ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2411/2022

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București la data de 20.06.2019 sub nr. dosar x/2019, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Restituirea Proprietăților, anularea Deciziei nr. 1456/09.06.2009, emisă de pârâtă, de validare a Hotărârii Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 din cadrul Instituției Prefecturii județului Constanța nr. 4694/17.12.2008, prin care s-au acordat compensații bănești, pentru bunurile imobile abandonate de autorul B. în Siniru Nou-Tar Arsen, jud. C., numitului D.; anularea Deciziei nr. 46/18.02.2015, prin care s-a dispus invalidarea Hotărârii nr. 4212/24.11.201 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 din cadrul Instituției Prefectului Municipiului București prin care s-a aprobat acordarea de compensații unicei moștenitoare, respectiv reclamantei, pentru bunurile abandonate de autorul B., precum și obligarea pârâtei la plata sumei de 10.000 RON, cu titlu de daune morale. În drept, au fost invocate Legea nr. 9/1998, Legea nr. 164/2014, H.G. nr. 753/1998. Pârâta Agenția Națională pentru Restituirea Proprietăților a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată. Pe cale de excepție, a invocat necompetența materială a Judecătoriei Sector 3 București, lipsa calității procesuale active a reclamantei referitor la pretențiile privind anularea Deciziei nr. 1456/09.06.2009 de validare a Hotărârii nr. 4694/17.12.2008 emisă de Comisia Județeană Constanța pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, tardivitatea formulării cererii de chemare în judecată, precum și autoritatea de lucru judecat. Prin sentința nr. 12457/22.11.2019, Judecătoria Sector 3 București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Sentința pronunțată de Tribunalul București Prin sentința nr. 906/16.07.2020, Tribunalul București, secția a IV a civilă a admis excepția tardivității formulării contestației împotriva Deciziei nr. 46/18.02.2015 emise de ANRP și a respins contestația împotriva acestei decizii, ca tardiv formulată; a respins excepția tardivității formulării cererii de anulare a Deciziei nr. 1456/09.06.2009 emise de ANRP; a respins excepția lipsei calității procesuale active în ceea ce privește cererea de anulare a Deciziei nr. 1456/09.06.2009 emise de ANRP; a admis excepția lipsei de interes cu privire la cererea de anulare a Deciziei nr. 1456/09.06.2009 emise de ANRP și a respins cererea de anulare a acestei decizii, ca lipsită de interes; a respins, în rest, acțiunea, ca neîntemeiată.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București Prin decizia nr. 235/A/24.02.2022, Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis excepția tardivității motivelor de apel depuse la data de 12.08.2021; a respins, ca nefondat, apelul reclamantei împotriva sentinței.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva acestei decizii a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., reclamanta A., arătând că a formulat cerere de constatare a calității de persoană îndreptățită la acordarea măsurilor reparatorii prin despăgubiri, așa cum au fost validate prin Hotărârea nr. 4212/24.11.2011 emisă de Comisia Municipiului București după autor B., în calitate de unică moștenitoare a acestuia, iar nu o contestație împotriva deciziei nr. 46/18.02.2015 emisă nelegal în dosar nr. x/2015 înregistrat în secretariatul CNCI. Mai arată recurenta că, potrivit dispozițiilor Legii nr. 164/2014 și Legii nr. 163/2013, nu se pot emite în cadrul aceluiași dosar de despăgubiri, după același autor, pentru persoanele îndreptățite, două decizii, așa cum susține CNCI, respectiv decizia nr. 1456/09.06.2009 și decizia nr. 46/18.02.2015, această din urmă decizie fiind emisă în mod nelegal și cu încălcarea drepturilor recurentei. De altfel această decizie nici nu a fost comunicată recurentei pentru a fi contestată potrivit legii. Față de cele arătate, apreciază că hotărârea instanței de apel nu cuprinde motivele pe care se întemeiază cererea recurentei, cuprinde motive contradictorii și străine de natura cauzei și este pronunțată cu aplicarea și interpretarea greșită a normelor de drept material. Solicită admiterea recursului, judecata în lipsă și obligarea pârâtei la cheltuielile de judecată ocazionate de acest proces.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Contrar susținerilor recurentei, prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat anularea deciziei nr. 1456/09.06.2009 emisă de ANRP, de validare a HCJ Constanța nr. 4694/17.12.2008 și de anulare a deciziei nr. 46/18.02.2015 prin care s-a dispus invalidarea Hotărârii nr. 4212/24.11.2011 a Comisiei Municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 9/1998. În recurs nu poate fi modificată cererea de chemare în judecată, recurenta a uzat de procedura prevăzută de Legea nr. 9/1998, iar demersurile în acest sens au fost respinse, astfel încât cererea de constatare a calității sale de persoană îndreptățită la acordarea măsurilor reparatorii prin despăgubiri în temeiul Legii nr. 9/1998 este inadmisibilă. Întrucât după autorul B. au fost formulate două cereri distincte, una de către D. la Comisia Județeană Constanța, alta de către A., la Comisia Municipiului București, cereri care nu au fost conexate, întrucât fiecare solicitant a formulat cererea în nume propriu, fără a menționa și alte persoane ca și potențiali beneficiari, este firesc ca fiecare cerere să fie soluționată în procedura administrativă prin emiterea unei decizii de către ANRP. Decizia nr. 46/18.02.2015 a fost comunicată recurentei la data de 24.02.2015, iar cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la Judecătoria Sector 3 la data de 20.06.2019, astfel încât cererea de anulare a acestei decizii este tardivă. Recurenta a mai formulat o acțiune în instanță împotriva ANRP, ce a avut ca obiect anularea aceleiași decizii, soluționată prin sentința nr. 326/20.01.2016 a Tribunalului București, secția a II a de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2015, definitivă prin neexercitarea căii de atac, care a fost respinsă, ca neîntemeiată, stabilindu-se, cu autoritate de lucru judecat, că decizia nr. 46/18.02.2015 emisă de ANRP este temeinică și legală. Nu s-a formulat răspuns la întâmpinare. La data de 07.12.2022, recurenta a depus note scrise prin care a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nul, pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ. "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol "Aceeași sancțiune intervine în cazul în care în motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488". Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus și motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres și limitativ reglementate. În consecință, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate. Astfel, se poate constata că prin acțiunea introductivă de instanță, reclamanta a solicitat anularea Deciziei nr. 1456/09.06.2009, emisă de pârâtă, de validare a Hotărârii Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 din cadrul Instituției Prefecturii județului Constanța nr. 4694/17.12.2008 (prin care s-au acordat compensații bănești, pentru bunurile imobile abandonate de autorul B. în Siniru Nou-Tar Arsen, jud. C., numitului D.), respectiv anularea Deciziei nr. 46/18.02.2015, prin care s-a dispus invalidarea Hotărârii nr. 4212/24.11.201 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 din cadrul Instituției Prefectului Municipiului București (prin care s-a aprobat acordarea de compensații unicei moștenitoare, respectiv reclamantei, pentru bunurile abandonate de autorul B.). În primă instanță, acțiunea a fost respinsă, ca tardivă, în ce privește Decizia nr. 46/18.02.2015 și ca lipsită de interes, în ce privește Decizia nr. 1456/09.06.2009. Împotriva acestei soluții a declarat apel reclamanta, care însă nu a motivat calea de atac în termenul legal, instanța de apel analizând cauza prin raportare la motivele acțiunii, în conformitate cu dispozițiile art. 476 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora "În cazul în care apelul nu se motivează ori motivarea apelului nu cuprinde motive, mijloace de apărare sau dovezi noi, instanța de apel se va pronunța, în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanță". În prezentul recurs, reclamanta susține că în realitate, prin cererea de chemare în judecată, a formulat o cerere de constatare a calității de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii prin despăgubiri, așa cum au fost validate prin Hotărârea nr. 4212/24.11.2011, emisă de Comisia Municipiului București, după autorul B., iar nu o contestație împotriva Deciziei nr. 46/18.02.2015. Susținerea nu poate fi primită ca o critică de nelegalitate, în contextul în care recurenta-reclamantă nu a contestat, prin critici care să fi fost deduse judecății în calea de atac a apelului, calificarea pe care a dat-o prima instanță obiectului și cauzei juridice a cererii de chemare în judecată, corespunzător motivelor de fapt ale acesteia. În acești termeni, critica apare ca fiind formulată omisso medio, contravenind astfel dispozițiilor art. 488 alin. (2) C. proc. civ. (conform cărora "Motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deși au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor"). De asemenea, recurenta a susținut că îi sunt încălcate drepturile prin respingerea, ca tardivă, a contestației formulate împotriva Deciziei nr. 46/18.02.2015, mai ales că nu se poate dovedi că i-a fost comunicată hotărârea și că astfel, culpabil, s-ar fi situat în afara termenului de contestare. Și această critică este una formulată omisso medio, în termenii art. 488 alin. (2) C. proc. civ. și, ca atare, nesusceptibilă de analiză în recurs, câtă vreme reclamanta nu a formulat motive de apel prin care să arate că nu i-a fost comunicată decizia emisă de intimata-pârâtă și să combată astfel, statuările de primă instanță care au reținut că a avut loc o astfel de comunicare a actului, cel puțin la nivelul anului 2015, când partea a solicitat, în litigiul anterior, în contencios administrativ, anularea acestuia (în dosarul nr. x/2015, soluționat prin sentința nr. 326/20.01.2016 a Tribunalului București, secția a II a contencios administrativ și fiscal) Pentru toate aceste considerente, constatând că recurenta deduce judecății în recurs critici formulate omisso medio, nesusceptibile de analiză față de prevederile menționate anterior, ale art. 488 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 235/A din 24 februarie 2022 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.