 au început să ființeze efectiv sub titulatura de Așezămintele Brâncovenești, ca instituție ce însumează toate fundațiile Brâncovenești (Biserica și Spitalul, Azilul și Școala) cu precizarea că fiecare fundație ce coexista în această instituție, avea buget si administrare proprie, fiind administrate de epitropi, la baza înființării acestei instituții fiind Testamentul lăsat de Băneasa Safta Brâncoveanca si cu autorizarea expresă a Domnului Țării Românești Alexandru Dimitrie Ghica, după ce acesta a fost cercetat de Tribunalul de Comerț al Ilfovului.

Ulterior, acestea și-au continuat activitatea până în anul 1951, când, prin Decizia nr. 57147/05.07.1951, a fost constatată dizolvarea de plin drept a Așezămintelor Brâncovenești, ca persoană juridică, dispunându-se totodată radierea acesteia din registrul de persoane juridice al Tribunalului Ilfov, excepție făcând reclamanta Biserica Funcționale Biserica "Domnița Bălașa", cu privire la care în anul 1957, prin Decizia nr. 33, se decide de Arhiepiscopia Bucureștilor, că i se aplică dispozițiile art. 175 din statutul de Organizare și funcționare a B.O.R., iar pe data de 1.01.1958 se instituie Epitropia Așezământului "Domnița Bălașa".

Reclamanta a mai arătat că trebuie avute în vedere și contractele de închiriere întocmite de reclamantă, prin care aceasta a fost obligată să dea în folosință în perioada comunistă terenurile către anumite întreprinderi de stat, cu precizarea că acestea nu au mai fost date înapoi, ci au fost preluate în mod abuziv de Statul Român, fără nici o dovadă, cât timp fac parte din activele societăților care sunt amplasate pe acest teren.

Nu în ultimul rând, se arată că prin sentința civilă nr. 161/20.02.2019 pronunțată de Tribunalul Călărași în dosarul nr. x/2017, se reține în mod clar cu autoritate de lucru judecat că reclamanta este continuatoarea Așezămintelor Biserica Domnița Bălașa.

In drept, au fost invocate prevederile art. 466 și următoarele din C. proc. civ.

Pârâta Comisia Specială de Retrocedare a formulat întâmpinare împotriva recursului (denumit de reclamantă drept apel), prin care a solicitat admiterea excepției nulității recursului și, pe fond, respingerea ca nefondat.

În susținerea excepției nulității recursului formulat, s-a arătat că cererea de "apel" formulată de reclamantă a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 466 și următoarele din C. proc. civ., prevederi care vizează calea de atac a apelului, cu toate că în cuprinsul sentinței civile atacate instanța de fond a precizat că împotriva acestei hotărâri se poate formula recurs, în termen de 15 zile de la comunicare. în acest context, reclamanta nu a respectat dispozițiile art. 486 și 487 din C. proc. civ. privind indicarea motivelor de recurs și dezvoltarea acestora. Mai mult, susținerile reclamantei din cererea de apel nu se încadrează în niciunul din motivele de recurs prevăzute la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Pe fond, s-a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, instanța de fond analizând sub toate aspectele criticile formulate de recurenta-reclamantă referitoare la faptul că A. este continuatoarea Așezămintelor Brâncovenești - B., că nu există la dosar dovezi din care să rezulte că aceasta era membră a unui cult religios, că instanța nu s-a avut în vedere Decizia nr. 439 emisă de Ministerul Agriculturii și Domeniilor, publicată în Monitorul Oficial nr. 67/20.03.1948.

S-a arătat că, în mod corect a reținut instanța faptul că cererea de înregistrare în registrul special a fundației "Așezămintele Brâncovenești — Biserica Domnița Bălașa" a fost admisă prin încheierea din 21.04.2011 în dosarul nr. x/2011 de către Judecătoria Cornetu.

Niciun element punctual de natură probatorie din prezenta cauză nu dovedește vreo legătură organică, statutară, patrimonială sau de altă natură între fundația Așezămintele Brâncovenești (care a funcționat în temeiul Legii nr. 21/1924) și fundația "Așezămintele Brâncovenesti — Biserica Domnița Bălașa", înregistrată în registrul special al Judecătoriei Corne tu în anul 2011.

Simpla referință în cuprinsul denumirii acestei fundații la sintagma "Așezămintele Brâncovenesti" sau la "Biserica Domnița Bălașa" nu are, din punct de vedere juridic, vreo relevanță în dovedirea raportului de succesiune între fundația inițială și reclamanta, care nu își poate aroga drepturi de natură patrimonială asupra bunurilor deținute de fundația Așezăminteie Brâncovenesti în absența unor dovezi din care să rezulte această legătură juridică cu proprietarul.

Cu privire la condiția instituita de către O.U.G. nr. 94/2000, cu modificările și completările ulterioare, și anume cea a preluării abuzive a bunurilor în perioada de referință, curtea de apel a constatat corect faptul că reclamanta a făcut referire la cuprinsul Procesului-verbal de schimb nr 6775 încheiat la data de 15 iunie 1964 intre Sectorul Fond Funciar - Organizarea teritoriului și reprezentantul Așezământului " Domnița Bălașa " cu toate că din acesta nu rezultă dovada preluării abuzive de către statul româna imobilului solicitat de către acesta.

S-a arătat că din înscrisurile aflate la dosarul aferent cererii de retrocedare rezultă că imobilul solicitat nu a fost proprietatea reclamantului, ci a unei entități distincte, autonome, care nu reprezenta o parte a bisericii ortodoxe. De asemenea, imobilul solicitat a trecut în proprietatea statului român din proprietatea Așezământului Domnița Bălașa, cu titlu de schimb, în baza Procesului-verbal de schimb nr. x/15.06.1964.

Prin practicau prezentei decizii, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 457 alin. (4) C. proc. civ., a calificat prezenta cale de atac ca fiind recurs.

De asemenea, la același moment procesual, Înalta Curte a respins excepția nulității recursului invocată de către intimata-pârâtă, apreciind că motivele invocate pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

6.1. Argumente de fapt și de drept relevante

Prin cererea de retrocedare nr. x/24.01.2006, depusă de către reclamantul Așezământul Brâncovenesc Biserica Domnița Bălașa, prin Arhiepiscopia Bucureștilor, s-a solicitat restituirea imobilului teren, în suprafață 5520 mp, situat în municipiul București, Splaiul Unirii fără număr,amplasat între următoarele vecinătăți: Centrala electrică de termoficare București sud, Bd. x, fostul Splai Dudescu și Str. x.

Prin Decizia nr. 7356/29.09.2017 emisă de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase cererea reclamantului a fost respinsă cererea de retrocedare nr. x/24.01.2006, ce privea restituirea imobilului teren în suprafață de 5520 mp situat în București, Splaiul Unirii fără număr, cu motivarea că nu ar fi fost depuse la dosar înscrisuri din a căror coroborare să reiasă dovada dreptului de proprietate asupra imobilului în cauză și nici înscrisuri din care să reiasă dovada preluării abuzive de către statul român deoarece acesta a trecut în proprietatea statului cub titlu de schimb în baza procesului-verbal de schimb nr. x/15.06.1064.

Înalta Curte apreciază că prima instanță a făcut o corectă aplicare a legii, prin respingerea acțiunii, iar prin cererea de recurs nu au fost aduse elemente de natură să răstoarne considerentele instanței de fond.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, "(1) Imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foștilor proprietari, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență".

Cum în mod corect a subliniat chiar recurenta, din analiza textului de lege de mai sus reiese că, printre condițiile care trebuie îndeplinite pentru retrocedarea unor imobile în temeiul O.U.G. nr. 94/2000, se regăsesc și acelea ca imobilele să fi aparținut cultelor religioase din România și să fi fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, retrocedarea urmând a se face foștilor proprietari.

Intimata-pârâtă și prima instanță au reținut că din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că reclamanta este continuator în drepturi al fostului proprietar, respectiv al fostelor Așezăminte Brâncovenești, înființate prin testamentul ctitoricesc întocmit de Băneasa Safta Brâncoveanu pentru întemeierea Spitalului Brâncovenesc și a B..

Astfel, reclamanta a susținut că A., ca entitate de sine stătătoare a fost înființată prin Testamentul lăsat de Domnița Bălașa și soțul acesteia C. din data de 01 aprilie 1745, iar din anul 1838 a început să ființeze efectiv sub titulatura de Așezămintele Brâncovenești, ca instituție ce însuma toate fundațiile Brâncovenești (Biserica și Spitalul, Azilul și Școala), cu precizarea că fiecare fundație ce coexista în această instituție, avea buget si administrare proprie, fiind administrate de epitropi, la baza înființării acestei instituții fiind Testamentul lăsat de Băneasa Safta Brâncoveanca.

Mai susține reclamanta că ulterior, acestea și-au continuat activitatea până în anul 1951, când prin Decizia nr. 57147/05.07.1951 a fost constatată dizolvarea de plin drept a Așezămintelor Brâncovenești, ca persoană juridică, dispunându-se totodată radierea acesteia din registrul de persoane juridice al Tribunalului Ilfov, excepție făcând reclamanta Biserica Fundațională Biserica "Domnița Bălașa", căreia în anul 1957, prin Decizia nr. 33, i aplică dispozițiile art. 175 din statutul de Organizare și funcționare a B.O.R., iar pe data de 1.01.1958 se instituie Epitropia Așezământului "Domnița Bălașa".

Înalta Curte constată că un prim argument al recurentei-reclamante a fost acela că prima instanță nu a luat în calcul și nici nu a analizat susținerea sa în sensul că dreptul de proprietate al Bisericii Domnița Bălașa datează din anul 1745, cu mult timp anterior anului 1835, când sunt reconfirmate Așezămintele Brâcovenesti ce vizează Biserica, ocazie cu care iau ființă Asociația testamentară care privește spitalul, și nu și Biserica, aceasta fiind înființată anterior în anul 1745. A susținut recurenta că Moșia C. este lăsată în proprietatea Bisericii Domnița Bălașa, iar toate celelalte forme de administrare a moșiei sunt doar în scopul unei mai bune funcționări, dar și utilizări a acesteia, pentru ca proprietarul de drept, respectiv Biserica Domnița Bălașa, să beneficieze pe deplin de acestea, în sensul de a beneficia de cele necesare pentru a menține existența, dar și pentru a promova riturile și ideologiile creștin ortodoxe.

Înalta Curte constată că actul de fundație al Așezămintelor Brâncovenești este reprezentat de testamentul Bănesei Safta Brâncoveanu, din care nu a reieșit intenția testatorului de a testa în favoarea Bisericii Ortodoxe Române ori a unui alt cult religios entitățile numite Spitalul Brâncovenesc și Așezămintele Brâncovenești. Dimpotrivă, din cercetarea conținutului acestui testament reiese voința ca bunurile să rămână în proprietatea familiei boierești, ca epitropii celor două fundații să fie numiți cu acordul familiei testatorului și ca biserica să nu intre în rândul mănăstiresc. Mai mult, invocarea notorietății legăturii dintre formele de organizare enumerate (Așezămintele Brâncovenești, Domnița Bălașa, Biserica, Fundația) nu poate reprezenta o dovadă în sensul greșitei aplicări a legii de către prima instanță.

Din cercetarea conținutului testamentului, reiese că voința reală a testatoarei a fost aceea de a înființa două entități juridice distincte - Spitalul Brâncovenesc și Așezămintele Brâncovenești, chiar titlul testamentului fiind în acest sens, și nu o singură entitate juridică, distinctă. Testamentul exprimă voința testatoarei ca Spitalul Brâncovenesc și Biserica Domnița Bălașa să fie administrate de doi epitropi, însă darea în administrare a spitalului acelorași doi epitropi (administratori) care administrau și Biserica Domnița Bălașa nu prezintă nicio relevanță sub aspectul proprietății, dreptul de administrare fiind diferit de dreptul de proprietate.

De altfel, conform Regulamentului pentru Administrația Așezămintelor Brâncovenești, publicat în Monitorul Oficial din 02.02.1912: "Așezămintele Brâncovenești se compun din E. și B.". Se mai reține în cuprinsul actului că, deși epitropia (administrația) este comună, totuși "scriptele, conturile vor fi cu totul deosebite, neputându-se administra". La art. 26 din Regulament se precizează că "bugetul E. se va alcătui întotdeauna în mod separat de cel al fundațiunii Biserica Domnița Bălașa".

Din prevederile acestui Regulament, referitor la modalitatea de administrare a celor două entități juridice, Fundațiunea "Spitalul Brâncovenesc" și Fundațiunea "Biserica Domnița Bălașa", reiese faptul că acestea au fost privite distinct, ca două persoane juridice diferite, ale căror patrimonii și bugete nu s-au putut confunda niciodată, în acest sens existând dispoziții exprese ale testatoarei încă de la întocmirea testamentului privind înființarea Spitalului.

Într-adevăr, prin Deciziunea nr. 57147/05.07.1951 a Ministerului Justiției, s-a constatat dizolvarea de plin drept a Epitropiei Așezămintelor Brâncovenești și radierea acestui așezământ din registrul special de persoane juridice al Tribunalului Ilfov, ca urmare a emiterii adresei nr. x/26.06.1951 a Epitropiei Așezămintelor Brâncovenești, prin care se solicita încetarea și ștergerii personalității juridice a Așezămintelor Brâncovenești.

Ulterior, prin Decizia nr. 35/1957, înregistrată sub nr. x/1957, emisă de către Arhiepiscopia Bucureștilor, s-a decis că, începând cu data de 1 ianuarie 1958 se aplică Bisericii Fundaționale Domnița Bălașa dispozițiile art. 175 din Statutul de organizare și funcționale al Bisericii Ortodoxe Române (art. 1); pe data de 1 ianuarie 1958 se instituie Epitropia Așezământului Domnița Bălașa (art. 2); Epitropia va funcționa cu începere de la aceeași dată - 1 ianuarie 1958 (art. 3); Epitropia va administra bunurile Bisericii Domnița Bălașa în conformitate cu prevederile art. 66 din Statutul B.O.R., stând sub jurisdicțiunea și controlul Arhiepiscopiei Bucureștilor din punct de vedere administrativ, gestionar și religios, în conformitate cu art. 175 din Statutul B.O.R.

Recurenta-reclamantă a susținut faptul că Epitropia Așezămintelor Brâncovenești este una și aceeași entitate juridică cu B..

În ceea ce privește legătura juridică patrimonială dintre Așezământul Domnița Bălașa - persoana juridică menționată în actele depuse la dosarul aferent cererii de retrocedare - și Așezământul Brâncovenesc "Biserica Domnița Bălașa" - Înalta Curte constată că, pentru a fi incidente prevederile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, era obligatoriu să se facă dovada faptului că Așezămintele Brâncovenești din anul 1945 au reprezentat o parte componentă a unui cult religios, respectiv a Bisericii Ortodoxe Române.

Or, din înscrisurile de la dosar nu reiese o asemenea concluzie, ci faptul că Așezămintele Brâncovenești au avut o existență de sine stătătoare din punct juridic și patrimonial, în condițiile în care acestea erau o entitate distinctă de A., prima dintre acestea fiind o fundație care a funcționat în temeiul Legii nr. 21/1924, iar nu în temeiul legii cultelor, nefiind desființată în timpul regimului comunist.

Astfel, potrivit extrasului din Monitorul Oficial nr. 43/21.02.1948, la capitolul destinat predării-preluării de bunuri se menționează în calitate de proprietar Așezămintele Brâncovenești, iar nu A., așa încât preluarea s-a făcut de la Așezămintele Brâncovenești, iar nu de la Fundația "Biserica Domnița Bălașa", devenită Așezământul Brâncovenesc Biserica Domnița Bălașa.

Chiar recurenta invocă faptul că instanța de fond nu a avut în vedere Decizia nr. 439 din 1948 emisă de Ministerul Agriculturii și Domeniilor și publicată în Monitorul Oficial nr. 67/20.03.1948, care face dovada că A. au continuat să existe, iar bunurile (terenurile) agricole ale acesteia au fost excluse de la trecerea în patrimoniul Statului, acestea urmând a fi conduse conform actelor sale de fundațiune; or, din faptul că decizia mai sus amintită nu prevede că se preiau imobilele aparținând Așezămintelor Brâncovenești "Biserica Domnița Bălașa" ci doar cele ce aparțineau E., nu se poate ajunge în mod logic la concluzia indusă de recurentă. În mod evident, faptul că bunurtile nu au fost preluate de la A., ci de la Așezămintele Brâncovenești este un argument contrar poziției recurentei-reclamante.

Ca urmare a dizolvării, prin decizia nr. 57174/05.07.1951, a Epitropiei Așezămintele Brâncovenești și a radierii Așezământului din registrul special de persoane juridice, au devenit incidente dispozițiile art. 27 din Legea nr. 21/1924, iar cum nu a existat nicio dispoziție în Testamentul sau Registrul Așezămintelor Brâncovenești în sensul că bunurile rămase s-ar fi impus a fi atribuite unei alte persoane juridice de drept privat din țară cu scop identic sau similar, sau persoanei juridice de drept public, reprezentând în Stat interesele servite de persoana juridică desființată, ca urmare a încetării personalității juridice a Așezămintelor Brâncovenești nu se mai poate pune problema existenței dreptului de proprietate asupra bunurilor care au aparținut Așezămintelor Brâncovenești în patrimoniul acesteia după data de 05.07.1951, întrucât dreptul de proprietate presupune existența unui patrimoniu al cărui titular nu poate fi decât o persoană fizică sau juridică.

Cu privire la decizia nr. 33/1957 prin care Patriarhul Justinian a instituit Epitropia Așezământului "Domnița Bălașa", invocată de către reclamant, acesta nu poate fi privit ca un act juridic prin care se poate justifica succesiunea în drepturi a Epitropiei Așezământului "Domnița Bălașa" față de Așezămintele Brâncovenești, având în vedere pe de o parte natura juridică distinctă a celor două persoane juridice (persoană juridică de utilitate publică/biserică fundațională versus persoană juridică de drept privat), iar pe de altă parte faptul că la momentul înființării Epitropiei Așezământului "Domnița Bălașa", fundația Așezămintele Brâncovenești nu mai avea personalitate juridică din anul 1951.

În concluzie, nu s-a dovedit că Epitropia (Administrația) Așezămintelor Brâncovenești este una și aceeași entitate juridică cu B. sau că era membra unui cult religios, în speță, Biserica Ortodoxă Română. Toate actele efectuate de Epitropia Așezămintelor Brâncovenești în perioada 1939 - 1948 au constituit acte de administrare, în numele proprietarului Așezămintele Brâncovenești, iar nu în numele proprietarului B..

Prin urmare, în aceste condiții, contrar celor reținute prin adresa emisă de secretarul de stat pentru culte prin care se arată că reclamanta este o persoană juridică de utilitate publică, care nu a fost desființată în timpul regimului comunist, ci a funcționat în regim de biserică fundațională, prima instanță a constatat că, din înscrisurile existente la dosarul cauzei, nu se poate stabili că entitatea Așezămintelor Brâncovenești constituite prin testamentul Bănesei Safta Brâncoveanu este una și aceeași entitate juridică cu A. în numele căruia a fost formulată cererea de retrocedare.

Reclamanta a mai invocat faptul că prin sentința civilă nr. 161/20.02.2019 pronunțată de Tribunalul Călărași în dosarul nr. x/2017, se reține în mod clar cu autoritate de lucru judecat că reclamanta este continuatoarea Așezămintelor Biserica Domnița Bălașa.

Înalta Curte constată că nu poate fi reținută decizia civilă nr. 161/2019 din 20.02.2019 a Tribunalului Călărași – secția civilă pronunțată în dosarul nr. x/2017, prin care s-a constatat că reclamanta este îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor ce făceau obiectul respectivului dosar, fiind continuatoarea entității Așezămintele Brâncovenești din anul 1945, respectiv nu poate fi valorificată în sensul reținerii calității de continuatoare a fostelor Așezăminte Brâncovenești, în condițiile în care în dosarul nr. x/2017 recurenta-reclamantă s-a judecat în contradictoriu cu pârâtele Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor – Prefectura Călărași, Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor – comuna Borcea și Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor – comuna Ulmu, și nu cu Comisia Specială de Retrocedare. Prin urmare, nu se poate reține autoritatea de lucru judecat, astfel cum a invocat recurenta-reclamantă prin cererea de recurs, câtă vreme nu se ne aflăm nici in cazulidentității de părți, pentru asigurarea opozabilității, dar in primul rând, nici a identității de cauze.

Înalta Curte apreciază că prima instanță a reținut în mod corect acest aspect, în condițiile în care art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, text de lege pe care recurenta-reclamantă și-a întemeiat cererea de retrocedare, prevede retrocedarea către foștii proprietari a imobilelor care au aparținut cultelor religioase din România. Cu alte cuvinte, O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România se referă doar la retrocedarea imobilelor care au aparținut cultelor religioase din România, astfel cum reiese din chiar titlul actului normativ, apartenența la un cult religios fiind chiar una dintre condițiile pe care titularii cererilor de retrocedare trebuiau să le îndeplinească. Analizând considerentele sentinței recurate sub acest aspect, Înalta Curte constată că instanța de fond a reținut în mod corect că nu există la dosar dovezi din care să rezulte că reclamanta era membră a unui cult religios. Or, în cauză, s-a pus problema apartenenței la un cult religios din România, în condițiile în care cererea de retrocedare a fost întemeiată pe dispozițiile O.U.G. nr. 94/2000, ce se referă la retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, iar din conținutul testamentului de la 1835 reiese voința ca bunurile să rămână în proprietatea familiei boierești, ca epitropii celor două fundații să fie numiți cu acordul familiei testatorului și ca biserica să nu intre în rândul mănăstiresc. Reiterând, invocarea notorietății legăturii dintre formele de organizare enumerate (Așezămintele Brâncovenești, Domnița Bălașa, Biserica, Fundația) nu poate reprezenta o dovadă în direcția greșitei aplicări a legii de către prima instanță.

Reclamanta a mai arătat că trebuie avute în vedere și contractele de închiriere întocmite de reclamantă, însă aceste argumente sunt lipsite de relevanță față de constatarea nedovedirii calității de succesor al Așezămintelor Brâncovenești desființate și radiate prin Deciziunea nr. 57147/05.07.1951 a Ministerului Justiției.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte constată că sentința este legală, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de către recurentă, astfel că, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă Așezămintele Brâncovenești Biserica Domnița Bălașa împotriva sentinței civile nr. 1996 din 12 iunie 2019 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 8 martie 2022.