ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1010/2022

Ședința publică din data de 22 februarie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, înregistrată la data de 12.03.2019, sub nr. x/2019, reclamantul Spitalul Clinic Județean de Urgență a formulat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților contestație împotriva Deciziei nr. 19008/11.02.2019, emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților.

Prin sentința civilă nr. 316 din 27 iunie 2019, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis contestația formulată de reclamantul Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților; a anulat decizia nr. 19008 din 11.02.2019 și a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 67,88 RON, reprezentând despăgubiri materiale.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, invocând motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată.

A enunțat recurentul prevederile art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 213/2015 referitoare la creditorii de asigurare și a arătat că, atât Legea nr. 503/2004 privind redresarea financiară, falimentul, dizolvarea și lichidarea voluntară în activitatea de asigurări, republicată, cu modificările ulterioare, prin art. 3 alin. (1) lit. c), cât și art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015, definesc creanța de asigurare ca fiind creanța creditorului de asigurare rezultată dintr-un contract de asigurare.

Textul reprezintă transpunerea Directivei 2001/17/CE privind reorganizarea și lichidarea societăților de asigurări, preluată în legislația națională, care definește "creanța de asigurare" ca fiind orice sumă care este datorată de către societatea de asigurare unor asigurați, titulari de polițe de asigurare, beneficiari sau oricărei părți vătămate având drept direct de acțiune împotriva societății de asigurare și care rezultă dintr-un contract de asigurare sau din orice operațiune prevăzută de Directiva 2002/83/EC din activitatea de asigurare directă, inclusiv sume rezervate pentru persoanele menționate, când unele elemente ale datoriei nu sunt cunoscute încă. Primele datorate de către societatea de asigurare rezultate din neîncheierea sau anularea acestor contracte sau operațiuni în conformitate cu legea aplicabilă pentru astfel de contracte sau operațiuni, înaintea deschiderii procedurilor de lichidare, se consideră, de asemenea, ca fiind creanțe de asigurare. Acest text a fost preluat și în noua Directivă care a abrogat Directiva 2001/17/CE, respectiv Directiva 2009/138/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind accesul la activitatea și desfășurarea activității de asigurare și de reasigurare.

Consideră recurentul că definițiile creanței de asigurare cuprinse la art. 3 alin. (1) lit. i) și ulterior în art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015 și ale creditorilor de asigurare prevăzute de art. 3 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 503/2004 și, ulterior, prin art. 4 alin. (1) lit. b) punctele (i), (ii) și (iii) din Legea nr. 213/2015, nu pot fi aplicate în litigiile de drept comun între asigurați sau beneficiarii asiguraților și asigurători, ci, numai în raporturile cu Fondul, legiuitorul dorind să facă o distincție clară între creanțele pe care FGA le achită potențialilor creditori de asigurare și celelalte creanțe ale asigurătorului falit, Fondul neachitând indemnizații de asigurare, ci creanțe de asigurare.

În speță, apreciază că spitalul nu deține o creanță de asigurare în raport cu Fondul și nu este creditor de asigurare în temeiul dispozițiilor Legii nr. 213/2015, întrucât pretinsa creanță nu rezultă dintr-un raport de asigurare și nici nu este beneficiar al asigurării, creanța de asigurare în discuție rezultând numai în baza unei polițe de asigurare de răspundere civilă.

Recurentul –pârât a mai invocat și tardivitatea depunerii cererii de plată, arătând că în cadrul instrumentării dosarului de daună, din analizarea documentației aferente s-a constatat tardivitatea depunerii cererii și lipsa calității de creditor de asigurare a Spitalului Clinic Județean de Urgenta Craiova.

In ceea ce privește data depunerii cererii de plată, s-a stabilit respingerea întrucât, petentul Spitalul Clinic Județean de Urgenta Craiova a înțeles să formuleze și să depună cererea de plată după expirarea termenului legal de depunere a cererilor de plată la F.G.A. pentru asigurătorul A. S.A., în faliment.

Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul instanței de recurs, intimatul-reclamant Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților este nefondat, pentru următoarele considerente:

Preliminar, Înalta Curte constată că prin criticile formulate în recurs, recurentul - pârât a susținut, în esență, că instanța de fond a interpretat/aplicat greșit dispozițiile art. 4 din Legea nr. 213/2015, cât privește calitatea de creditor de asigurare a unității spitalicești, acestea încadrându-se în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și nu în cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., astfel cum recurentul a menționat în cererea de recurs.

Pentru a răspunde acestui motiv de nelegalitate, Înalta Curte reține că, potrivit art. 3 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 503/2004, creanțele de asigurări sunt definite ca reprezentând "creanțele creditorilor de asigurări, care rezultă dintr-un contract de asigurare, inclusiv sumele rezervate pentru acești creditori atunci când unele elemente ale datoriei nu sunt cunoscute încă. Se consideră creanțe de asigurări creanțele Fondului de garantare, precum și primele datorate de către societatea de asigurare/reasigurare debitoare, rezultate din încetarea ori, după caz, din anularea contractelor de asigurare sau operațiunilor efectuate, conform legii aplicabile acestora, înainte de intrarea în procedura falimentului", iar art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015 acordă creanței de asigurare aceeași definiție, respectiv "creanțele creditorilor de asigurări care rezultă dintr-un contract de asigurare, inclusiv sumele rezervate pentru acești creditori atunci când unele elemente ale datoriei nu sunt cunoscute încă. Se consideră creanțe de asigurări sumele achitate creditorilor de asigurări din disponibilitățile Fondului, reprezentând despăgubiri/indemnizații, precum și primele datorate de către asigurătorul debitor pentru perioada în care riscul nu a fost acoperit de acesta, ca urmare a încetării contractelor de asigurare" (norme care transpun în dreptul național prevederile a Directivei 2009/138/CE).

Cât privește categoria creditorilor de asigurări, dispozițiile art. 4 alin. (1) lit. b) pct. (iii) din Legea nr. 213/2015 stabilesc că în această categorie se include și persoana păgubită, respectiv persoana îndreptățită să primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a producerii unui risc acoperit printr-un contract de asigurare de răspundere civilă.

Înalta Curte constată că, prin sentința penală nr. 243/03.03.2015 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr. x/2014, rămasă definitivă în data de 27.10.2015 prin decizia nr. 1389/27.10.2015 a Curții de Apel Craiova, a fost recunoscută calitatea procesuală a Spitalului Clinic de Urgență Craiova în raportul juridic de dezdăunare decurgând din angajarea de cheltuieli cu spitalizarea persoanei vătămate B., ca urmare a săvârșirii unui accident de circulație de către conducătorul auto C., asigurat de răspundere civilă la S.C. A. S.A., constatându-se că sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru a fi acordate despăgubirile în cuantumul solicitat – 67,88 RON, pe care societatea de asigurare a fost obligată a le acoperi.

Prin urmare, producerea riscului asigurat, respectiv a accidentului rutier amintit, a fost cauza determinantă în efectuarea de către spital a cheltuielilor de spitalizare pentru îngrijirea persoanei vătămate, instanța învestită cu soluționarea litigiului decurgând din acest accident valorizând, în acțiunea civilă exercitată de Spitalul Clinic de Urgență Craiova, pretențiile acestuia în cuantum de 67,88 RON, în contradictoriu cu asigurătorul persoanei vinovate de producerea accidentului.

În acord cu considerentele instanței penale și contrar susținerilor recurentului-pârât, Înalta Curte constată că Spitalul Clinic de Urgență Craiova are calitatea de persoană păgubită în sensul art. 4 alin. (1) lit. b) pct. (iii) din Legea nr. 213/2005, în acest temei deținând o creanță de asigurare și fiind parte în raportul de drept administrativ cu Fondul de Garantare al Asiguraților.

Pentru a stabili dacă reclamantul este creditor de asigurare, iar creanța invocată de acesta este o creanță de asigurare, trebuie avută în vedere cauza efectuării cheltuielilor de spitalizare ce fac obiectul cererii de plată adresate FGA. Or, despăgubirea solicitată prin cererea de plată reprezintă un prejudiciu pe care reclamantul l-a suportat ca urmare a producerii riscului asigurat (accidentul auto) și a cărui reparare cădea în sarcina asigurătorului falit, conform deciziei definitive a instanței penale. În temeiul obligației de garanție legală, în cazul falimentului unui asigurător, pentru plata de indemnizații/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii încheiate în condițiile legii, recurentul Fondul de Garantare a Asiguraților are obligația plății despăgubirilor stabilite pe cale judiciară, principiul securității juridice opunându-se a mai pune în discuție, în procedura administrativă de executare în concret a acestei obligații legale, calitatea de creditor de asigurare a solicitantului sau de creanță de asigurare a sumei pretinse, chestiuni dezlegate deja de o instanță judecătorească cu exigențele procesuale specifice.

Înalta Curte mai reține că, deși recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților nu a fost parte în litigiul penal, dezlegările instanței îi sunt opozabile și acestuia, în calitate de garant al despăgubirii rezultate din contractul de asigurare încheiat de autorul prejudiciului, în cazul falimentului asigurătorului D., în baza art. 2 din Legea nr. 213/2015.

Prin urmare, Înalta Curte constată că refuzul pârâtului Fondul de Garantare al Asiguraților de a aproba cererea de plată formulată de reclamant pentru suma de 67,88 RON, reprezentând cheltuieli de spitalizare, este nelegal, astfel încât hotărârea instanței de fond este dată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material incidente cauzei, creanța pretinsă de reclamant fiind o creanță de asigurare, iar acesta având calitatea de creditor de asigurare.

În ceea ce privește criticile recurentului referitoare la aspectul tardivității depunerii cererii de plată, Înalta Curte reține că prin decizia contestată, recurentul –pârât a respins cererea de plată formulată de petentul Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova exclusiv în considerarea lipsei calității acestuia de creditor de asigurare, argumentele de nelegalitate prezentate de reclamant în susținerea cererii privind anularea deciziei referindu-se, în mod evident, la acest motiv. Prin urmare, chiar dacă prin decizia contestată a fost analizat inclusiv aspectul tardivității, instanța de fond, cu respectarea dispozițiilor art. 22 alin. (1) și (6) C. proc. civ., a procedat la verificarea calității reclamantului de "creditor de asigurare", acesta fiind motivul care a stat la baza emiterii deciziei.

De altfel, analiza tardivității depunerii cererii de plată (aspect reținut de pârât în considerentele deciziei atacate), ar fi reprezentat un demers lipsit de vreo utilitate practică.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod, Înalta Curte, în condițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile din 316 din 27 iunie 2019 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 22 februarie 2022.