ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2317/2022

Obiectul cauzei Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara, la data de 05.06.2020, sub nr. x/2020, reclamantul A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta B., obligarea pârâtei la plata sumei de 100.000 euro pentru atingerea drepturilor și intereselor sale legitime, pentru lezarea demnității și onoarei sale, precum și pentru demersurile făcute de către pârâtă pentru a fi dat afară de la serviciu, falsificând emailurile trimise și apoi trimise de pârâtă la firma unde lucra, cu acordarea cheltuielilor de judecată. I.

Sentința pronunțată de Tribunalul Timiș, secția I civilă Urmare a declinării competenței materiale de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș, prin sentința civilă nr. 10528/7.10.2020 a Judecătoriei Timișoara, pronunțată în dosarul nr. x/2020, prin sentința civilă nr. 748/PI/19.04.2021, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2020, a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B.; a fost respinsă excepția lipsei de interes formulată de reclamantul pârât reconvențional A. prin întâmpinarea la cererea reconvențională; a fost respinsă cererea reconvențională formulată de pârâta reclamantă reconvențională B. în contradictoriu cu reclamantul pârât reconvențional A.; au fost compensate cheltuielile de judecată efectuate în dosar. I.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă Prin decizia nr. 349 din 16 decembrie 2021, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a respins apelul formulat de apelantul A. împotriva sentinței civile nr. 748/PI/19.04.2021 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2020 și a fost obligat apelantul să îi plătească intimatei B. suma de 2000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. I.

Calea de atac formulată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 349 din 16 decembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a declarat recurs reclamantul A., invocând incidența motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., arată că motivele contradictorii reținute de către instanța de apel sunt date de faptul că, deși se reține că sunt neîntemeiate criticile reclamantului privind reținerea stării de fapt ce a condus la stabilirea greșită a împrejurărilor și că nu sunt întrunite cerințele legale, instanța face referire la dispozițiile art. 71, art. 72, art. 73, art. 74 C. civ. Arată că a fost prejudiciat pentru că 6 luni nu a mai fost trimis în delegație și a pierdut bani și susține că instanța de apel ar fi reținut pretinse fapte ilicite ale reclamantului împotriva pârâtei, deși cererea reconvențională s-a respins. De asemenea, instanța de apel își motivează hotărârea și pe reținerea emailurilor prezentate de pârâtă, care au fost falsificate de aceasta, pentru a determina firma ca să concedieze reclamantul. Instanța de apel nu a avut în vedere că cele menționate în scrisoarea trimisă de intimata firmei unde reclamantul a lucrat (fiind pensionar în prezent), sunt afirmații grave. Nu au fost avute în vedere nici depozițiile martorilor propuși de reclamant, în motivarea soluției ținându-se cont doar de probele propuse de către pârâtă. Reiterează faptul că instanța de apel reține în mod eronat, în contradicție cu dispozițiile legale invocate, faptul că scrisoarea trimisă firmei nu a afectat personalitatea și demnitatea reclamantului. În ceea ce privește al doilea motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susține că instanța de apel a încălcat dispozițiile legale reținute de aceasta, respectiv: art. 72, alin. (1) și alin. (2), art. 72 alin. (1) și alin. (2), art. 73 alin. (1) și alin. (2) C. civ. De asemenea, instanța de apel a aplicat greșit normele de drept material menționate mai sus, dar și dispozițiile art. 1357, art. 1349 și art. 1353 C. civ., în sensul că aceste norme reglementează garantarea dreptului la demnitate, dreptul la propria imagine, dreptul la viață intimă personală, respectiv la respectarea vieții private, ceea ce nu a fost luat în considerare. I.

Apărările formulate în cauză Intimata-pârâtă B. a formulat întâmpinare, prin care a invocat nulitatea recursului pentru neîncadrare, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Recurentul-reclamant a depus răspuns la întâmpinare. I.

Procedura desfășurată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 28 februarie 2022 și a fost repartizată aleatoriu spre soluționare completului nr.

Ulterior efectuării procedurilor de comunicare prevăzute de art. 490 alin. (2) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 20 aprilie 2022, în temeiul art. 490 coroborat cu art. 471 1 alin. (5) C. proc. civ., în cauză, a fost fixat termen de judecată la data de 22 noiembrie 2022, când Înalta Curte a respins excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor formulate de recurentul-reclamant în motivele de casare prevăzute de lege și a reținut cauza în pronunțare pe fond. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte reține următoarele: Prima critică a recurentului, circumscrisă dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se referă la faptul că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii, precum și motive străine de natura cauzei. Recurentul susține că instanța de apel, deși face referire la prevederile art. 71, art. 72, art. 73, art. 74 C. civ., reține greșit situația de fapt, în contradicție cu dispozițiile legale evocate. Arată că a fost prejudiciat pentru că timp de 6 luni nu a mai fost trimis în delegație, că s-au reținut în sarcina sa fapte pretins ilicite împotriva pârâtei și că nu s-a avut în vedere că emailurile falsificate au determinat concedierea sa, scrisoarea transmisă de către pârâtă conținând afirmații grave. Înalta Curte constată că prin decizia atacată, instanța de apel, după o redare a conținutului dispozițiilor legale ce reglementează răspunderea civilă delictuală, cu referire la dreptul la respectarea vieții private, dreptul la demnitate și dreptul la imagine, a stabilit că nu se poate reține în sarcina pârâtei vreo faptă ilicită săvârșită față de reclamant, având în vedere că susținerile acestuia nu au fost confirmate prin mijloacele de probă administrate în cauză, martorii propuși de reclamant fiind considerați martori indirecți, care au aflat despre faptele imputate pârâtei chiar de la reclamant. S-a mai reținut că în mod corect prima instanță a stabilit că fapta pârâtei de a trimite copia corespondenței sale cu reclamantul reprezentanților societății la care acesta lucra nu constituie o faptă ilicită, putând fi apreciată, eventual, ca o nerespectare a unor principii morale care guvernează relațiile de familie, de confidențialitate, în contextul în care, urmare a mesajului trimis de pârâtă către conducerea unității angajatoare, nu s-a dovedit faptul că reclamantul ar fi suferit vreo sancțiune sau alt prejudiciu, reclamantul nefiind o persoană publică și neavând de respectat obligații de rezervă sau incompatibilități. Conform prevederilor art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile". Din economia dispozițiilor legale anterior citate rezultă, fără echivoc, faptul că recursul poate fi exercitat exclusiv pentru motive de nelegalitate, iar nu și de netemeinicie, nefiind posibilă în această cale de atac reanalizarea probelor și reevaluarea situației de fapt. În speța de față, instanța de apel a stabilit în mod complet situația de fapt în raport de probele administrate (în apel nefiind analizate probe distincte față de cele administrate în fața primei instanțe), pe care le-a apreciat potrivit propriei sale convingeri, ajungând la concluzia că fapta pârâtei nu este ilicită, iar reclamantul nu a suferit niciun prejudiciu. Contrar susținerilor recurentului, instanța de apel nu a reținut că sunt incidente dispozițiile legale evocate, ci doar a redat conținutul acestora, stabilind că nu se poate reține în sarcina pârâtei vreo faptă ilicită săvârșită față de reclamant, câtă vreme aceasta a trimis copia corespondenței sale cu reclamantul reprezentanților societății la care acesta lucra, iar urmare a mesajului trimis de pârâtă către conducerea unității angajatoare, nu s-a dovedit faptul că reclamantul ar fi suferit vreo sancțiune sau alt prejudiciu. În ceea ce privește afirmațiile în sensul că s-ar fi reținut în sarcina reclamantului pretins fapte ilicite săvârșite de către pârâtă sau că instanța de apel și-ar fi motivat hotărârea pe reținerea emailurilor prezentate de pârâtă, Înalta Curte, verificând conținutul deciziei atacate, constată că aceste susțineri nu se verifică, fiind străine de motivarea instanței de apel. De asemenea, prin celelalte critici formulate, cum ar fi prejudicierea reclamantului prin faptul că nu a mai fost trimis în delegație 6 luni sau falsificarea emailurilor, precum și celelalte trimiteri la depozițiile martorilor, Înalta Curte constată că acestea vizează reevaluarea probatoriului administrat, fiind criticată situația de fapt. În calea de atac a recursului nu are loc o devoluare a fondului, această cale de atac putând fi exercitată doar pentru motive de nelegalitate, instanța de recurs neputând repune în discuție și reanaliza probele administrate, cum urmărește în realitate recurentul. Or, modul în care judecătorul apreciază, coroborează, înlătură, dă sau nu eficiență unei probe în cadrul procesului, este atributul său suveran, neputând face obiectul cenzurii instanței de control. Aprecierea probelor reprezintă operațiunea mentală a judecătorului pentru a determina puterea doveditoare și valoarea fiecărei probe în parte, precum și ale probelor în ansamblul lor, în scopul aflării adevărului în cauză. Pe de altă parte, calitatea unei motivări și, implicit, respectarea exigențelor impuse de prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. nu sunt determinate de volumul considerentelor, ci de valoarea juridică a argumentelor și de corectitudinea raționamentului care a stat la baza pronunțării soluției. Așadar, din perspectiva textului de lege invocat, Înalta Curte constată că în cuprinsul hotărârii judecătorești analizate nu se regăsesc considerente contradictorii, instanța de apel înfățișând într-o manieră clară și coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluției asupra apelului declarat în cauză. În aceeași linie se înscriu și argumentele recurentului cu privire la încălcarea unor dispoziții legale de către instanța de apel, acesta apreciind incident motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ. Recurentul apreciază că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, fiind invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit cărora casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, respectiv când "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material", fie prin nesocotirea unei asemenea norme, fie prin interpretarea ei eronată. Acest caz de casare privește în mod exclusiv aplicarea greșită a normelor de drept material și are în vedere situațiile în care instanța recurge la textele de lege ce sunt de natură să ducă la soluționarea cauzei, dar fie le încalcă, în litera sau spiritul lor, fie le aplică greșit, interpretarea pe care le-o dă fiind prea întinsă, prea restrânsă sau cu totul eronată. Susține recurentul, în mod generic, că hotărârea Curții de Apel București a încălcat dispozițiile legale evocate, respectiv: art. 72, alin. (1) și alin. (2), art. 72 alin. (1) și alin. (2), art. 73 alin. (1) și alin. (2) C. civ., cât și dispozițiile art. 1357, art. 1349 și art. 1353 C. civ., însă nu argumentează în niciun fel în ce constă încălcarea sau aplicarea greșită a acestor texte de lege, nefiind formulate critici concrete în acest sens, care să permită controlul judiciar. Față de considerentele mai sus arătate, constatând că în cauză nu sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 497 C. proc. civ., urmează a respinge recursul, ca nefondat.